”Clavir în ceață”, de Eginald Schlattner
Das Klavier im Nebel
Editura Cartier, Chișinău, 2014
Traducere din germana de Catrinel Plesu
“Ca toate cartile frumoase ale lumii, cartea aceasta vorbeste despre tot. Despre razboi si despre dictatura, despre decadere si speranta, despre omenie si drama, despre suferinta, despre lumi apuse, despre marginalitate si bucurii. Iar dincolo de toate, despre iubire. In agitatia lumii de azi (si dintotdeauna) ni se ofera o lectura care nu povesteste despre lucruri marunt actuale, ci despre lucruri mereu importante.” (Catrinel Plesu – Coperta a IV a romanului)
Clavirul in ceata este o lectura obligatorie pentru aceia dintre voi, atenti, informati sau poate doar curiosi sa priveasca istoria acestei Romanii, din perspectiva unei vechi populatii, asezata de sute de ani pe acest pamant, intemeietoare a unor traditii solide de educatie si munca. Sasii, condamnati alaturi de romanii originari sub vitregiile dezlantuite de anii mijlocului de secol 20.
Iar cel care consemneaza perioada deceniilor 5 si 6 este Eginald Schlattner, parintele Eginald Schlattner, care a slujit în Rosia (Valea Inferioară a Hârtibaciului), unde trăieste si în prezent. A fost redactor-șef al revistei LandesKirchliche Informationen si este astăzi Pastorul detinutilor al Bisericii Evanghelice C. A. din România. Reputatia sa internatională a obtinut-o ca si scriitor (Cocosul decapitat, Mănusile rosii, Clavir în ceată si altele).
Si sunt deosebit de emotionante prin sinceritate si recunostinta, cuvintele scriitorului care spune:
“Acest lucru (reusita) îl datorez patriei mele România, care mi-a permis si a favorizat să rămân german. Aici mă stie bunul Dumnezeu după nume și aici mă stiu oamenii de suflet. Din acest loc eu nu mă clintesc. Asa să m-ajute Dumnezeu.”
Eginald Schlattner caracterizează în cuvinte extrem de frumoase si profunde rolul pe care România l-a avut pentru comunitatea germană de pe întreg teritoriul său susținând: ”Când în pădurile și mlastinile unde astăzi se află Berlinul crestea pir și orăcăiau broastele, aici, în Transilvania, se cânta nemțește și se rosteau rugăciuni latinești. Asta înseamnă vechimea săsească! Iar dacă astăzi vă pot saluta în limba noastră comună, germana, acest lucru îl datorez Patriei mele, România, care niciodată nu ne-a interzis limba maternă, nici chiar în acele nouă luni de zile, de la 23 august 1944 la 9 mai 1945, când Regatul român s-a aflat în război cu Reichul german. În septembrie 1944, fiecare copil sas s-a dus la școala lui germană, unde se predau două ore de limba română ca limbă străină, începând cu clasa a III-a.”
De aceea vin si subliniez faptul ca aceasta fresca a comunitatii sasesti din Sighisoara, dar si din alte asezari transilvane, cu intindere pana in Bucuresti si Dobrogea, descrie cu multa intelepciune si empatie, intreaga istorie a populatie acestei tari. Si o face cu aplecare asupra cadrului social, educational, antropologic, etnologic al conglomeratului de nationalitati si sasesti si unguresti si romanesti si evreiesti in contextul politic al tavalugului instaurarii “noii societati” de dupa 1944.
O calatorie initiatica prin viata, pentru viata, a adolescentului Clemens Rescher… cu tovarasi de drum, cu intalniri ale unor personaje parca coborate din basme si povesti nemuritoare, cu acumulari de experiente magice, dar si tragice, cu plamadirea de modele de viata, cu un umor salvator pe alocuri, salvator al sperantelor de supravietuire… pentru ca pana la urma, aceasta calatorie si acest roman in intregul sau reprezinta Golgota supravietuirii, dar cu conservarea umanitatii. Cu respectarea traditiilor, radacinilor, respectului, moralitatii… o balanta greu de echilibrat intr-o lume intrata intr-un dezechilibru patologic (si indelungat, as adauga)
Si voi continua cu cateva citate, pe care le-am selectat in timpul lecturii si pe care le consider de mare profunzime ideatica (in contextul actiunii) si de mare frumusete a scriiturii. De altminteri, constructia acestui roman reprezinta din punct de vedere literar, o exemplara reusita… locurile, oamenii, urbele, obiceiurile mai vechi si mai noi, caracterele, sentimentele… sunt surprinse cu multa acuitate si sunt prezentate lesne de lecturat, amar uneori, duios alteori, dar mereu cu intelepciune si empatie si fata de personaje, dar si fata de noi, cititorii, carora autorul ne imparaseste povesti de viata impresionante.
Si incep cu cateva mostre de intelepciune cu radacini adanci in educatia solida a unui popor cinstit si muncitor:
“Nu e bine cand se sfarseste ceva fara sa inceapa altceva!”
“Konradine, Kunigunde, Kunolf, copiii mei dragi, si tu, Clemens, priviti! Cetatea de-acolo sus, candva fortareata regala de hotar, care acum a ajuns o ruina!” (cetatea Diemrich – Deva)
“… toate au un capat pe lumea asta, in afara de carnat, care are doua. Un lucru sa-ti intre insa bine in cap, o data pentru totdeauna: nu poti sa fii cu curul in doua luntri!”
Un citat despre “lumea asezata a celor care au muncit si au creat industrii si care mai apoi au fost dati afara din biroul de directori ai propriilor fabrici si care mai apoi au fost condamnati la ani grei de inchisoare (precum fabbricantul Otto Rescher … “numai cand ii auzi numele, iti vine sa bagi la beci lipitoarea asta capitalista” – a declarat procurorul militar cu rang de maior la proces. Si tribunalul a fost de acord.)
Noua lume creata dupa 1944, lumea intoarsa pe dos, fapt reflectat hilar si de redenumirea absurda a fabricilor si magazinelor. “Rebeliunea pescarusilor rosii” (drogherie), “Pastila Rosie” (farmacie).
Un citat despre oamenii asupriti sub vremuri, Oameni care au fost “educati in spiritul datoriei si al obligatiilor indeplinite”, si-au luat crucea in spinare si au continuat sa munceasca si sa creeze intru respectul de sine (nu neaparat “pentru a satisface pofta de cumparare a clasei muncitoare”
Un citat dureros, valabil pentru intreaga Romanie: “In acea zi de 23 august, nu s-a pierdut doar o parte din cultura lecturii si a cartilor, nu, Sighisoara a pierdut mult mai mult” … a pierdut oameni de valoare, modele.
Si despre rasturnarea valorilor, pentru ca “acesti nenorociti sa-si insuseasca hodoronc-tronc vremurile de odinioara, care sunt creatia noastra, si pe noi sa ne elimine. Vremurile frumoase de odinioara – pentru a le zidi si a le pastra, e nevoie de truda si harnicia multor generatii, de pofta de munca, de spirit inventiv si de sentimentul confortului. Exact cele lipseste acestor puslamale.”
Se naste in Clavir in ceata, o societate in care nu mai inveti sa deosebesti binele de rau, precum in romanele lui Karl May.
Si afli multe in acest roman despre familie si valorile ei traditionale, evocata prin cateva cuvinte care te misca. “Si harmalaia imbatatoare din bucatarie”.
Dureroasa experienta absurda a dislocarii sasilor, dar si importanta zestrei interioara acumulate:
…alungarea din Valea Viilor sau din Valchid: “Chiar crezi ca noi si ai nostri ne putem ascunde, putem scapa de ei? (…) Dintr-un singur loc nu te pot alunga.” “Care ar fi?” “Un loc pe care il porti cu tine cum isi poarta melcul casa.” “La ce te referi?” “La tine insutu. De acolo nu te alunga nimeni…” “Cu conditia va tu cu tine, inlauntrul tau, sa te simti acasa.”
“Ai dreptate. Fiecare dintre noi se misca in alta viata. In plus, pe langa traiul zilnic, care este ireal ca o pictura suprarealista, mai exista pentru fiecare spatii vitale paralele. In ele se refugiaza ai nostri, se fac ghem ca ariciul, in taina, poate chiar fara a fi constienti. Sau cum spui tu: in mod evident, sfidator! E pur si simplu vorba de a ramane in viata in cazul nostru al tuturor! Fiindca vor sa ne elimine din istorie, sa nu ne lase nici un loc sub soare.”
Aparitia CLAVIRULUI pe parcursul filelor romanului (instrument vechi, uneori inlocuit cu pianul in roman), reprezinta legatura intrinseca si traditionala cu muzica, cu cultura, cu speranta risipirii cetei.
“Navigam fara sa scoata un cuvant, prin hatisul de urzici, al caror puf le ardea pielea. Pana au dat peste un fel de dihanie de care s-au lovit destul de rau. Cand au cuprins-o cu mainile, si-au dat seama : Era un clavir, cu corzile rupte, cu furnirul crapat, cu pedala infundata si cu clapele invadate de urzici – un clavir in ceata verde.”
Hilare si dureroase sunt secventele – parca ochiuri de geamuri ireale – prin care privim pervertirea ordinii firesti taranesti – inlocuirea sateanului cu functionari si neaveniti, gata sa distruga gospodariile cladite in veacuri de munca
“La conducerea de partid, unde nu se credea in Dumnezeu, dar diavolul era luat in serios, spuneau ca <Dracu’ stie!> Daca functionarii ar fi pus intrebarea asta unui taran sas, acesta ar fi stiut cum sta treaba. De pilda: Cum sa se ocupe de cresterea vitelor grajdari care habar n-au sa deosebeasca pirtul unui bivol de gazele unei vaci si nici atat sa manuiasca furca sau sa se lase ametiti de mirosul de borhot? Fostii tarani gospodari ar fi gasit remedii, dar pe ei nu-i intreba nimeni Si totusi, nu le era totuna. <Dat urm Gedehr!> Biara vita … Trecusera vremurile cand mana de om atingea gingas ugerul pentru a mulge laptele, purtand un dialog intim. Pentru ca asta stia taranul de secole: Cu animalele domestice trebuie sa vorbesti. Sa vorbesti cu voce tare cu calul si cu vaca, cu porcul si cu cainele, ba chiar si cu gainile si cu gasttele, si anume in dialect, pe saseste.”
Informatii istorice-sociale-politice: In Sighisoara si in Ardeal exista “edictul imperial de concivilitate – toti cetatenii Imperiului Austriac, indiferent de statut si de etnie, se pot stabili oriunde”
Din nou – ne amuzam nitel cu informatii importante privind civilizarea romaneasca:
<ajung si in Bucuresti, unde inca mai exista amintirea ocupatiei germane din 1916-1918. “Decretele draconice ale conducerii militare germane le ramases in amintire ca ceva dezastruos < Li se indica pana si cum sa foloseasca closetul> In intreaga Valahie, au fost impuse planuri de toalete, desenate cu precizie milimetrice, cu detalii ale arhitecturii interioare. Se specifica pana si diametrul gaurii closetului: 240 mm. Copiii cadeau in ea si scoteau urlete sfasietoare, preotesele si mosieresele corpolente se piteau la nevoie in tufisuri, cu constiinta incarcata.”>
Si iata un citat profund filozofic si amar, pe care il putem lua si ad-literam, daca ne gandim si la zilele noastre:
“Cand vor fi taiati toti pomii de pe drumul spre viitor, te poti refugia in propriul arbore genealogic. E reconfortant ca te pti spanzura de orice arbore, chiar si de cel genealogic.”
“Voua, tinerilor din ziua de azi, va merge ca noua in Rusia. Lumea noastra se prabusise si nu mai aveam la ce sa ne raportam, ramaseseram fara sprijin si repere. Vad cum ii merge baiatului meu mare. Nu stie incotro s-o apuce, cauta modele, reguli de comportament, criterii ferme despre ce este bine, ce este adevarat, ce este gresit.”
In viata “Fa astfel ca sa nu sufere nimeni din cauza ta.”
“Nu este destul sa te sustragi destinului majoritatii. (…) Si eu am incercat s-o fac, discret : intai cu tigari americane, apoi cu marele salt pana la Marx. Tacticile de supravietuire ale fiecaruia pot fi diferite, dar originea te ajunde din urma. (///) Exista un trecut colectiv de care nu poti sa scapi.”
Absurdistanul noii Romanii comuniste, cand trebuie « sa-i multumim lui Dumnezeu pentru orice clipa de pace. Nu stii niciodata cum se sfarseste ziua. »
Si in finalul calatoriei initiatice, simbolul ales drept perenitatea valorilor umanitatii.
Clavirul ramane singur in ceata, dar undeva exista firava, speranta. Reeducarea nu poate infrange speranta, iubirea, radacinile.
“Peronul era pustiu. Din pamant se ridicau aburi. Clavirul a ramas singur.”
Am aflat cu placere ca regizorul Radu Gabrea lucreaza la transpunerea cinematografica a Clavirului in ceata. Astept cu interes viziunea regizorului asupra acestui roman atat de complex si sper sa surprinda fiorul magic-misterios al scriiturii lui Schlattner (cum de altfel a facut-o si cu Cocosul decapitat si Manusi rosii)
