”De pe Valea Motrului. Povesti cu boieri, panduri și mirese codane”, de Sarmiza Cretzianu
Editura Corint, Colecția ”Istorie cu blazon”, București, 2015
Valea Motrului este locul în care m-am născut și am copilărit. Cu toate acestea, în afară de faptul că acolo locuiesc persoanele dragi mie, nu pot spune că mă simt legat în vreun fel de această zonă. Prin urmare, cercetarea istoriei acestor meleaguri nu m-a interesat până când am descoperit lucrarea Sarmizei Cretzianu, “De pe Valea Motrului. Povesti cu boieri, panduri si mirese codane”, o culegere de povestiri plină de farmec, care readuce în atenția cititorilor vremuri demult apuse, când boierii se întreceau în ospețe îmbelșugate în timp ce slugile flamânzeau pe la porți, când lumea încă purta un respect deosebit pentru preoți și dascăli, iar sărbătorile religioase erau respectate cu strictețe. Astfel, am aflat despre multitudinea familiilor boierești care au viețuit și stăpânit în zona râului Motru (unele având chiar un rol important în revoluția din 1821!) și am vizitat, pe parcursul lecturii, acea epocă plină de farmec evocată atât de bine în această scriere.
Cartea debutează cu inventarierea familiilor de evgheniști care se găseau pe Valea Motrului în secolului al XIX-lea. Aflăm astfel cum Glogovenii erau cei mai de seamă boieri de pe Motru, cum Burnăzeștii stăpâneau așezarea de la Crainici, despre faima boierului Costache Săvoiu care deținea cula de la Lupoaia, de neamul Cuțuieștilor de la Broșteni și de mulți alții, toți având o trăsătură comună, fudulia (“căci așa a lăsat Dumnezeu pe boierul de Motru: sărac, dar fudul”).
”Spunea de unul de la Baia de Aramă că era așa lipsit încât ajunsese de mânca numai mămăligă cu ceapă, dar păstra într-o cutie fărâmituri de pâine albă pe care le presăra pe haine când era să iese pe ulița Băii,ca să creadă prostimea că atunci s-a ridicat de la o masă îmbelșugată.” (pag. 43)
Sunt povestite, deopotrivă, atât aspecte fericite și amuzante pe alocuri, cât și unele triste, chiar tragice din viața protipendadei de pe Valea Motrului. Descrierile ample ale ospețelor cu bucate alese și băuturi fine, de la care nu lipseau niciodată lăutarii, sunt un deliciu pentru orice gurmand (personal, sunt decis să citesc și Mesele de odinioară. De la Palatul Regal la Târgul Moşilor pentru a aprofunda acest subiect 😀 ). Pe lângă latura gastronomică, aceste mese pantagruelice aveau și importanță socială, fiind un bun prilej pentru a fi discutate afaceri, alianțe matrimoniale și aspecte legate de politica țării, dar, în același timp, și o modalitate de etalare a prosperității. Cu toate acestea, viețile boierilor nu se reduceau doar la chefuri și veselii, iar atacurile periodice ale turcilor reprezentau adevărate drame pentru ei: erau nevoiți să-și părăsească în grabă casele impunătoare, încărcând în căruțe și salvând doar o mica parte din bunurile lor de valoare. Se ascundeau în păduri și erau nevoiți să aștepte până când turcii se retrăgeau, lucru care putea dura și câteva săptămâni. La întoarcere, de cele mai multe ori, își găseau casele devastate.
Limbajul folosit de Sarmiza Cretzianu are un rol foarte important în povestire, arhaismele și formele regionale folosite conferă textului autenticitate și aduc cititorul cât mai aproape de perioada descrisă. Cartea este formată din 16 povestiri, cele mai multe începând cu câte un citat cu rol moralizator. Sunt înfățișate unele familii boierești atât în perioada de prosperitate, cât și spre bătrânețe, în proximitatea morții. Ultima povestire, “Sfârșitul boierilor de Motru”, prezintă, după cum spune chiar titlul, o epocă a cărei strălucire începe să apună sub presiunea greutăților și a sărăciei. O carte care merită citită nu numai de cei care cunosc zona evocată, pentru precizia cu care este descrisă o perioadă importantă a istoriei noastre, care ar trebui vizitată, prin intermediul lecturii, de fiecare în parte.
“Astăzi, în fiecare loc din România există câte o Valea Motrului care așteaptă să fie redescoperită. Ar fi frumos, dacă am fi mai sensibili la trecutul nostru, la tradiții, la istoria noastră, să încercăm să ne salvăm amintirile de familie, dar și patrimoniul construit: bisericile vechi, culele boierești, casele tradiționale cu pridvor. ”
