Cosmopolis, de Don DeLillo

”Cosmopolis”, de Don DeLillo

Editura Polirom, Colecţia Biblioteca Polirom. Proza XXI, Iaşi, 2012
Traducere din limba engleză şi note de Veronica D. Niculescu

Moto: ”Viitorul este întotdeauna o împlinire, o întruchipare. Acolo suntem cu toţii înalţi şi fericiţi, a zis ea. De aceea viitorul dă greş. Dă greş întotdeauna. Nu poate fi nicidecum locul feroce de fericit pe care vrem noi să-l creăm.”

Cosmopolis este poate cuvântul cheie în această perioadă: pe lângă romanul cu acelaşi nume, al lui Don DeLillo, publicat de curând la Editura Polirom, în această toamnă se lansează în România şi ecranizarea lui David Cronenberg, cu Robert Pattinson în rolul principal. De altfel, Editura Polirom a anunţat că lansarea romanului va avea loc în acelaşi timp cu a filmului, în cadrul evenimentului „Les films de Cannes a Bucarest”. Interesant, o ştire care merită menţionată, dar am încercat să ofer o avanpremieră şi să citesc această carte înaintea evenimentului şi, apoi, să vizionez şi filmul în cunoştinţă de cauză.

„Cosmopolis” nu este considerată cea mai importantă lucrare a lui Don DeLillo, capodopera sa este Underworld, dar este una dintre cele mai cunoscute, mai ales după ce David Cronenberg a făcut reclamă la noul său film, odată cu lansarea de la Festivalul de la Cannes. Fiind prima mea lectură din opera lui DeLillo, am citit câte ceva despre autor: considerat una dintre figurile centrale ale postmodernismului, se distinge prin temele abordate şi mai ales prin ceea ce numim o „critică a societăţii viitorului”, aşa cum o prefigurăm din ceea ce criticăm în prezent.

„Cosmopolis” este construită pe aceeaşi structură: ne aflăm într-un Viitor apropiat, în care totul pare schimbat, deşi în acelaşi timp totul este la fel, un viitor în care nu mai contează atât de mult simplitatea şi obişnuinţa cotidiană şi în care fiecare decizie este de mult programată şi supusă lumii financiare. Chiar dacă eroul nostru, Eric Packer Parker, este produsul unei astfel de societăţi, în jurul său întrezărim şi oameni care aparţin aceleiaşi mulţimi ca şi noi: un şomer de lux, specializat în bahtul thailandez (moneda acestei ţări), care doreşte să îl ucidă pe Packer Parker, un bodyguard integru şi perfect, care îl păzeşte, mai multe femei care îşi construiesc viaţa, paradoxal, tot în jurul lui Eric.

Eric Packer este magnatul financiar, ajuns tânăr şi datorită geniului său într-o poziţie în societate din care nu mai poate regresa. Deseori se gândeşte că, în momentul unei prăbuşiri financiare, întreaga lume va avea de suferit şi se poate prăbuşi la rândul său. Era escortat permanent de mai multe gărzi de corp, iar maşina sa devenise un birou mobil, în care avea toate informaţiile şi primea vizite, inclusiv din partea iubitelor sale: ”Se mişca prin oraş fără să urmeze un tipar. Avea escorte înarmate. Clădirea în care locuia îmi era inabordabilă, în situaţia actuală, cu ţinuta mea anapoda. Iau eu admiteam asta. Chiar şi la firmă, nu era uşor să-i găseşti biroul. Se schimba tot timpul. Părăsea biroul pentru a merge să lucreze în altă parte sau lucra pe unde să întâmpla să se afle, lucra acasă, în aripa birourilor, fiindcă de fapt nu prea separa viaţa de muncă, sau pleca în călătorii, ca să se gândească, sau petrecea timpul citind la casa lui, pe care se zvonea că ar fi avut-o la munte.”

Viaţa lui este determinată de impulsuri de moment, cărora nu li se împotriveşte. Prin urmare, într-o bună zi, ziua pe care ne-o descrie Don DeLillor, se trezeşte că vrea ceva: ”Nu ştia ce voia. Apoi a ştiut. Voia să se tundă.” De fapt, de aici porneşte acţiunea. Eric are dorinţa de a se tunde (ni-l şi imaginăm plin de păr, altfel decât ni-l descrie Crononberg în filmul său), dar nu o poate face oriunde, ci într-un loc familiar, la frizerul său preferat. Şi atunci trebuie să străbată New York-ul, de la un capăt la celălalt, într-o zi plină de aglomeraţie (înmormântări, ambuteiaje, restricţii datorate coloanei oficiale a preşedintelui Statelor Unite ale Americii), dar şi de ameninţări asupra propriei persoane.

Călătoria sa nu este una de iniţiere, ci de descriere a unei lumi aflate într-un blocaj al ideilor, o lume care pare lipsită de suflet şi totodată muribundă, aproape de pierderea conştiinţei proprii. Cum altfel să privim lumea lui Eric Packer Parker decât una fără suflu: ”La nivelul străzii se vedeau birouri compartimentate, bărbaţi şi femei privind în monitoare, iar el a simţit siguranţa mediului lor, trăinicia, involuţia acestuia, creşterea lor încarnată, încolăcită, embrionară, tainică şi animalică. S-a gândit la oamenii care obişnuiau să-i viziteze pagina de internet demult, în vremurile când făcea prognoze pentru bursele de acţiuni, să faci prognoze pe-atunci însemna să deţii puterea absolută, când făcea reclamă unor acţiuni din domeniul tehnologiei sau preaslăvea un întreg sector şi automat provoca dublări ale preţului unei acţiuni şi schimbarea opiniilor, când efectiv făcea istorie, înainte ca istoria să devină monotonă şi smiorcăită, lăsându-se pradă ispitei lui de-a găsi ceva mai pur, şi-anume tehnici de realizare a schimelor ce prevăd mişcările banilor în sine. Făcea tranzacţii în monede din tot soiul de entităţi teritoriale, naţiuni moderne şi democratice şi sultanate prăfuite, republici populare ale unor paranoici, state rebele coşmareşti conduse de băieţi mahmuri.”

Dacă începutul zilei sale este pozitiv şi plin de egocentrism (doar el este simbolul noii lumi financiare, tânărul care a reuşit prin propriile puteri şi prin geniul adevărat ce îl posedă), spre seară nimic nu se mai dovedeşte atât de sigur. Nici măcar el nu îşi mai doreşte aceleaşi lucruri, este mai dezamăgit de propriile măsuri în a privi lucrurile şi oamenii din jur, îşi elimină protejaţii tocmai pentru a fi singur în faţa finalului. Se întreabă: ”Unde era viaţa pe care o dusese întotdeauna? Nu exista niciun loc unde să vrea să meargă, nimic la care să se gândească, nimic care aştepta. Cum ar fi putut să facă vreun pas în vreo direcţie, dacă toate direcţiile erau la fel?”

Unde va ajunge, în ce stadiu va sfârşi ziua, se va tunde cu adevărat sau a fost doar un pretext al povestirii, veţi afla din lectura personală. Cât despre mine, pot spune că nu am fost foarte entuziasmat de această carte, mă aşteptam să fie mai alertă, dar este foarte posibil ca Viitorul să fie chiar aşa: plin de cifre şi de tranzacţii financiare, în care marii bogătaşi să fie înconjuraţi de ziduri şi de maşini blindate, impasibili la ceea ce se întâmplă în jurul lor, programându-şi fiecare mişcare, inclusiv momentele de sex. Un viitor destul de apropiat, pare-se…

Puteţi cumpăra cartea acum, de pe site-ul Editurii Polirom.