”12 ani de sclavie”, de Solomon Northup
Editura Meteor Press, București, 2014
Traducere din limba engleză de Mihai-Dan Pavelescu
Moto: ”Cruzimea nu este vina stăpânului de sclavi, ci mai degrabă a sistemului în care trăiește. El nu poate rezista influenței mediului și a societății care-l înconjoară. Învățat din fragedă copilărie, din tot ceea ce vede și aude, că vergeaua este pentru spinarea sclavului, el nu va fi în stare să-și schimbe opiniile la maturitate.”
Sunt convins că, până la ora apariției acestui articol, multe persoane pasionate de domeniul cultural au văzut filmul câștigător al premiului Oscar pentru cel mai bun film, ”12 ani de sclavie”, și câțiva dintre ei au apucat chiar să citească și cartea. Sunt conștient că suficienți oameni știu destul de detaliat povestea lui Solomon Northup, omul de culoare liber într-o vreme când America era divizată între Nord și Sud și care a fost răpit de către niște necunoscuți, vândut unor negustori și apoi stăpâni de sclavi și ținut apoi 12 ani departe de casă, departe de familie.
Nici nu voi repeta întreaga poveste, dar câteva considerații merită făcute. În primul rând, excelentă ideea Editurii Meteor Press de a traduce în limba română, ca alternativă la film, o carte veche de peste 150 de ani și de a o aduce în fața cititorilor români. Și, să spunem, pentru cei care nu apreciază cărțile vechi, că Solomon Northup este un autor destul de modern, în sensul că este ușor citibil, nu are un stil greoi, iar arhaismele, regionalismele sau limbajul specific epocii (până la urmă, vorbim de jumătatea secolului al XIX-lea) aproape că lipsesc cu desăvârșire.
În al doilea rând, aș vrea să fac câteva mențiuni despre paralela dintre film și carte, mai cu seamă că au fost multe discuții prin blogosferă, prin Social Media, despre faptul că filmul nu a meritat Oscarul, despre faptul că i-a fost acordat doar pentru corectitudinea politică din acesta. Se știe sau nu, revin cu precizarea că ”12 Years of Slave” a fost favoritul meu la premiul Oscar (”Nebraska” fiind din altă categorie, a filmelor foarte bune dar care nu primesc premii, iar celelalte mai slabe, părerea mea). S-a spus, așadar, că filmul este făcut pentru a lua acest premiu, că membrii Academiei vor vota în mod sigur un film de această factură și cu acest subiect, că a fost ”lucrat” din greu cu multă violență și mult sânge pentru a impresiona criticii și nu spectatorii.
Ei bine, nu sunt de acord. Principalul motiv este acesta: înainte să vă cutremurați de cantitatea de ketchup necesară pentru a ilustra sângele din ”12 Years a Slave”, ar fi bine să citiți cartea. O carte care nu a fost făcută pentru a câștiga un premiu, ci pentru a spune o poveste. O poveste adevărată, cu multă suferință și durere, cu violențe inimaginabile în acest moment, dar care pentru acele timpuri erau normale, ba chiar erau mult mai neșteptate și dureroase, inumane, față de ceea ce vedem în film. Nu îl suspectez pe Solomon Northup de minciuni și nici de propagandă, chiar nu vreau să știu care sunt motivele pentru care a scris această carte, deși nu ar fi greu să îl credem pe cuvânt atunci când spune:
”Oamenii pot scrie ficțiuni în care să-i zugrăvească pe criminali așa cum sunt sau așa cum nu sunt, pot să discute pe larg și în profunzime despre beatitudinea ignoranței, să vorbească cu frivolitate din fotolii confortabile despre plăcerile vieții de sclav, dar lăsați-i să trudească cu sclavii pe câmp, să doarmă cu ei în colibă, să se hrănească alături de ei cu pleavă; lăsați-i să-i vadă biciuiți, vânați, călcați în picioare și vor reveni cu altă poveste. Lăsați-i să cunoască inima sărmanilor sclavi, să le afle gândurile secrete care nu cutează să le pronunțe în prezența albilor, lăsați-i să stea lângă ei în veghea tăcută a nopții, să discute cu ei cu sinceritatea despre ”viață, libertate și dreptul la fericire” și vor constata că nouăzeci și nouă la sută dintre sclavi sunt îndeajuns de inteligenți ca să-și înțeleagă situația și să păstreze în sufletele lor iubirea de libertate, la fel de înflăcărați ca ei înșiși.”
Imaginați-vă doar dacă ați fi răpit și dus într-un loc despre care nu știți nimic, unde nu există posibilitatea de a scăpa, dacă ați fi smuls de la locșorul vostru cald și torturat zilnic, silit la rândul vostru să torturați pe alții, dacă asupra corpului dvs. s-ar abate zilnic un bici sau violențe verbale sau fizice! De ce zugrăvirea unor astfel de momente, în mod sigur reale în istoria omenirii, ar afecta șansa unei cărți bune de a fi citite sau a unui film excepțional de a primi premiul Oscar? Doar pentru că suntem de o parte sau de alta a unui concept care mi se pare a fi din ce în ce mai des depășit, anume ”corectitudinea politică”? Același concept care a constituit un pretext chiar și aici pe blog când vorbim de ”negri” sau de ”oameni de culoare”, corect politic fiind să le spunem ”afro-americani”.
În rest, numai de bine. Așa cum scriam, negrul Solomon Northup scrie bine, și dacă ne raportăm la anul 2014, și dacă ne raportăm la 1853, când a apărut prima ediție a cărții. Personajele apar pe rând și observăm curând dacă acestea erau pătrunse de sentimente de bunătate, omenie, umanitate, cum era cazul lui William Ford, unul dintre stăpânii din perioada celor 12 ani de sclavie, sau a celui care l-a salvat, Samuel Bass, sau, dimpotrivă, de ură împotriva sclavilor, care erau considerați mai puțin niște oameni, ci animale, cum este cazul ultimului său stăpân, violentul și nestatornicul Edwin Epps.
”12 ani de sclavie” este o carte ce merită citită, atât de fanii filmului (veți descoperi multe amănunte ce au fost lăsate la o parte la ecranizare), dar și de cei care au considerat că povestea din filmul cu același nume este ”construită” politically correct și numai în scopul de a câștiga multe-multe premii. Vă înșelați amarnic, este o poveste de viață adevărată ce merita a fi readusă în atenția publicului larg, care uită prea repede adevăratele tragedii ale omenirii, preocupați fiind de supereroi și blockbustere.
