”Jurnalul unui căpcăun român”, de Liviu Drugă
Editura Paralela 45, Colecția Avanpost Proză, Pitești, 2020
Un căpcăun scriitor. O femeie care își aruncă veșnic chiloții de la balcon într-o voită tendință sinucigașă. O pereche de ochelari zburători pe nume Vuț. Iată doar câteva dintre personajele deloc de ignorat ale cărții „Jurnalul unui căpcăun român”, semnată de Liviu Drugă și apărută la Editura Paralela 45, în martie a anului curent. Volum cu elementele inerente ale unui jurnal cotidian, în care acest Unu Căpcăunu, un autor care nu-și poate duce la bun sfârșit propriul roman și ajunge aproape de linia celor cincizeci de ani, notează cele mai aberante, fantasmagorice și erotico-virtuale experiențe, dar într-un stil alegoric de un fel cu totul aparte:
„Cred că după o anumită vârstă nu te mai apuci de literatură sau nu te mai întorci la ea, oricât de talentat ai fost vreodată.”
Inițial, când am început lectura, am crezut că am de a face o scriitură organică a genului fantastic, dar pe măsură ce evoluezi vezi tot mai multe portrete ironice ale unui realități curente. Și e destul cât să trasezi anumite paralele, cum ar fi: căpcăunul – figura nostalgică a scriitorului care se teme să-și încheie propria misiune; politicianul violat – clasa politică a unei țări în care moralitatea a devenit demult o valoare desuetă; „Bosonul vesel”- amintirea demult uitatelor cenacluri literare în care își mai fac veacul doar cei care, cu greu, se vor mai publica.
Probabil aceste linii comune și pseudoportrete sunt doar propria mea experiență iluzorie, căci, în prefață, suntem preveniți că vom înțelege divers și altfel cartea:
„Așadar, toți oamenii care vor citi cartea asta vor păstra nealterată plăcerea lecturii de fiecare dată când vor deschide volumul și se vor mira, li se va face teamă sau se vor emoționa mereu la re-întâlnirea cu lumile și ființele, multe dragi mie, despre care am scris aici.”
Liviu Drugă se ține de cuvânt și transformă întreaga lectură într-un soi de utopie, în care personajele sale acționează imitând totalmente conduita curentă a oamenilor normali, dar scoțând la iveală metehnele unui sistem defect, visele demult epuizate ale unei generații care se autodistruge lent și sigur:
„În România există puțini scriitori căpcăuni, dar numărul oamenilor care scriu literatură este uriaș. Oamenii scriu mult și prost despre o lume mohorâtă și frământată de nimicuri.”
Galeria sa de personaje este cromatic atât de diversă, încât fiecare prototip poate fi regăsit în persoanele pe care le vedem zilnic, în vecinii noștri, în colegii de muncă sau, de ce nu, în politicienii care ne trâmbițează de pe ecranele televiziunii:
„Spre deosebire de actorii porno, politicienii și jurnaliștii s-au scuipat între ei, s-au înjurat de mamă și-au dezvelit sexul în fața camerelor de filmat – mai mult bărbații –, urlând ca descreierații, cu ochii bulbucați, că ei își folosesc doar gura și capul pentru a convinge poporul. Haos! Dezmăț! Furie și Penibil!”
„Se face politică cu orificiile, domnule dragă, trebuie să fiți de acord cu mine. Avem nevoie de o lege, o lege clară, prin care la toți politicienii să li se astupe toate găurile. Toate. Să se hrănească prin venă. Vrei să fii în politică? Scrie, domnule! Ce atâta sex? Ce atâta vorbă? Prea ne uităm în gura lor la televizor! Ce treabă are populația cu copulația? Cine vrea să afle ideile lor, programul lor politic, să îi citească. Zic bine?”
Probabil, anume această caracteristică face ca „Jurnalul unui căpcăun român” să fie o experiență literară inedită, în care găsești autoironie, sarcasm sănătos, emoții nedisimulate și confort pentru cititori, rar întâlnit în literatura contemporană. De ce? Pentru că autorul a reușit să creeze senzația unui dialog, nu o narațiune îndepărtată, academică. „Jurnalul unui căpcăun român” este despre o țară întreagă, comprimată la nivelul unei comunități, în care personaje fabulistice s-au întâlnit într-un decor teatral, fantasmagoric.
Puteți cumpăra cartea: Editura Paralela 45.
(Sursă fotografii: EdituraParalela45.ro, pagina de Fb a autorului)
