”Geniul păsărilor”, de Jennifer Ackerman
Editura Publica, Colecția Co-lecția de știință, București, 2018
Traducere din engleză de Cristina Rusu
Ilustrații de John Burgoyne
Consultant de specialitate: Dr. Angela Petrescu, ornitolog, Muzeul Național de Istorie Naturală Grigore Antipa
Am aflat din volumul scris de Jennifer Ackerman o mulțime de lucruri noi despre păsări. Desigur, autoarea se concentrează pe inteligență, dar ce altceva ar fi la fel de interesant, alături de amănuntele care privesc dispariția unor specii odată cu invazia umană și consecințele ei? Autoarea studiază câteva dintre caracteristicile esențiale ale păsărilor, așa cum le cunoaștem noi (două exemple: cântecul acestora și zborul pe distanțe lungi), trecându-le apoi prin filtrul a ceea ce însemnă pentru oameni inteligența – sunt aceste caracteristici semne de inteligență sau sunt numai rodul întâmplării?
Dar de ce se pun astfel de întrebări? Pentru că, în gândirea obișnuită, păsările nu prea dau semne de inteligență; astfel, în limbajul uzual uman, au intrat expresii care îndepărtează pasărea de istețime sau cel puțin asta credem noi: expresii precum ”să-ți scape porumbelul”, ”de aruncat la păsări” sau ”creier de porumbel” dovedesc aceste credințe fără dovezi ale umanității. Iată câteva lucruri pe care le-am aflat din acest volum.
1. Când vorbesc de păsări, oamenii de știință folosesc termenul de cogniție
Așadar, nu este vorba de inteligență, ci mai degrabă de cogniție, respectiv acele mecanisme prin care un animal dobândește, procesează, stochează și utilizează informația. Și cogniția are forme superioare și inferioare. Înțelegerea intuitivă, raționamentul și planificarea sunt considerate abilități cognitive superioare. Iar printre abilitățile cognitive inferioare se numără atenția și motivația. După cum aflăm din carte, păsările posedă nativ sau dezvoltă cam toate aceste abilități cognitive, sub diferite forme.
2. Cele mai inteligente păsări
Louis Lefebvre, biolog și specialist în psihologie comparativă la McGill University, a conceput prima scală de măsurare a inteligenței păsărilor. Conform datelor strânse de el, cele mai inteligente păsări sunt cele din familia Corvidae (corbi și ciori, mai ales) și papagalii. Acestea sunt urmate de păsările din specia Quiscalus lugubris (trupiali), speciile prădătoare (ulii, șoimi etc.), ciocănitorile, păsările-rinocer, pescărușii, cucii alergători și stârcii. Apoi vin vrăbiile și pițigoii. La coadă, prepelițele, struțul, dropiile, curcanii și caprimulgii.
3. Păsările utilizează unelte – cazul ciorii de Noua Caledonie
Autoarea acestui volum ia exemple dintre cele mai inteligente (iată că am spus-o!) păsări pentru a demonstra spusele ei și ale specialiștilor. Printre acestea, se distinge cioara de Noua Caledonie (arhipelag din Oceanul Pacific), care folosește diferite unelte pentru a-și realiza scopul imediat, precum bețigașele de diferite dimensiuni pentru a ajunge la hrană. În mediul natural de viață, acestea construiesc unelte complexe din bețe pentru a scoate larve și insecte din scorburi, din crăpături, găuri etc. Ele călătoresc cu uneltele lor, mai ales cu cele care sunt folositoare:
”Acest comportament are ceva bizar. Păsările construiesc unelte atât de bune încât vor să le refolosească? Multe alte specii sunt capabile să folosească o unealtă, însă puține concep instrumente atât de complexe. De fapt, din câte se știe, doar patru specii de animale construiesc unelte complexe: oamenii, cimpanzeii, urangutanii și ciorile de Noua Caledonie. Numai câteva dintre acestea păstrează uneltele pentru a le folosi din nou.” (pag. 90)
4. Jocul e tot o formă de inteligență – cazul păsărilor kea
Ca să te distrezi, îți trebuie o brumă de istețime, măcar pentru că o faci să te simți bine, nu doar pentru supraviețuire (așa cum fac majoritatea animalelor). Jennifer Ackerman dă exemplul păsărilor kea, un fel de papagal de munte, considerate ”cele mai pricepute între-ale jocului”, care se și joacă între ele, dar au timp și de nenumărate farse: fură antenele de televizor de pe case; dezumflă roțile de la mașină; fură banii turiștilor, subtilizând portofele sau săculețe pline de mărunțiș și nu numai; o pasăre a fost văzută rulând un preș de la intrarea unui apartament și împingându-l în jos pe scări.
5. Înțelepciunea socială a păsărilor
Există singurătate și claustrare și în lumea aviară, dar regula de bază este comunitatea, iar a comunica și a colabora cu ceilalți este o altă formă de inteligență. Exemplul grăitor este papagalul gri african, care trăiește în colonii de câteva mii de exemplare, caută hrană în grupuri de câte 30 și formează legături de viață cu partenerul. Nici atunci când sunt în captivitate, dacă au parte de colegi ”de celulă”, acești papagali se grupează în perechi ca să rezolve problemele din experiențele de laborator, precum cazul în care trag împreună de o sfoară ca să deschidă o cutie cu mâncare.
Un alt exemplu interesant este dat de reciprocitatea sub forma darurilor, un tip de comportament social neobișnuit la speciile nonumane, dar destul de frecvent la anumite specii de păsări, precum papagalii de mai sus sau ciorile: hrănești un tip îndelungat o cioară sau mai multe? Ei bine, s-ar putea ca în viitorul apropiat să te trezești cu ceva daruri de la ele, respectiv diferite lucruri pe care le găsesc aruncate – cioburi, mărgele etc.
6. Thomas Jefferson și sturzul său zeflemitor
Al treilea președinte al Statelor Unite, Jefferson era un mare iubitor de animale (sau cel puțin așa pare de la distanță): avea cai, câini ciobănești, dar animalul preferat era un sturz zeflemitor, Dick, ”o creatură superioară care a luat forma unei păsări”. El l-a adorat pe Dick pentru inteligența neobișnuită, muzicalitatea și abilitatea lui uimitoare de a imita. Da, imitația e tot o formă de inteligență a păsărilor:
”Jefferson știa că Dick e inteligent. Știa că putea să imite alte păsări din zonele învecinate, cântecele la modă, chiar și scârțâitul lemnăriei vaporului care mergea către Paris. Totuși Jefferson nici nu și-ar fi putut imagina ce descoperiri va face știința în privința abilităților acestei păsări – cât de rare sunt, ce mecanisme cerebrale complexe stau la baza lor și faptul că ne ajută să înțelegem cea mai misterioasă și mai complexă formă de învățare, imitația, sursa culturii și limbajului uman.” (pag. 186)
7. Cântecul păsărilor este limbajul prin care ele comunică
Dincolo de imitație, cântatul este foarte important, este forma prin care păsările comunică, este limbajul folosit în relațiile cu cei din jur. Aproape jumătate din speciile de păsări sunt cântătoare (aproximativ 4.000 de specii), iar cântecele lor variază foarte mult: pasărea albastră cântă melancolic, lacărul de rogoz are un cântec lung și complicat, pustnicul american cântă precum un flaut. Dar nu e vorba numai de variație, ci și felul conștient în care trebuie să cânte pentru a fi auzite: unele folosesc anumite frecvențe pentru a fi auzite din frunziș; altele frecvențe care nu se intersectează cu zgomotul mediului ambient; păsările de lângă aeroporturi cântă în zori, când avioanele nu aterizează sau decolează.
8. Cântecul – strategie ”all-inclusive” pentru împerechere
”Un cântec bine cântat este cea mai bună strategie de care dispune o pasăre mascul ca să cucerească o femelă”, spune Jarvis. ”Păsările cântătoare (dar și balenele) își schimbă emisiile vocale astfel încât să fie atractive pentru sexul opus. Păsările mascul care stau în vârful copacului, în lumina zilei, devenind vizibili pentru ulii și alți prădători care i-ar putea ataca, îi comunică femelei (ca să mă exprim în termeni antropomorfici): ”Uite cu ce curaj cânt și cât de bine imit atâtea cântece. Alege-mă pe mine”. Spectacolul paganian al sturzului zeflemitor nordic cu piepul înfoiat e un fel de: ”Hei, păsărico, nu vrei să ne cunoaștem mai bine?” (pag. 217)
Așadar, pe lângă genele bune sau puterea și capacitatea de a-și apăra cuibul și teritoriul, o femelă din rândul păsărilor evaluează și modul de a cânta. Dacă vei cânta bine (nu tare, nu mult, ci de calitate), vei avea mai multe șanse la o pasăre femelă.
9. Arta concepută de păsări
Ăsta e un lucru nou și de neconceput pentru unii: și păsările produc artă. Autoarea ilustrează prin exemplul păsării-grădinar din Australia, care creează un umbrar pentru ademenirea femelelor, construit inteligent, ornat cu tot felul de obiecte colorate (de obicei, de aceeași culoare), făcut din rămurele și întotdeauna pe axa nord-sud pentru a fi scăldat de razele soarelui. Un soi de bulevard sui-generis, realizat cu un singur scop. Sunt singurele animale de pe planetă – cu excepția omului – care pun în scenă reprezentații extravagante (nu numai umbrarul, ci și un adevărat spectacol de revistă când vine femela prin preajmă) pentru a-și ispiti potențialii parteneri. Nu este singura pasăre care pare a crea artă: gaia brună își decorează cuibul cu plastic alb; bufnițele cu fecale și resturi din cadavrele prăzii; vulturii pescari își duc în cuib panglici lucioase, sticle sau chiar ceasuri de mână.
10. Zborul/navigația inteligentă
Una dintre minunile minții aviare este incredibila sa abilitate de navigație, prin care unele păsări reușesc să meargă pe distanțe mai mari sau mai mici, înapoi spre casă sau spre locurile familiare. Nu e vorba numai despre porumbeii călători, despre care se vorbește mult în carte, care participă la concursuri și știu calea spre porumbarul lor, chiar dacă sunt duși la sute de kilometri, în locuri necunoscute, dar și despre păsările migratoare, care parcurg anual mii de kilometri, de la locurile din nord, vara, în cele calde, dinspre ecuator, unde pleacă spre toamnă și se reîntorc primăvara (exemplul elocvent este chira arctică, care zboară de la un capăt la altul al Pământului, într-o călătorie anuală de aproape 70.000 de kilometri; în 30 de ani, durata medie de viață, ar face trei călătorii pe Lună și înapoi).
Sunt mari discuții de unde au această abilitate, primele studii spunând că este vorba despre ceva înnăscut. Acum, după multiple studii și cercetări, se știe că navigația la păsări implică simțurile, învățarea și, cel mai important, o abilitate remarcabilă de a construi o hartă mintală, de la înălțimi, un fel de geolocație naturală.
