”Amiel și canibalul”, de Ciprian Vălcan
Editura Cartea Românească, București, 2013
Moto: ”Cărțile unui om care nu și-a pierdut mințile nu mai interesează pe nimeni.”
Dacă pentru un roman de ficțiune sau pentru un jurnal de autor, pot spune că redactarea unei recenzii mi-a intrat în obișnuință, iar cuvintele vin de la sine, pentru o carte de aforisme sau pentru una de poezii, același lucru este infinit mai dificil. De aceea, probabil în cazul cărții lui Ciprian Vălcan, voi lăsa mai mult vocea autorului să se audă, fiind singura opțiune pentru a vă face sau nu să cumpărați această carte. Voi face, normal, și câteva considerații, printre care una pe care am gândit-o de multe ori, dar de data aceasta îi voi da și glas, dar cel mai bun îndemn de a citi ”Amiel și canibalul” este copierea și citarea câtorva dintre cele mai reușite aforisme (din punctul meu de vedere).
Cine este Ciprian Vălcan, un autor despre care nu auzisem până la această carte? Din lectura copertei de interior, aflăm că s-a născut la 5 decembrie 1973 și că are numeroase studii, masterate și doctorate, printre care studii universitare de filosofie (foarte potrivite pentru un expert în aforisme) și este doctor în filosofie, în filologie și în istorie culturală. Foarte multe pentru un scriitor atât de tânăr, dar și semne ale unei culturi autentice pe care o deține și care se reflectă cu vârf și îndesat în această colecție de aforisme!
Conform Dexonline.ro, definiția aforismului este: ”Cugetare enunțată într-o formă concisă, memorabilă; maximă, sentință, adagiu.” Într-adevăr, multe dintre aforismele lui Ciprian Vălcan sunt memorabile, au o formă concisă și câteva dintre ele sunt chiar amuzante, chiar pe tonul celebrelor maxime ale lui Murphy. De altfel, pe acestea le-am reținut și eu pentru a vi le prezenta mai departe. Diferența față de culegerile de aforisme ”clasice” este aceea că autorul cărții ”Amiel și canibalul” este un intelectual veritabil, care și-a însușit multele cărți pe care le-a citit, o parte însemnată a culturii universale și le-a aplicat susținut în această proprie carte. Acesta este și motivul pentru care eu consider că ”Amiel și canibalul” este o colecție de aforisme pentru intelectuali, pentru oamenii ”citiți” care pot înțelege astfel mai ușor cugetările lui Ciprian Vălcan asupra marilor autori ai filosofiei sau literaturii universale. Pentru a pricepe, trebuie mai întâi să știi, iar ca să știi trebuie să citești, trebuie să ai o cultură generală peste medie și este clar, din acest punct de vedere, că Ciprian Vălcan nu se adresează oricui, ci și-a stabilit (chiar fără să vrea) o țintă superioară.
Din categoria aforismelor cu miez, amuzante și, în același timp, care te pun pe gânduri, v-am selectat o mică parte în cele ce urmează:
-”Un filosof francez rămas fără slujbă are un mare avantaj în raport cu confrații lui din alte țări: el poate să se angajeze oricând ca specialist în brânzeturi pe lângă un restaurant de lux din Europa de Est…” (pag. 17)
–”Orice francez de bun simț ar prefera ghilotinarea imediată a unui filosof în locul dispariției subite a brutarului său de la colțul străzii. O pâine tradițională bate oricând Critica rațiunii pure…” (pag. 18)
–”Un sondaj al Institutului pentru Fantasme de la Viena arată că 90% dintre femeile din România ar fi de acord să se căsătorească cu un cangur dacă gestul lor le-ar aduce în cont o sumă de 20.000 de euro. Sondajul cu pricina nu va fi realizat niciodată, însă cu toate acestea, e mereu și perfect adevărat.” (pag. 37-38)
–”Legile lui Dracon prevedeau pedeapsa cu moartea și pentru cei care se făceau vinovați de lene. E clar că dacă aș fi trăit în vremea aceea aș fi sfârșit în mâinile călăului.” (pag. 48)
–”Biblioteca de la Escorial, care conține 40.000 de volume, e singura bibliotecă din lume în care cărțile sunt așezate pe rafturi cu cotorul spre interior, în așa fel încât hârtia să poată să respire.” (pag. 52)
-”La maternitatea din Botoșani s-a născut un bebeluș de aproape 7 kilograme. Deloc întâmplător, mama lui venea din satul Flămânzi.” (pag. 109)
–”Vlăduț promite că atunci când va deveni președintele Europei va desființa munca. Sunt silit să recunosc că pare să fie cea mai tentantă promisiune electorală din toate timpurile…” (pag. 124)
–”Vlăduț: ”Știi ce vreau când o să fiu mare? Să-mi apară chiloții la televizor”. El pare să fi înțeles cum stau lucrurile la noi, căci peste 80% dintre celebritățile din România și-au dobândit notorietatea după ce le-au apărut ”chiloții” la televizor.” (pag. 125)
–”Balcanicii sunt convinși că până și diavolul poate fi convins să ia șpagă.” (pag. 129)
–”Am citit mărturiile unui ziarist român care a vizitat Coreea de Nord înainte de 1989. Cel mai tare m-a amuzat următorul detaliu suprarealist: oamenii primeau un singur bec pentru întreaga locuință, pe care îl mutau, în funcție de necesități, din bucătărie în baie și din baie în dormitor. Un alt bec le era oferit abia după ce dovedeau că primul bec nu mai funcționa. Și, evident, becurile nu puteau fi cumpărate în mod liber de la magazin, ci erau repartizate numai conform descrierii de mai sus de către funcționarii statului comunist care aveau monopolul ”luminării” maselor”. (pag. 132)
–”E preferabil să trăiești la Paris ca la Petroșani decât să trăiești la Petroșani ca la Paris.” (pag. 142)
P.S. Rareori citesc înainte să citesc o carte cuvintele de pe coperta a patra. Dar sunt sigur că multe lume face asta, sperând că pot căpăta informații esențiale despre carte, despre autor, despre poveste. Numai că, de foarte multe ori, cuvintele de acolo nu ajută, ba mai mult dăunează: de multe ori impresii din ziarele americane, fără a se cunoaște dacă cel care a scris textul este relavant, de alte ori citate din critici literari sau specialiști pentru care limba de lemn este teren propice și pare că nu va fi depășită niciodată. Fără să cunosc autorii (pe numele lor Cristina Chevereșan și Ilinca Ilian), acest din urmă lucru se întâmplă și volumului lui Ciprian Vâlcan: explicațiile de la final sunt construite pentru o lume ”închisă”, pentru acele reviste literare pe care aproape nimeni nu le mai citește, construite în jurul unor cuvinte pe care cititorul obișnuit nu le folosește și nici nu le apreciază. Pentru promovarea unei cărți interesante, aceste pasaje nu ajută, dimpotrivă, îndepărtează cititorul interesat de o lectură agreabilă și care dorește să lase în urmă comentariile găunoase din facultate.
