”Câteva lucruri despre tine”, de Florin Irimia
Editura Polirom, Colecția ”Ego. Proză”, Iași, 2014
Moto: ”Ce experimentez eu e indiferența. O indiferență imensă față de tot ce se întâmplă în univers. La ce bun? E întrebarea dominantă. La ce bun să mă implic? De exemplu: la ce bun să-mi pară rău și să sufăr? La ce bun să iubesc, la ce bun să-mi pese de cineva, la ce bun să vreau ceva mai bun de la viață?”
Ciudat este că am terminat această carte tocmai în dimineața în care Internetul vuia cu știrea sinuciderii lui Robin Williams, suferind, se pare, de depresie. Iată o paralelă interesantă, m-am gândit, cu personajul principal al cărții lui Florin Irimia, care este un bolnav depresiv, pus în fața unui doctor psihiatru (imaginar sau nu), pentru a-i povesti și a ne povesti viața, pentru a ne dezvăluie care este cauza pentru care el nu mai este un om normal, ci unul bântuit de angoase și care, cu inteligență, încearcă să supraviețuiască povestind.
Să vedem ce spune Wikipedia: ”Depresia clinică este o stare mentală de tristețe/amărăciune care persistă pe perioade îndelungate. Simptome care durează mai mult de două săptămâni și de o severitate care începe să împiedice desfășurarea normală a activităților zilnice deja semnifică depresie clinică. Se presupune că doar o mică parte din cei care suferă de depresie ajung să conștientizeze această afecțiune și să se supună tratamentului corespunzător. Motivele sunt frica de stigmatizare socială, orgoliul personal și ignoranța. Spre deosebire de credința populară, chiar și cazurile de depresie severă pot fi tratate medical și vindecate.” Este depresia o boală incurabilă și care te poate duce la sinucidere? Sau se întâmplă doar oamenilor mai slabi? Poate o stare depresivă să fie depășită doar prin forța minții? Nu știu, deși am părerile mele bine închegate (dar, în același timp, nu sunt specialist în medicină sau psihologie).
Ce face însă personajul imaginat de Florin Irimia? Aparent are o singură misiune: se așează tacticos pe un fotoliu sau pe o canapea, în fața ”psihiatrului”, decis să îi povestească viața, decis să îi mărturisească toate frustrările și decepțiile, decis ca, prin propria voință, ”să ni se ofere pe tavă”, spre a lua aminte cum poate evolua un depresiv și cum poate supraviețui. Un personaj inteligent, intuitiv și foarte meticulos, care își construiește, după eșecul unei copilării ratate din cauza părinților, viața așa cum își dorește, trecând prin fazele normale fără probleme majore și fără a fi influențat de cei din jur. Cu o singură excepție, persoana tatălui, care revine permanent în toate descrierile sale, ca factor decisiv al omului (cu probleme) care este acum în fața autointerogatoriului final (în lipsa mamei, moartă în accidentul de avion de la Balotești).
Cred că un psiholog/psihiatru ar fi un bun comentator al acestei cărți, a tarelor sufletești pe care Damian pare că le mărturisește treptat, odată cu fiecare capitol, cu fiecare acțiune și eveniment ale vieții sale pe care ni le povestește. Este clar un personaj cu probleme, deși trebuie să recunosc că au fost multe momente în care m-am regăsit sau am regăsit pe alții în descrierile sale, în modul în care a interacționat în adolescență sau în tinerețe cu femeile, cu părinții, cu societatea în ansamblu. Până la urmă, un personaj cu sechele emoționale, peste care a trecut aparent cu bine, încât viața sa din maturitatea timpurie poate fi considerată chiar normală. Numai că sechelele reapar și ele sunt consecința venită din relația sa cu tatăl:
”Cred că nu exagerez cu nimic când afirm că, dacă taică-miu m-a învățat cu adevărat ceva, asta a fost cum să disprețuiesc femeile. Nu cum să le iubesc, nu cum să le urăsc, nici măcar cum să le ocolesc, ci cum să mi se fâlfâie tot timpul de ele, cum să nu dau doi bani pe tot ce spun, pe tot ce gândesc, pe ce vor ele de la viață. Să le caut compania ori de câte ori mi se scoală, să mă cărăbănesc urgent după.”
Damian pare că își construiește viața pe aceleași tipare ca ale tatălui său, așa cum se poate observa și din citatul de mai sus. Relația tatălui cu femeile este una inconsistentă, dacă ar fi privim din punctul lor de vedere, dar una șugubatică, jucăușă, insensibilă și incoerentă, așa cum el chiar își dorește. Căsătorit de mai multe ori, întotdeauna cu femei puternice din punct de vedere financiar, ajuns pe treptele înalte ale politicii, acesta se joacă cu viețile lor, le înșeală și divorțează pentru o (mereu) alta, fără să îi pese de ceea ce lasă în urmă. La rândul său, fiul merge pe același calapod, construindu-și cele trei relații pe care ni le descrie fără să pună niciun sentiment în joc, fără să iubească prea mult relația, ci mai mult există doar o dorință difuză de a nu fi singur. Dar, nedorindu-ți mai nimic, nici nu obții nimic, asta se vede treptat, din desfășurarea romanului.
Mi-a plăcut mult că atmosfera acestui roman se apropie de cea a filmelor noir din perioada lor de grație, iar Florin Irimia, prin vocea personajului său, își asumă vocal această experiență. Referirile la filmele noir sunt prezente aproape în fiecare capitol, iar personajul principal are o fascinație (pozitivă sau negativă, depinde cum o privești) pentru mari regizori precum Woody Allen sau Roman Polanski, dar și pentru relațiile lor controversate cu femei/fete mult mai tinere. Din acest punct de vedere, ”Câteva lucruri despre tine” este un roman filmic, care trebuie citit atât de către iubitorii literaturii românești contemporane (unul dintre romanele anului 2014, părerea mea!), dar și de îndrăgostiții de fenomenul cinematografic:
”Și de unde vine predispoziția asta pentru genul noir? De ce-mi place să mă uit mai degrabă la un film vechi, din anii ‘40-’50? Bine, îmi plac și astea noi, dar parcă nu așa de mult… Cel mai mult îmi plac filmele lui Woody Allen. Din cele noi, vreau să spun. Și ale lui Roman Polanski. Ciudat cum Woody Allen a renunțat la Mia Farrow, nu credeți? O femeie atât de frumoasă, atât de delicată… Ce-o fi găsit la asiatica aia? Mă gândesc și la John Lennon, care făcuse o adevărată obsesie pentru Yoko Ono. Există oare o predispoziție la anumiți bărbați de a se îndrăgosti de asemenea femei? Există ceva, acolo, în genele lor? Sau se îndrăgostesc numai după ce se culcă cu ele, doar știți ce se spune despre femeile asiatice…”
Concluzia: mi-a plăcut mult ”Câteva lucruri despre tine” și, deși este un roman mai mult confesiv, care descrie stări sufletești mai degrabă decât acțiuni sau evenimente, este alert și nu te plictisești nicio clipă. Personajul principal, deși depresiv în ultimul hal și introvertit în relații, se dezlănțuie în convorbirea sa cu ”doctorului”, expunându-și sincer toate problemele existențiale pe care nu și le-a explicat până acum, într-un mod extrem de inteligent și, de ce nu?, realist (dar asta depinde de interpretarea și trăirile fiecărui cititor). Am selectat atât de multe citate încât acest personaj nu poate fi altfel catalogat decât inteligent, viu, adevărat.
1 comment
[…] O recenzie buna a cartii gasiti pe filme-carti.ro. […]