Bukowski, mereu genial: roman și proză scurtă

E greu să-l mai recenzezi pe Charles Bukowski. Am scris de atâtea ori despre el și cărțile lui apărute în traducere românească, încât mi se pare că toate elogiile, superlativele și laudele s-au cam epuizat. Nu este un scriitor ușor de citit, nu neapărat pentru că nu ar fi simplu, ci pentru că este, pentru mulți dintre cititori, destul de obscen, indecent, chiar violent atât în limbaj, cât și în subiectele abordate. Care nu se îndepărtează prea mult de imaginea lui, asumată public, de afemeiat și bețiv. Iată motive pentru a nu-l place sau aprecia pe Charles Bukowski.

Eu, dimpotrivă (și nu sunt singurul), îl plac foarte mult și îl consider pe Bukowski un geniu. Nu pentru stilul său, care poate fi considerat prea simplist, prea puțin educat și lucrat și prea direct, ci mai mult pentru simplitate și sinceritate. Cărțile sale de proză (nu am scris încă despre poezia lui, pentru că nu mă pricep prea mult la poezie) nu sunt deloc complicate, se citesc ușor (și pentru adversari, și pentru simpatizanți, dacă se trece peste limbaj, uneori ofensator) și exprimă în cuvinte puține, directe, penetrante cum este viața de la periferia Los Angeles-ului, de la periferia lumii literare americane sau de la oricare periferie a oamenilor onești, care încearcă să spargă barierele.

Anul acesta am avut prilejul să recuperez sau să citesc cărțile sale reeditate au apărute prima dată în traducere românească și iată ce am aflat:

”Factotum”, de Charles Bukowski

Editura Polirom, Colecția Top 10+, Iași, 2018
Traducere din limba engleză de Domnica Drumea

Romanul ”Factotum” este o reeditare la Editura Polirom, fiind cerut de multe ori de către fanii lui Bukowski pentru că nu se mai găsea (la fel și Poșta) în ediția inițială. Pot spune cu siguranță că acest roman este unul dintre cele mai bune ale lui Charles Bukowski, constituind, alături de Poșta și Femei, un fel de trilogie a vieții personajului arhicunoscut, Henry Chinaski, cel construit după chipul și asemănarea autorului.

Bukowski nu se dezminte nici aici, descriind o primă parte a vieții acestui personaj, un inadaptat, aflat la periferia societății americane, care își caută aproape în fiecare zi un alt job, prost plătit, cu singurul scop de a face bani de pariuri și de băutură. Invariabil, e vorba și de femei, dar ele nu vor neapărat bani, ci un bărbat care să le ofere băutură, sex și un loc oarecum curat în care să doarmă:

”-Femei?
-Când și când. Dar nu de durată.
-Ce nu merge?
-O femeie e o slujbă cu normă întreagă. Trebuie să fii liber să-ți alegi meseria.
-Bănuiesc că e vorba de o epuizare emoțională.
-Și fizică. Vor să se fută zi și noapte.
-Găsește-ți una pe care să-ți placă să o fuți.
-Da, dar dacă bei sau joci, își închipuie că-ți bați joc de iubirea lor.
-Găsește-ți una căreia îi place să bea, să joace și să se fută.
-Cine și-ar dori o asemenea femeie?” (pag. 117)

Apoi, a doua zi sau după o săptămână sau după o lună, Chinaski pleacă mai departe, nemulțumit de job, pentru că are șefi inabili, se plictisește sau condițiile sunt cu adevărat improprii. Așa că pleacă mai departe, călătorind de-a lungul și de-a latul Americii pentru a-și descoperi fericirea. Încă nu e scriitor cu normă întreagă, deși se laudă deseori că aceasta este adevărata lui menire și meserie. În schimb, devine, pe rând, distribuitor, muncitor într-o fabrică de biscuiți pentru câini, șofer (inclusiv de taxi), vânzător de haine de damă, funcționar. Nimic nu i se potrivește, deși mai sunt și cazuri în care se implică în jobul lui mai multe luni. Visează la o viață de huzur, în care poate face orice își dorește. Ca orice șef din zilele noastre:

”Scena aceea din birou îmi rămăsese în minte. Trabucurile acelea, hainele scumpe. M-am gândit la fripturi gustoase, la lungi plimbări cu mașina pe drumuri ocolite care duceau la case frumoase. Huzur. Călătorii în Europa. Femei spilcuite. Erau ei cu mult mai deștepți decât mine? Singura diferență erau banii și dorința de a-i strânge.

Și eu o să reușesc! O să-mi economisesc mărunțișul, o să-mi vină o idee și o să fac un împrumut la bancă. O să angajez și o să concediez. O să-mi țin sticla de whisky în sertarul biroului. O să am o soție cu 40 la bust și cu un cur care o să-l facă pe vânzătorul de ziare din colț să-și dea drumul când o să-l vadă fâțâindu-se prin fața lui. O s-o înșel, iar ea o să-și dea seama, dar n-o să zică nimic, ca să poată trăi mai departe în casa mea și cu averea mea. O să concediez oamenii doar ca să le văd groaza pe chipuri. O să concediez femei care nu merită să fie date afară.” (pag. 67)

La final, indiferent de visurile sale, descoperim că singura sa rațiune de a fi este aceea de a demisiona. Îl doare în p… de toate, așa că preferă să se refugieze în normalitate, care, pentru el, înseamnă alcool și femei. ”Factotum” înseamnă persoana care organizează și le rezolvă pe toate. Cam asta face și Henry Chinaski, cel care ”rezolvă” toate joburile prin insolență și nepăsare. Unul dintre cele mai bune romane ale lui Bukowski, ”Factotum” este un roman realist, amar și amuzant, care atrage atenția asupra tulburătorilor ani 1970, plini de promiscuitate, de personaje controversate și de independență în apărarea propriilor valori.

Puteți cumpăra cartea: Libris.ro.

”Muzică de belele”, de Charles Bukowski

Editura Polirom, Colecția Biblioteca Polirom. Esențial, Iași, 2018
Traducere din limba engleză de Dan Sociu

Eroii din ”Muzică de belele” sunt toți un fel de Henry Chinaski, scriitori care s-au adaptat cum nu se poate mai bine la viața periferiei americane, care cheltuiesc puținii bani pe care îi au pe alcool, pariuri sportive (direct la hipodrom, de obicei) și femei, zi de zi, aproape fără pauză. Aparent, aceste personaje și această lume sunt foarte banale, un alt motiv pentru care cititorii neexperimenți nu îl plac în mod deosebit pe Bukowski.

Numai că această lume nu este deloc simplă, fiecare text ascunde în el alte și alte tare ale lumii contemporane, pe care fiecare cititor ar trebui să le descopere. Pentru că mereu există un substrat în spatele baxurilor de bere desfăcute, în spatele partidelor de sex făcute pe repezeală sau în spatele… scărpinatului în cur.

”Asta e problema când ești scriitor, problema principală – timp liber, excesiv de mult timp liber. Trebuie să aștepți să se strângă în tine presiunea ca să scrii, și cât aștepți, înnebunești, iar când înnebunești, bei, și cu cât bei mai mult, cu atât mai tare înnebunești. Nu e nimic glorios în viața unui scriitor sau în viața unui bețiv.” (pag. 54)

Ca de obicei, atunci când vorbim de proză scurtă, am ales și câteva povestiri preferate. În ”Ai sărutat-o pe Lilly”, ne aflăm în sufrageria unei familii tipice, obișnuite, în care problemele din trecut, adulterul lui și dorința ei de răzbunare domină atmosfera. O singură greșeală, de acum cinci ani, discutată de cel puțin câteva sute de ori, devine motivul unei crime pasionale sau, dacă nu crime, măcar a unor împușcături serioase, în care reproșurile din trecut sunt transformate în gloanțe mai mult sau mai puțin asumate. Un text despre monotonia și evoluția unei căsnicii întinse pe decenii.

”Nu chiar Bernadette” este o povestire tipic bukowskiană, în care Chinaski își povestește aventurile pseudo-erotice unui doctor, pe când acesta îi făcea liniștit și dureros câteva copci la… organ. Organ care se dovedise prea excitat în urma aventurii și discuțiilor avute cu o tipă trăznet de doar douăzeci de ani, așa că își vărsase necazul pe o vază care s-a spart. În sfârșit, în ”Bere la barul din colț”,  ne regăsim în fața simplității vieții și a celor care își arogă merite și consideră că au curaj doar când sunt în fața unui public (așa cum sunt destui care au curaj doar atunci când vorbesc pe Facebook, departe de lumea reală, în care sunt lași sau doar lipsiți de curaj). Indiferența personajului principal față de ororile vieții, atunci când se află departe de ele, este indiferența tuturor, care acționează și pulsează de curaj doar când evenimentele din jur îi afectează în mod direct.

Obscenul, indecentul, violentul, afemeiatul, bețivul Bukowski este și în ”Muzică de belele” un geniu. Pentru că, așa cum spune el, ”geniul e abilitatea de a spune ceva profund într-un mod simplu.” (pag. 161)

Puteți cumpăra cartea: Editura Polirom.