”Un om: Klaus Klump. Mașinăria lui Joseph Walser”, de Gonçalo M. Tavares
Romane din ciclul Regatul
Editura Paralela 45, Colecția Ficțiune fără frontiere, Pitești, 2018
Traducere din limba portugheză de Cristina Bugheanu
Fiind prima carte aparținând lui Gonçalo M. Tavares pe care o citesc, am fost curios să aflu mai mult amănunte despre autor, mai ales că m-am aflat în fața unei scriituri mature, bine țintite, cu implicații importante la nivelul colectivului. Am fost surprins să aflu că scriitorul portughez născut în Angola este tânăr (49 de ani), a debutat abia la 31 de ani, iar cartea sa, Ierusalim, este considerată una dintre cele ”1001 cărți pe care trebuie să le citești într-o viață”, primind și numeroase premii în Portugalia și nu numai.
Tetralogia sa, ”Regatul”, este alcătuită din sus-numitul ”Ierusalim”, din ”Să înveți să te rogi în Era Tehnologiei”, precum și din cele două volume care alcătuiesc volumul tradus de Cristina Bugheanu, apărut în 2018 la Editura Paralela 45, respectiv ”Un om: Klaus Klump” și ”Mașinăria lui Joseph Walser”. Alegerea de a fi publicate împreună nu aparține atât editurii, cât lui Tavares însuși, explicată de autor în câteva cuvinte la începutul volumului. De altfel, are și sens, pentru că ambele romane sunt construite în jurul războiului, pe care îl ghicim a fi al doilea război mondial, deși nu este niciodată numit explicit, așa cum nu este localizată nici țara, nici orașul, nici personajele.
În ”Un om: Klaus Klump”, Tavares ne propune un amalgam de personaje, fiecare obișnuit în esență, dar diferiți dacă îi privim mai cu atenție, prin intermediul caracteristicilor sau a obiceiurilor paradoxale: Klaus, cel care dă numele romanului, este pasionat de cărți; soția sa, Johana, a fost violată în timpul războiului; Herthe este prototipul prostituatei; Ortho este noul soț al lui Herthe, ofițer în timpul războiului, ce frapează prin faptul că, la nunta lor, rezolvă probleme matematice; Ortho este ucis, apoi, de Clako, fratele lui Herthe, și el ajuns după aceea invalid. Dar aceste personaje sunt oarecum secundare, față de tema centrală propusă de Tavares: descrierea felului în care războiul ne schimbă viața.
”Klaus s-a întors în acea zi. Johana l-a primit cu teamă și cu un sărut. Dragostea era neîmplinită pentru că, între timp, începuse războiul. Războiul întrerupe. Klaus era un bărbat înalt și nu-și iubea în mod special patria, o scuipa dacă era nevoie, dar era în stare să moară pentru cărțile și obiceiurile sale.” (pag. 23)
Într-un limbaj direct, cu proproziții scurte, pe alocuri destul de experimental, Tavares ne oferă un roman despre cum războiul îți schimbă complet viața, obiceiurile, lucru descris prin intermediul mai multor personaje, toate transformate total în funcție de rigorile unui conflict armat care pare că nu se mai termină. Iar ironia mușcătoare la adresa acestuia și la adresa patriilor care te îndeamnă să lupți pentru lucruri inutile este prezentă în aproape fiecare pagină:
”Pentru mine, istoria s-a încheiat. Dacă m-au închis într-o încăpere ani de zile, unde mai e patria? Nicio patrie n-a venit să mă salveze, scuip patria, iar patria nu e un lup care te mușcă, e o întindere stupidă și supusă care acceptă: poți să te ușurezi în capul patriei tale, la fel cum faci cu câinii bine dresați, căci ea te lasă: o să dea din coadă.” (pag. 61)
Aparent, ”Mașinăria lui Joseph Walser” merge în altă direcție, pentru că se vorbește despre mașinării, despre felul în care acestea influențează fiecare trăire a oamenilor subjugați de ele. Joseph Walser este un astfel de personaj, un muncitor obișnuit, demodat, subordonat mașinăriei pe care o manevrează zilnic la fabrica din oraș. Viața lui se învârte în jurul acesteia:
”Se vorbește despre mașinării de război, dar nicio mașinărie nu e pașnică, Walser.” (pag. 116)
”Așadar, Joseph Walser se afla în permanență față în față cu inamicul; dar mereu eficient, întotdeauna cu atenția sa exactă, Joseph reușea zi de zi, an de an, să țină acel inamic la o oarecare distanță, astfel că sfârșea prin a-l considera, până la urmă, un prieten. Joseph Walser își iubea mașinăria, dar știa că ea îl ura pe el, omul, de aceea nu-l pierdea din ochi; mașinăria îl observa neîncetat, căutând o greșeală, așteptând o greșeală.” (pag. 119-120)
Numai că tot războiul este cel care determină osatura romanului. Mașinăriile obișnuite rămân obișnuite, deși privind mereu cu ochii dușmanului, dar apar mașinăriile de război și consecințele folosirii acestora. Și viața lui Joseph Walser se schimbă într-o clipită, într-un concurs de împrejurări: chiar după ce află de adulterul soției sale și în oraș se constituie primele facțiuni ale rezistenței, mașinăria îl învinge și rămâne fără degetul arătător de la mâna dreaptă. Dintr-o dată, pasiunea sa – este un colecționar ciudat de piese metalice mici, cu dimensiuni de maximum 10 cm – poate fi pusă în pericol de infirmitatea venită în timpul războiului, produsă de o mașinărie obișnuită.
Joseph Walser este un om obișnuit aflat în circumstanțe de război, un om normal, care nu vrea să se implice, așa că mulți l-ar putea considera chiar laș (inclusiv eu): atunci când ar putea să prevină un prieten din Rezistență despre iminenta sa arestare, nu o face; atunci când ar trebui să vorbească cu soția sa despre adulterul acesteia, se refugiază în camera cu colecția sa; nu vrea nicicând să se transforme într-un erou, el este întotdeauna un om obișnuit, ”nu era un om măreț”.
Așadar, chiar dacă legăturile dintre cele două romane sunt foarte sensibile (câteva personaje comune, precum Ortho sau Leo Vast, același oraș nenumit etc.), ele vorbesc despre același lucru, despre normalitate în condiții de război, despre cum persoane obișnuite își modifică viața în funcție de acesta, deși observă grozăviile războiului, de cele mai multe ori, de la distanță. În ciuda unui stil oarecum experimental, minimalist, Tavares are sens și substanță, spre deosebire de alte romane care tratează un subiect important în cheie filosofică.
Puteți cumpăra cartea: Editura Paralela 45.
(Sursă fotografii: EdituraParalela45.ro, Ionline.sapo.pt)
