”Cu Mediterana la poartă”, de Viorel Pătrașcu
Subtitlu: Itinerare de vacanță
Editura Paralela 45, Pitești, 2012
Sunt înaintea unei perioade importante a vieții mele, cea a concediului din vară (așa am considerat-o mereu, așa probabil voi gândi și de acum înainte), și ultimele săptămâni înaintea plecării sunt hotărâtorii: sunt acele zile în care îți pregătești lucrurile importante, precum asigurarea mașinii sau revizia acesteia, schimbi bani, iar printre acestea, traseul, culegerea cunoștințelor despre țara sau regiunea unde mergi sunt primordiale. Cum anul acesta alegerea cumva firească a fost Grecia, am ales printre lecturile de dinainte de vacanță câteva ghiduri și jurnale de călătorie, ce au ca principal element distinctiv această frumoasă țară europeană.
Cartea ”Cu Mediterana la poartă”, subintitulată ”Itinerare de vacanță” este un jurnal al călătoriilor scriitorului și medicului Viorel Pătrașcu prin Europa și Israel, călătorii purtate în ultimii ani (2008-2011), ca o pasiune ce l-a urmărit pe acesta, după cum se specifică pe coperta a patra a volumului, în ultimii 28 de ani (a început, ca toți românii din acea perioadă, în timpul comunismului în spațiul fostului URSS, pentru a-și urma apoi pasiunea și visul prin multe țări ale lumii, prin Europa, Asia și Africa). Itinerariile din volum acoperă Portugalia, insulele grecești Kos și Lesbos, Amsterdam, Israel și Cipru.
”Cu Mediterana la poartă” își merită numele de jurnal de călătorie, pentru că păstrează de-a lungul tuturor paginilor caracterul de jurnal, acea alăturare de fapte, evenimente, acțiuni, gânduri (atașate la filonul pasiunii scriitorului – călătoriilor), aparent fără logică și fără o finisare de multe ori necesară. Poate că acesta este marele defect al cărții lui Viorel Pătrașcu: lipsa de sistematizare. Dacă fiecare capitol este distinct și reprezintă o călătorie diferită, în interiorul acestora informațiile se amestecă, trecând de la o porție bună de mâncare la informații despre o plajă discretă, de la informații istorice despre un sit arheologic la impresii despre țara gazdă sau despre România. Dacă nu scriitorul, măcar editorul trebuia să fie mai atent.
Ce mi-a atras atenția în acest volum, alături de impresiile propriu-zise de călătorie, a fost grija cu care Viorel Pătrașcu a surprins diferențele de mentalitate dintre localnici și români. Deseori, am citit cuvintele călătorului român care face distincții majore între dezvoltarea în timp a unor locuri (pe care le mai vizitase anterior) și rămânerea în urmă tipic românească, lipsa de dezvoltare a infrastructurii românești, care nu ajută cu nimic atragerea turiștilor străini spre o țară care, până la urmă, este atât de frumoasă – România. Iată ce spune despre Portugalia, în antiteză cu țara noastră: ”A fost o zi plină, am văzut deja suficient pentru a realiza că Portugalia, chiar dacă este considerată una dintre cele mai sărace țări din Uniunea Europeană, pe noi ne-a lăsat cu mult în urmă. Ei progresează lent, dar temeinic, la noi totul se face heirupist, superficial și fără gust. Dacă mai adăugăm și vocația românilor de a distruge metodic noaptea ce au construit alții ziua, de a fura și a minți într-o veselie, avem imaginea ce ne singularizează în Europa.”
Cu toate acestea, regulile din Europa sau din lume trebuie aplicate întocmai, fără excepții, dacă vrem cu adevărat să ajungem în ”rândul lumii”. Un exemplu ar fi înțelegerea și respectarea unei prevederi simple precum aceea din Gibralatar: ”Pe partea dreaptă, în al doilea rând de scaune, o turistă tânără s-a legitimat cu altceva decât cu pașaportul. Nu știu din ce țară era. Au urmat câteva minute de discuții și tatonări inutile. Vameșa nu a putut fi înduplecată, iar turista pur și simplu a fost dată jos din autorcar indicându-i-se să se îndrepte la pas spre bucata de asfalt din vamă care era teritoriu spaniol. Stupizenie și comportament cazon de mare putere! O turistă tânără, care poate nu va mai ajunge niciodată aici, a fost oprită să facă până la urmă o vizită banală. Într-o Europă în care granițele au cam dispărut, nouă ni s-a părut că s-a exagerat. I se puteau reține datele din actul de identitate pe care-l avea la ea și trebuia lăsată într-o vizită de câteva ore, indiferent câte portavioane și submarine are aici Anglia.” Nu e vorba că turista nu va mai ajunge niciodată aici și era o ”vizită banală”, ci faptul că legislația Marii Britanii este clară și nu acceptă ca un cetățean al unui alt stat să ajungă aici decât pe baza pașaportului personal. Nu este abuz, nu este stupizenie și nici comportament cazon, ci este o prevedere clară și simplă care trebuie respectată. Noi, care ne-am învățat cu ”descurcăreala” în orice situație, trebuie să trecem peste această gândire afectată și să înțelegem că atunci când vom respecta întocmai regulile și când nu vom protesta (decât în cadru legal și organizat, dacă este cazul), vom fi și noi respectați la rândul nostru și vom evolua.
Despre insulele grecești, o splendoare. De altfel, autorul și-a numit volumul ”Cu Mediterana la poartă” tocmai pentru că visul său este ca, la bătrânețe, la pensie sau măcar cândva, să aibă o căsuță pe malul mării, iar Mediterana să fie doar undeva dincolo de o portiță de lemn. Obligatoriu în Grecia, țară pe care Viorel Pătrașcu o apreciază foarte mult și unde s-ar întoarce mereu: ”La Paris sau la Viena, la Roma sau la München, nu m-am simțit nicăieri ca în insulele grecești. Când a creat lumea, Dumnezeu n-a fost imparțial. Grecia, cu sutele sale de insule, a primit mai mult decât alții. Nu-i mai puțin adevărat că la frumusețea peisajelor s-au mai adăugat și calitățile native ale unui popor care ocupă poate cel mai onorant loc din istoria culturii și civilizației.”
”Cu Mediterana la poartă” este o carte personală, din acea serie a autorilor care se vor a fi publicați cu orice preț. Dacă veți pleca în călătorie și veți sta undeva la patru-cinci stele, veți avea suficienți bani pentru excursii opționale, veți prefera tavernele și restaurantele decât autogospodărirea, s-ar putea ca această carte să vă folosească. Dacă nu, nu. Pentru mine, a fost doar un punct de pornire.
