”Calea deschisă. Călătoria în jurul lumii a celui de-al XIV-lea Dalai Lama”, de Pico Iyer
Editura Litera, București, 2016
Traducere de Maria Dobrinoiu
Deși scris dintr-o perspectivă jurnalistică, volumul lui Pico Iyer, Calea deschisă. Călătoria în jurul lumii a celui de-al XIV-lea Dalai Lama, lasă a se întrevedea mult mai mult decât o acoperire gazetărească a unui subiect pe cât de complex, pe atât de amplu dezbătut. Adeseori, textul lui Iyer revelă o admirație profundă pentru personalitatea și învățăturile conducătorului spiritual, precum și pentru preceptele budiste.
N-aș zice că miza acestei cărți s-ar găsi în intenția scriitorului de origine indiană de a limpezi și aprofunda doctrina budistă, referirile la acest aspect fiind sporadice, în încercarea de a surprinde esența fără a intra în detalii. În aceeași măsură, textul nu se limitează (în mod oportun, aș zice) la o singură dimensiune a personalității lui Dalai Lama, fie că vorbim despre călugărul, filosoful, politicianul sau omul pur și simplu. Toate aceste aspecte au fost tratate în zeci de volume deja.
Grație apropierii autorului de liderul spiritual, acesta reușește să urmărească toate palierele enumerate mai sus, creând un portret complex, pe alocuri inedit, lăsând să se întrevadă o anume aură de mister, de insondabil, ce înconjoară figura liderului tibetan. De altfel, numele primului subcapitol este tocmai Enigma, Iyer afirmând în mod manifest faptul că personalitatea complexă a lui Dalai Lama va fi în permanență însoțită de un nimb ce ține de paradox și chiar de insolit. Așadar, poziția pe care se găsește Dalai Lama este cumva ingrată. El „(…) vine către noi să ne spună că este real, la fel de real ca țara sa însângerată și asuprită.” (p. 49) Statutul de zeu reîncarnat printre tibetani trebuie împăcat cu demersurile sale strict politice de a-și elibera poporul.
Autorul insistă pe marginea contradicțiilor cu care se confruntă Dalai Lama. Mai întâi, el face referire la condiția de călugăr, care cere ore lungi de meditație, liniște etc., aflată la antipodul statutului său de lider politic exilat, într-o permanentă luptă de a atrage atenția întregii lumi asupra ocupației chineze. „Din nou, esența enigmei părea să stea în faptul că Dalai Lama servea două circumscripții – cea a propriilor săi oameni și a lumii – și atât grupul mai mic, cât și cel mai mare, de multe ori îl trăgeau în direcții opuse.” (p. 235)
Pe de altă parte, calitatea sa de călugăr budist și filosof fac ca prelegerile pe care le ține pe tot globul să fie îngreunate de un limbaj și de concepte ce ar putea fi greu de priceput de către ascultătorul simplu. Astfel că discursurile sale publice se concentrează pe valori fundamentale (binele, adevărul, dreptatea, frumosul etc.), utilizând formule discursive ce pot ajunge cu ușurință în mintea și la inima publicului. În plus, să nu uităm că aceste cuvântări aduc în fața unei audiențe variate și distincte (politic, social, religios) un călugăr ce aparține unei culturi și religii în mare parte necunoscute. Nu în ultimul rând, trebuie avute în vedere contradicțiile ce țin de palierul știință/religie. Deși cercetător, filosof, empirist, Dalai Lama face parte dintr-o cultură a cărei tradiție se fundamentează, printre altele, pe conceptul de reîncarnare.
Toate acestea sunt avute în vedere de autorul volumului Calea deschisă. Din poziția observatorului fin, atent la nuanțe și detalii, Pico Iyer preia mărturii, descrie orașe și peisaje, formulează opinii proprii. Nu cred că aș fi departe de adevăr dacă aș afirma că volumul acesta este o mărturie a propriei deveniri, a căii deschise ce se întinde în fața sa. Deși compusă sub forma unui portret multistratificat ce are în centru una dintre personalitățile cele mai importante ale veacului acestuia, cartea constituie de asemenea un autoportret, o expunere a manierei în carea apropierea de liderul spiritual ne poate influența destinul.
Pentru a înlesni accesul cititorului ce provine dintr-o cu totul altă cultură (nu doar religie!) Iyer propune o comparație între ceea ce este Dalai Lama și un medic. Este o analogie la care scriitorul revine de nenumărate ori pe parcursul volumului, întrucât ea facilitează limpezirea multor paradoxuri ce țin nu doar de statutul lui Dalai Lama, ci chiar de cultura budistă. „Buddha a subliniat întotdeauna că ele este mai mult medic decât metafizician; atunci când descoperi o săgeată ieșind dintr-o parte a corpului, spunea el, așa cum știm deja aproape cu toții, nu te contrazici cu privire la partea din care vine sau la cine o fi făcut-o, ci, pur și simplu, o scoți.” (p. 94)
Deși Calea deschisă nu este o carte menită să revoluționeze felul în care privim Tibetul, budismul, pe Dalai Lama însuși, ea oferă o analiză vastă a tuturor acestor paliere într-o manieră cumva intimă, datorată (repet) apropierii autorului de cultura și religia budistă. Fără a trata toate aceste aspecte din interior neapărat, se simte, pe parcursul lecturii, o profunzime a aprecierilor și a judecăților emise. Cunoașterea, cercetarea, nevoia de a descoperi este unul dintre fundamentele întregii culturi budiste, iar calea deschisă la care face referire titlul volumului constituie tocmai posibilitatea nelimitată a umanului de a căuta (și găsi!) răspunsuri la marile întrebări.
