Adevarata viata de gheisa, de Mineko Iwasaki
Editura Humanitas, Bucuresti, 2009
Mineko Iwasaki in colaborare cu Rande Brown, traducere de Anca Focseneanu
Desi se bucura de multa apreciere din partea cititorilor, a inspirat chiar si o productie cinematografica, romanul “Memoriile unei gheise” scris de Arthur Golden a starnit mania si nemultumirea chiar a personajului care a stat la baza povestii. Pornind de la seria de interviuri pe care le-a avut cu Mineko Iwasaki, Arthur Golden a creat o poveste romantata, cu alura de basm, in care o altfel de Cenusareasa, mai exotica dar la fel de oropsita de soarta, trece prin multe incercari pentru a-si intalni, intr-un final, printul visat si a forma o pereche fericita.
Pentru Mineko insa basmul a fost prea departe de realitatea vietii sale, astfel incat s-a decis sa povesteasca ea insasi, cu ajutorul traducatoarei Rande Brown, viata celei mai renumite gheise din Gijon. Astfel a luat nastere ”Adevarata viata de gheisa”, o carte greu de definit.
S-ar putea considera o carte de memorii, dar ii lipseste emotia, intimitatea si nici nu razbate parfumul suav al amintirilor. Este mai mult o biografie riguroasa, un drept la replica fata de cele povestite de Arthur Golden in cartea sa. Lecturand-o, nu poti decat sa remarci cat de exclusivista si secreta a fost lumea gheiselor. Este o prima marturisire din interiorul lumii fantastice pe care o reprezinta cartierele speciale ale Japoniei destinate placerilor estetice, locuite de artistele profesioniste cunoscute sub numele de gheise. Dincolo de coafuri, machiaje speciale si imbracaminte de valoare inestimabila, gasim ascunse femei obisnuite, cu ganduri, sentimente, dorinte si emotii comune tuturor.
Prin marturia sa, Mineko risipeste misterul care invaluia aceasta lume de poveste, facandu-ne partasi la devenirea sa, la transformarea dintr-un copil provenind dintr-o familie oarecare din Kyoto, la artista plina de gratie si talent, poate cea mai renumita gheisa a generatiei sale. Pagina cu pagina, detalii captivante si, de multe ori, greu de inteles si acceptat, atrag cititorul in mrejele acestei traditii exotice. Cartea abunda in detalii pline de culoare despre scoala de muzica, scoala de dans, diferitele tipuri de gheise, organizarea, obiceiurile si regulile dintr-o Okiya, chimonouri si insemnatatea desenelor de pe ele.
Detaliile vietii sale intime sunt prezentate insa uneori fad, schematic, alteori bombastic, cu un aer de superioritate conferit de o inteligenta precoce si o intelegere deplina a vietii greu de acceptat. In incercarea de a restabili adevarul si de a contrabalansa denaturarea statutului de gheisa realizat de Arthur Golden in cartea sa, Mineko exagereaza uneori in prezentarea atitudinilor, importantei si justificarii alegerilor pe care le face de-a lungul carierei.
Ca cititor, remarci destul de repede exagerarile, neconcordantele naratiunii, insa le treci usor cu privirea, intrezarind dincolo de cuvinte adevaratele explicatii. O carte autobiografica prezinta de cele mai multe ori imaginea cea mai avantajoasa pentru autor si, din acest punct de vedere, „Adevarata viata de gheisa” nu face exceptie de la regula.
Este destul de greu sa fii numarul unu, sa inspiri gelozie si invidie, sa fii cea mai buna dansatoare a timpului tau, sa trezesti adoratie, dar si isterie in masa, sa fii cea mai solicitata gheisa si toata comunitatea sa depinda de veniturile pe care le realizezi. La fel de greu este sa te nasti intr-o familie de aristocrati scapatati, sa traiesti, dupa propriile afirmatii,cea mai fericita perioada din viata ta pana la cinci ani pentru ca, brusc, la aceasta varsta frageda sa „intelegi” ca menirea ta este sa devii gheisa si sa parasesti familia alegand o viata grea de munca asidua. Dificila si incredibila alegere pentru un copil de cinci ani dar mai usor de acceptat decat realitatea de a avea niste parinti vanzatori de copii, Mineko fiind a treia fata a familiei incredintata aceeasi Okiya.
Mineko admite deschis ca nu-i plac oamenii, este infatuata si rasfatata de la o varsta frageda, datorita statutului sau de mostenitoare a Okiyei. Cu toate acestea toate eforturile sale converg spre o singura mare realizare – aceea de a fi placuta de toata lumea. Rigiditate sufleteasca pe care o intalnim in fiecare memorie asternuta pe hartie nu este decat expresia profundei nefericiri a eroinei, nefericire pe care o ascunde cu grija in intunecimea refugiului din copilarie, generatorul de confort psihic si fizic – dulapul de haine.
Naratiunea nu se mentine fluida, Mineko trecand cu gratie de la un subiect la altul, punand accentul mai mult pe informatia tehnica furnizata. Insistentele autoarei asupra detaliilor vin din dorinta acesteia de a determina cititorul sa inteleaga cultura japoneza. Ea insasi pare insa foarte refractara la intelegerea altor culturi – vezi incidentele cu Printul Charles si cu Regina Elisabeta. Vanitatea, aroganta si ambitia ei relevate in incidente nu sunt decat trasaturi de caracter care o fac umana, dincolo de legenda ce o intrupeaza.
De ce v-as recomada „Adevarata viata de gheisa”? Pentru ca prezinta o perspectiva diferita a unei realitati despre care inca nu se stiu foarte multe detalii, pentru ca aceasta perspectiva este oferita de o persoana dintr-o cultura diferita, cu criterii de evaluare diferite. „Samuraii nu tradeaza nici o slabiciune, chiar si atunci cand mor de foame. Mandria mai presus de toate” este motto-ul sub care Mineko isi traieste viata de gheisa, insa memoriile sale ne arata ca sub masca politicoasa si calma a societatii japoneze se ascunde cu dibacie natura umana rebela comuna tuturor, indiferent carei culturi apartinem…
