”E-un mister, așa se pare… Ghicitori”, de Vasile Groza
Curtea Veche Publishing, București, 2017
Ilustrații de Alexandra Rădulescu
”E-un mister, așa se pare…
Nu-i o ființă, că n-o doare,
Umblă, dar n-are picioare,
E un fel de întrebare.
Ce e oare?E cumva o …..?”
Mai sunt necesare cărțile cu ghicitori? Îmi aduc aminte, în copilărie, căutam astfel de încercări meșteșugite, le copiam pe caiete, le spuneam atunci când ieșeam pe banca din fața casei bunicilor și ne întreceam care cunoaște mai multe ghicitori și care știe să răspundă corect la ghicitorile prietenilor. Prin însăși natura ei, ghicitoarea, provenită desigur din folclor, este o modalitate de a deschide mintea copiilor, de a fi atenți atât la nuanțele ghicitorii, cât și inevitabila păcăleală, care te poate conduce în fundături, adică în răspunsuri greșite.
Volumul lui Vasile Groza (tatăl mai celebrei Loredana) ne oferă, ajutat și de ilustrațiile simpatice, dar uneori prea pline de indicii ale Alexandrei Rădulescu, o serie de ghicitori care nu mai provin din folclor, ci din mintea inteligentă a autorului-poet. Ghicitorile de aici adună indicii despre viața rurală, ancestrală, aproape dispărută (printre răspunsuri, se numără pupăza, cioban sau sobă), dar și câteva definiții ale modernității (laptop, frigider sau telefon).
Nu sunt pentru copiii preșcolari, pentru că nu sunt construite pe tiparul ”ghici ciupercă ce-i?”, ci le-aș duce spre vârsta de peste 7 ani, fiind imaginate cu cuvinte multe și cu indicii din poveștile sau basmele citate, ba chiar din viața trăită până atunci. Deși unele răspunsuri ne duc spre lumi neverosimile a fi conștientizate de copiii aplecați spre tehnologie: unde să punem sau de unde să-l cunoască ei, de exemplu, pe ”șeful de post”?
Așadar, dacă aveți chef de o ghicitoare sau doriți să le încercați abilitățile de ghicit și de intuit ale copiilor voștri, volumul lui Vasile Groza este o recomandare demnă de a fi luată în seamă.
