Nouă poezii din ”Poeziilaprimamână”, de Andrei Huțuleac

”Poeziilaprimamână”, de Andrei Huțuleac

Editura Karth, București, 2014

Carticica lui Andrei Huțuleac a fost o surpriză plăcută pentru mine, obișnuit să găsesc în cele mai multe dintre cărțile de poezie numai suferință și metaforă, o poezie pseudo-postmodernă pe care am ajuns să nu o mai suport pentru că nu o înțeleg. Ei bine, Andrei Huțuleac, chiar dacă nu folosește mereu rima și ritmul, scrie bine, scrie coerent, iar poezia sa are acea calitate care lipsește generației sale: este apropiată cititorului, folosește ironia și dragostea ca argumente în favoarea sa și nu ca mijloace poetice îndepărtate.

Ei bine, mi-a plăcut mult volumul apărut la Editura Karth și vi-l recomand cu căldură, pentru mine este una dintre cele mai bune cărți de poezie citite în acest an. Avem aici multă poezie de dragoste, dar aș zice că predomină o poezie ironică la adresa vieții și la adresa unor cutume ale societății moderne, dar lăudabil că este și multă poezie autoironică, ceea ce sporește, cred eu, valoarea autorului, capabil să se ia ușor peste ușor (a se citi, din grupajul de mai jos ”Hipnoză cu pendul în formă de Huț” sau ”Ars poetica”).

Am ales pentru dvs. nu mai puțin de nouă poezii (sigur meritau mult mai multe!) pentru a vă dumiri asupra calității poeziei lui Andrei Huțuleac.

Hipnoză cu pendul în formă de Huț

Aceasta este
cea mai bună
poezie
a tuturor timpurilor

Remarcați vă rog
metrica impecabilă
Ritmul, rima, măsura
deosebit de atent
împletite într-un bloc
compact
imposibil de distrus
de către critică

Conține
(după cum veți avea
ocazia să vedeți)
toate elementele
necesare succesului:
dragoste, violență
și minorități etnice
sau sexuale

Ultima strofă
lansează în forță
finalul neașteptat
lăsându-vă
în fața colii
plăcut catatonici
Citiți-o, Iubiți-o, Publicați-o
și faceți-mă faimos

Despre superioritatea mea teoretică

Am privirea
puțin mai inteligentă
decât a altor bărbați

Sunt puțin mai relaxat
decât alți bărbați

Depun mai puțin efort
decât alți bărbați

Transpir astfel
mult mai puțin
decât majoritatea bărbaților

Per total surclasez
orice exemplar masculin
mai răsărit din împrejurimi

Frizez masculinitatea alfa

În plan teoretic
reprezint perfecțiunea

Practic
lucrurile sunt discutabile

Constatare poetică (tipic daliniană)

Mă mir și eu uneori de câtă
poezie e în poeziile mele
Sunt un poet atât de bun
că într-o zi chiar ar trebui
să m-apuc de scris poezii.

Până atunci mă voi mulțumi
cu conjugarea verbului ”A fi”:

Eu sunt genial
tu sunt genial
el/ea sunt genial
noi sunt genial
voi sunt genial
ei/ele sunt genial

Lecție de viață.

Una
cu vioara în cârcă
și căști în urechi
venise la consignație
să-și ia un pachet de țigări
și o cafeluță
ca să-nceapă bine
ziua de școală

Plângea

-Ce-ai, fă? o-ntreabă plescăind
țiganca de vindea în prăvălie
-Suferă din dragoste, tanti!
muscăcește una de căra după ea
o chitară, colegă cu lăcrimoasa,
da’ n-apucă să termine de zis
că numa ce apucă țiganca durdulie
o pungă cu cornulețe de pe tejghea
și o trosnește de două ori în mufa plângăcioasei

Aia nu-nțelege ce-i cu ea,
îi cade vioara,
își dă căștile jos și schiaună:
-Ce-ai, tanti? De ce dai?
-Păi ești proastă, fă?
Merită vreunu’ din ăștia
(și arată spre mine) să plângi pentru el?
Păi pulărăi ca el (și arată spre mine) găsești pe toate drumurile!
Pfiu! De unde nu-mi dă mie
Dumnezeu vârsta ta
și mintea de acuma
că ți-i învârteam pe toți în lindic
de nu se vedeau
(și arată spre mine)

Am părăsit prăvălia
cu capul în jos,
rușinat că fac parte dintr-o specie
care pe de-o parte
mototolește suflete de puștoaice
și pe de altă parte
este perfect vulnerabilă
în fața oricărei țigănci supraponderale
cu experiență de viață.

Vis irlandez

Pielea femeii
în care palmele mele
vor prinde rădăcini

Acesta
este singurul pământ
din care vreau să rodesc

Fabulă

O ciocănitoare bătea de zor într-un lemn
Și lemnul nu dădea absolut niciun semn
Până când, într-un absurdă zi cu soare,
A început și lemnul să bată în ciocănitoare

Astfel, micuța noatră ciocănitoare
A înțeles că reciprocitatea doare

Fabulă erotică

Sânii tăi sunt ca două animale de casă
(nu-mi dau seama dacă pisică sau broască țestoasă)
pentru că au când agilitatea și încordarea unei feline
când lentoarea și tăcerea-minune a unei torteline
Uneori zburdă nevoiași ca niște pui vagabonzi de pisică
și alteori stau și tac ca două țestoase arogante, de elită

În speranța că ți-au plăcut metaforele mele
și ca să ajungem la subiect, trecând peste ele,
aș vrea să știi că orice animal ar fi
ți-aș crește sânii ca pe proprii-mi copii

dacă

dacă am fi trăit
în vremurile bune
în loc să stau cu tine de vorbă
pe net
ți-aș fi trimis scrisorele
și aș fi venit pe jos
până la tine acolo
ca să te fur de la părinți
și să te iau cu calul
până la bucurești

tu ai fi început să plângi
pe la jumătatea drumului
că ți-e dor de mă-ta
iar eu ți-aș fi dat două palme
și te-aș fi trântit în fân
ca să te iubesc
și să-ți treacă

Ars Poetica

Huț
tu n-ai avea nevoie de poezii
dacă te-ar iubi
cine-ar trebui

Puteți cumpăra cartea: Editura Karth.