„Șapte minciuni”, de Elizabeth Key
Editura Trei, Colecția Fiction Collection, București, 2021
Traducere de: Luminiţa Gavrilă
Din ce în ce mai des dau peste cărți cu și despre amoruri dependente, toxice, obsesiv compulsive, genul de relații din care nu ai cum să ieși teafăr la cap și întreg la minte. Nu știu dacă e doar o tentativă a autorilor de a prinde puțin valul sau de a merge pe neratata formulă a senzaționalismului, care nu prea dă greș, dar cert rămâne un lucru: e interesant să vezi cum doi oameni se pot aduce la limita decenței și să se consume până la ultima firimitură energetică. Este interesant cu precădere pentru că reflectă un tablou deloc străin nouă, mai ales că aproape fiecare dintre noi a testat astfel de raporturi pe propria piele, fie că este vorba despre o dragoste, o prietenie sau o relație de subordonare profesională.
Romanul „Șapte minciuni” de Elizabeth Key nu face excepție și explorează pe larg o relație toxică dintre două prietene, Jane și Marnie, care rămân a fi nedezlegate una de cealaltă chiar și atunci când maturitatea le împinge pe căi separate. Deși tema cărții este interesantă, execuția șchiopătează din greu. Întreaga narațiune îi aparține lui Jane, cea care deși are o vârstă și un mariaj la activ, pare să fi rămas închisă încă într-o stare infantilă, în care se complace. Marnie, fidelă și ea acestei ciudate amiciții, decide să se căsătorească, iar alesul său îi cade ca o piatră la stomac prietenei sale, pornind în ea niște răbufniri emoționale incontrolabile.
De ce spuneam că execuția romanului mi se pare slabă? În primul rând, firul narativ este repetitiv, aceleași scuze ale eroinei și remușcări. Unele inserții textuale care sunt anorganice, cum ar fi amintirea constantă despre consortul defunct sau despre mama care suferă de demență, deși aceste inserări nu au nici o legătură logică cu parcursul cărții.
Deși pe alocuri istoria poate părea lipsită de orice logică, adevărul că are unele turnuri neașteptate de situație, suficient cât să îți mențină atenția, dar nu atât cât să stai cu sufletul la gură. Este mai degrabă un roman de tip fast-read, pe care îl poți citi în pauzele când lași cărțile grele în pace.
Elizabeth Key are o problemă cu creionarea personajelor, lăsându-le pe jumătate executate, neînțelese, bizare. Nu știi dacă trebuie să empatizezi sau să urăști, iar acele grosiere lipse de logică în scenariul acțiunilor poate să știrbească mult din plăcerea lecturii, cel puțin pe mine acest lucru m-a afectat, în contextul în care ador romanele thriller.
Totuși, pentru cititorii aflați la început de cale, care vor doar să sesizeze mici porții de adrenalină, acest roman s-ar putea să pară interesant și bun de citit. Simplist, fără un substrat prea amplu, cu un pic prea multe promisiuni pe copertă, romanul „Șapte minciuni” este o tentativă de a ne ajuta să reflectăm asupra a ceea ce înseamnă limite personale, prietenie devotată și abuz, în cele mai diverse manifestări. Este un roman rudimentar despre jumătăți de măsură, înțelesuri ascunse și două femei legate bolnăvicios una de alta.
Puteți cumpăra cartea: Editura Trei/Libris.ro/Cartepedia.ro.
(Sursă fotografii: elefant.ro, Evening Standard)
