”Nesuferita doamnă Bébé”, de Agnès Desarthe
Ilustrator: Louis Thomas
Traducător: Octavian Soviany
Editura Paralela 45, Pitești, 2019
Născută la Paris în 1966, Agnès Desarthe a debutat cu lucrări pentru copii şi adolescenţi și ulterior literatură pentru pentru adulţi. Anul 1996 îi aduce Prix du Livre Inter pentru romanul «Un secret sans importance», iar odată cu «Mangez-moi» (Mănâncă-mă), în 2006, va deveni cunoscută pe plan internațional, lucrarea fiind publicată la Editura Seuil. Cu peste treizeci de cărți pentru copii publicate, Agnès Desarthe abordează cu umor și delicatețe marile probleme ale vieții. Trăiește și scrie în Normandia.
Nesuferita doamnă Bébé este povestea unei fetițe care urmează să înceapă primul an de școală. Sora ei mai mare, Lucile, totdeauna cuminte și ascultătoare, o va pune în gardă legat de supraveghetoarea care i-a speriat pe copiii din școală și care are grijă de cei mici cu o mână de fier. Pentru că Nana este un copil zglobiu și nonconformist, trebuie să aibă mare grijă la doamnă Bébé. La orice mișcare care nu respectă strict regulile ea aplică pedepse.
Nadejda (Speranță) va merge la școală veselă și optimistă, pregătită să o întâlnească pe cea mai severă supraveghetoare din istoria școlii: doamna Bébé. Nimic nu-i poate clătina entuziasmul de a cunoaște colegii de clasă, de a învăța lucruri noi și de a începe marea călătorie printre cifre și litere. Micuța karatistă pașnică și nesuferita „doamnă de fier“ vor crea o legătură deosebită, datorită unei întâmplări ciudate. Nana și-a dorit foarte mult ca doamna să nu mai vină și să îi sperie pe copii, iar la un moment dat acest lucru chiar s-a întâmplat. Pe parcurs va învăța ce înseamnă să ai răbdare și să îi asculți și pe ceilalți, dar și să se tempereze atunci când situația o cere.
”E adevărat că n-o las niciodată pe Lucile să vorbească. De altfel, nu las pe nimeni. Prefer să vorbesc eu. Am atâtea lucruri de zis, încât mi se pare că dacă nu le spun imediat, creierul meu o să explodeze. Dar de data asta am făcut un efort, pentru că am văzut că Lucile suferea.” (pg. 13)
”Am dat din umeri. Chiar nu îmi păsa. Nu-mi era frică de nimeni și de nimic. Eu făceam karate.” (pg. 16)
Pe Nana nu o sperie nimic, nici chiar Madame Bébé. Prima înfruntare se anunță groaznică pentru că fetița este hotărâtă să rupă zidul aparențelor. Odată cu lipsa doamnei Bébé, Nana devine din ce în ce mai închisă în sine și nu își mai poate continua activitățile. Atunci îi vine o idee năstrușnică, pe care o va pune în practică ajutată de părinți. Despre ce este vorba vă las pe voi să descoperiți, ce vă pot spune însă este că micuța dovedește determinare, dorință de a ajuta, dar mai ales că lucrurile se pot schimba atunci când vrei cu adevărat și ești dispus să faci eforturi în acest sens. Chiar și cei mici pot juca un rol în viața celor mari, nu numai invers și să fii diferit nu este un defect, dimpotrivă, personalitatea fiecăruia este importantă. Nana se pricepe foarte bine la karate și să denumească haios mutrele pe care le iau oamenii. Se pricepe și la oameni, cum va demonstra foarte bine povestea scrisă Agnès Desarthe, va reuși să socializeze cu o colegă care are autism și va comunica și cu doamna Bébé cum nimeni altcineva nu a reușit.
”Desigur, n-aveam chef ca doamna Bébé să le dea părinților mei o lecție de educație. Toată lumea era dispusă la așa ceva, deoarece sunt foarte turbulentă. Tuturor le face plăcere să le explice părinților mei că, dacă ar fi mai severi, eu aș fi mai cuminte și asta mă enervează, pentru că nu este adevărat. Doavdă: sora mea Lucile. Părinții mei au crescut-o la fel ca pe mine și este o persoană atât de liniștită încât uneori nici nu îți dai seamă că este în cameră.” (pg. 33)
Scrisă pe un ton jovial, adaptat celor mai mici cititori, cu un limbaj accesibil, povestea micuței Nana va cuceri deopotrivă copii și părinți atât prin modalitatea în care este scrisă, cât mai ales prin tematică. Există mulți prichindei care sunt speriați de primele zile de grădiniță sau școală, de schimbări, supraveghetori sau chiar noii colegi. Cartea lui Agnès Desarthe încearcă să spulbere aceste temeri și să propună o abordare diferită. Chiar dacă ești un copil care nu respectă întotdeauna regulile, cu siguranță vei găsi sprijin pentru ca școala să fie accesibilă și plăcută. Nu este necesar să renunți la tot ce-ți place, deși e de la sine înțeles că va trebui să mai lași de la tine câteodată. O poveste despre cum poți schimba lucrurile atunci când își dorești cu adevărat, dar și despre faptul că e nevoie să fim atenți și la cei de lângă noi și la nevoile lor. Textul este inventiv, iar ilustrațiile lui Louis Thomas sunt o sărbătoare a fanteziei. O invitație perfectă la citit, iar subiectul sigur nu trebuie ratat!
