”Cetăți, castele și alte fortificații din România. Volumul I. De la începuturi până către anul 1540”, de Radu Oltean
Editura Humanitas, București, 2020
Vă spuneam acum ceva timp, atunci când am scris despre volumul al II-lea al acestei serii, că abia aștept celelalte volume, inclusiv volumul I pe care Radu Oltean îl publicase în 2015 la altă editură și era de negăsit. Iată că Editura Humanitas a făcut un lucru excelent și a fost reeditat și primul volum, o ediție revăzută, în care avem în prim plan cetăți, castele și alte fortificații de la începuturi până spre anul 1540.
Așadar, suntem acum în fața unei ediții (în aceleași condiții grafice de excepție) care acoperă o perioadă mult mai lungă, din care ne putem face o imagine mai clară asupra felului în care diferiții conducători sau popoare au construit cetăți și fortificații în actuala zonă a României. Și nu există aici doar ilustrații ale monumentelor istorice existente, ci și multe reconstituiri, plecând chiar din preistorie, sau fotografii aeriene excelente, care ne permit să vedem anvergura și importanța în acele timpuri ale unor locuri precum Histria sau Adamclisi. Mai mult, acestea ne readuc în prim-plan locuri de mult uitate sau insuficient cercetate, precum valurile de pământ din Dobrogea sau alte fortificații ale antichității:
”În sudul României au fost observate o serie de fortificații liniare cu val și șanț, de tipul unui limes. Cea mai mare este așa-numita Brazdă a lui Novac, puțin cercetată, și totuși des pomenită, practic un val de pământ cu șanț către nord, care traversează Oltenia și Muntenia, din sudul județului Mehedinți, de la Hinova (unde a fost descoperit un castru mic, un quadriburgium) până în județul Buzău, unde se pierde, în apropierea comunei Pietroasa. Această limită fortificată este atribuită cu multă probabilitate romanilor, însă istoricii n-au căzut de acord dacă este mai timpurie, din secolele I și al II-lea, sau mai târzie, din epoca lui Constantin cel Mare (324-337), despre care se știe că a anexat temporar Muntenia.” (pag. 18)
Pentru această perioadă lungă, a existat o lipsă de continuitate în privința acestor cetăți și castele: în prima perioadă, multe dintre ele erau construite la granițe, în zone care asigurau apărarea țărilor, astfel cum erau ele construite. Multe dintre ele au dispărut, rămânând în picioare cele realizate de către romani sau de către greci, cu precădere în Dobrogea. Apoi, odată cu cristalizarea unor state în zonele Munteniei și Moldovei, apar și cetățile domnești, multe dintre ele rămase în picioare, precum cea de la Târgoviște sau Cetatea Neamțului.
Dar se vede și aici o diferență importantă între Occident și Orient, dar și între zona Ardealului și cea a Moldovei și mai cu seamă a Munteniei: este clar că, în Țările Române, nu s-a construit mult sau, mai bine zis, cele construite au fost realizate cu materiale puțin durabile, de vreme ce multe din construcțiile timpului nu au rezistat. Face excepție, cum spuneam, zona Ardealului și parțial zona Moldovei, unde au existat construcții pe care le putem admira și acum, unele renovate, altele din păcate într-o avansată stare de degradare:
”Din păcate, nici un sfert dintre cetățile medievale ale Transilvaniei (cum nici ale celorlalte provincii istorice) n-a supraviețuit până astăzi, deoarece majoritatea au fost distruse și ruinate înainte de secolul XX. Vremurile vitrege, mult mai tulburi decât în vestul Europei, ”moda” și pretențiile sau posibilitățile proprietarilor, mobilitatea acestora (în decurs de un secol, o cetate putea trece prin multe mâini), demolările intenționate ca urmare a unor tratate de pace și transformarea ulterioară a ruinelor în cariere de piatră pentru localnici au fost doar câteva dintre motivele ce au dus la dispariția marii majorități a cetăților. Multe altele, dintre cele care au reușit totuși să străbată veacurile până la noi, stau ascunse pe culmi cu pante abrupte sau în păduri puțin umblate și vor dispărea fără urmă în următoarele decenii, distruse de nepăsare și de vânătorii de comori. Este puțin probabil ca viitorul cetăților moștenite de la strămoși să aibă o soartă mai bună.” (pag. 44-45)
Și nu este singurul exemplu în care autorul atrage atenția asupra pericolului degradării acestor clădiri istorice extraordinare. Ca de obicei, și acest prim volum este o realizare excepțională, care cuprinde imagini grăitoare și reconstrucții minunate, plus multe informații istorice, unele inedite cum ar fi cele despre valurile de pământ din Dobrogea, despre cetățile dispărute sau despre bisericile fortificate. Sau despre cine a construit fântânile din cetățile montane (meșteri aduși din străinătate, și nu prizonieri, cum spune legenda) ori la ce foloseau așa-numitele ”guri de păcură”, niciodată folosite pentru aruncarea țițeiului sau a grăsimilor, ci a proiectilelor (pietre) și a armelor de foc.
Seria ”Cetăți, castele și alte fortificații din România” cuprinde albume neapărat de păstrat în bibliotecă și de răsfoit cât mai des. De recomandat tuturor, mai ales pasionaților de istorie și de călătorii.
Puteți cumpăra cartea: Editura Humanitas/Libris.ro.
(Sursă fotografii: LibHumanitas.ro, https://ebsradio.ro/)
