Babilon, de Yasmina Reza
Editura Litera, Colecția Clasici Contemporani, București, 2019
Traducere de Doru Mareș
Roman al curiozității patologice, Babilon este un text reflexiv. Deși subiectul în sine nu șochează, materializarea acestuia în forme diferite surprinde cititorii și le oferă teren ferm pentru analize despre relațiile de cuplu, banalizarea vieții, evadare, depășirea limitelor sau ecartul dintre dorințe și ceea ce trăim zilnic.
”Cine se poate crede în siguranță? Totul e nesigur. E însăși condiția existenței.” (pg. 30)
Babilon amestecă nostalgia cu regretul, dar și cu dorința de a mai simți ceva, de a se simți viu și de a forța neprevăzutul să își facă loc în viață. Elisabeth găzduiește o petrecere care își conduce participanții către un deznodământ întunecat. Tonul cărții este destul de natural, iar finalul mai blând decât ne-am aștepta. Lucrurile revin la o normalitate firească, îngropând adânc elementele care ar putea schimba rutina zilnică, fără ca protagoniștii să sufere modificări morale substanțiale. Naratoarea și principala jucătoare a romanului Yasminei Reza acționează cu totul neobișnuit în momentele cheie, are o capacitate de decizie spontană și nu respectă legile moralei obișnuite.
”Sub pretextul morții, oamenii sunt forțați să își piardă consistența elementară.” (pg. 55)
Naratoarea poveștii, Elisabeth, dovedește o lipsă de empatie greu de imaginat, dar lucrurile se schimbă atunci când se petrece ceva care deturnează schema cotidianului. Cu inserții despre analiza vieții dincolo de filmul fiecărei zile, având un background dramaturgic solid, unde tragicul se insinuează fără a modifica tonalitatea poveștii, Yasmina Reza oferă odată cu Babilon un scenariu alternativ despre ce se întâmplă în spatele ușilor închise ale moralei și dincoace de portalul absurdului.
”Nu suntem preveniți în legătură cu iremediabilul. Nicio umbră fugară nu trece cu coasa ei cu tot. Când eram mică, eram fascinată de scheletul cu glugă, ale cărui contururi negre ieșeau în relief într-un halou lunar. De atunci am păstrat ideea unui element care anunță, sub indiferent ce formă. Un vânt înghețat, o întunecare? Un clinchet, cine știe?” (pg. 63)
Subtil este inserată și o meditație asupra vârstei, asupra aparențelor și asupra lucrurilor care rămân martori ai trecerii noastre prin viață. Printre cei invitați la petrecere se numără vecinii de la etaj Jean-Lino și soția sa Lydie, actori principali pe scena poveștii din Babilon. Jean-Lino este un personaj a cărui viață nu a decurs deloc așa cum a sperat, el este descris printr-o devastatoare rezumare a vieții. Încearcă cu disperare să facă parte din viața nepotului lui Lydie, aproape și din viața proprie, dar succesul refuză să se arate. În centrul preocupărilor sale se află o pisică bolnavă, care dincolo de asta va juca un rol crucial în economia acțiunii. Pendulând permanent între micile și marile temeri, personajele au discursuri scurte, cu picături reflexive care dau o savoare deosebită textului.
”Pe a ne putea suporta viața pe pământ, ne însoțim de elemente fabuloase. Exact ele mă captivează atunci când privesc lumea oprită pe loc în fotografii, mulțimea de detalii ca niște elegii. Țoale, tot soiul de mici nimicuri care, pe tăcute, susțin omul în drumul lui prin existență.” (pg. 79)
Elisabeth și Pierre merg la culcare după încheierea petrecerii, însă acțiunea de abia atunci începe. Avem de-a face cu o veritabilă comedie de erori, iar eroina se vede prinsă într-o situație dincolo de limita controlului. Deși alege să se implice, ulterior consideră nepotrivită ideea și vrea să scape de povara acestei complicități nefaste, tratând situația cu calm și amuzament morbid. Simțul absurdului este excelent construit și întreținut, de la tragedie la farsă, iar Yasmina Reza controlează acțiunea magistral de la un capăt la celălalt.
”Toate marile evenimente alimentează gândirea și spiritul, ca la teatru. Însă nici marile evenimente și nici marile idei nu te fac să trăiești, ci lucruri mai puțin obișnuite. Nu am reținut, nu am interiorizat cu adevărat decât lucruri la îndemână, lucruri pe care le-am putut atinge cu palmele. Totul e sub control.” (pg. 135)
Elisabeth rămâne dezamăgită, în ciuda celor întâmplate, demersul scriitoarei aducând în prim-plan o abordare diferită despre depășirea limitelor și modul în care acest act se reflectă în noi. Este eroina insensibilă? Care este motivul real pentru care alege să se implice în povestea lui Jean Lino? Construcția este ingenioasă, căci Yasmina Reza lasă acțiunea ancorată în prezent, ci realizează un puzzle din amintiri și frânturi din trecutul personajelor. Rezumarea ușoară a vieților și stânjeneala interacțiunilor umane față în față cu un posibil echilibru este greu de atins. Un roman pe care l-am savurat cu mare plăcere și pe care îl recomand mai ales celor care sunt amatori de povești incomode.
