”Călătoria Cilkăi”, de Heather Morris
Editura Humanitas Fiction, Colecția Raftul Denisei, București, 2020
Traducere din engleză și note de Luana Schidu
Motto: ”Avem un raport despre tine, Cecilia Klein. Spune că de fapt ai rămas în viață prostituându-te cu dușmanul.” (pag. 12)
Stigmatizarea celor care au supraviețuit lagărelor de muncă și de exterminare a existat întotdeauna, într-o formă voită sau inconștientă. Unii dintre cei care o fac sunt clar antisemiți și neagă Holocaustul în sine, nu numai supraviețuirile individuale. Alții sunt comuniști învederați și neagă Gulagul. Există, de asemenea, cei care nu cred poveștile de viață și de moarte ale celor care au fost acolo, le cred plăsmuiri sau bazaconii. În sfârșit, există categoria celor care caută vinovați sau vinovății în poveștile oamenilor care au trecut prin lagăre, așa cum unii au făcut-o în cazurile Tatuatorului de la Auschwitz și ale Cilkăi Klein, cele două personaje descoperite și readuse la viață de Heather Morris.
În povestea Tatuatorului, Cilka apare doar tangențial, dar într-un moment decisiv, în care-l ajută pe acesta să scape de la moarte. Mai multe amănunte despre viața ei și a familiei sale de dinainte și din timpul perioadei în care a fost închisă în lagărul nazist de la Auschwitz aflăm din multele flash-back-uri din ”Călătoria Cilkăi”, dar esența este că a supraviețuit așa cum a putut (după cum spun, aruncând vinovăția pe umerii ei, și sovieticii – vezi motto-ul de mai sus): a ales să accepte violurile naziștilor, mai ales ale ofițerilor și comandanților lagărului, trăind (familia sa nu a mai făcut-o) în condiții relativ bune față de cei din jurul ei. Trebuie stigmatizată pentru asta? Greu de spus, este clar că vor exista și astfel de voci, dar chiar dacă am face-o, ea și-a primit pedeapsa cu vârf și îndesat.
Imediat după război, ”eliberatorii” sovietici au împărțit deținuții din lagăre în două mari categorii – cei care au colaborat cu naziștii și cei care nu au făcut-o, deși criteriile nu au fost nicicând foarte clare și foarte corecte. Cilka a primit o pedeapsă de 15 ani de muncă silnică și este trimisă într-un nou lagăr, în Vorkuta, în temutul Gulag, la nord de cercul polar arctic. Este greu de crezut că, după trei ani de Auschwitz, după pierderea celor dragi, după violurile naziștilor (acceptate, da, dar nu era în măsură și în putere să facă altfel!), urmează încă 15 ani într-un loc la fel de atroce, unde frigul și condițiile extreme ale Siberiei se alătură durității și cruzimii paznicilor și autorităților sovietice.
Numai că Cilka este o supraviețuitoare, este o femeie care nu poate fi doborâtă și cunoaște pe propria piele durerile ”celuilalt loc” pentru a fi învinsă de cel nou. Își ascunde mult timp faptele din trecut, dar este deseori în postura de a conduce lucrurile în noua baracă plină de femei, de a le organiza și a descoperi resurse (nu numai de hrană) prețioase. Lucrurile în lagăr sunt foarte schematizate, oamenii sunt împărțiți în sovietici și străini, în paznici și deținuți, în deținuți politici și de drept comun, în ”privilegiați” (prizonieri cu vechime) și cei fără privilegii, în bărbați și femei. Cilka își găsește repede un bărbat care o protejează (deși o violează zilnic), o slujbă la spital, prieteni printre doctori, asistente și deținuți. Este, cum spuneam, o supraviețuitoare și nu cred că greșesc spunând că volumul lui Heather Morris este, de data aceasta, mai puțin (spre deloc) despre iubire, ci este definitoriu prin povestea sa de supraviețuire, în care personajul principal și-a pus speranța, credința și viața:
”Dar ea – ea o să trăiască. Nu știe de ce a fost întotdeauna sigură de asta, de ce simte că poate să reziste – să ridice acul ăsta, deși e greu ca o cărămidă, să coasă, să facă ce trebuie să facă – dar poate. Începe să simtă mânie, furie. Și acum e din nou ușor. Ușor și rapid. O face să iasă în evidență. Trebuie să-l stăpânească, să-l controleze, să-l direcționeze.
Să supraviețuiască.” (pag. 52)”Pur și simplu vreau să trăiesc. Am nevoie să simt durerea cu care mă trezesc în fiecare dimineață, știind că sunt în viață și familia mea nu e. Durerea asta e pedeapsa mea pentru că am supraviețuit și am nevoie s-o simt, s-o trăiesc.” (pag. 256)
Nu vreau să dezvălui mai multe despre întâmplările pe care le trăiesc Cilka și ceilalți deținuți în lagărul Vorkuta, dar amănuntele descrise de Heather Morris sunt foarte apropiate de poveștile cutremurătoare relatate de Aleksandr Soljenițîn sau de Varlam Șalamov, dar pe un format mai simplu, direct, plin de dialoguri, ”pe înțelesul tuturor”. De altfel, Heather Morris nu surprinde prin stil, care este liber și alert, fără înflorituri, ci prin poveștile incredibil de emoționante pe care le culege de la supraviețuitori, le documentează apoi atent și le oferă cititorilor obișnuiți cu volume comerciale (și cărora, poate, astfel, li se trezește curiozitatea și dorința de a afla mai multe din istoria adevărată a totalitarismelor).
Puteți cumpăra cartea: Editura Humanitas Fiction/Libris.ro/Elefant.ro.
(Sursă fotografii: LibHumanitas.ro, Betterreading.com.au)
