“Bucureştii subt Guvernul Vremelnicesc”, de Emanuel Bădescu
Editura Cadmos, Bucureşti, 2009
Mă gândeam zilele trecute că am fost (şi sper că mai sunt) o lungă perioadă de timp pasionat de istorie, încât am cumpărat sau am primit zeci şi zeci de cărţi care conţin culisele unor timpuri trecute, amănunte asupra unor fapte şi evenimente mai puţin cunoscute, cu precădere din istoria românilor. Editura Cadmos este o editură aproape necunoscută, pe nedrept după părerea mea, pentru că toate cărţile care mi-au căzut în mână sunt nişte mostre de istorie autentică, sunt bine scrise şi documentate.
Una dintre acestea este cartea lui Emanuel Bădescu, „Bucureştii subt Guvernul Vremelnicesc”, o admirabilă prezentare a guvernului revoluţionar românesc din timpul revoluţiei de la 1848, primul guvern cu adevărat independent şi revoluţionar, din perioada 9 iunie-23 iulie 1848.
Sub formă de jurnal de ştiri, cartea descrie pe larg toate amănuntele acelei perioade, de dimineaţa până seara, fără încetare, culisele unei revoluţii unice, după precizările autorului, în Europa, care a instaurat domnia poporului, o formă a democraţiei care a apărut prima dată după peste o mie de ani, din timpul adunărilor ateniene.
Este o revoluţie scurtă însă. În primă fază, încă din data de 13 iunie, sub presiunea noii revoluţii, dar şi faptului că semnase deja Noua constituţie, domnitorul regulamentar Gheorghe Bibescu a abdicat, motivând că puterile nu îi sunt „potrivite cu cererile celor de astăzi împrejurări” şi că, evident, ţine „cârma oblăduirii mai mult decât putinţa mă iartă”, cârmă pe care o încredinţează guvernului, transformat automat în Locotenenţă Domnească. Se pare că această din urmă sintagmă a cauzat şi neplăceri noului guvern, întrucât a guvernat fără să se autointituleze Locotenenţă Domnească, neavând astfel curajul să îşi asume adevărata putere. Noul guvern provizoriu va fi condus de mitropolitul Neofit, un partizan ascuns al puterii ţariste, şi va avea ca membri pe: Ion Heliade Rădulescu, Nicolae Golescu, Ştefan Golescu, Christian Tell, Gheorghe Magheru, C.A. Rosetti, Nicolae Bălcescu şi Ion C. Bratianu.
Începând cu data de 15 iunie, noul guvern se va sprijini din ce în ce mai mult pe populaţia Bucureştiului, pe oamenii simpli, care aveau pentru prima dată ocazia să participe la un eveniment politic important şi nu doar o simplă participare, ci una activă, un arbitru politic, guvernul adunând semnături sau solicitând acordul aproape zilnic în problemele de interes naţional. După cum scrie Emanuel Bădescu, „acest arbitraj constituia, în plus, o frână în cazuri de deviaţionism sau de excese, înlăturând practic asperităţile proprii unui regim dictatorial, cum a fost cel paşoptist până la instaurarea locotenenţei domneşti. Mai mult, se poate afirma că a fost printre cele mai blânde regimuri din istoria României!”
„Bucureştii subt Guvernul Vremelnicesc” este o carte care se citeşte uşor, chiar şi de o persoană nespecializată cu limbajul istoric, şi este cu atât mai captivantă prin imaginile prezentate din epocă, multe din ele inedite şi care înfăţişează atât oamenii politici care au participat la revoluţie, cât şi imagini ale Bucureştilor acelor timpuri. În final, nu putem decât să vă repetăm cuvintele autorului, drept concluzie a unei cărţi foarte interesante: „Republica tăinuită şi guvernul ei vremelnicesc îşi încetau oficial existenţa. Se deschidea un nou capitol: România modernă, al cărei prim subcapitol s-a numit Locotenenţa Domnească. Un observator politic vizionar, care ar fi asistat la acea manifestaţie uriaşă, ar fi plecat convins că, la nivelul mentalităţii colective, întoarcerea trecutului nu mai era posibilă! Revoluţia paşoptistă câştigase în fapt bătălia!”
