“Culinariard. Restaurante, cârciumi, vorbe”, de Claudiu Leonte
Editura Vremea, Bucureşti, 2010
Puteţi cumpăra cartea acum, de pe site-ul Editurii Vremea.
Am fost întotdeauna impresionat de cronicile de restaurante din ziare, reviste sau de pe anumite site-uri şi bloguri, satisfăcându-mi astfel parţial natura mea de gurmand şi de pasionat de restaurantele care oferă mâncare de calitate, într-o ambianţă frumoasă. De Culinariard.ro şi de autorul său nu auzisem (ceea ce însemnaă cu nu eram atât de consecvent cum mă lăudam mai sus) până la apariţia cărţii sale de la Editura Vremea, în care îşi concentrează cele mai importante preumblări prin restaurantele, bistrourile, barurile din Bucureşti şi nu numai. O carte binevenită, pe care am primit-o aproape imediat prin bunăvoinţa celor de la Editura Vremea şi pe care am savurat-o (ce cuvânt potrivit!) aproape imediat.
Pentru Claudiu Leonte, mâncarea, degustarea, purtarea pe tărâmurile gustului nu sunt doar o pasiune, nici doar o necesitate, este un mod de viaţă, o plăcere de a se purta prin locuri suprinzătoare şi neştiute. Nici nu îşi începe bine periplul prin locuri de bun gust şi nu numai, pentru că există şi destulă critică obiectivă a unor localuri mai puţin înzestrate pentru respectul faţă de client, că aflăm deja noua teorie, proprie lui Claudiu Leonte, despre mâncare: „Ce este cu adevărat important pentru mine este faptul că am descoperit uimitoarea şi fascinanta pasiune de a perenigra prin tărâmul culinariard în căutarea unor poveşti, senzaţii şi sentimente pe care să le colecţionez cu grijă în clasorul memoriei mele. Câţi oameni mănâncă de foame, câţi de dragul socializării şi câţi cu adevărat de dragul mâncării? Întotdeauna am fost de părere că poţi creiona perfect personalitatea unui om dacă ştii ce şi unde mănâncă. Suntem ce mâncăm, gândim la fel cum mâncăm şi ne comportăm social aşa cum tratăm mâncarea. Asta este teoria mea, după Darwin, poate cea mai evoluţionistă.”
Această carte poate fi citită cu detaşare interesată de un cititor pur cum sunt eu, care nu mă pricep la restaurante de clasă, nici în ceea ce priveşte felurile de mâncare sofisticate, nu cunosc nici vinurile scumpe, nici vita argentiniană sau foie gras, nici stridiile sau burittos. Îmi place însă felul în care le descrie autorul şi nu îl pot bănui deloc de rea-credinţă sau de concurenţă neloială. De altfel, a avut bunul simţ să renunţe la acest hobby, de a critica sub orice formă restaurantele din Bucureşti, după ce şi-a deschis propriul bistro, considerând, într-un articol final numit „Moartea cronicarului”, că nu este moral să continue o pasiune apărută din copilărie (din momentele în care bunica sa făcea celebra pâine de casă) după ce este el însuşi proprietar (criticabil) de restaurant „la Şosea”.
Pe de altă parte, este chiar un manual, bun pentru viitorul sau actualul patron de restaurant, care doreşte să cunoască opinii avizate în privinţa calităţii serviciilor, al bunului gust, al simţului afacerii neintinate de bani, ci de arta mâncării şi a satisfacerii clienţilor. Sunt sigur, până la proxima vizită, că noul lui restaurant respectă standardele de la care el însuşi a plecat.
Din această perspectivă, un capitol interesant este cel intitulat „Cum recunoşti un restaurant bun?”, care oferă sfaturi pline de rafinament, de bun gust, amuzante, dar realiste în totalitatea lor: nu m-am putut abţine să nu citesc aceste sfaturi şi celor din jur, multe dintre ele sunt neştiute şi surprinzătoare, nu m-am putut abţine ca, după ce am lecturat cartea, să o dăruiesc unui prieten bun care în curând îşi va deschide un restaurant, sperând că va respecta măcar unele dintre rigorile unui critic de restaurant (ocazie cu care îmi amintesc cu plăcere unul dintre filmele mele favorite, Aripioară sau picior?-L’aile ou la cuisse, cu Louis de Funès). Deci, vă las în compania autorului pentru a afla cum recunoaşteţi un restaurant bun: „Există anumite lucruri care îţi vor povesti despre locul în care te afli mai mult decât orice carte din lume. Să o luăm metodic, ca la şcoală:
-Nu intra într-un restaurant gol niciodată, chiar dacă arată senzaţional. Intră în cea mai răpciugoasă cârciumă din lume dacă e înghesuială, asta înseamnă că se mănâncă bine şi că ingredientele sunt proaspete, nu au timp să se altereze.
-Uită-te la faţa chelnerului când vine la masă. Nu e neapărat necesar să fie prietenos, trebuie să pară preocupat şi să fie genul pe care nu l-ai ocoli pe stradă.
-Pâinea. Pâinea soseşte întotdeauna prima. Este buzduganul zmeului ce îţi bate la poarta apetitului. Uită-te la ea şi vei afla radiografia întregii cârciumi. Dacă e franzelă de la colţ, tăiată cum a dat Dumnezeu şi aruncată într-un coş, atunci exact ăsta este modul în care va arăta prânzul sau cina ta: legume ieftine, peşte congelat, carne de vită la mâna a doua etc.
-Meniul. Dacă are 7 pagini şi este o întreagă croazieră prin bucătăriile lumii, ridică-te şi pleacă. Meniu scurt – cârciumă de cunoscători. Meniu pe un anumit specific dezvoltat frumos şi variat – vei mânca bine!
-Toaleta. Nu trebuie să fie un altar al eliberării, dar specialiştii spun că este oglinda bucătăriei.
-Salata. Cere o salată la început … simplă, de legume. Dacă salata te va impresiona, înseamnă că restul mesei te va da pe spate. CEL MAI GREU LUCRU E SĂ FACI O SALATĂ!!!!
– Timpul petrecut de cât ai comandat până la venirea antreului. Vine instant, nu e tocmai bine; asta înseamnă că este gata preparat (ceea ce se va vedea şi pe legumele puţin triste). Timpul perfect este între 5 şi 10 minute; ai timp să te acomodezi, să vină băuturile şi mai înseamnă un lucru esenţial: mărimea bucătăriei este direct proporţională cu cea a sălii de mese.”
Selecţia lui Claudiu Leonte este impresionantă. Nu pregetă să caute perfecţiunea în restaurantele din Bucureşti, nu ezită să intre şi în restaurantele de fiţe din Dorbaţi sau de pe malul lacului Herăstrău, deşi îşi dă seama încă de la început că acestea nu au decât preţuri ridicate, dar prea puţin stil, caută cu înfrigurare un croissant prin Bucureşti şi nu îl găseşte decât la un fast food, ne explică detaliat unde putem lua masa cu soţia, prietena sau amanta (ultima este inclusă de mine 😉 ) sau, cel mai important, unde vă puteţi duce să mâncaţi o ciorbă de peşte sau un caras, autentice româneşti. Pe mine unul, m-a cucerit şi, în momentul în care îmi voi permite, voi lua la pas locurile recomandate de Claudiu Leonte.
