Articole din „Cuvântul” lui Nae Ionescu, de Mihail Sebastian
Editura Vremea, Colecția ”Fapte. Idei. Documente”, București, 2016
Ediție îngrijită și prefață de Miruna Lepuș
Ziarul „Cuvântul” a fost, încă de la apariție, o revelație pentru presa vremii, impresionând atât prin înfățișarea paginilor, cât și prin spiritul în care erau scrise articolele sale. Fondat de către Titus Enacovici la 4 noiembrie 1924, „Cuvântul” a încercat, încă din primul său număr, să își impună o anumită ținută intelectuală printre publicațiile momentului, desființând „anonimatul metodic” practicat în gazetăria vremii prin introducerea, ca element principal în structura ziarului, a articolului semnat, care, pe lângă funcția sa obișnuită de exprimare a unei judecăți critice, se afla acum sub patronajul unei răspunderi intelectuale. La apariție, „Cuvântul” se recomanda simplu: „un ziar politic independent scris de intelectuali”[1].
Sunt binecunoscute acuzațiile la adresa demersurilor politice din paginile publicației care s-au intensificat și radicalizat cu timpul, până în anul 1934, când ziarul a fost interzis. Deși nu prezintă interes pentru demersul meu acest parcurs controversat este, totuși, important de menționat că, încă de la apariție și până în 1926, ziarul cuprinde „o permanentă acțiune antiliberală, atât în problemele mari politice, cât în faptele mici cotidiene”[1], iar venirea lui Nae Ionescu în redacție (1926) reprezintă un bun prilej de consolidare a acestei direcții spirituale și politice pe care ziarul avea să o reprezinte în presa vremii:
„Domnul Nae Ionescu, care, din primăvara acestui an, intră in redacția ziarului, publică o serie de precizări programatice: „Cetățean și om” (20 august 1926), „Țărănism și democrație” (26 august), „Reacțiune și altceva” (8 septembrie 1926). Toate atacă valorile capitaliste, burgheze și democrate, confruntându-le cu realitățile vii ale unei țări de plugari, toate atacă spiritul pozitivist și juridic, pentru a afirma spiritul organic și valorile colective. În acest unghi va fi cuprinsă întreaga activitate a Cuvântului și de pe această poziție vor porni toate luptele sale din anii următori.” [1]
De la această direcție nu se abate nici Mihail Sebastian. Devenit colaborator al ziarului „Cuvântul” în 1927, la invitația lui Nae Ionescu, acesta scrie cronică de carte și ample studii literare despre diverși autori, iar, din 1929, articole politice. O selecție a acestor articole, publicate de Sebastian între 1927 și 1933 a fost realizată de Miruna Lepuș sub titlul „Articole din Cuvântul lui Nae Ionescu” și a apărut la editura Vremea. Având în vedere că publicistica lui Mihail Sebastian a fost intens comentată în ultimii ani, Marta Petreu acuzându-l chiar, în studiul ei intitulat părtinitor „Diavolul şi ucenicul său: Nae Ionescu-Mihail Sebastian”[2], de clare simpatii pentru extrema dreaptă și de antisemitism (studiu care a stârnit diverse reacții la momentul respectiv, fiind atât contestat, cât și apreciat), s-ar putea crede că, prin intermediul selecției Mirunei Lepuș, care vine, totuși, la 7 ani de la publicarea studiului amintit anterior, ar fi posibilă formularea unei opinii fundamentate în privința orientării politice a lui Mihail Sebastian, lucru care ar fi, fără îndoială, greșit.
Scopul selecției este explicat ferm, de către antologistă, încă din prefață: „Pentru volumul de față, am selectat articole ce surprind viața culturală a epocii și mai ales manifestările tinerei generații din care făcea parte Sebastian, precum și articole politice semnificative pentru orientarea autorului”. Chiar dacă Miruna Lepuș susține că unele articole sunt „semnificative pentru orientarea autorului”, așa cum am spus și mai sus, nu sunt de părere că pătrunderea gândirii politice a lui Mihail Sebastian este posibilă fără studierea, în detaliu, a întregii sale publicistici și a contextului istoric în care a activat. Spre exemplu, există în selecție articole în care Sebastian scrie cu admirație despre Mussolini. Citite într-un mod neglijent, acuzația de fascism (folosind sensul de astăzi al termenului) devine la îndemâna oricui. Pe de altă parte, este foarte important de spus că, în perioada în care au fost scrise articolele (1929-1933), o simpatie pentru Duce avea cu totul alte fundamente în comparație cu una post-1938 . Cu privire la acest subiect, Vladimir Tismăneanu explica impecabil într-un text al său în care vorbea despre studiul Martei Petreu (în care, printre altele, aceasta îl acuza pe Sebastian de fascism din cauza articolelor sale despre Mussolini):
„Repet, a fi simpatizat cu Mussolini in anii 20 insemna cu totul altceva decat a-l admira dupa 1938, cand Italia fascista a adoptat legislatia rasista inspirata de nazisti. Fascismul italian, cu ale sale abominabile represiuni, prigoane si asasinate, nu a fost exterminist, nu a urmarit anihilarea mecanic-tehnologica a unor intregi categorii umane definite in chip biologic.” [3]
Sigur, diferența invocată anterior nu reprezintă o justificare a admirației nutrite de Sebastian pentru Mussolini, însă invită, cu siguranță, cel puțin la o recitire a textelor prin grile actualizate. Asemenea poziționări fulger pot fi efectuate, cu ușurință, de oricare cititor al selecției care nu cunoaște, într-un mod mai amplu, contextul istoric. De aceea, după părerea mea, textele politice din această antologie trebuie lecturate mai mult pentru familiarizarea cu viața politică a vremii și ca un prim pas spre un studiu mai amănunțit al acestei perioade (iar istoricul ziarului, scris de Sebastian pentru numărul aniversar din noiembrie 1933 este foarte util în acest sens, fiind așezat la începutul antologiei). Astfel, cititorul va afla că oamenii politici din anii ’30 aveau unele deprinderi care mai pot fi întâlnite și astăzi la politicienii noștri, spre exemplu traseismul politic, botezat cu umor, de către Nicolae Iorga, „fripturism”:
„Nici zece zile n-au trecut de la constituirea noului guvern și emigrările politice au început. Întâi individual și izolat: X vrea să fie consilier comunal, Y vrea să fie senator. Pe urmă, în mici grupuri de câte cinci, cincisprezece, cincizeci. Și într-un caz și într-altul, procedura este aceeași: o scrisoare de demisie în care explici de ce partidul din care te retragi este trădător de neam și o altă scrisoare, de înscriere aceasta, prin care explici de ce partidul în care te înscrii este salvator de neam.” [4]
Lipsa ideologiei politice este și ea invocată în articolele lui Sebastian, el fiind de părere (în anul 1932!) că singurul moment din istorie când țara noastră a cunoscut partide politice deosebite structural a fost acela de după revoluția pașoptistă, când s-au format doua tabere cu idei profund distincte, liberalii și conservatorii.
„Unde mai rămâne în acest joc politic loc pentru „idei”? Ce luptă publică au dat la noi partidele pentru o „idee”? Ce victorie, ce înfrângere, ce revanșă? Căutați bine și când veți găsi răspunsul să ni-l comunicați și nouă.” [5]
Deși modul de expunere tinde, uneori, spre comic, problemele ridicate (și nu doar cele politice) sunt, în esență, triste. Pare că, din unele puncte de vedere, nu s-a realizat niciun progres în toți acești ani.
Cât despre spațiul cultural, problema noii generații literare care se afirma în acei ani, generație zbuciumată de război, care a trăit în proximitatea morții și care a fost nevoită, din cauza acestui „trai condensat și surd”[6], să adopte „o altă mentalitate, un alt spirit decât al surâsului”[6], atrage după sine revelarea problemelor din întreg aparatul cultural, de la editori până la Societatea Scriitorilor Români, probleme pe care, în mare parte, le întâlnim și astăzi.
- „Inerția sau un prudent instinct de conservare îi fixează pe cei bătrâni în locul comod pe care și l-au câștigat și pe care și-l apără terorizând de aproape tinerețea. Pornind să-și câștige întâile circumstanțe de realizare, scriitorul tânăr găsește numai uși ferm închise. Întâlnirea este meschină, descumpănește și cere invariabil fiecărui debut o abdicare.”[7]
Antologia „Articole din Cuvântul lui Nae Ionescu” este, pe lângă o bună mostră a vieții sociale și politice din perioada interbelică, un exercițiu de amăgire care survine din conștientizarea propagării unor neajunsuri specifice perioadei descrise până în zilele noastre.
Puteți cumpăra cartea: Editura Vremea/Libris.ro/Elefant.ro.
[1] – Cuvântul, an X, nr. 3066, 6 noiembrie 1933, pag. 3-10.
[2] – Marta Petreu, Diavolul și ucenicul său: Nae Ionescu – Mihail Sebastian, Editura Polirom, 2009, 296 pagini.
[4] – Cuvântul, an VIII, nr. 2568, 17 iunie 1932, pag. 1.
[5] – Cuvântul, an VIII, nr. 2549, 28 mai 1932, pag. 1.
[6] – Cuvântul, an IV, nr. 1159, 15 iulie 1928, pag. 1-2.
[7] – Cuvântul, an IV, nr. 119, 5 iunie 1928, pag. 2.
