Chestiunea Finkler, de Howard Jacobson
The Finkler Question
Editura RAO, Bucuresti, 2011
Traducere din limba engleza Carmen-Iulia Bourceanu
Acest volum a avut in timpul lecturii lui un traseu transcontinental: primele pagini le-am citit intr-o tabara undeva langa Brasov, am continuat la Bucuresti si apoi, cea mai mare parte am citit-o in Israel. Acum cartea a revenit la Bucuresti. Din cauza acestui periplu si datorita densitatii carti, am revenit de cateva ori asupra unor pasaje care mi-au cerut o atentie deosebita.
Pentru ca dincolo de firul narativ extrem de cursiv si de sustinut ideatic cu o aparenta lejeritate, Howard Jacobson ne propune o fresca vasta si complexa a societatii britanice contemporane, atat din punct de vedere social si politic, cat si din punctul de vedere caracteristic preocuparilor sale socio-literar-psihologice – omul in cautarea fericirii, in cautarea exprimarii libere a constiintei sale, in cunoasterea si recunoasterea apartenentei sale si mai ales evreul si problema sa identitara in lumea moderna.
Numit adesea de catre critica de specialitate “The English Philip Roth” si catalogat chiar de el insusi drept “Jewish Jane Austen” eu l-am perceput prin acest roman in discutie, mai ales datorita filonului comic cu fine profunzimi intelectual-psihologice, pe filiera Woody Allen.
Lumea reala contemporana se reflecta in principal in trei destine si aceasta lume, filtrata de personalitatile adanc introspectate de catre scriitor, capata distorsiuni si meandre determinate de extractia sociala, de psihologia, de cultura, de religia, de sperantele si de varsta fiecarui personaj.
Julian Treslove – crestin prin nastere, educatie si cultura este fost producator la BBC, Samuel Finkler – este un cunoscut filozof evreu. Cei doi, acum in pragul varstei de cincizeci de ani sunt colegi si prieteni din scoala si in legatura amicala si spirituala cu fostul lor profesor, Libor Sevcik, nonagenar, cu activitate holywoodiana la activ, evreu de origine ceha scapat dintr-o Europa aflata in coltii nazismului.
Doua dintre aceste personaje si-au pierdut recent sotiile. Finkler si Libor sunt vaduvi si inca, traind in prezent, nu se pot desprinde de trecutul care le-a furat prin boala, stabilitatea de cuplu, multumirea psihica si sentimentala a cuibului si i-a lasat cu realitatea unui azi plin de regrete, mustrari de constiinta si cu un viitor cu perspectiva si constiinta batranetii.
Stilul literar adoptat, cu treceri de la un personaj principal la celalalt, fiecare decriptat in mediul sau caracteristic, dar si in interactiunea triadei, cat si limbajul extrem de bogat nuantat si penetrant, ma fac sa incerc sa va comunic atmosfera si mesajele acestui roman prin intermediul unei serii de citate edificatoare. Sper sa nu fie acesta un demers obositor sau plictisitor, ci din contra, sa fie un indemn catre lectura extrem de interesanta a volumului “Chestiunea Finkler”.
Complexul personaj Julian Treslove NU isi traieste propria viata, personalitatea sa NU are resursele necesare pentru aceasta si daca ar fi sa scormonim freudian in copilaria sa, vom gasi probabil acolo radacinile acestei tare. Lipsa unui anumit fel de iubire si climat familial, lipsa unui anumit fel de comunicare paterna, lipsa imbratisarilor materne i-au determinat incapacitatea de a ramane ‘prea” multa vreme alaturi de o femeie, ceea ce nu i-a impiedicat vesnica cautare a dragostei:
“Hephzibah isi facea griji in privinta lui. Dar, dupa cum observase Treslove in ziua in care il ajutase cu Cele Patru Intrebari, a avea grija de barbati parea un lucru firesc pentruea. Era o alta trasatura finklereasca pe care o admira. Femeile finkler stiau ca barbatii sunt fragili. Doar barbatii finkleri sau toti barbatii? Nu prea era sigur. Dar oricum el era beneficiarul preocuparilor ei. Simbolismul nu se pierdea cu el. Cand mama lui il gasea trist, ii dadea un pupic pe obraz si o portocala. Nu dragostea ii lipsea, ci imbratisarile. Infasurat in jurul lui Hephzibah, cunostea pacea adevarata. Acolo era mai bine – in ea, in sensul non-erotic, desi nu era lipsit de erotism – decat in oriunde alta parte unde mai fusese vreodata.”
Frica de izolare si de singuratate ii dezvolta lui Treslove dorinta de a fi mereu si intr-un anumit fel iubit, observat, apreciat (dar neoferind celorlalti in egala masura) si ii produce implozii psihologice, facand adesea subiectul indelungilor discutii filozofice cu prietenii sai:
– “ – Sunt fericit ca sunt iubit/ De unde sa inventez aceasta grozavie?
– Din locul obisnuit, raspunse Libor.
– Asta-i o aluzie prea ceheasca pentru mine, Libor. Unde-i locul obisnuit?
– Locul de unde vin toate cele de care ne temen. Locul in care ne strangem dorinta de a incheia lucrurile.”
Insa iata care era adevarul privind relatia lui Trelove cu femeile, in care sunt incluse si cele doua cu care avea doi fii:
“De fapt, Treslove nu plecase de langa nimeni, daca prin <a pleca> de langa cineva se intelege cruzimea de a abandona. Ii lipse hotararea sau mai bine zis independenta sufletului ca s-o faca. Fie se indeparta, cu tact – caci Treslove stia cand nu era dorit -, fie femeile il abandonau ori din cauza mustelor, ori din cauza altui barbat, ori pur su simplu pentru o viata, oricat de insingurata, care era de preferat fie si numai unei singure ore in compania lui.”
Defetist si pesimist, stimulat de empatia fata de prietenii sai ramasi vaduvi, personajul ramane insa de un egoism feroce, raportand pana la urma totul la propria persoana. Treslove presupune un sfarsit in toate:
“Cat de nespus de trist e totul. Se referea la moartea sotiilor prietenilor lui si la moartea femeilor in general. Dar se gandea si la barbatii ramasi singuri, printre care se numara si el. Este cumplit sa pierzi o femeie pe care ai iubit-o, ar tot o pierdere era sa n-ai o femeie pe care s-o strangi in brate si langa care sa te cuibaresti inainte sa te loveasca tragedia.”
Si de aici pana la dezvoltarea inadaptarii social-identitare nu este decat un pas, inlesnit si de nasterea si exacerbarea invidiei fata de colegul si prietenul sau Sam Finkler, o invidie cultivata de-a lungul intregii vieti si culminand cu inventarea idiomului “finkleri / finklerism”. Apropierea de Sam Finkler si de tatal acestuia (un tata altfel decat al sau), apropierea de Libor si familia acestuia, lipsa sa personala de constiinta identitara si descoperirea acesteia la prietenii sai, debusolarea sa religioasa formativa si apartinatoare ii incumba ideea si dorinta (cu iz cameleonic-invidios) de a fi/deveni si el evreu, de a fi/deveni si el “un finkler”. Chiar daca pe fondul istorico-politic al framantarilor evenimentelor din Gaza, reflectate isteric si in Albion:
“Acesta nu era un moment bun pentru sa fie evreu. Nu fusese niciodata, stia asta. Nici daca dadeai timpul inapoi cu o mie, doua mii de ani. Dar crezuse ca ar fi fost cel putin un moment bun pentru el sa fie evreu.”
Trelove nu este nici primul, nici ultimul desigur, in aceasta situatie. Mereu avem exemple: unii isi neaga extractia, altii incearca sa-si dobandeasca alta, fiecare are motivele sale psihologice sau cognitive. Fiecare se cauta pe sine si cea mai buna forma in care sa se exprime pe sine.
Treslove “nu era primul, desigur. Lumea putea fi impartita intre cei care voiau sa-i ucida pe evrei si cei care voiau sa fie evrei. Timpurile erau pur si simplu cele in care cei dintai ii depaseau numeric pe ceilalti.”
Si acest incredibil personaj, Trelove, conturat magistral de Jacobson, ajunge sa se auto convinga, ajunge sa-si spuna ca tatal sau i-a ascuns cu obstinatie adevarul privind originea evreiasca a familie:
“N-ar fi avut sens, daca tata n-a vrut sa stiu ca suntem evrei sau n-a vrut sa stie altii ca suntem evrei, sa fi schimbat numele nostru cu unul care sa sune cat mai putin a nume evreiesc? Treslove, pentru numele lui Dumnezeu! Iti urla <Neevreiesc>”
Dar Treslove invata ca a fi “un finkler” nu este usor sau simplu sau fara pericol. Un moment in care atacat pur si simplu si jefuit in mijlocul strazii… Julian se dedubleza, intra in pielea unui “finkler” si crede ca “acel finkler” este cel atacat!
“A fi un finkler era o invitatie directa la atac? Ce, oamenii nu mai aveau voie sa joace roluri de finkler atunci cand le venea? (…) statuse pur si simplu si se uitase la vitrina lui J.P.Guiver privind ca Horowitz sau Mahler, sau Shylok, sa spunem, sau ca Fagin, Billy Crystal, David Schwimmer, Kevin Kline, Jeff Goldblum, Woody Allen sau ca afurisitul de Groucho Marks, era acesta un motiv sa-l atace?”
Pe drumul pe care a apucat, mereu penduland intre indoiala, dorinta, hotarare, hranindu-se cu discutiile printre prieteni, in atmosfera unei Anglii aprinse de demonstratii pro-palestiniene, Treslove incepe chiar sa studieze teologia si literatura ebraica, insusindu-si expresii yidish sau filozofand din echilibrul precar in care se afla despre:
“Chestii de ura de sine, evreiasca!” “Se intreba daca va sti vreo data ce au voie sa spuna finklerii despre ei si ce nu le este permis ne-finklerilor sa spuna” / “Cam asa erau finklerii cu limba, intelese Treslove. Atunci cand nu faceau jocuri de cuvinte, atribuiau valori sfinte limbajului. Sau opusul.” / “Treslove incuviinta cu un zambet, savurand helzel-ul. Doamane sfinte, gat umplut de pui! Toata istoria unui popor intr-un simplu gat de pui.”
Pe de cealalta parte, iata-l pe Finkler, evreu prin nastere, educatie si formare filozofica. Un evreu care – nu in mod ciudat, pentru ca istoria ne ofera destule exemple si psihologia la fel de multe – in contextul politic al evenimentelor din Gaza (in Anglia existand o miscare antiisraeliana cu atacuri violente, chiar fizice la adresa unor tineri englezi de origine evreiasca), se raliaza “Gruparii evreilor InJOSiti!” Jacobson nu ne strecoara nicio data parerile sale personale privind aberatiile acestui grup, ne lasa libertatea de a intelege singuri, cum cetatenii – pana la un punct anume unde intervine legea, au libertatea de gandire, optiunea de a alege si de a se manifesta. Aberatii, alunecari … cititorul discerne. Astfel, un membru al grupulu, Abe, evreu, biolog de profesie, dar si dramaturg, este dat afara de la universitate: “- pentru ca a spus ca Auschwitz a fost mai mult o tabara de vacanta decat un infern pentru majoritatea evreilor de acolo. – Si unde nu exista infern, nu exista nici diavol – asta-i ideea? – Ei, eu nu port vorbi in numele teologiei lui. Ceea ce sustine el si pretinde ca poate dovedi fara dubiu este ca existau cazinouri si baze de tratament, si prostituate. Are fotografii cu evrei stand in piscine, hraniti cu capsuni la gheata de animatoarele din tabara.”
Despre grupul acesta negationist autorul ne spune: “Grupul includea evrei precum Finkler, a carui rusine cuprindea tot poporul evreu si care nu dadea doua parale pe o sarbatoare evreiasca, si evreii care nu stiau nimic de toate astea, care fusesera crescuti ca marxisti si atei sau ai caror parinti isi schimbasera numele si plecasera sa traiasca in vreun sat din Berkshire unde cresteau cai si preluasera mantia evreitatii doar ca s-o poata arunca.”
Dar pe de alta parte, Finkler este evreu, Libor este evreu si Treslove si-ar dori sa fie evreu, context in care ceeace se intampla in Londra NU poate fi ignorat:
“Scrisesera pe pereti <Moarte evreimii!> Se intorsesera vandalii. (…) In zvastici era un pic de marinime latenta. Era mai mult o amintire a urii decat ura in sine. Pe cand <evreime!> – cuvantul avea o rezonanta oribila pentru ea. Sugera lucruri infioratoare. Ii injosea si-i facea murdari doar datorita credintei lor. Sa fi calcat pe ei, evreismul s-ar fi scurs din trupul lor. Era un abuz care mersese mult prea departe fata de termenii jidov sau jidan. Era indreptat nu catre individul evreu, ci catre esenta evreiasca. Si, evident, venea dintr-o parte a lumii unde conflictul era deja inecat in sange, unde vrajba era amarnica si probabil imposibil de starpit.”
Finkler stie ca: “Un singur cuvintel care nu avea unde sa se ascunda. Spuneai <evreu> si era ca si cum aruncai o bomba (…) Din orice unghi priveai problema, el era de vin. Sot prost, tata prost, exemplu prost, evreu prost – situatie in care era si filozof prost”. Samburele unei treziri, macar in ceasul al doisprezecelea.
Evreu si filozof (combinatie perfecta, dar periculoasa), Finkler combate si combate BINE. Atata de bine incat aceste cuvinte sunt valabile – din nefericire – in orice colt al lumii de ieri si de azi … poate si de maine din pacate!
“– Cum indraznesti tu, o neevreica – si trebuie s-o spun ca nu ma impresioneaza deloc ca ai fost crescuta in respect fata de etica evreiasca, daca e ceva din ce spui tu sa ma emotioneze -, cum indraznesti pana sa si crezi ca le poti spune evreilor in ce fel de tara pot trai ei, cand tocmai tu, o ariana, ai facut o necesitate din existenta unei tari separate pentru evrei? Prin ce sofisticare ciudata gonesti cu violenta oamenii de pe pamanturile tale si apoi te consideri indreptatita sa faci presupuneri elevate cu privire la locul unde ar putea merge, acum ca tu ai scapat de ei, si cum isi pot vedea ei de bunastare in viitor? Eu sunt un englez care iubeste Anglia, dar tu crezi ca aceasta nu este o tara rasista? Stii vreo tara a carei istorie recenta sa nu fi fost umbrita de idei preconcepute de ura impotriva cuiva? Asadar, ce-i indreptateste pe rasisti sa detecteze rasismul la altii? Doar intr-o lume in care evreii vor crede ca nu au nimic de care sa se teama vor fi ei de acors sa primeasca lectii de umanitate. Pana atunci, oferta de siguranta a statului evreiesc pentru evreii de peste tot din lume – da, mai intai evreii, desi s-ar putea sa nu fie echitabil – nu poate fi inetrpretata drept rasism. Pot intelege de ce un palestinian at putea spune ca i se pare rasism, desi si el mosteneste desconsidereararea fata de popoarele care au alte convingeri, dar nu dumneata, doamna, de vreme ce te prezinti drept o reprezentanta cu inima sangeranda, chinuita de constiinta a insasi lumii ariene, din care evreii, fara a avea vreo vina, incearca sa fuga de secole… Ce vedea el era umanitatea prinsa in convingere, ca niste sobolani in cursa. Cei ce vedeau lucrurile ca e vedeau ce vazuse si el. Cei care nu, nu. Si cei care nu, au inteles.”
Iata cum defineste Jacobson in acest context Lectia istoriei:
“Lectia istoriei! Lectia istoriei este ca israelienii inca nu s-au razboit cu un inamic pe care lupta sa nu-l faca mai puternic. Lectia de istorie este ca in cele din urma agresorii se infrang singuri.”
Inca un citat edificator in ceea ce priveste relatia Treslove – Finkler, si “finklerismul”:
“Finkler isi deschise finklereste bratele. Gestul arata ca rabdarea infinita ii cam era pe terminate. Finkler ii amintea lui Treslove de Dumnezeu cand facea acest gest. Dumnezeu adus la disperare de poporul sau, sus pe un varf de munte. Treslove era invidios. Era ceea ce Dumnezeu le daduse finklerilor ca sa pecetuiasca legamantul sau fata de ei – capacitatea de a ridica din umeri.”
Libor, nonagenarul, este cel care cunoscuse si intelesese personal atingerea ororilor, de aceea zilele pe care le traieste si evenimentele lor ii devin insurmontabile. “Libor avusese noroc in dragoste, dar in politica el era dintr-o parte a lumii care nu astepta nimic bun de la oameni. Revenise ura fata de evrei – categoric revenise ura fata de evrei. In curand va reveni fascismul, nazismul, stalinismul. Nu disparusera. Nu aveau unde sa se duca. Erau indestructibile, non-biodegradabile. Asteptau in varful gramezii mari de gunoi care era inima omului.” Libor este acela care insa in contextul varstei si al pierderii partenerii de viata, dar si in conexiune cu evenimentele sociale si politice, abdica de la viata, isi anuleaza sperantele si se sinucide aruncandu-se de pe podul de pe care candva, demult, planuise impreuna cu sotia sa sa o faca fiecare de va fi sa ramana singur.
Regretele prietenilor sunt puternice si Treslove spune ca: “Ceea ce-l impresionase fusese dovada distrugerii lucrurilor; in cele din urma toate isi cereau tributul si poate ca fericirea impunea la final un pret chiar mai crud decat opusul ei”
Nu neg faptul ca pentru a intelege corect destinele eroilor si mesajul pe care il transmite Jacobson in acest romanul, cititorul trebuie sa posede macar o minima informatie privind aspectele politice contemporane legate de Orientul Mijlociu si de Europa de Vest si mai ales legate de evrei (radacini, religie, filozofie, psihologie) si nu in cele din urma, o empatie vie pentru tot ceea ce inseamna natura umana si dilemele cu care se confrunta.
Inchei cu un alt citat edificator, care se refera la cele patru intrebari care se pun la Sederul de Pesach, “Sarbatoarea libertatii evreilor”
“Esti evreu? Pune intrebarile:
– De ce aceasta noapte este diferita de celelalte
– De ce in aceasta noapte trebuie sa mancam doar ierburi amare?
– De ce in aceasta noapte inmuiem ierburile de doua ori?
– In toate celelalte nopti putem manca fie sezand, fie culcati, dar de ce in aceasta noapte toti stam culcati?”
Raspunsurile le gasim in constiinta si in sufletele noastre! Fara aceste raspunsuri suntem pierduti, fara identitate, fara trecut, prezent si mai ales viitor!
Discursul autorului la primirea “Man Booker Prize – 2010”.
