”Conacul Slade”, de David Mitchell
Editura Humanitas Fiction, Colecția Raftul Denisei, București, 2020
Traducere: Mihnea Gafița
S-au scris tomuri întregi dedicate subiectelor despre care ne vom interesa astăzi. Încă din cele mai vechi timpuri, omul a vrut să fenteze moartea, să șteargă evenimentele neplăcute din istoria universală și din cea proprie și au fost, de asemenea, cotropiți de gânduri și sentimente mai mult sau mai puțin malefice. Însă rareori ca toate acestea să fie adunate la un loc într-o singură poveste care să dea cărțile pe față cu atâta nonșalanță și curaj. Căci ce face David Mitchell în Conacul Slade poate fi alăturat unui Faust de Goethe sau unor celebre texte shakespeariene. Doar că întreprinderea autorului contemporan este una diferită din punct de vedere stilistic și narativ. În rest, însă, esența este aceeași – cum putem să fim nemuritori, să avem libertatea de a călători când și unde ne place, neținând cont de niciun aspect care ar putea să provoace celor din jur durere și suferință?! Cu alte cuvinte, avem de-a face cu un caz concret de introspecție literară într-unele din cele mai întunecate exemple de psihic uman – Gemenii Jonah și Norah Grayer.
Cu toate că aparent ne aflăm în aceeași zonă a Atlasului norilor, noul roman al lui Mitchell ne conduce, totuși, într-o cu totul altă direcție creativă și stilistică. Dacă primul era o descriere a legăturilor puternice și invizibile care există între oameni din epoci diferite, subliniind circularitatea timpului, precum și ciclicitatea caracterelor umane și repetarea istoriilor, în Conacul Slade David Mitchell alege din nou timpul ca un personaj crucial, dar îl pune într-o cu totul altă lumină. În Anglia autorului, timpul nu mai este circular, ci liniar, iar întâmplările se succed, aflându-se totodată toate în același plan temporal simultan. Vedem aici o punere în pagină a ideilor fizicii cuantice care promovează ideea conform căreia timpul, de fapt, nu se scurge, ci este fix, iar diversele cadre temporale au loc în același timp în mai multe „universuri” paralele.
De fapt, Mitchell nu a făcut altceva decât să ia celebra teorie a „pisicii lui Schrödinger” și să o modele conform propriei imaginații, spre a crea o lume ca o buclă, ca o spirală din care cei care pătrund nu mai au nicio izbândă sau măcar șansă de a scăpa. Fascinant la Conacul Slade este construcția literară – cititorul devine el însuși un călător în timp și spațiu, coborând pe treptele din ce în ce mai întunecate ale sinistrei case din Oxford, rămânând mai mult sau mai puțin un privitor pasiv al întâmplărilor care au loc sub ochii lui.
Cu toate că este inclus la categoria horror, romanul lui David Mitchell are prea puține tangențe reale cu zona în care Stephen King a devenit maestru. Desigur, există numeroase momente de tensiune presărate de-a lungul volumului, în care cititorul-privitor se încordează, privește după colțul paginilor, așteptându-se să răsară de acolo cine știe ce monstru plin de lepră, cu trei capete sau vreun criminal cu un cuțit imens însângerat. Însă nimic din acestea nu se petrece. În schimb așteptarea se acumulează, devenind uneori insuportabilă, căci ajungi să prevezi ceea ce se va întâmpla și îți dorești să se ajungă la acel punct mai repede. Totul are loc la nivel psihologic, aproape la cel subconștient și aici rezidă puterea creatoare a scriitorului – să facă cititorul să-l urmeze ca într-o hipnoză, așa cum fac și gemenii Grayer cu „musafirii” lor tragici, conducându-l spre stomacul imens al propriei sale imaginații.
Nu, acesta nu este un roman horror, ci este o călătorie în timp, un drum pe care se întâlnesc personaje și personalități umane dintre cele mai diverse, este de asemenea o analiză a spiritului omenesc și a problemelor sociale din diverse epoci, mai mult sau mai puțin îndepărtate. Iar cireașa de pe tortul conacului Slade este discuția cu oarecare profunzimi și destul de aplicată asupra naturii umane, însetate în același timp de cunoaștere și de nemurire. Căci ce altceva sunt Norah și Jonah Grayer dacă nu două mici prototipuri moderne ale doctorului Faust, care au făcut un pact nu cu diavolul de data aceasta, ci cu științele oculte și cu paranormalul, prin figura acelui sayyid sinistru, care le oferă atât nemurirea, cât și posibilitatea de a scruta universul, ba chiar universurile cunoscute și necunoscute omului?! Desigur, totul are un preț care nu este nicidecum unul mic. Absența morții costă scump, iar cei doi protagoniști se confruntă cu teribila plată care constă în izolarea efectivă de lumea reală, pe care o pot descoperi doar prin trupurile altora, pe care le ocupă, doar cu condiția ca o dată la nouă ani să treacă printr-un ritual ucigaș de suflete.
Aici abia putem afirma că ar interveni partea care poate face ca cititorului să i se încrânceneze carnea pe el, din cauza ideii pe care o înaintează autorul prin intermediul celor două personaje fantomatice și care este aceeași cu celebrele îmbăieri ale Contesei Bathory în sângele tinerelor fecioare – obținerea tinereții eterne prin sacrificiul altora, făcut cu sau fără voia lor. Se spune adesea că libertatea omului trebuie să se încheie în punctul în care o îngrădește pe cea a semenilor. Ei bine, simpla existență a gemenilor Grayer contravine acestei teorii morale. Și totuși, până în final, nu ai cum să nu-i compătimești pe cei doi frați, care s-au născut cu și au trebuit să ducă în spate un „cadou” paranormal care i-a transformat, pornind din profunzimile sufletului și ajungând până la forma superficială carnală.
Ceea ce a reușit David Mitchell în Conacul Slade este să fi repus în discuție una dintre cele mai exploatate și complexe teme ale omenirii și ale artei din toate timpurile, totul dintr-un punct de vedere nou, modern, asezonat cu comentarii asupra unor probleme personale și sociale care au frământat și frământat lumea dintotdeauna și de pretutindeni.
În plus, romanul lui Mitchell este unul polifonic, putând fi citit și privit din nenumărate unghiuri – fie ca reprezentant al genului horror, fie ca o dezbatere asupra naturii umane, fie ca o călătorie în timp și spațiu, fie ca orice altceva îi sugerează cititorului imaginația sa. O apariție editorială pe care pasionații tuturor acestor genuri literare nu ar trebui să o rateze și pe care cei aflați la prima întâlnire cu autorul o vor descoperi ca fiind foarte atractivă, provocatoare, creatoare de întrebări, tensiune și suspans.
Puteți cumpăra cartea: Editura Humanitas Fiction/Libris.ro/Elefant.ro.
(Surse foto: www.goodreads.com, https://lithub.com/, https://humanitas.ro/)
