Ce mi se-ntâmplă. Jurnal pieziș, de Dan C. Mihăilescu

”Ce mi se-ntâmplă. Jurnal pieziș”, de Dan C. Mihăilescu

Editura Humanitas, Colecţia Memorii-Jurnale, Bucureşti, 2012

Nu sunt adeptul culegerilor de articole, dar Dan C. Mihăilescu are un farmec aparte în explicațiile sale și în ceea ce și-a propus odată cu apariția acestei cărți. O culegere a celor mai interesante articole publicate în Dilema veche, ”Ce mi se-ntâmplă”, subintitulată ”Jurnal pieziș”, este o carte care s-a născut dintr-un spirit profund pozitiv și optimist al autorului: el și-a început rubrica din cea mai bună revistă de la noi (părerea mea) cu o critică a vremurilor actuale și a autorilor care descriu aceste vremuri numai sub aspectele sale negative. Că România este așa și pe dincolo, că românii sunt leneși și murdari, că suntem în urma întregii lumi din punct de vedere economic, dar și înapoiați din punct de vedere cultural. Ei bine, Dan C. Mihăilescu își propune altceva: dintr-o perspectivă personală, va încerca să reliefeze acele aspecte ale României, preponderent culturale, dar nu numai, care ar trebui să ne facă un pic mai fericiți, mai mândri, mai veseli, mai încrezători în propriul prezent și viitor.

Motivația sa este plauzibilă, era poate chiar realizabilă pe întregul, deși există destule articole în care tonul negativ apare, când există motive de nemulțumire clare cu privire la România și situația ei, când se fac diferențe (care există!) între modalitatea de a se face turism la noi sau la Florența, Amsterdam, etc. În timp, orice lucru pozitiv pe care ți-l propui în legătură cu țara noastră poate întâmpina obstacole. Tonul este însă preponderent optimist, pentru că autorul este un personaj cu un asemenea tonus, după cum singur mărturisește în ”prologul” cărții: ”Unul care s-a săturat de cuantificarea calmă, iresponsabilă, sinucigașă a răului românesc de mai bine de-un veac încoace și care tânjește după un strop de normalitate, elan nădăjduitor și lumină interioară. Care e obosit aproape letal de mania românilor de a-și inventaria masochist viciile, nenorocul, damnările și fatalismul, a-și etala nimicnicia, netrbnicia, nihilismul, delirul de grandoare paralel cu complexele slugărnicești de inferioritate. Și care nu înțelege de ce invariabil urlăm demențial că n-avem (și nu suntem buni de) nimic, pentru a distruge numaidecât orice se construiește!”

Sunt multe lucruri care sunt spuse de Dan C. Mihăilescu și cu care cititorul inteligent rezonează, pentru că se regăsește în acea lume a culturii, în care grâul se cerne de neghină și doar individualitățile reușesc, numai oamenii care apreciază cultura autentică rămân. Suntem, până la urmă, într-o lume pe care a descris-o și Radu Paraschivescu în ”Ghidul nesimțitului” (și despre care Andrei Pleșu, în Cuvântul său de întâmpinare”, scria că nu trebuie să ne facem probleme, nesimțiții nu citesc :D), o lume din ce în ce mai pestriță și alcătuită din fel de fel de oameni. Unii, cei vizați, nu citesc Dilema veche, nu vor citi cartea lui Dan C. Mihăilescu, nu îl cunosc pe ”Omul care aduce cartea”.

Ceea ce este și mai grav într-o asemenea țară în care procentul celor care apreciază (așa cum pot ei, în cele din urmă) cultura românească sau universală este destul de scăzut, este că nici aceștia nu se implică activ pentru promovarea acesteia în număr suficient de mare. În articolul ”O surprinzătoare jubilație cultural-comunitară”, autorul chiar concluzionează: ”Pentru moment, apropo de nevoia de ”efort social” despre care vorbea Alina Mungiu, mă întreb ce-ar fi dacă măcar câteva procente din publicul eminamente cultural și-ar orienta fie și o zecime din energie către acțiunile în spirit civic – și deja simt că-nfloresc…” Să fie așa de greu ca să încercăm să ne implicăm, dacă nu printr-un sprijin financiar (nu toată lumea poate!), măcar printr-o promovare sinceră, afectată, directă, măcar prin așa-numita ”răspândire” în Social Media (sau, cum spunea Codruț, ”sharuirea”) a celor mai interesante cărți, filme de calitate, evenimente culturale, etc.

Totuși, unii oameni reacționează activ, iar alții și-au schimbat pur și simplu modul de viață, pentru a se îndepărta de această lipsă de implicare în domeniul cultural. Viața merită trăită și dacă o facem respingând kitch-ul și incultura, putem spune că suntem un pic mai fericiți și împliniți sufletește. Precum cei descriși de Dan C. Mihăilescu în articolul ”Viața la nișă”: ”Nu mai spun de câtă lume a scos televizorul din casă (lucru notat nu demult în Dilema și de Cezar-Paul Bădescu), ori se rezumă la axa TVR 2-Cultural-Discovery-Mezzo-Viasat History, preferând să-nchirieze bine mersi DVD-uri. Dar văd tot mai multă lume cultivându-și la modul binecuvântat maniacal hobby-urile (grădinărit extatic, bucătărie jubilativă în siajul lui Jamie, filatelie, fitness, cartofilie, anticărie, fotografie, climbing, bricolaj, trasee în Alpi la 60 de ani etc.), hotărând să-și serbeze ziua de naștere în fiecare an într-o altă țară, apucându-se la 50 de ani să-nvețe limbi străine, să cânte la muzicuță sau la acordeon, ba luând și cursuri de dans, de ski, de croitorie.”

M-a entuziasmat la articolele lui Dan C. Mihăilescu și cuvintele despre condiția de artist, de scriitor, de vedetă. Pentru că da, Dan C. Mihăilescu a devenit o vedetă de televiziune odată cu apariția emisiunii sale de la ProTV. Chiar l-a scos dintr-un anonimat asumat, din perioada când era ”doar” un critic literar, un om de litere, un scriitor, dar care nu era cunoscut publicului larg, nu era o figură publică. Acum toată lumea îl cunoaște și îl recunoaște, de la oamenii care îl întreabă ”Sunteți cel de la Omul care aduce cartea?” atunci când încearcă să resusciteze o persoană care a căzut pe scări la Metrou până la autorii care îi umplu la propriu brațele cu operele proprii la târgurile de carte. Concluzia lui însă, cu privire la criticii literari cunoscuți, pare destul de amară: ” Tratat, de regulă, ca un prestator de servicii PR-istice, bietul recenzent e strivit fără milă sub un morman de bucoavne, ori, dimpotrivă, sadic pisălogit întru obligatoria hermeneutică a opului considerat de autor drept chintesența înțelepciunii universale.”

”Ce mi se-ntâmplă. Jurnal pieziș” are o poziție similară cu toate cărțile alcătuite din articole publicate inițial în ”Dilema veche”: este valoroasă, dar nu este pentru oricine :).

Puteți cumpăra cartea acum, de pe site-ul Editurii Humanitas.