Am avut treaba la Tribunal. Nu, nu am fost nici inculpat, nici arestat si nici parat iar DNA inca nu m-a cautat. Cele doua ore in care m-am vanzolit pe culoarele Tribunalului Prahova mi-au ajuns cu varf si indesat si sper sa nu mai fiu nevoit sa pun piciorul in acea cladire interbelica total neincapatoare pentru valul de infractiuni, procese, avocati si alti trepadusi care transforma atmosfera acestui loc intr-una irespirabila. Chiar la propriu caci aproape toata lumea sta in culoare si pe bancile de langa mesele din hol si…fumeaza.

Un sarman jandarm incerca sa impuna legea tocmai celor care ar trebui sa o cunoasca, respecte si aplice caci chiar daca esti avocat pe penal totusi trebuie sa respecti legea si nu sa te comproti precum clientul tau (cel care si-a strangulat copilul pentru ca plangea sau a infipt un topor in teasta parintelui care nu dorea sa-l imprumute cu un litru de tuica dupa cum aflam zilnic din deversarea de gunoi de la Stirile Pro Tv de la ora 17, 19 si 22- nu ca celelalte televiziuni ar fi mai telectualiste….) O avocata blonda, bine imbracata, tanara, cu cizme scumpe se uita cu dispret la tanarul jandarm care incerca sa-i explice ca nu trebuie sa se fumeze ( pe fata ei se citea intrebarea ba tu stii cat catsig io?).

Cum a trecut jandarmul in hol sa avertizeze alte persoane cum avocata si-a aprins o alta tigare. Pacat ca jandarmul nu a taiat niste amenzi usturatoare, cred ca numai prin intermediul lor se poate imblanzi cumva comportamentul anarhic al romanilor. Toate ca toate dar nu atenta la buzunarul meu! Indiferent cat de bogat esti contravaloarea amenzilor nu mai este deloc una de neglijat….

Am fost de fata si cand au ajuns la Tribunal dubele cu detinutii care urmau sa fie judecati in acea zi. Cativa politisti si mascati in jur, trei comunitari care-si balanganeau curiozitate si scuipau comentarii analfabete. Doi cate doi s-au dat jos din duba retinutii (caci inca nu erau condamnati, urmau probabil sa fie). Majoritatea erau tineri, in general bine dispusi care se hlizeau la parintii si rudele aflate pe margine ce nu pareau deloc afectate de faptul ca odraslele lor aveau catuse la mana, o postura care totusi sfideaza buna crestere si cei sapte ani de acasa. E drept, aceasta acceptiune este valabila doar in anumite cercuri sociale, in altele probabil ca proba catuselor la maini este un fel de doctorat in stiintele descurarii in viata.

Spre sfarsit s-a dat jos chiar si un barbat pe la 50 de ani, mic de statura, cu o figura comprimata dar care parea cunoscuta. Aud, uite-l bre pe Penescu….Era chiar fostul patron al echipei din prima liga, FC Arges. Era singurul care nu parea deloc bucuros ca se da jos din duba si intra in Tribunalul Prahova unde probabil i-a fost stramutat procesul. Inutil de spus ca jumatate din viitorii condamnati erau tigani…. O imagine perfecta a Romaniei anului 2009, lunii noiembrie, celei de a 12-a zi…

Anatomy of a Murder (1959)-Anatomia unei crime

James Stewart

Paul Biegler a fost procuror, si-a pierdut functia din nu stiu ce motive si acum gaseste alinare in pescuit si in prietenia unui batran betiv, fost avocat. Din neant, apare posibilitatea sa isi relanseze cariera ca avocat cu un complicat caz de crima: un ofiter american este acuzat ca a ucis un barbat, care se presupune ca ii violase sotia in aceeasi seara. Numai preluarea cazului si intalnirea preliminara cu locotenentul si sotia lui ii provoaca deja dureri de cap: el este foarte indaratnic, un adevarat militar de cariera care considera ca numai el are dreptate, ea este foarte joviala si indrazneata, usuratica, o adevarata femme fatale a epocii.

In fata unui caz evident de crima, numai o cauza exterioara poate influenta juriul sa decida ca inculpatul este nevinovat. Si avocatul Biegler gaseste aceasta in invocarea “impusului irezistibil”, o forma incipienta de nebunie, de care a suferit locotenentul Manion in clipa uciderii, forma provocata de violul suferit de sotia lui. Un lucru foarte greu de dovedit, pentru ca nu exista decat un precedent (greu gasit, dar proba de mare valoare in justitia americana) si pentru ca procurorii sunt foarte bine pregatiti, iar probele sunt in favoarea lor.

Anatomy of a Murder

Chiar daca uneori argumentatia mi s-a parut simplista, cateodata puerila, nu inseamna ca filmul nu reprezinta unul de seama pentru cele de gen. De altfel, am citit intr-un loc ca este cel mai bun film facut vreodata despre justitia americana, desi 12 Angry Men mi se pare mult mai bun. Totusi, aici avem de-a face cu o alta fateta, nu cea a juriului, ci cea a felului in care acesta poate fi manipulat. Nominalizat la Oscar la multe categorii (in anul in care Ben Hur a obtinut majoritatea premiilor)-cel mai bun film, cel mai bun actor (James Stewart), cel mai bun actor in rol secundar (Arthur O’Connell, George C. Scott).

Nota: 8/10

12 Angry Men (1957)-12 oameni furioşi

Henry Fonda

Un caz de crima este judecat, dar stam atat de putin in sala de sedinta, nu zarim catusi de putin figura presupusului criminal, incat uitam de toate acesta, cand ne mutam (pana la sfarsitul filmului) in sala de consiliu, unde cei 12 jurati, fiecare diferit, fiecare cu propriile interese, trebuie sa decida intr-o atmosfera sufocanta soarta unui om, alegand viata sau scaunul electric. Henry Fonda este unul dintre ei, singurul care vine acolo pledand nu spre nevinovatie, ci spre discutarea amanuntita a cazului. La primul vot (sa luam aminte ca in sistemul jurisdictional american, solutia trebuie sa fie unanima), scorul este de 11 jurati pentru condamnare si unul singur-Fonda impotriva executarii tanarului socotit vinovat.

Juratii

Din acea clipa, procesul de discutare a verdictului trebuie sa continuie, iar Fonda, rece si impenetrabil, argumenteaza si distruge orice dovada a procuraturii, pas cu pas, atragand langa el jurat dupa jurat. Fiecare dintre acestia joaca un rol important, fiecare vine cu argumente pro si contra, astfel incat sunt atrasi rand pe rand de partea nevinovatiei. Iar pentru un viitor jurat, este un film care semnifica dorinta de adevar si de discutare a fiecarui aspect al cazurilor.

Impresionanta este argumentatia fiecaruia, exceptionale sunt confruntarile de idei, intr-unul din filmele care ar trebui sa stea la baza oricarei facultati de drept. Filmul a fost nominalizat la trei premii Oscar in anul 1958-cel mai bun film, cel mai bun regizor (Sidney Lumet) si cel mai bun scenariu adaptat (Reginald Rose) si a castigat premiul Ursul de Aur la Festivalul de film de la Berlin in 1957. O revedere a unui film care mi-a facut mare placere si la prima vizionare si acum, care arunca o lumina frumoasa asupra sistemului judiciar american.

Nota: 9.5/10