”Combinația”, de Dan Sociu
Editura Casa de Pariuri Literare, București, 2012
Moto: ”E o mare eleganță în orice escrocherie deșteaptă. Ca unul care a luat multe țepe în viața lui, dar nu și-a pierdut respectul pentru inteligență, recunosc că sunt topit după combinații. Ce e frumos, e frumos – tunurile date de artiștii contemporani, care-și fac imperii financiare dintr-un rechin mort expus într-un acvariu cu formol, țiganii care se mută din cartier în cartier, fac scandaluri și scad prețul zonei, mafioții le cumpără, țiganii pleacă, mafioții le țin, organizațiile de educație creștină pentru tineret și taberele lor sportive din care pleacă în fiecare an câte un educator de 35, un teolog veșted, cu o mielușea de 16 ani la braț.”
De dimensiuni reduse (100 de pagini), romanul lui Dan Sociu, publicat în anul 2012 la Editura Casa de Pariuri Literare, este extrem de actual. Chiar dacă aparent acțiunea acestuia se desfășoară în viitor (un viitor apropiat, totuși), multe similitudini putem face cu prezentul pe care îl trăim cu toții, de la taximetriști care par să știe totul și toate până la evenimente cu tentă xenofobă, ce au început să împânzească de pe acum străzile orașelor noastre (ca să nu mai vorbim de accesiunea la putere, în multe state europene, a unor partide și grupări extremiste).
Radu, personajul nostru, dorește să dea o lovitură ca ziarist: să scrie ceva nemaipomenit, să reușească să împuște un mare premiu, care să îi aducă atât bani, cât și (mai ales) prestigiu profesional. Așadar, caută mereu, în malaxorul ziarelor online, din totalitatea știrilor de senzație, una care să îi asigure succesul. Nu se mărginește numai la online, chiar dacă este mulțumit de această modalitate de a-și trăi zilele, ci, din când în când, ascultă pe cei din jur, fie că este vorba de prieteni, fie că este vorba de necunoscuții de pe stradă sau ieșiți la ultima formă de promenadă, cea din mall-uri.
Declick-ul să produce când aude de organizația Lupii Suri, ”un grup de extremiști care se laudă că bat țigani”. Oare infiltrarea în această organizație și publicarea unui reportaj ”senzațional” nu îi va aduce mult-râvnitul premiu internațional? Oare o discuție europeană despre lupta între niște extremiști români și o minoritate oprimată, țiganii, nu îl va aduce în prim-plan, nu îi va oferi recunoaștere? Așadar, consideră el, aceasta este calea și, de aici înainte, ideea lui prinde contur: se va duce la mall, în Vitan, locul de întâlnire al acestora, va intra în vorbă cu ei, le va oferi încredere pentru a avea, cu grijă, toate informațiile ce îi va permite să devină celebru.
Ca de obicei însă, aparențele înșeală. Violența despre care se vorbește pe la colțuri nu este chiar atât de violentă, oamenii cu ceafă lată și posibili naziști nu sunt decât bieți taximetriști, iar întâlnirile au loc la etajul cu mâncare din mall, prilej pentru a se umple de colesterol și multă bere. Până la urmă, Radu este cel care insistă pentru un reportaj senzațional, povestea lui imaginară cu prietena care l-a părăsit prinde, deși grupul Lupii Suri este mai degrabă o grupare creștin-umanistă, chiar dacă de dreapta, decât una extremistă, pusă pe bătut și ucis.
Mi-a plăcut mult construcția investigației, astfel cum a fost concepută de Dan Sociu. Câteodată e greu să ne imaginăm cum se face o adevărată muncă de ziarist de investigație, mai ales când la consumatorul final, cititorul, ajunge doar o știre de câteva rânduri (din ce în ce mai mult, cititorii ”leapădă” articolul atunci când el conține mai mult de câteva paragrafe). Radu, omul nostru, ia în serios această investigație, de la întâlnirea de la mall până la vizita de la sediul organizației, de la construcția minuțioasă a unui profil fals pe Facebook până la lovitura finală, în care are loc chiar un atac violent, exact ceea ce își dorea el de la viitorul articol. Numai că, pe parcurs, ne dăm seama că Lupii Suri nu sunt ceea ce par a fi, așa cum, prea târziu, își dă seama și Radu.
Păcat însă de lungimea cărții. Scurtând-o, a pierdut și din esență, dar în același timp, Dan Sociu nu a reușit să-și structureze personajele mai în profunzime. Dacă ne facem o imagine clară despre dorința unui ziarist să reușească marele succes profesional, construind o investigație ca la carte, chiar dacă îndreptată într-o direcție senzaționalistă, personajele lui Dan Sociu lipsesc de la întâlnirea cu cititorul, părerea mea. La final, este liniște și soarta lor nu pare să ne preocupe prea mult, le uităm prea repede și singurul lucru care ne mai rămâne este să ne întrebăm: chiar există cu adevărat pe la noi vreo grupare de genul Lupii Suri?
”Era liniște în cartier, se auzea doar fâșâitul roților de bicicletă pe asfaltul ud. Stăteam întinși în semiîntuneric, lipiți unul de altul. Și-a ridicat capul, s-a pus într-un cot și m-a privit zâmbind de drag de mine. Niciodată n-am înțeles prea bine de ce, dar așa e dragostea, interesantă.”
1 comment