„Oameni anxioși”, de Fredrik Backman
Editura Art, Colecția Musai, București, 2020
Traducator: Andreea Caleman
Backman a împărțit clubul meu de carte în două tabere: cei care-l plac și cei care îl cataloghează drept lipsit de conținut. Prin urmare, dorința mea de a-l cunoaște a pornit sub auspiciile unui scepticism viguros, dar s-a încununat într-un frumos rendez-vous literar.
Volumul „Oameni anxioși”, tradus în colecția Musai a editurii Art, este o satiră acidulată, centrată pe scoaterea în evidență a metehnelor cu care trăim cot la cot. Undeva are loc o tentativă de jaf armat, în al loc o luare de ostatici caraghioasă – s-ar părea că nimic nu au în comun aceste două evenimente, dar în realitate toată narațiunea e o pânză de păianjen cu măiestrie împletită, iar personajele sunt de facto antrenați într-o cursă comună.
M-am gândit că această recenzie ar trebuie să fie una diferită, deoarece este primul autor despre care părerile s-au scindat atât de vizibil și radical, și am decis că este cazul să împac ambele tabere și să le înțeleg poziția.
Prin urmare, „Oameni anxioși” s-ar putea să nu vă placă, deoarece:
- este extrem de simplu în limbaj și pun asta pe seama activității sale de editorialist. Punând mâna pe cărțile sale, uitați cu desăvârșire de enunțurile prea complexe și de topica prea elevată a altor scriitori.
- Nu are în personajele sale o diviziune clară a caracterelor. Așa se face că personajele sale nu sunt nici rele, nici bune. Ele se amplasează undeva la limita valorică, având atât metehne blamabile, cât și virtuți.
Pe de altă parte s-ar putea să-l îndrăgiți pe Backman prin această narațiune, deoarece:
- are un umor sincer, deschis și simplu, dar pe care să-l gustați în momentele când aveți nevoie de o descărcare emoțională.
- personajele sale sunt extrem de „umane”, fără farduri și poziții de superioritate forțată. Dimpotrivă, pe parcursul lecturii am empatizat cu cele mai diferite personaje, pornind de la condiția lor de oameni bătrâni sau tineri, cu iluzii deșarte sau epuizați de tumultul lumii în care-și fac veacul.
- Pentru că nu are pretenția de a da lumii o literatură grea, ci doar plăsmuiește niște cărți calde, pe care poți să le savurezi cu o ceașcă de ceai într-o zi răcoroasă de toamnă.
„Oameni anxioși” este, de facto, o piesă de teatru, o punere în scenă a tragicomicului, deoarece eroii acestei povestiri sunt oameni care și-au alimentat fricile și deznădejdea de-a lungul vieții. Cineva a eșuat instantaneu și a decis să pună capăt acestei existențe. Cineva a decis că o viață cu cifre e mai bună decât una cu emoții, iar altcineva a decis că îmbrăcând o cagulă își va salva onoarea de părinte. Sunt câteva teme pe care lejer le atinge Backman, fără să forțeze nota, și anume: bătrânețea – care pare deja să fie un viciu; apatia – zona de confort în care ne scufundăm zilnic tot mai adânc; devalorizarea umanului – schimbăm tradiția pe comoditate și pierdem astfel legătura cu rădăcinile.
Apropo, unele pasaje mi s-au părut extrem de pertinente și organic încadrate în mesajul de ansamblu al cărții, dându-ne de gândit despre cât de efemeră ne este existența sau cât de banală:
„În ziua de astăzi, se așteaptă incredibil de multe de la noi. Tot timpul. Trebuie să ai o slujbă, o locuință, o familie, trebuie să-ți plătești impozitele, să porți chiloți curați și să ții minte parola de la afurisitul ăla de Wi-Fi.”
sau
„Dacă ai copii, nu scapi niciodată de frică, știi și tu. Frica de a nu ști tot, de a nu mai face față, știi și tu. Frica de a nu ști tot, de a nu mai face față, de a fi neputincios.”
Cred că Backman are un potențial înalt de umanitate, ascuns în spatele cuvintelor cu care jonglează, fapt pentru care merită atenția meticuloasă a cititorilor.
Puteți cumpăra cartea: Libris.ro.
(Sursă fotografie autor: theathletic.co.uk)
