Armata de cavalerie. Povestiri din Odesa, de Isaac Babel (II)

Armata de cavalerie. Povestiri din Odesa, de Isaac Babel

Editura Polirom, Colecția ”Biblioteca Polirom. Proză XX”, Iași, 2012
Traducere şi note de Victor Kernbach

Prima parte aici.

În prima parte a volumului, autorul descrie cu voioşie diverse situaţii care caracterizează frontul şi războiul în sine si mai ales razboiul din secolul trecut când asasinarea prizonierilor de război era o chestiune destul de banală, practicată pe scara largă în timpul celui de- al Doilea Razboi Mondial, dar neeludată nici de Armata Roşie în timpul războiului sovieto-polon, dupa cum o mărturiseşte şi Babel. Fără a o condamna. Comandantul de escadron Paşka Trunov omoară rapid doi ofiţei polonezi capturaţi ca şi cazacul Tihomolov care „omorâse fără învoire doi ofiţeri polonezi.”[1] În mentalul sovietic atât în 1919-20 cât şi în 1939-41, noţiunea de ofiţer alăturată cu cea de polonez reprezenta răul absolut, căci el reprezenta pătura superioară, cultă, burghezo-moşierească, dar şi romano-catolică a unei populaţii slave care se încăpăţâna să aibă alte viziuni asupra lumii. De aceea, ofiţerul polonez avea să fie asasinat atât de cazacii Armatei de cavalerie cât şi de NKVD în 1940.

Mai interesante sunt nuvelele care se axează pe viaţa înfloritoarei comunităţi evreieşti din Odesa de la începutul secolului al XX-lea până prin anii 1920. Babel şi-a petrecut o mare parte din copilărie şi adolescenţă în mahalaua Moldovanka din Odesa, dominată din punct de vedere etnic de evrei. Toponimul Moldovanka nu este întâmplător. Se pare că moldovenii ar fi fost angajaţi de către otomani pentru a construi fortăreaţa Yeni Dunia, situată pe actualul amplasament al oraşului ucrainian, iar după terminarea lucrărilor, moldovenii au rămas în zonă, înfiinţând satul Moldovanka (formula rusificată, evident). După cucerirea teritoriului de până la Nistru de către Rusia sub domnia împărătesei Ecaterina cea Mare (1762-96), a fost înfiinţat portul Odesa a cărui populaţie a evoluat lent, fiind în secolul al XIX-lea diversă etnic, în oraş locuind şi o comunitate românească, mult mai modestă ca număr decât cea evreiască ce domina oraşul.[2]

Interesante ni s-au părut nuvelele odesiote ale lui Isaac Babel, având în vedere că această însemnată comunitate din anii 1920 a avut de suferit foarte mult în urma persecuţiilor şi masacrelor derulate sub ocupaţia şi administraţia militară românească a portului (România a ocupat Odesa între 1941-44). Evreii erau obişnuiţi cu persecuţiile și cu pogromurile din Imperiul Ţarist, iar Babel face referire în câteva nuvele la aceste puseuri regulate de violenţă (1821, 1859, 1871, 1881, 1905). În nuvela ‚Prima dragoste” descrie cum s-a îndrăgostit, băieţandru fiind, de soţia coaptă a unui ofiţer ţarist din Nikolaev şi cum familia lui a ajuns să fie protejată de aceasta în timpul unuia din progromuri (uşile caselor erau însemnate în prealabil, dacă familia era creştină se aplica pe uşa de la intrare o cruce izbăvitoare, dacă gospodărira era evreiască se desena Steaua lui David urmând ca bandele turbate să treacă pe acolo). Însă este evident o diferenţă mare între pogromurile ţariste şi asasinarea unui numar de 15-20.000 de evrei de către armata română în urma atentatului cu bombă din octombrie 1941 asupra comandamentului român. În isteria vremii, întreţinută şi propagată în întreaga Europă de nazişti, se punea semnul egalităţii între evrei şi comunişti. Ulterior alte zeci de mii de evrei au fost scoase din Odesa şi au murit în lagărele de concentrare de o faima redusă în România din Transnistria. Ceea ce este paradoxal este faptul că în ciuda asasinarii a 200-300.000 de evrei în Transnistria, administrată de autorităţile civile şi militare române, după Stalingrad, zelul criminal s-a redus simţitor astfel încât în zonă au supravieţuit cei mai mulţi evrei din întreaga Uniune Sovietică ocupată de forţele Axei.[3] Toate nuvelele a căror decor este Odesa dovedesc atmosfera cosmopolită a principalului port atât al Rusiei ţariste cât şi a celei sovietice în care viaţa era cu totul alta decât cea din oraşele rusesti continentale. [4]

Însă pe lângă nuvele odesiote, au fost reunite şi alte povestiri dintre care două ne-au atras atenţia, cea intitulată „Drumul” în care se prezintă parcursul unui soldat rus de origine evreiască din Armata Ţaristă, aflată în descompunere în toamna anului 1917 care traversează de la sud la nord Rusia pentru a ajunge la Petrograd spre a se pune în slujba Revoluţiei mondiale şi a CEKA. Ultima nuvelă relatează întâlnirea cu Maxim Gorki, maestrul lui Babel, după cum Romain Rolland a fost al lui Panait Istrati. În ambele cazuri mentorul schimba complet traiectoria discipolului. „Cuiele pot să fie mărunte, zise el, sau pot să fie mari, cât degetul meu. Calea scriitorului, stimate revolver (cu accentul pe o) e plină de cuie, mai cu seamă din cele mari. Vei avea de mers prin ele desculţ, o să-ţi curgă destul sânge şi cu fiecare an o să curgă mai mult…”[5] Şi câtă dreptate avea Gorki în cuvintele rău-prevestitoare pe care ori le-a spus Gorki ori le-a inventat Babel.

Mai interesant decât nuvele sale reunite a fost destinul său nefericit, căci Isaac Babel avea să devină una dintre cele mai cunoscute victime ale totalitarismului stalinist, spre deosebire de milioanele de anonimi asasinaţi prin diverse metode (împuşcare, înfometare, îngheţare). Chiar dacă în 1932 autorităţile sovietice i-au permis să-şi vadă soţia şi fiica la Paris, Babel nu a avut curajul să rămână în Franţa, fiindu-i frică de faptul că nu se va putea întreţine din scris, după cum o făcea în Uniunea Sovietică unde era un scriitor recunoscut (cu tot ce însemna aceasta). La revenire, Babel a colaborat cu regizorul Eisenstein în producerea unui film propaganistic greţos despre un copil sovietic celebru în epocă, Pavlik Morozov[6] care şi-a turant tatăl la GPU. În urma denunţului acesta a primit o sentinţa de 10 ani de exil fortat, din care nu s-a mai întors, însă rudele tatălului nu l-au iertat pe micul turnător, Pavlik Morozov fiind asasinat ceea ce a oferit prilejul propagandei sovietice să-l transforme în martir. Babel a ajuns în cercul intimilor literaţi ai soţilor Ejov, începând o aventură cu Evghenia Feigenberg, cea care a devenit  sotia lui Ejov, continuând relaţia cu aceasta şi după căsătoria ei cu patronul NKVD. Evghenia organiza serate litarare chic. La 15 mai 1939 Babel a fost arestat şi întemniţat la Lublianka. Din acel moment, Babel, unul dintre cei mai cunoscuţi scriitori sovietici a încetat să mai existe sau sa fi existat. Căderea lui Ejov şi inlocuirea acestuia cu Beria nu avea cum să nu antreneze în cădere multe capete, unul dintre ele fiind ale lui Babel care a fost judecat la 26 ianuarie 1940, găsit vinovat în 20 de minute, primind pedeapsa capitală prin împuşcare de către plutonul de execuţie. Babel a fost acuzat că aparţinea unei organizaţii troţkiste dar şi că era spion al guvernelor francez şi austriac! A doua zi a şi fost executat. Manuscrisele lui au fost confiscate de NKVD. Trupul lui a fost aruncat într-o groapă comună. Acesta a fost tragicul şi paradoxalul destin al unui scriitor care şi-a început cariera lăudând Cavaleria Roşie şi lupta ei împotriva şleahtei imperialiste polone!

Puteți cumpăra cartea acum, de pe site-ul Editurii Polirom sau de aici, în format electronic.