Bucurestiul in 1906, de Frédéric Damé
Editura Paralela 45, Pitesti, 2007
Editie ingrijita si prefata de Adrian Majuru
Traducere de Lucian Pricop si Sînziana Barangǎ
Puteti cumpara cartea acum, de pe site-ul Editurii Paralela 45.
O carte pe care trebuie sa o citeasca si sa o aiba la indemana in biblioteca (pentru a o consulta), orice roman (si nu numai) interesat de informatii privind constituirea, dezvoltarea, framantarile, durerile, visele, trecutul si viitorul unui oras care a rezistat vremurilor (spre deosebire de altele – mai mari si mai stralucitoare, care au cazut sub vremuri).
O carte scrisa de un francez, care l-a avut drept model, prieten si coleg pe G. Ionescu-Gion (1857-1904), – Istoria Bucurescilor – 1899, dedicand de altfel acest volum de fata, memoriei sale.
Un francez cu o vasta cultura si pregatire umanista cat si cu inclinari si valente tehnice, care a poposit in Romania in anul 1872 (si nu numai el – ci si sora sa – casatorita cu avocatul roman Polizu). Invatand o excelenta limba romana, Damé s-a implicat profund in cultura romaneasca, activand atat ca istoric, scriitor, publicist si jurnalist, dar si ca profesor de franceza la Liceul Sfantu Sava. Din pacate, Bucurestiul in 1906 este ultima sa lucrare, intrucat anul 1907 aduce si stingerea sa din viata.
Bucurestiul in 1906 dovedeste o putere de documentare si de analiza iesite din comun, insotite de meticulozitate si metodica riguroasa in organizarea materialului prezentat. Si nu in cele din urma un atent discernamant geopolitic al vremurilor si o admiratie pentru eforturile care au dus la definirea unui oras modern in doar numai patruzeci de ani. Sigur ca autorul are si un puternic simt critic analitic, pentru ca stie sa determine greselile mari comise in acei ani in ceea ce priveste modul uneori haotic in care s-a intins orasul in spatii mari greu de administrat si de modernizat si mai ales felul in care politicul joaca un rol atat de mare.
Aflandu-ne, in zilele lecturii acestui volum, in plina campanie electorala pentru alegerea edililor, m-au impresionat cuvintele lui Frédéric Damé, referitoare la contributia acelora ce si-au pus energia si intelepciunea in edificarea orasului:
“Amintindu-ne ca tot ce face azi frumusetea Capitalei, tot ce-i confera aerul unui oras modern nu dateaza decat de ieri, ne putem da seama de efortul depus si ne simtim plini de recunostinta fata de toti acesti primari, adjuncti, consilieri municipali care din 1866 si pana astazi, de la Dimitrie Bratianu si pana la Mihail G. Cantacuzino, s-au straduit, cu resurse destul de firave si avand de infruntat nenumarate dificultati inerente starii noastre sociale si politice, sa schimbe aspectul vechiului oras, sa repare strazile, sa creeze noi bulevarde si in acelasi timp sa asaneze Capitala. Ceea ce vedem azi este si opera lor. Desigur, nu este terminata, insa asa cum este ii onoreaza si daca politica nu ar fi jucat un rol atat de mare, ar fi putut sa faca si mai mult si poate mai rapid. (…) Daca reducem intinderea Capitalei si daca toate eforturile timp de cativa ani si toate resursele disponibile sunt aplicate suprafetei pe care o ocupa o populatie de 300.000 de suflete, intr-un sfert de secol Bucurestiul va deveni un oras frumos, in totalitate modern”.
Frumoase cuvinte pe care mi-as dori si eu sa le pot spune despre edilii ultimilor 70 de ani, sau macar 20, dar NU POT! 🙁
Organizandu-si materialul pe capitole foarte bine structurate pe subiecte legate de Oras: locuitorii sai, canalizarea, alimentatia, iluminatul, transportul: trasuri, tramvaie, cai ferate, salubritatea si sanatatea publica, strazile, monumentele si gradinile, curtea regala, poltiica: guvernul si parlamentul, comunicatiile: posta, telegraful, telefonul, politia, arhitectura, artele, presa, comertul, industria, bursa, petrolul, finantele, societatile de asigurari, minoritatile, autorul ne comunica cu multe date intovarasite de o bogatie de fotografii realizate chiar de domnia sa, un prim fapt foarte important.
Si anume ca in acele vremuri, edilii si politicienii au avut o viziune pentru Bucuresti! Circuland mult in orasele mari ale Europei, formati in medii elevate culturale, mereu atenti la politicile administrative apusene, acestia au reusit sa se bazeze pe specialisti romani formati la scoli inalte si pe specialisti straini invitati sa lucreze si sa creze in Romania si cum spuneam, cu o viziune moderna, sa modeleze si sa remodeleze un oras european. Sigur ca existau periferiile si toate nejunsurile lor (dar oare – astazi – nu exista?), sigur ca existau oameni la limita saraciei si copii orfani si persoane invalide sau bolnave cronic, insa listele cu care lucreaza autorul si ni le pune in fata ochilor mai in fiecare capitol, sunt determinante in a observa grija adunarii unor bugete pe capitole care sa sustina anual toate nevoile orasului si edificarii sale. Si de la an la an se observa modul de constuire al acestor bugete, realizate in parte substantiala si din contributii banoase si materiale ale marilor familii bucurestene. Familii care donau si terenuri intinse spre a se ridica pe ele cladiri ale institutiilor necesare. Parca suna in contrast cu alt mod de gandire cunoscut noua azi, cand “unii-si-altii” smulg halci mari din terenul orasului, spre unica lor folosinta si bunastare.
Cum spuneam, de mare pret in acest volum sunt si ilustratiile, bazate pe fotografii executate personal de autor si pe fotografii de arhiva ale vremii. Fotografii pe care le-am luat la rand de multe ori, chiar cu lacrimi in ochi, observand farmecul cladirilor care au disparut si recunoscandu-le pe altele prin fata carora ma poarta pasii zilnic.
Este – printre altele, cazul a patru superbe constructii, pe care le expun in acest articol. Pe strada mea, un elegant palat in care si-a avut resedinta ambasadorul Japoniei, este in renovare de vreun an – o renovare temeinica si in respect pentru original. Am aflat din cartea lui Damé ca a fost casa lui Demostene M.. Cuculi, consilier la Curtea de Casatie.
Un alt palat, casa medicului chirurg Turnescu, inca isi etaleaza – din fericire – frumusetea si gratia!
Pe strada Paleologu, “Casa lui Romulus Porescu”, o mica bijuterie, este insa in stare destul de suferinda si chiriasii au facut modificari in timp, ultima interventie fiind extrem de disgratioasa (hodoronc tronc, o fereastra de la mansarda a fost inconjurata de tencuiala alba, pe care elementele decorative au fost vopsite in albastru 🙂 )
Si in final – o bijuterie, Casa Assan – arhitect I.D. Berindei din Piata Lahovari (ca tot traim zilele acestea criminala coma a Morii Assan)! A salvat-o dedicatia ei de Casa Oamenilor de Stiinta, insa este inca in litigiu privind reconstituirea patrimoniului Academiei Romane.
Inchei prin a-l cita pe Adrian Majuru care ne spune ca aceasta carte este „adevarata istorie a lumii romanesti de la 1900” si ne mai spune ca “ Monografia lui Frédéric Damé arata ce ar putea redeveni Bucurestiul daca oamenii care-l locuiesc o vor dori si care ne sunt lipsurile cele mai mari intr-o astfel de confruntare cu istoria”.
