“Omul care a cucerit timpul”, de Elan Mastai
Editura Litera, Colecția Buzz Books, București, 2017
Traducere din limba engleză și note de Vlad Pojoga
Deși romanele SF nu se află printre favoritele mele, „Omul care a cucerit timpul” a reușit să mă surprindă și să îmi capteze atenția datorită subiectului inedit și al spectacolului inimaginabil prezentat de către Elan Mastai. Tom Barren, protagonist și narator al poveștii, trăiește într-un univers futurist, complex, aparent fără puncte slabe, în care omenirea a atins climaxul evoluției tehnologice. Acest fapt se datorează unei descoperiri din anul 1965 care a creat o sursă inepuizabiă de energie din mișcarea de rotație și revoluție a Pământului – Motorul Goettreider.
Tatăl protagonistului, Victor Barren, este un savant care și-a dedicat viața călătoriei în timp și continuării cercetărilor lui Lionel Goettreider, rămas în istorie drept un om care și-a sacrificat viața pentru progresul omenirii. Deși principalul scop al motorului construit în 1965 era călătoria în timp, aceasta urma să fie pusă în aplicare abia în 2016 de către Victor Barren și o echipă alcătuită din crononauți (călători în timp), printre care și Penelope, de care Tom este îndrăgostit. Penelope va rămâne însărcinată cu Tom chiar în ziua călătoriei, motiv pentru care marele proiect va fi anulat, iar ea își va pune capăt zilelor.
„Nu e ca și cum totul era perfect în lumea mea. Oamenii încă mai sufereau de de anxietate și stres și chimie neurală dereglată. Uzul de produse farmaceutice era agresiv.La fel era și panica de statut. Puterea încă mai corupea, infidelitatea încă maid urea, căsătoriile încă se mai destrămau. Iubirea putea fi încă neîmpărtășită. Copilăria putea fi un loc de joacă sau o pivniță.” (pag. 108)
Acest eveniment îl va distruge pe Tom care va lua decizia de a călători în timp, ajungând în anul 1965, cu câteva minute înainte de pornirea motorului. Tulburat de situația riscantă și nesigură în care se afla, uită de toate măsurile de siguranță esențiale călătoriei și împiedică funcționarea normală a echipamentului său, destinat să îi confere imaterialitate și invizibilitate.
„Mă rog, câte din alegerile noastre sunt alegeri cu adevărat? Creierul e o furtună lichidă cu fulgere care se învârte și pocnește într-un kilogram și jumătate de carne umedă. Există deciziile conștiente cu adevărat sau e totul un impuls instinctiv îmbrăcat într-o logică malformată?” (pag. 111)
Cartea ilustrează astfel consecințele alegerilor pe care le facem, multitudinea de realități alternative posibile datorate deciziilor noastre. Tom va fi văzut de către Goettreider și intervenția sa va schimba cursul omenirii, trezindu-se într-un prezent nealterat de această descoperire revoluționară, o lume obișnuită. Scopul său era de a o salva pe Penelope, cea din universul său anterior, însă Tom se va trezi în corpul lui John Barren, un architect cunoscut, care avea o mama (în cealaltă realitate, aceasta murise într-un accident), o soră și o carieră. De apreciat sunt similaritățile dintre cele două lumi, ancore în timp care nu au putut fi modificate datorită călătoriei: mama lui gătește tartă cu lămâie și este pasionată de literatură, iar tatăl său este preocupat de fizică și are o lucrare scrisă despre călătoria în timp. De asemenea, John/Tom o va întâlni pe Penny, sosia lui Penelope, cu care va ajunge împreună, însă relația lor va fi zdruncinată de personalitățile diferite ale lui Tom, respectiv John, între care se creează un conflict identitate-alteritate, în care un singur spirit va lupta pentru a domina trupul.
„Ceea ce leagă toate amintirile cu Penny una de alta e sentimental copleșitor că există cineva care are nevoie ca eu să nu fiu altceva în afară de ceea ce sunt. Asta poate face iubirea pentru tine, dacă o lași – să construiască o persoană din toate bucățile tale sparte. Nu contează dacă se văd copcile. Copcile, cicatricile pur și simplu arată că te-ai luptat. Așa că mă din încercarea de a tine toate aceste versiuni ale mele despățite. În loc de asta ne reîntregesc.” (pag. 424)
Deși inițial Tom pornise în călătorie din motive proprii, pe parcurs acesta meditează asupra relației pe care o are cu Penelope și dacă ar fi dispus să lase baltă lumea în care s-a născut, pentru a continua să trăiască în realitatea imediată. În urma unei alte călătorii, apare un alter ego războinic, Victor, care trăiește într-un univers distopic, post-apocaliptic.
Toate aceste răsturnări de situație și dinamismul poveștii te obligă să nu mai lași cartea din mână, suspansul îți captează complet atenția, conferind accente polițiste romanului. Drama existențială a lui Tom se acutizează pe măsură ce „cucerește timpul”, însă evenimentele decisive și alegerile pe care trebuie șă le facă îl determină să vadă altfel lumea și persoanele dragi care îl înconjoară.
„Omul care a cucerit timpul” m-a provocat să-mi îndrept atenția spre romanele science-fiction și să le ofer o șansă, indiferent de stilul atipic și întortocheat al lui Elan Mastai pe care l-am descoperit citind romanul său de debut. Umorul, autoironia și multitudinea de evenimente neașteptate pe care autorul le inserează trezesc curiozitatea oricărui cititor, fără a lua în considerare preferințele celui care citește. Citind „Omul care a cucerit timpul”, trăiești o poveste de dragoste, reflectezi asupra liberului arbitru, asupra deciziilor pe care le luăm și asupra consecințelor pe care le înfruntăm, depășești barierele temporale și spațiale, călătorind în căutarea celei mai bune versiuni a lumii.
