Trei debuturi din ultima vreme spune cîte ceva despre pulsul poeziei, la ora actuală, care nu pare a se desprinde decisiv de tentația mizerabilistă (de tip fracturist); dar poezia devine o chestiune de imagine, după cum o arată noii poeți: un actor, o reporteră TV, un blogger.
”poeziilaprimamână”, de Andrei Huțuleac
Editura Karth, București, 2014, 78 p.
După ce au traverat în teatru o întreagă lume și carieră, actorii își devăluie volumul de poeme undeva în a doua parte a vieții; Ștefan Radoff, Horațiu Mălăele, câteva exemple care nu contează pentru Andrei Huțuleac, gata să existe, deopotrivă poet și actor. Volumul poeziilaprimamână cuprinde o serie de momente speciale, într-o serie de divagații despre dragoste și alegeri.
Adoptând tonul profesorului ramolit (atunci când vorbește despre utilitatea bărbatului invizibil), cu dese trimiteri spre cultura populară și personajele sale (Ștefan Bănică și poate Andreea Marin, Florin Piersic), Andrei Huțuleac are și momente speciale, ca atunci când își descrie în mod ironic dragostea: „te-aș iubi centimetru cu centimetru / și picătură cu picătură / te-ași iubi organizat după reguli, tabele și statistici, / te-ași iubi corect, / ca la carte, matematic” (În zilele mele bine aduc cu Clark Kent).
Oricum, actorul-poet e conștient că scrie „texte necioplite” sau la ocazie (Cu ocazia dragobetelui american); plin de ironie orală, Andrei Huțuleac este o voce ce urmează poate să se afirme atât în spectacol, cât și în poezie.
Puteți cumpăra cartea: Editura Karth/Elefant.ro/Libris.ro/E-book.
”O să mă știi de undeva”, de Petronela Rotar
Editura Herg Benet, Colecția √5, București, 2014, 128 p.
Prefață de Mihail Vakulovski
O feminitate nelivrescă, o nouă generație, după Saviana Stănescu sau Ruxandra Cesereanu (Femeia-cruciat), ce există datorită traumei, imbold necesar. Astfel, ceea ce trebuie uitat sau evitat, conform gândirii comune, devine la Petronela Rotar necesar, subiect pentru identitatea scrisului: în absența, eventuală, a traumei, nici scrisul nu mai poate exista.
Trauma este situată în copilărie, pentru care nu există Crăciunul, și nu va exista, cum mărturisește un text, foarte multă vreme; peste aceată traumă, se suprapun altele și altele. Astfel, eul se compune din: mamă, 37 de ani, două fete, un prim bărbat dus – personaj: „răposatul”, alți bărbați, drumuri, ironie („avea un insectar de oameni / un oamenar”) și vorbește destul de „de sus” cu sine, din moment ce se cheamă (după titlul câne-cânește al unui ciclu), „pizda lirică”.
Oricum ar fi, numai lirice nu sunt textele Petronelei Rotar: volumul continuă linia biografistă (mizerabilistă) a poeziei ultimilor ani, excluzând deliberat metafora sau simbolul de tip liric; denumirea aleasă de autoare vizează, e clar, prejudecățile machiste (sexiste), pe care le demolează prin ironie. Ceva din acuitatea luptei tot mai rămâne, din moment ce repetă aceleași epitete scabroase despre sine; în sunt o femeie frivolă și vanitoasă este vechiul cerc vicios: tatăl strivește personalitatea fetiței, iar femeia ce va crește de aici se va lăsa, pe mai departe, strivită de soț, ales după chipul și asemănarea tatălui-abuzator.
Unicul poem ce alcătuiește de fapt volumul spune, în mai multe rânduri, aceeași poveste victorioasă, a ieșirii dintr-un cerc vicios („desigur, victimele ajung uneori călăi. deseori. abuzații, abuzatori”, Sălbăticirea), un cerc creat demult în personalitatea autoarei.
Lucidă, nelirică până în vârful unghiilor, poezia Petronelei Rotar nu este deloc mondenă, chiar dacă o primă evaluare, superficială, o poate încadra în rîndul prezentatoarelor TV care scriu poezii, de felul Gabrielei Firea; O să mă știi de undeva aduce și un strop din lumea micului ecran, dar este acel strop atroce, serios și incredibil, în stilul știrilor de la ora 5, cu morți (asfixiați, spînzurați etc.) și accidente, cu care, inevitabil, poeta-reporter doarme, visează, se trezește și, mai ales, se eliberează.
Puteți cumpăra cartea: Editura Herg Benet/Elefant.ro/Libris.ro/E-book.
”Sunt un gunoi, sunt un nimic”, de Radu Cârstea Ratzone
Editura Karth, București, 2014, 92 p.
Tentația mizerabilistă, fără transcendență, este principalul subiect pentru Radu Cârstea Ratzone, ce creează după propiile-i puteri o identitate în care celebrează obișnuitele escapisme: alcool și tutun (deși apar uneori și niște pastile, cu rol se pare curativ). Se derulează astfel poeme despre fumatul țigărilor (standard), care ar fi un soi de metaforă pentru trecerea vieți: „când se aprind, trag cel mai tare”, spune în dorințele se fumează.
Cu credința exprimată în ultimul text, „creierul meu afumat s-a împușcat” (azi nu merit să-mi zâmbești), Radu Cârstea Ratzone confirmă inventivitatea titlurilor pe care le alege (inclusiv al volumului), în raport cu conținutul propriu-zis.
