”Epoca întunecării. Cum a distrus creștinismul lumea clasică”, de Catherine Nixey
Editura Humanitas, Colecția Istorie, București, 2019
Traducerea din engleză de Dionisie Constantin Pîrvuloiu
Motto: ”Scurtele și sporadicele persecuții ale creștinilor pălesc în comparație cu ceea ce creștinii le-au făcut altora, fără să-i mai amintim și pe eretici.” (pag. 125)
Multe dintre distrugerile care s-au întâmplat în decursul istoriei omenirii au avut religia în prim-plan, fie că vorbim despre războaiele pornite din motive religioase, fie de distrugeri de vieți omenești sau de cele materiale. Nu întotdeauna, desigur, creștinismul a dus la acestea, chiar dacă mereu ne aducem aminte de Inchiziție, nu întotdeauna o religie monoteistă a pornit insurecțiile (deși ne sunt proaspete distrugerile provocate de talibani sau de Statul Islamic). Acestea sunt realități și nu ar trebuie negate nici de creștini, nici de reprezentanții altor religii, așa că nu este de mirare că apar și cărți de cercetare istorică, precum cea scrisă de Catherine Nixey, ce au ca principal subiect distrugerile provocate de creștinism, de data aceasta asupra lumii clasice.
Știm despre persecuțiile din primele secole, pe când creștinii erau prigoniți în întreg Imperiul Roman, dar acest volum este despre altceva și își asumă acest lucru, nemenajând pe nimeni și nedorind să ofere și cealaltă perspectivă. Așadar, simple fapte, majoritatea indiscutabile (dar și acest lucru poate fi combătut, desigur), volumul încercând să facă o istorie a acelor veacuri de după recunoașterea oficială a creștinismului, în care ”mai înainte de a fi conservat, Biserica a distrus”:
”Într-un avânt al nimicirii nemaivăzut până atunci – fapt care i-a impresionat pe mult necreștini ce i-au fost martori –, Biserica Creștină a demolat, a vandalizat și a distrus complet o uluitoare cantitate de lucrări artistice. Statuile vechi au fost dărâmate de pe socluri, desfigurate, pângărite și sfărâmate bucată cu bucată. Templele au fost nimicite până la temelii și incendiate. Un templu, pretutindeni cunoscut drept cel mai măreț din întreg imperiul, a fost făcut una cu pământul. Multe dintre sculpturile Partenonului au fost atacate, chipurile le-au fost mutilate, membrele tăiate, iar zeii decapitați. Unele dintre cele mai rafinate statui au fost făcute fărâme, iar din resturile acestora s-au clădit biserici. Cărțile, care erau păstrate adeseori în temple, au suferit cel mai mult. Rămășițele celei mai mari biblioteci din lumea antică, o bibliotecă ce avea odinioară peste 700.000 de volume, au fost nimicite în acest fel de creștini. A durat mai mult de un mileniu ca o altă bibliotecă să ajungă la același număr de volume. Operele scrise de filozofii cenzurați au fost interzise, iar văpăile rugurilor au împânzit imperiul, mistuind cărțile scoase în afara legii.” (pag. 20)
Așadar, pas cu pas, Catherine Nixey ne oferă o imagine bine documentată a câtorva dintre fărădelegile cu care a venit creștinismul în primele veacuri și care, de cele mai multe ori, sunt trecute cu vederea sau minimizate: statui mutilate (începând cu frizele celebrului Parthenon, unde majoritatea zeilor au fost decapitați; busturile zeițelor, precum cel al Afroditei din Atena, au fost ”botezate” cu cruci adânci incizate în frunte); interzicerea celorlalte religii, adică a ”păgânismului” (nici acum creștinismul nu dă prea multă dovadă de toleranță, de altfel); uciderea Hypatiei, cea din urmă filosoafă adevărată a antichității; distrugerea templelor (printre care și templul lui Serapis, ”cea mai minunată clădire din lume”); mii de oameni uciși în numele religiei; închiderea tuturor școlilor de filosofie și știință rămase în Atena și Alexandria (ne aducem aminte, cu acest prilej, de excelentul roman semnat de Andrei Cornea despre dispariția școlii ateniene de filosofie, ”Lanțul de aur”); cărți arse sau rescrise; cruzimea în scris și nu numai a unor așa-ziși sfinți și părinți ai Bisericii; și câte și mai câte.
În plus, ni se dezvăluie multe exemple despre cât de prigoniți au fost necreștinii și cum a fost falsificată cumva istoria pentru ne arăta doar prigonirile și martiriile, în loc să ni ofere adevărul despre distrugerea în mare parte a lumii clasice. Și nu este doar concluzia autoarei: Edward Gibbon, unul dintre cei mai importanți istorici englezi (autorul renumitelor volume reunite sub numele ”Istoria declinului și a prăbușirii Imperiului Roman”), i-a învinuit pe creștini pentru căderea Imperiului Roman, din cauza lipsei lor de supunere, a disprețului față de autorități, a distrugerilor săvârșite și a acaparării banilor publici pentru construirea de biserici și pentru plata preoților și a călugărilor în locul asigurării necesităților armatei.
Puține dintre distrugeri au avut o bază juridică (deși au existat legi care porunceau distrugerea templelor), cât au fost realizate la îndemnul unor importante personalități ale epocii, care tunau și fulgerau împotriva ereticilor (din punctul lor de vedere, desigur, vezi volumul ”Ce s-a pierdut din creștinism”, de Bart D. Ehrman), a păgânilor, a evreilor, a tuturor celor aveau o altă orientare religioasă decât cea nouă, ”autentică”. Mai târziu, multe dintre asemenea personalități au devenit sfinți, părinți ai Bisericii, aproape divinizați de către creștini, iar îndemnurile din epocă au fost trecute peste veacuri sub tăcere:
”Sinagoga nu este doar un bordel, ci și un bârlog de tâlhari, un sălaș al fiarelor sălbatice, o tavernă a demonilor, un loc al idolatriei.” (Ioan Crisostom)
”Nu există nelegiuire pentru cei care îl au pe Cristos.” (Sfântul Șenuta)
”Dumnezeu vrea, Dumnezeu poruncește, Dumnezeu proclamă ca toate superstițiile păgâne și idolatre să fie nimicite cu desăvârșire!” (Sfântul Augustin)
”Nu există cruzime când este vorba despre slava lui Dumnezeu.” (Sfântul Ieronim)
Aș putea reproșa acestui volum faptul că nu are o structură clară, bine închegată, și autoarea trece cu repeziciune de la un subiect la altul, de la o distrugere la alta, încercând să ofere cât mai multe informații în cât mai puține pagini. Un asemenea studiu ar putea avea, cu siguranță, mii de pagini, dar pot spune că, în ”Epoca întunecării”, mesajul și informațiile oferite sunt esențiale și elocvente. Eu le-aș considera și pertinente, dar sunt sigur că orice creștin ar spune că volumul este o prostie, chiar fără să-l fi citit. Doar după titlu. Iar acest lucru este un alt merit al cărții, faptul că stârnește controverse și, de ce nu?, întrebări.
Puteți cumpăra cartea: Editura Humanitas/Libris.ro.
(Sursă fotografii: LibHumanitas.ro, Twitter.com)
