”Sunt un gunoi, sunt un nimic”, de Radu Cîrstea Ratzone
Editura Karth, București, 2014
Am citit cartea lui Radu Cîrstea Ratzone din mai multe bucăți, din lipsa timpului necesar și a spațiului necesar concentrării (pentru că este o poezie care te pune pe gânduri, ai nevoie de liniște pentru a te putea gândi la cele scrise de autor), în ciuda faptului că are doar aproximativ 90 de pagini și este o carte de poezie. Așa cum scriam și pe Facebook, atunci când am pus coperta acestei cărți, nu este genul meu de poezie, este o poezie meditativă, personală, iar necunoașterea autorului mă face să mă îndepărtez treptat de cele transmise de el, din propria lui viață sau din propriile lui fericire/nefericiri, în ”Sunt un gunoi, sunt un nimic”.
Desigur, se pot găsi poezii de recomandat, fie că vin din partea metafizică a vieții, fie că vin din apropierea de realitatea iubirii sau a faptelor de zi cu zi. De altfel, am selectat pentru dumneavoastră șapte poezii, cu speranța că acestea vă vor face plăcere, că veți găsi mai ușor decât mine calea spre misterul din spatele poeziilor lui Radu Cîrstea Ratzone. Cartea a apărut anul acesta la nou-înființata editură Karth (ce aparține Herg Benet Publishers) și poate fi comandată de către fanii poeziei contemporane de pe site-ul editurii.
file din poveste
oamenii sunt pagini scrise din lașitate
și părăsite tot din lașitate
ca și cum un copil rupe o floare
dintr-o emoție involuntară
și pleacă apoi fără nicio grijă
sunt treceri de pietoni
pe care nu are cine să le treacă
nici cine să le acorde prioritate
și cu toate astea
ce a mai rămas pe fundul unui pahar
când nu mai există bani pentru un altul
ăsta sunt eu
un om din care dacă mai dai o pagină
putrezește mai puțin
nu te-am atins nici măcar cu un deget
știi, mi-ai dat să beau fără să mă îmbăt
când aveam nevoie s-o fac
trebuia să vin beat ca să nu ajung beat
dar n-am făcut-o și acum m-aș îmbăta
ca să fi fost beat deja
când am spart sticlele după ce am crezut că m-am trezit
și tu-mi invadai mintea ca o halucinație
tu mă îmbeți fără să beau și
tot ce-mi aduc aminte e că
nu te-am atins nici măcar cu un deget
dual sim
în fiecare eu
nu-i decît un alt tu
și abonamentul la iubire
se modifică în fiecare lună
fără ca cineva să ceară asta
factura de azi
are consumul mai mare
față de luna trecută
îmi dau seama că tu consumi
mai mult decât mine
poate n-ai avut timp să plătești
sau n-ai avut destulă iubire
încă aștept să vii
sau te debranșez
aproape două noaptea
m-am obișnuit
să mă strecor în camera poeziei
când ea își face duș
să-i iau hainele de pe pat
să mă probez cu ele în oglindă
să mă admir cum îmi stă cu ele
de la o vreme poezia doarme cu hainele pe ea
le spală și le usucă într-o cameră închisă pe dinăuntru
de frica unor travestiți
ca mine
imagine
în ultima vreme
dorm dimineața
când mă trezesc devreme
să reiau
ce nu terminasem
când seara
pusese piciorul în prag
să nu treacă somnul spre mine…
școala
la orele de fericire
nu mă duceam
ocupat fiind
să-mi argumentez nefericirea
și totuși,
în loc de absențe
primeam note proaste
viteza
dragostea e un peștișor
într-un acvariu
uitat pe capota unei mașini
care s-a pus în mișcare
iar singura șansă
ca el să rămână în viață
e ca mașina să meargă constant
pentru totdeauna
