”Ce se întâmplă în iubire”, de Alain de Botton
Editura Humanitas Fiction, Colecția Raftul Denisei, București, 2017
Traducere de Radu Paraschivescu
Nu îl mai citisem înainte pe Alain de Botton, așa că nu îi cunoșteam stilul și subiectele abordate în afară de ceea ce spune, de la distanță, titlurile romanelor sale (din care ”Sex, shopping și un roman” a fost deja recenzat pe blogul nostru). Mi-a plăcut însă titlul acestui roman – Ce se întâmplă în iubire –, dar și coperta foarte sugestivă, așa că i-am dat o șansă și am descoperit lucruri interesante, dar și câteva care m-au îndepărtat un pic de tipicul cărților sale. De altfel, am descoperit în cronica romanului său anterior, semnalat mai sus, următoarele cuvinte ale Andreei: ”Combinația de filosofie, poveste modernă, schițe și explicații parcă preluate dintr-o lucrare de cercetare dau cărții un aer senzual; lectura poartă cititorul în mintea fiecăruia dintre noi, în cadrul scenelor prin care fiecare dintre noi a trecut cel puțin o dată în viață.”
Așadar, Alain de Botton este nu numai un scriitor, ci și un filosof, mai bine spus un psiholog. În ”Ce se întâmplă în iubire”, el ficționalizează în același timp povestea iubirii, pe care o trăim cu toții, dar și filosofează pe marginea ei și psihanalizează totul, alternând pasajele ficționale, ale poveștii propriu-zise, cu pasaje scrise cu litere italice, în care ni se explică teoria cuplului și efectele acestuia asupra celor implicați, se oferă sfaturi și ni se aduc teme noi în dezbatere. De altfel, dacă la început autorul încearcă să-și construiască acțiunea mergând pe calea ficțiunii, treptat partea psihologică și de consiliere pare a lua partea leului, aceste pasaje devenind majoritate în ultimele cincizeci de pagini. Rezultă că, în funcție de profilul cititorului, mai înclinat sau nu spre psiholgie, chiar și în funcție de sexul acestuia (cred că ”Ce se întâmplă în iubire” este o carte ce va plăcea mai mult femeilor), veți găsi sau nu în această carte o poveste care să vă inspire.
Acțiunea se învârte în jurul lui Rabih și Kirsten, doi tineri care ajung să se cunoască și să trăiască toți pașii unui cuplu autentic, al unei iubiri profunde. De altfel, titlurile capitolelor romanului trădează întocmai felul în care ne îndrăgostim, ne căsătorim și apoi trăim etapele unei iubiri autentice (chiar dacă nu toți dintre noi trecem prin etapa adulterului, ea se regăsește în cele mai multe familii): Romantism, Până la adânci bătrâneți, Copii, Adulter, Dincolo de romantism. De altfel, esența acțiunii acestui roman poate fi rezumată în acest pasaj, introdus de autor chiar la începutul lui:
”Cu toate acestea, încă n-a ajuns, firește, nicăieri. El și Kirsten se vor căsători, vor suferi, își vor face adeseori griji în privința banilor, li se va naște mai întâi o fată, iar apoi un băiat, unul dintre ei va avea o aventură, vor exista perioade de plictiseală, uneori le va veni să se omoare unul pe celălalt și, în câteva rânduri, să se sinucidă. Abia asta va fi adevărata poveste de iubire.” (pag. 21)
Fiecare etapă din evoluția iubirii o regăsim, așadar, descrisă pe larg aici și cuprinde o parte din viața noastră, a tuturor (sau, hai să spunem, doar a celor care ”locuiesc” într-o căsnicie de cel puțin zece ani): ne îndrăgostim nebunește și aparent definitiv, de o persoană ale cărei calități le hiperbolizăm; simțim niște fiori ce duce la orbirea completă, la neobservarea defectelor partenerului, este perioada cea mai fericită, fericirea oarbă și adevărată; ne căsătorim în perioada cea mai înfloritoare, dar aproape imediat vin problemele, mai ales în ceea ce privește persoanele care nu au mai stat nicio clipă împreună și primele imperfecțiuni au apărut; apar copii, prilej pentru ca lumea cuplului apropiat să se destrame și atenția să se abată de la iubirea intensă la copii, sexul se face pe apucate, cel puțin în primii ani, iar iubirea devine din ce în ce mai platonică; în timp ce copiii cresc, apare și gelozia (deși cauzele ei sunt complet în interiorul cuplului, datorită depărtării dintre soți, nu în afară), vine și adulterul, aproape inconștient, aproape nedorit, dar poate necesar pentru o trezire completă; în familie, în cuplu, totul devine oarecum monoton, rutina intervine acolo unde surpriza dispare, dar în același timp, pentru cei care rezistă, intervine și fericirea durabilă, care înseamnă și obișnuință, și prietenie, și înțelegere, și toleranță.
Între aceste ziduri se mișcă Alain de Button, care le-a trăit probabil pe toate și, cu talentul său de scriitor, îi este ușor să ticluească povești de iubire, să le îmbrace într-un ambalaj frumos și să le aducă în fața cititorilor. Accentul este pus pe Rabih, cel care ni se destăinuie la fiecare pas, în fericire și în suferință, în iubirea lui nemărginită, dar și în vinovăția produsă de adulterul comis, în joaca sa continuă cu copiii și în dilemele provocate de familie și de serviciu. În aceste destăinuiri, descoperim propriile gânduri și temeri pe care le-am trăit în propriile noastre povești de iubire, iar impresia asupra acestei părți este de autenticitate și sensibilitate:
”Rămân treji o vreme, înduioșați, fiindcă știu că fetița lor va trebui să crească, să-i părăsească, să sufere, să fie respinsă și să i se frângă inima. Va ajunge în lumea mare, va tânji după mângâiere, însă ei nu vor mai putea să i-o ofere. Până la urmă, se vor ivi câțiva dragoni adevărați, iar mami și tati nu vor fi în stare să le vină de hac.” (pag. 125)
Ce nu mi-a plăcut sau mi s-a părut în disonanță cu subiectul propriu-zis al romanului au fost pasajele de considerații psihologice, ce își aveau mai bine locul într-o carte de consiliere maritală, nu într-o carte de ficțiune. Alain de Button pare a fi împrumutat din doctoratul său de filosofie o parte din concepte, care, chiar dacă sunt corecte, transformă cartea, pe alocuri, într-una de dezvoltare personală. Cu precădere în ultimele 20-30 de pagini, care abundă de astfel de considerații filosofice:
„Dintre toate temeiurile iubirii, cel mai superficial irațional, imatur, lamentabil, și cu toate acestea, cel mai obișnuit este acela că persoana de care ne-am legat prin căsătorie nu numai că e centrul existenței noastre emoționale, ci și răspunde – drept urmare, și totuși într-un fel care e foarte straniu, obiectiv nesănătos și profund nedrept – de tot ce ni se întâmplă, bun sau rău. În asta constă privilegiul bizar și pervers al iubirii.” (pag. 94)
”Ce se întâmplă în iubire” este o carte interesantă, dar care se potrivește mult mai bine doamnelor, mai predispuse să asculte și să urmeze sfaturi despre viață și iubire de la psihologi și terapeuți. Bărbații ar fi interesați doar de partea ficțională a poveștii, pe care au trăit-o cu toții și o trăiesc în continuare, zi de zi, cu deosebirile de rigoare. O lectură cu învățăminte, ce dezvăluie perfect toate întorsăturile produse în viață de o iubire adevărată.
1 comment
pe alocuri limbajul din carte lasa de dorit. sunt anumite pasaje, care ar fi putut primi o exprimare mai decenta 🙂 parerea mea.