”Riduri”, de Mihail Vakulovski
Editura Casa de Pariuri Literare, București, 2013
Prefață de Dumitru Crudu
Moto: ”RIDURI e o carte care s-a scris cu ajutorul meu, s-a adunat fiindcă aşa a avut ea chef, unicul meu merit e că le-am găsit o construcţie potrivită, o căsuţă în care le-am cazat.” (Mihail Vakulovski)
Pentru mine, cartea lui Mihail Vakulovski a fost cea mai bună carte de poezie citită în 2013. E drept, nu am citit decât vreo 5-6, dar dintre acestea a lui s-a distins prin aplecarea spre viața reală, reușind să mă introducă în lumea lui, în lumea descrisă, fără a fi nevoit să fac eforturi multiple de a înțelege ceea ce dorește să spună prin versurile sale. Am mai explicat, mă înțeleg greu cu metaforele din poeziile moderne, timpul puțin pe care îl am pentru lectură mă face să apreciez mai mult scriitorii direcți, care încearcă să transpună mesajul oricui, nu numai absolvenților de filosofie sau filologie.
Dom’le, Mihail Vakulovski descrie viața lui în poezii, fără înflorituri și fără metafore nenecesare. Este direct, este sincer, simțim când glumește și când suferă, pentru că glumește și suferă alături de noi. Mi-a plăcut acest stil.
De altfel, l-am întrebat câteva dintre aceste lucruri pe Mihail Vakulovski în interviul pe care l-am găzduit acum câteva săptămâni și răspunsurile au fost chiar așa cum ne doream. Întrebat chiar despre stilul său lipsit oarecum de metafore (vorbea chiar despre volumul ”Riduri”), el a răspuns: ”Cred că mi-am găsit stilul încă din cartea de debut, „Nemuritor în păpuşoi”. Nu prea folosesc metafora pentru că e un procedeu suprasolicitat şi mi se pare ridicol să scrii poezii cu rimă îmbrăţişată şi împerecheată în mileniul trei, cînd Villon scria cum scria în Evul Mediu. Vorba lui Puşkin, în legătură cu cei doi copii ai lui: „Mai bine să nu fie poeţi, pentru că oricum nu au cum să scrie poezii mai bune decît ale tatălui lor”… Chiar dacă temele general umane sunt mereu valabile, în literatură e bine să ai drumul tău şi hainele tale, să experimentezi, să cauţi, să încerci mereu lucruri noi, dar care ţi se potrivesc, nu să mergi pe căi bine bătătorite de alţii.”
Înainte să vă las în compania a cinci poezii alese de mine (și care mi-au plăcut mult) din volumul ”Riduri” (poezii pe care autorul lor le numește ”existeme”), câteva cuvinte despre Mihail Vakulovski: Născut pe 10 august 1972 în URSS, într-o familie de filologi (tatăl, Alexei, și fratele, Alexandru, sînt scriitori, iar mama, Sofia, este profesoară, ca și bunicii). În 1994 absolvă Facultatea de Filologie a Universității de Stat din Moldova, în 2002 își susține doctoratul la Universitatea București (conducător științific: Nicolae Manolescu). Autor a peste 10 volume de poezie, proză, critică literară, teatru, prezent în mai multe antologii din țară și din străinătate. Traducător din literatura rusă. Fondator al revistei web Tiuk! k-avem kef (tiuk.reea.net) pe care-o realizează de peste zece ani împreună cu Alexandru Vakulovski, Carmina Vakulovski și Dan Perjovschi. Fondatorul și realizatorul CenaKLUbului TIUK!.
riduri
timpul trece în favoarea noastră
țipă
la sportive
antrenorul echipei naționale de handbal feminin
da’ fetele știu
ah
cât de convinse sunt fetele
că
timpul trece împotriva lordar antrenorul știe că nu poți intra de două ori în același râu
și nu vrea să iasă din apă
cere time out și țipă la elevele sale:
Timpul trece în favoarea noastră!
Timpul trece în favoarea noastră!timpul te trece de pe malul pe care scrie ”viață”
pe celălalt mal
despre care știm că
acolo sunt cei care nu mai există și cam atât
c a r
m i n e
”n-am să mai întârzii la servici”
spui dimineața
în fiecare dimineață, după o noapte așa cum e
”gata, de mâine ne culcăm la 1” zicide mâine ne culcăm la 1, dragoste
(în pijamale)
ne trezim la 7 ne bem cuminței ceaiul
(cafeaua-i nocivă…)
cu pâine și ciocolată
mergem la serviciu și-i salutăm respectuos pe
toți angajații ”și colaboratorii” (și pe doamna Orban)
apoi muncim toată ziua
fără să facem glume pe seama
poetului patron pentru care muncim
(și nici măcar pe seama Andreei)
nu ne gândim (dar deloc) la prezent
la realitate și
la țara în care trăim
(”cel mai mare handicap al meu e că m-am născut român” – Viorel)
nu mai cumpărăm ziarul cu anunțuri publicitare (locuri de muncă)
și suntem mulțumiți de salariu (fericiți!)
și de viitorul atât de luminosde mâine, dragoste, nu te mai iubesc
c a r
m i n e
am aruncat în botul casului tău panasonic
caseta din vara lui 1999 când
nu ne cunoșteam nu ne știam ne
întretăiaserăm de câteva ori pe roșu pe galben
”țin minte ca azi cum am făcut cunoștință” ziceai ieri
”și unde” țin minte în ce erai îmbrăcată
un costum cu linii verzi sobră
grăbită și tristă ușor obosită dar
energică și supărată
e o casetă pe care scrie ”ultima vară” și
pe care am imprimat-o de la ”FM Dostroievski” cântec cu cântec
în camera mea din casa părinților mei
Akvarium CIAIF Metallica Țoi Celentano VV
Red Hot Chili Peppers Z&Z Sepultura
melodioare care încep să-ți placă
una câte una ai trecut la blugi și la rock
dar tot nu vrei să-ți iau 6 cercei care
să-ți găurească cu dragoste urechea până sus
nu prea pricepi cum o palmă în cap poate
fi ”cu dragoste” și ”pur și simplu”
iar dimineața ”pa” zici
și-mi dai un pupic (”te pupăcesc”) pe
buzele care n-au cum să se obișnuiască
imaginează-ți
că dimineața te trezești de la aroma din cana de cafea
de pe măsuța de lângă patul tău de 3 metri pe 3 din care abia s-a ridicat
femeia care ți-a adus cafeaua, de fiecare dată iubirea vieții tale
în camera vecină copiii citesc ultima carte răcnet și se joacă de-a mama și tata
mama și tata sunt mândri de tine și abia așteaptă să le faci o vizită
te duci cu plăcere la serviciul care ți-e hobby te întâlnești cu prietenii
și discuți despre muzică fotbal literatură artă și despre filme și despre
călătorii și abia aștepți să te întorci acasă
la casa ta faină din centrul istoric al orașului
și
(tata n-a fost bătrân niciodată)
tata a muncit toată viața
ca să-și ridice casa
tata a muncit toată viața
ca să-și crească băieții
ne-a adus și pește și ne-a învățat și cum se pescuiește
tata a muncit toată viața
ca să-și educe și să-și învețe băieții
să-i trimită la universități
și să-i aștepte acasătata n-a ajuns să-și plimbe nepoții
cu barca pe lac așa cum visa să se întâmple
tata n-a ajuns să mă vadă tată
tata n-a fost bătrân niciodată
