Prietenii apropiați știu că îmi plac foarte mult călătoriile, pe care le organizez temeinic și cu care nu am dat greș decât rareori. Unii dintre ei îmi spun că ar trebui să devin ghid de turism (măcar pentru călătoriile din Grecia) și deseori ne urmează pașii prin Europa și nu numai. Pasiunea pentru călătorii și cărți înseamnă că îmi plac foarte mult și cărțile de călătorie, pe care le savurez, le subliniez și, dacă rezonez cu autorul și cu încercările lui, le trec într-o agendă online a viitoarelor călătorii.
Printre cărțile de călătorie bune și foarte bune pe care le-am citit în ultimul timp se numără cele trei pe care vi le prezint astăzi, toate trei apărute la Editura Humanitas, toate trei achiziționate la Bookfest 2023. Autori: Silviu Reuț, Marius Chivu, Liviu Stănescu.
„Hoinar prin America Latină”, de Silviu Reuț
6 luni, 12 luni, 40.141 de kilometri
Editura Humanitas, Colecția Memorii-Jurnale, București, 2023
Cu fotografiile autorului
Sunt călători și călători. Unii se mulțumesc cu rutele mai puțin periculoase, așa cum fac eu an de an încercând să descopăr toată Grecia. Alții merg în zone exotice, dar foarte turistice, așa că nu cunosc aproape deloc locuitorii și felul în care aceștia trăiesc cu adevărat. Și mai există nebuni precum Silviu Reuț (și i-aș adăuga aici și pe Sabina Fati și pe Marius Chivu) care pleacă în zone în care un turist obișnuit n-ar pleca niciodată.
„Consider aceste rânduri doar o încercare de a reașeza lucrurile în matca lor. Călătoria, am observat în decursul ultimilor ani, este un concept care a suferit o mutație îngrozitoare, un concept pervertit de cultura de masă și transformat în ceva ce nu mai are aproape nicio legătură cu ceea ce înseamnă de fapt.
Călătoria era o acțiune menită cunoașterii – prin care cel care o întreprinde se deschide în fața lumii, însetat să afle mai mult, să simtă mai mult, să vadă mai mult, să audă mai mult, să fie stimulat intelectual și senzorial. Transformările existențiale prin care treceau călătorii de odinioară se datorau nu doar expunerii voite la nou și la diferit, ci și ciocnirii de tot felul de greutăți. Spontanul, neprevăzutul, suferința, lipsa banilor, pericolul – toate astea sunt condițiile aproape obligatorii care-i aduc călătorului acea dezvoltare personală transformată astăzi în clișeul corporatistului care pleacă în India pentru a se (re)găsi. Majoritatea călătoriilor din ziua de azi presupun un mediu aseptic, o bulă ermetică din care „călătorii” îi privesc cu superioritate pe localnici, își târăsc nenumăratele bagaje din autocar în autocar, din taxi în taxi, din hotel în hotel, din restaurant în restaurant, din club în club, iar apoi postează selfie-uri însoțite de descrieri precum #traveller, #globaltraveller, #nomad.” (pag. 8-10)
Singur, Silviu a luat „la pas” America Latină, călătorind nu numai prin zone sigure, ci și prin orașe sau țări în care era periculos să te plimbi și ziua în amiaza mare, unde puteai fi amenințat cu maceta, mai ales dacă erai străin. O simplă enumerare este cel mai important argument în acest sens: Mexic, Guatemala, Honduras, Nicaragua, Costa Rica, Panama, Columbia, Chile, Argentina, Bolivia, Peru, Ecuador. O călătorie periculoasă, dar și plină de adrenalină, în care vom călători alături de el printr-un teritoriu splendid, în mare parte sărac și nesigur, într-un volum foarte bine scris, antrenant și plin de inedit și de savoare. Și de pericol, desigur.
Silviu Reuț nu este un simplu observator de la distanță al lumilor prin care trece, ci un om implicat care încearcă, în măsura posibilităților să ofere o perspectivă mai largă a celor observate, să schimbe concepții, să ofere ajutor, să-i înțeleagă pe localnici și să le ofere din puținul pe care-l are, chiar dacă uneori rămâne fără mâncare („un preț care trebuie plătit în schimbul libertății”), fără resurse de supraviețuire, chiar dacă este atacat la colț de stradă:
„La câteva bănci distanță de mine, un copil stă în genunchi și lustriește pantofii unui bărbat care butonează telefonul. Nici măcar nu se uită la el. Sunt copiii ce provin din familii care nu-și permit luxul de a-i lăsa să copilărească sau să alerge porumbeii din parc. Am o reacție instinctivă de dezgust. Nu înțeleg cum poți accepta astfel de servicii fără a muri de rușine, având o persoană, cu atît mai mult un copil, în genunchi, în fața ta, lustruindu-ți pantofii. E cea mai clară imagine a lipsei de demnitate care este sărăcia, o imagine fundamentală și brutală a segregării dintre cei care au și cei care n-au. Sunt totuși conștient că fără clienți, acești copii ar fi lipsiți și de puținii bani pe care reușesc să-i câștige. Tot ce știu este că aș fi atât de stânjenit să arvunesc pe cineva să-mi curețe încălțămintea în genunchi, încât aș prefera să merg pe stradă cu tot noroiul lumii, însă bunele mele intenții probabil că le-ar face copiilor mai mult rău, decât bine. Părerile de rău nu țin de foame.” (Guatemala, pag. 63)
Excelentă carte de călătorie, o voi reciti și o voi răsfoi deseori, în mod sigur! Și ce călător curajos!
PS: Mi-ar fi plăcut mai multe informații despre mâncarea locală, dar Silviu Reuț a explicat (la pag. 157) că nu este un gurmand ca mine…
„Trei săptămâni în Atlas”, de Marius Chivu
Editura Humanitas, București, 2023
Cu fotografiile autorului
Marius Chivu a plecat din nou în călătorie: după Himalaya și Anzi, acum este mai aproape de casă, într-un loc în care noi, pasionații de călătorii, putem ajunge mai ușor. În Maroc, totul pare la îndemână, însă nu e chiar așa, pentru că Marius și M. nu au decât mici puncte pe care vor să le bifeze, iar restul călătoriei este gândit la fața locului. Și chiar dacă au făcut asta, ajungând la Rabat, Casablanca, Fes, în deșert sau în munții Atlas (luând-o pe cărarea caprelor, nu pe cea a oamenilor, îndemnați și însoțiți de un pseudo-ghid), nimic nu pare lăsat la voia întâmplării, în ciuda faptului că Marius Chivu a călătorit fără GPS, fără aplicații, fără un telefon mobil cu internet.
„S-a înserat deja și, în drum spre casă, îl întrebăm pe Mustafa ce anume le este interzis femeilor.
Femeilor sunt libere să facă tot ce vor, ne spune el.
Au voie să fumeze? întrebăm noi.
Nu, la noi doar bărbații fumează, așa e normal. E urât ca o femeie să fumeze. Într-o cafenea, poate, dar pe stradă niciodată.
Dar alcool au voie să bea?
Alcool niciodată. Bărbații mai beau, dar rar. Eu, de când m-am însurat, n-am mai fumat și n-am mai băut niciodată, ne spune Mustafa, tatăl a doi copii, ambii plecați în străinătate, băiatul în Franța, fata în Suedia, căci, ca și la noi, fiecare familie de marocani are cel puțin un membru plecat la muncă în străinătate.
Mustafa a lucrat în birourile unei uzine de fosfat, iar acum e pensionat. „Și ce faceți toată ziua?”, îl întreabă M. „Nimic.” (pag. 23)
Volumul arată excepțional, componenta literară este excelentă, iar fotografiile și condițiile grafice sunt perfecte. Un nou volum de călătorie de păstrat pentru totdeauna în bibliotecă, de privit și răsfoit la intervale regulate. Iar dacă mergeți în Maroc, el trebuie aprofundat cu creionul în mână.
„Am fost la capătul lumii”, de Liviu Stănescu
Editura Humanitas, București, 2023
Cu fotografiile autorului
Cuvânt înainte de Cristian Lascu
Dacă este să privim sincer, cartea lui Liviu Stănescu a fost singura despre care pot spune, la finalul lecturii, că a avut și pasaje mai slabe, care nu mi-au plăcut cu adevărat, mai ales că mă așteptam (neștiind nimic despre autor) la o carte autentică de călătorii. De aceea, din punctul meu de vedere, acest volum poate fi împărțit cu ușurință în trei mari părți, în trei mari zone:
1. Texte pure de călătorie, în care se vede și talentul scriitoricesc, și dorința de a vedea cât mai multe locuri, multe dintre ele exotice. Sunt texte scurte, ca niște mici pastile, dar și un text mai lung – Am fost la capătul lumii – despre o călătorie extraordinară la Polul Sud, poate cel mai bun al volumului;
„Tongalezii sunt mari, foarte mari și exagerat de mari! Nu am întâlnit în viața mea atât de mulți oameni grași. Statistica zice sec: 90% sunt obezi! A fi gras în Tonga este echivalent cu a fi înstărit, fapt pentru care se dau cu toții rotunzi atât la propriu, cât și la figurat!” (pag. 67)
2. O suită de imagini impresionante, demne de un album de fotografie;
3. Mai multe texte mici care au nuanță filosofică, mici eseuri, unele amuzante, altele mai serioase, care acoperă câteva teme precum Dumnezeu, Timpul, iubirea, sinele în tandem cu anumite locuri în care autorul a călătorit. Mi-au plăcut mai puțin sau, mai bine zis, unele au fost pe gustul meu, altele nu.
„Sigur că ceea ce îmi propun mi-ar ieși dacă la capătul drumului nu ar mai fi nimic, dar tot mereu este ceva și apar alte și alte cărări de străbutut, iar asta cât văd cu ochii. Cum să mă opresc când toate mă învăluie, mă cheamă, mă îndeamnă și mă poartă precum duhurile din povești? Merg cu ele, pe ele, în ele, uneori fără voie, dar în voie și de voie de fiece dată!
Ei bine, da, îmi place această muzică, e muzica mea! O cânt bine? Habar nu am! Dar o iubesc atât de mult, că nu mă pot înfrâna a o dansa până mă frig tălpile. Atunci și doar atunci mă opresc din drum și mă întorc acasă. Aici e cel mai bine. Stau până mi se răcesc tălpile. Apoi o iau de la capăt. Mereu și mereu. Fără astâmpăr!” (pag. 146)
Concluzia: citiți cărțile de călătorie ale autorilor români, cu precădere cele de la Editura Humanitas, sunt povești minunate, ilustrate deosebit!
