”Putin și putinismul”, de Françoise Thom
Editura Humanitas, Colecția Istorie contemporană, București, 2020
Traducere din franceză de Adina Arvatu
”Când ești puternic, nu ai nevoie să fii inteligent.” (proverb rusesc)
Au apărut în ultimii ani mai multe cărți care tratează subiectul ”Putin”, care îi prezintă biografia sau așa-zisa opoziție, care îi analizează ascensiunea la putere și felul în care controlează întreaga țară. Ce a lipsit, din punctul meu de vedere, a fost o analiză a substratului putinismului și a felului în care acesta a apărut și a devenit tot mai puternic și, spun unii, de neclintit. Dar, așa cum știm, conducătorii nu sunt nemuritori, așa că va veni vremea când și Putin va dispărea și, cu el, cam tot ceea ce și-a construit, aproape inexpugnabil, în jurul său.
Françoise Thom realizează această analiză, de care, cred eu, aveam nevoie, având și o experiență importantă în spate și o mare capacitate analitică: a fost elevă a lui Alain Besançon, a locuit patru ani în Rusia, este profesoară la Sorbona pe istorie contemporană, a scris mai multe cărți despre comunism, Rusia și URSS, este o renumită sovietoloagă. Având acest background, a putut să facă o analiză există a putinismului, punându-l în context istoric mai întâi, pentru a face o descriere amănunțită a felului în care se prezintă Rusia de când Putin a venit la putere, pe diferite paliere.
Pentru Françoise Thom, putinismul nu a apărut deloc din neant, ci a fost o construcție care a mizat și mizează încă pe ideologiile trecutului, fie că vorbim despre bolșevism, stalinism, comunism sau, mai apropiat de Putin (care provine chiar de acolo), de kaghebism. Conform ideilor sale, Putin și cei apropiați nu sunt deloc isteți sau inteligenți (a se vedea proverbul de mai sus), ci sunt mânați de trecut și de credințe preluate din tot ceea ce îi înconjoară pentru a-și construi un imperiu mânat de naționalism, de putere financiară și de respingere a oricărui (presupus) adversar, considerat ”imperialist”, sintagmă care, iată!, nu s-a modificat prea mult de-a lungul deceniilor. Rusia este văzută, în pseudo-programul politic al lui Putin drept o cetate aflată sub asediu, înconjurată de prădători.
Thom consideră că începuturile putinismului nu sunt deloc așa cum percepe greșit lumea, adică undeva în anii 1999-2000, când Putin a venit la putere ca presupusă antiteză a regimului Boris Elțîn, ci cu mulți ani mai devreme, de la apariția Gulagului, care a creat un sistem periculos, paralel, compus din lumea infractorilor din lagărele de muncă, ce au format sisteme paralele de conducere, atât în interiorul acestora, dar mai ales în exterior, după eliberare. Acei infractori, odată ieșiți din lagăr, au început să controleze toată economia subterană, fiind un sistem paralel celui comunist, tolerat de acesta pentru beneficiile aduse. Banii s-au dus într-acolo, în timp ce politrucii prosperau, iar unii dintre cei care făceau parte din această rețea vastă, care învârtea miliarde de ruble, au intrat apoi în KGB sau în administrație sau în politică. Sau în toate trei, cum e cazul lui Putin.
Tocmai de aici vine și puterea lui Putin, pentru că a îmbinat o lume preponderent infracțională într-un stat puternic, care dorește să controleze tot. În plus, la acest substrat trebuie adăugate multe altele, la fel de importante, pentru reflexele imperiale, comuniste, ultra-ortodoxe, pe cele din fostul KGB, care nu s-a transformat substanțial niciodată, deși poartă cu totul alt nume. Toate acestea împreună formează baza puterii lui Putin și vă dau o idee despre ceea ce se întâmplă acum în Rusia.
Mergând pe urmele istoriei recente, autoarea franceză îi ia la puricat pe omul politic Vladimir Putin, apărut parcă din neant în 1999, drept contrapondere la Elțîn. Totuși, ascensiunea sa a fost susținută de oligarhi, acei foști sau actuali infractori care nu doreau să-și piardă privilegiile, pentru că le era teamă de ceea ce reprezenta Primakov, care era prea popular și care începuse să reformeze statul. Ori așa ceva nu se face, privilegiile și avantajele trebuie menținute. Și atunci, pe 9 august 1999, Elțîn îl anunță drept prim-ministru pe Putin, un necunoscut în ochii publicului, dar care își nivelase excelent terenul. Dar cum este, în realitate, Putin? Iată:
”Multă vreme, el i-a protejat cu orice preț pe cei care l-au slujit docil, indiferent de incompetența, greșelile sau crimele lor, în Rusia și în străinătate. Pe de altă parte, cei care, în ochii lui, se fac vinovați de trădare sunt pedepsiți fără milă, uneori în mod spectaculos. Prea inhibat pentru a iubi, incapabil de empatie, Putin are în schimb o ură tenace. Multe dintre greșelile pe care le-a comis s-au datorat faptului că dorința lui de răzbunare a învins toate celelalte considerente, inclusiv raționalitatea politică.” (pag. 51)
În plus:
”Noua generație de kaghebiști veniți la putere odată cu Putin diferă de generația de Primakov printr-un amestec de trăsături: cultul forței brute, complexele de adolescenți retardați, ignoranța crasă, disprețul pentru experți și supraestimarea manipulării. Cu Putin, asistăm la instaurarea unui adevărat război psihologic împotriva țărilor occidentale. Neputând să ridice Rusia la nivelul Occidentului, el va căuta să aducă Occidentul la nivelul Rusiei. În această acțiune, nimic nu e premeditat. Ca și în politica internă, Putin acționează după cum îi dictează ADN-ul kaghebist și complexele. El profită de ocaziile care i se prezintă și se lasă ghidat de impulsul său de distrugere.” (pag. 141-142)
”Putin și putinismul” este o carte foarte inspirată pentru a înțelege acest fenomen – putinismul -, complex, care nu se încadrează deloc în tiparele politicii mondiale, așa cum o știm cu toții. Un volum foarte aplicat, totuși destul de puțin deschis înțelegerii cititorilor obișnuiți, în ciuda accentelor puse pe istoria ultimelor decenii.
Puteți cumpăra cartea: Editura Humanitas/Libris.ro/Elefant.ro.
(Sursă fotografii: LibHumanitas.ro, https://www.wikidata.org/wiki/Q3086614)
