Prezintă: Georgeta Dimisianu

Amfitrion: Ernest Oberländer-Târnoveanu

Apărut şi în ediţie digitală, volumul al IX-lea al consemnărilor diaristice ale Reginei Maria, ce conţine inclusiv facsimile după pagini de manuscris, acoperă anul 1927, an marcat de dizolvarea a două guverne şi de dispariţia a două figuri istorice: regele Ferdinand şi I.I.C. Brătianu.

Lupta pentru putere, tensiunile dintre Casa Regală şi partidele politice determinate de dezmoştenirea principelui Carol sau de educaţia principelui Nicolae, dar şi relaţiile adesea complicate dintre membrii familiei regale – toate acestea se regăsesc în jurnalul reginei Maria, alături de întîmplări din viaţa de zi cu zi.

„Îngenuncheat la picioarele mele, agăţat de mine şi suspinînd ca şi cum i s-ar fi rupt inima în piept, era Nicky, am simţit nişte braţe în jurul gîtului meu, am văzut ochii imenşi ai Ilenei, faţa bucălată a lui Mignon scăldată în lacrimi, Lisabeta, cu părul ei roşcat, lung şi cu trăsăturile, ca într-o pictură, îngheţate într-o durere mută – toate acestea ca într-un vis, un vis îngrozitor, dar paşnic, un vis din care ştiam că nu există trezire… Acea zi a fost cît un an întreg – nu ştiu cum am trecut de ea.” (Regina Maria a României)

Regina Maria a României (1875-1938), nepoata reginei Victoria a Marii Britanii, a fost soţia regelui Ferdinand şi mama regelui Carol al II-lea.

Figură emblematică şi una dintre cele mai încîntătoare personalităţi ale secolului XX, Regina Maria a început să-şi scrie jurnalul în decembrie 1918, în limba engleză, şi de atunci a făcut însemnări ample, cu caracter documentar, aproape zilnic, pînă în 1938, cu puţin timp înaintea morţii.

Cartea îndrăgitului regizor, debutul său editorial, deapănă o poveste ce porneşte din vremurile de şcoală, cînd Iuri Gagarin zbura prima oară în spaţiu, traversează tragedia destrămării Iugoslaviei şi a războiului din Bosnia-Herţegovina şi ajunge pînă în ziua de azi, la prietenia cu celebrul star hollywoodian Johnny Depp şi la expatrierea în Franţa. Cele mai fascinante sînt divagaţiile, care cuprind, de data aceasta în scris, într-un stil deosebit de plastic şi antrenant, minunatele imagini cu care sîntem deja familiarizaţi din filmele sale: poveştile nebuneşti din Balcani, personajele sentimentale, uneori groteşti, însă debordînd de viaţă.

„Cred în arta ca formă de terapie pentru oamenii care s-au săturat să fie manipulaţi, şi sînt din ce în ce mai mulţi. Paradoxul acestei cărţi este că vorbeşte în acelaşi timp despre memorie şi despre uitare într-o epocă în care fiinţa umană are tendinţa să uite din ce în ce mai repede, ba chiar să ignore trecutul ce nu este pus în mod voit în lumină.” (Emir Kusturica)

„Acest film baroc, unde ironia se dispută cu extravaganţa, e semnat de Emir Kusturica. De fapt, este viaţa sa, pe care o povesteşte într-o autobiografie minunat de balcanică, la fel ca şi titlul său.” (Le Figaro Magazine)

Volumul Unde sînt eu în toată povestea asta? este disponibil şi în ediţie digitală. Click aici pentru a vizualiza întreaga listă de eBook-uri  Polirom şi Cartea Românească.

Emir Kusturica s-a născut în 1954, la Sarajevo, unde şi-a petrecut copilăria şi adolescenţa. În 1978, a absolvit Academia de Arte Frumoase din Praga (celebra FAMU) şi a devenit în scurt timp unul dintre cei mai apreciaţi regizori sîrbi. Este cunoscut publicului datorită filmelor sale: Ce mai ştii de Dolly Bell? (1981), Tata în călătorie de afaceri (1985), Vremea ţiganilor (1988), Arizona Dream (1993), Underground (1995), Pisica albă, pisica neagră (1998), Viaţa e un miracol (2004), Promisiunea (2007). A fost premiat cu Leul de Aur la Festivalul de Film de la Veneţia şi de două ori cu Palme d’Or la Festivalul de Film de la Cannes. De asemenea, din 1999, de la lansarea albumului muzical Unza Unza Time, face turnee internaţionale împreună cu trupa sa, The No Smoking Orchestra.

paperback, 272 p., 130×200

Colecţia Revizitări

ISBN: 978-973-124-725-0

Preţ: 19.9 lei

Ioana Bot (n. 1964)  este critic și istoric literar, eseist și eminescolog român.

Editura Herg Benet și clubul Control vă invită miercuri, 9 mai, de la ora 19.30, în Control (Str. Academiei nr. 19), la lansarea romanului “Pervertirea”, de Cristina Nemerovschi, în cadrul unui eveniment cross-art, urmat de after-party.

Vor vorbi despre romanul “Pervertirea” criticul literar Radu Voinescu și scriitorii Ciprian Măceșaru și Leonard Ancuța. Moderatorul discuției: Dan Belfast Anghel. Invitată: actrița Tamara Roman, care va citi fragmente din romanul “Pervertirea”.

Concert rock live: SEMNE.
Trupa de rock alternativ SEMNE a apărut în anul 2007, la inițiativa vocalului Adrian Tănase de la Țapinarii, alături de Ionuț Ivana (ex-Dracula) și de Victor Adrian Rus, chitaristul trupei 9,7 Richter. Au fost cooptați Cornel Stanchi, la tobe, și Alexandru Marian Ganea (aka Andu) la chitară. Primul concert a avut loc la festivalul Zapping Through Culture, în recital, în septembrie 2007, în Club A. „Fum” a devenit primul single SEMNE și a stat 3 săptămâni la Romtop City FM.

Componenta actuală a trupei Semne:
Adrian Tanase (Țapinarii), voce
Mihai Razna Caluseriu, chitara
Ionut Ramon Ivana- bass
Mihai Dumitrascu – tobe

Promoție Control: la 2 beri cumpărate, primești una gratis.

Lansarea romanului “Pervertirea” se va încheia cu un after-party în Club Legere (P-ța Rosetti nr. 5, subsol), de la ora 22, în cadrul unei seri New Model Party, cu tema “Sado-masochismul în literatura actuală”.

După ce a debutat în 2010 cu “Sânge satanic”, un roman dur și nonconformist care a stârnit dispute în rândul consumatorilor de literatură convențională, dar care a fost îndrăgit rapid de publicul tânăr, amator de originalitate literară, Cristina Nemerovschi revine în 2012 cu un “thriller filosofic despre artă, oameni și o nouă (i)moralitate” – “Pervertirea”.

Dacă “Sânge satanic” a devenit memorabil în rândul cititorilor prin fraza cu care se autocaracterizează personajul principal – “Ascult black metal, sunt ateu, lumea mă crede satanist, sunt bisexual, mizantrop, uneori doar misogin, scriu o carte, beau în fiecare zi şi mă droghez în fiecare săptămână”, deja un leimotiv în rândul adolescenților, dar și prin capitolul intitulat „De ce nu iubim femeile?”, o replică la binecunoscutul “De ce iubim femeile” cărtărescian – replică apreciată și de către Mircea Cărtărescu – , noul roman al Cristinei Nemerovschi aduce de asemenea în prim-plan subiecte incitante, cum ar fi arta, crima, sado-masochismul, filosofia nihilistă.

“Pervertirea” este un roman pe 3 voci, un adevărat tur de forță din care nu lipsesc critica la adresa societății decadente și umorul negru.

Amalia, o adolescentă deloc banală, dispare într-o dimineață de decembrie. În căutarea ei pornesc trei prieteni care sunt, în același timp, și suspecți în cazul dispariției tinerei: un scriitor mizantrop și de succes, un pictor fascinat de lolite, dar și de septuagenare, o prostituată atrasă de tot ce înseamnă sex extrem. Revoltele sociale din februarie 2012 constituie, în premieră în literatura română, o parte din fundalul acțiunii. Căutarea Amaliei reprezintă pentru fiecare dintre cei trei o introspecție dură, o permanentă și caustică analiză a umanității degradate. Pe urmele Amaliei, pășim într-un București underground, cu cluburi dedicate sado-masochismului, dar și cu memorabila și fascinanta Cală, un loc desprins parcă din “Călăuza” lui Tarkovski.

Imaginația celor trei protagoniști abundă de fabulos, distopic, umor negru, cinism. Singurul subiect pe care nihilismul nu îl atinge este arta. În numele artei, se poate ajunge și la crimă?

Dacă despre “Sânge satanic” (www.sangesatanic.ro), debutul Cristinei Nemerovschi, se poate spune că a depășit sfera literară, cartea fiind considerată un manifest social și un curent de atitudine în rândul publicului tânăr (romanul are deja un fanclub, o serie de tatuaje inspirate de replicile personajelor și a generat alte manifestări artistice – piese muzicale și poezii dedicate cărții), despre “Pervertirea” se poate afirma că este una dintre cărțile imposibil de ignorat ale anului 2012 care va naște, la rândul ei, controverse.

“Pervertirea, al doilea roman al Cristinei Nemerovschi, calcă iarăşi peste clişeele burghez-proletar-ciocoiste din divertismentul de un entuziasm greţos al televiziunilor, zgârie Glantz-ul revistelor pentru femei, plonjând dezinhibat într-o lume ascunsă ochilor ipocriţilor pudibonzi ce se prefac a nu şti că trăiesc într-o Românie intens stratificată. Concentrându-se, nu fără o doză zdravănă de sadism, asupra existenţelor subterane duse de câţiva dintre tinerii zilele noastre, cartea radiografiază nemilos trivialitatea mizeră a unei societăţi ce seamănă mai mult cu inversul celei mai bune dintre lumile posibile. Un portret îngroşat la maximum, în liniile caricatural-suprarealiste care îi sunt deja o marcă tinerei romanciere. Cristina Nemerovschi scrie în acvaforte despre plictiseală, depresie, lene şi dezgust, despre alcool, droguri, viaţă la limită. Nenumărate partide de sex – cu minore, cu majore, cu tinere, cu pensionare, cu urâte şi cu frumoase – traversează povestea spusă la mai multe voci. Personajele ei trăiesc, la modul aproape zoologic, o viaţă pe dos, aşa încât pare într-adevăr că „trăsătura esenţială a umanităţii este eşecul”. Cu scriitura ei dură şi sensibilă, sarcastică şi tandră totodată, servind o anti-estetică personală, Cristina Nemerovschi se dovedeşte rebela literaturii române de azi.” (Radu Voinescu)

„Mărturisesc că am început să citesc cu emoţii manuscrisul celui de-al doilea roman al Cristinei Nemerovschi. Îmi plăcuse foarte mult Sînge satanic, despre care am vorbit cu entuziasm nereţinut la lansarea de la Iaşi, aşa că îmi era teamă ca al doilea roman să nu mă dezamăgească. Mă gîndeam că poate autoarea, sedusă de succesul primului roman, va fi fost tentată să-i reia reţeta. Mă mai gîndeam că, după un roman atît de reuşit, e foarte greu oricărui autor să menţină ştacheta. Din fericire, după primele treizeci de pagini temerile mele s-au făcut praf şi pulbere. Deşi explorează tot mediul tinerilor „furioşi” de astăzi, povestea e cu totul altfel – avem şi o tramă cumva poliţistă, ba chiar şi o călătorie prin tunelul timpului în urmă cu vreo jumătate de secol, pentru a reveni pînă la mişcările de protest din ianuarie curent! – şi cu totul altfel construită. Deşi arta compoziţiei rămîne una barocă, arborele marii poveşti şi micilor poveşti ce-i cresc pe ramuri, este cumva mai stilizat, ramurile sînt mai puţine şi fructele mai rare. Ansamblul devine însă mai limpede fără a pierde din complexitatea întîmplărilor. Pînă la urmă, deşi comparaţia e aproape imposibil de făcut, s-ar putea ca Pervertirea să bată Sînge satanic. Dar la limită!” (Liviu Antonesei)

Despre carte:

Autorul anonim al scrierii Despre viata si poezia lui Homer sustine ca Pitagora ar fi imprumutat de la Homer dogma nemuririi sufletului, teoria migratiilor succesive ale acestuia, doctrina numerelor (unde unitatea este principiul binelui iar diada principiul raului), stiinta muzicii si arta de a o folosi in scopuri morale si religioase. Imitandu-si maestrul, pitagoricienii nu au ezitat niciodata sa utilizeze versul pentru a moraliza sufletele, recomandand purificarea trupurilor prin arta medicinei si sufletele prin arta muzicii. Muzica se uneste cu poezia in cantec, iar cantecul, pentru pitagoricieni, este unul din cele mai desavarsite mijloace de purificare si educatie, una din formele cele mai inalte de expunere a ideilor morale; caci muzica, in opinia lor, face sa patrunda in suflet si in trup armonia si ritmurile ei, adica sanatatea si virtutea. In sfarsit, Versurile de Aur, care apartin cu siguranta Scolii Pitagoreice, sunt o dovada autentica a caracterului poetic pe care filosofia pitagoreica l-a pastrat mereu, si care se manifesta atat in esenta doctrinelor sale cat si in forma in care acestea s-au dezvoltat.

“Dupa parerea pitagoricienilor, numerele, proprietatile si combinatiile de numere sunt cauzele a tot ceea ce exista si a tot ceea ce devine, a tot ceea ce a fost si s-a preschimbat, de la origini si pana astazi. Pentru pitagoricieni, chiar si lumea insasi, in unitatea ei, este constituita de catre numar si nu exista alt numar in afara celui care constituie lumea. Cerul sau lumea, dupa cum spuneau pitagoricienii, reprezinta o armonie, adica un numar. Numarul este chiar fiinta. El este fiinta in toate categoriile fiintei; el este elementul material, elementul formal; el reprezinta cauza… Numerele par a fi deopotriva transcendente si imanente.”

Aristotel

Despre autor:

Antelme-Edouard Chaignet a fost istoric si profesor francez. A predat filosofia si literatura veche la Facultatea de Litere din Poitiers si la Prytanee de la Fleche din Saint-Cyr. Printre operele sale remarcabile, in afara studiului de fata, mentionam Histoire de la psychologie des grecs (Istoria psihologiei grecilor) si La Rhetorique et son histoire (Retorica si istoria ei). Filosof apropiat de eruditul Victor Cousin, a publicat de asemenea o lucrare de estetica, intitulata Les principes de la science du beau (Principiile stiintei frumosului). Alte lucrari publicate: Theorie de la declinaison des noms en Grec et en Latin d’apres les principes de la philologie comparee (Paris, Ernest Thorin), Histoire de la psychologie des grecs. Tome premier: avant et apres Aristote (Paris, Hachette).

Seria de autor debutează cu bine-cunoscuta lucrare de imagologie Imaginea evreului în cultura română, ajunsă la a treia ediţie revăzută, adăugită şi ilustrată. Distins cu Premiul Academiei Române, Marele Premiu al ASPRO, Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti, Premiul revistei Sfera politicii şi al Fundaţiei Societatea civilă, Premiul Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, Premiul Fundaţiei „Sara & Haim Ianculovici” (Israel), volumul a apărut deja în traducere în limba engleză (University of Nebraska Press, 2009), germană (Frank & Timme Verlag, 2010) şi maghiară (Kriterion, 2005).

Tot în debutul seriei de autor Editura Polirom pune la dispoziţia cititorilor două studii de istorie a religiilor şi antropologie culturală, apărute iniţial în volum în 1980: Grădina de dincolo. Zoosophia. Comentarii mitologice.

Imaginea evreului în cultura română prezintă originea, evoluţia în timp şi spaţiu, supravieţuirea sau dispariţia clişeelor care compun portretul fizic, profesional, spiritual, magico-mitic şi religios al „evreului imaginar” în spaţiul cultural românesc. Este de asemenea analizat modul în care antisemitismul popular l-a influenţat pe cel intelectual şi politic, de la jumătatea secolului al XIX-lea pînă astăzi. Abordînd tema din perspectiva şi cu instrumentele antropologiei culturale, autorul reface portretul-robot al „evreului imaginar” şi evaluează diferenţele dintre acesta şi evreul real.

„O carte în chip urgent necesară. Nimeni nu era mai potrivit să o scrie decît Andrei Oişteanu, cu răbdarea, precizia, echilibrul şi umorul cu care ne-a obişnuit de multă vreme. Cititorul va petrece cîteva ceasuri de lectură pasionantă şi, dacă e om întreg, va cădea pe gînduri…” (Andrei Pleşu)

Al doilea volum al seriei de autor, apărut şi în ediţie digitală, reuneşte  două studii de istorie a religiilor. Eseul Grădina de dincolo propune o interesantă interpretare a basmului Harap Alb ca alegorie a iniţierii. Eroul parcurge un drum spiritual, de perfecţionare şi purificare, în care trece prin mai multe trepte de iniţiere – încercările la care e supus –, iar la final atinge starea de iniţiat, reprezentată de încoronarea sa şi căsătoria cu fata lui Roş Împărat.

Înzestrat cu puteri magice în mituri, religii sau superstiţii, animalul apare într-o varietate de ipostaze: părinte mitic, zeu sau mesager al zeilor, spirit al vegetaţiei etc. Deopotrivă eseu şi dicţionar, Zoosophia analizează tendinţa omului de a asocia unor animale concepte morale, filosofice şi religioase, fie prin imaginarea unor fiinţe fantastice, fie prin exacerbarea calităţilor unor animale reale, ridicate la rang de simbol.

„Cele două eseuri ale lui Andrei Oişteanu, absorbind o bibliografie întinsă şi pline de observaţii de profunzime şi fineţe spirituală, se cuvin abordate atît ca demers teoretic, cît şi ca realizare analitică. (…) Toate elementele, aparent nemotivate, ale basmului-călătorie se strămută într-un cod mitic, devenind teme iniţiatice, mijloace magice, formule incantatorii, scenarii rituale…” (Dan C. Mihăilescu)

Celor două volume li se vor alătura romanul Cutia cu bătrîni, dar şi noi ediţii ale volumelor Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească (2004, tradus în engleză şi italiană), Religie, politică şi mit. Texte despre Mircea Eliade şi Ioan Petru Culianu (2007), Narcotice în cultura română. Istorie religie şi literatură (2010; 2011, în curs de apariţie în limba germană) şi Mythos & Logos. Studii şi eseuri de antropologie culturală (1997,1998).

De asemenea, în cadrul seriei de autor va apărea şi un titlu inedit, Sexualitate şi societate, volum ce abordează, aşa cum ne-a obişnuit autorul, subiecte-tabu ale culturii române.

Andrei Oişteanu este cercetător la Institutul de Istorie a Religiilor (Academia Română), conferenţiar la Centrul de Studii Ebraice (Universitatea Bucureşti), preşedinte al Asociaţiei Române de Istorie a Religiilor. A fost distins cu Ordine della Stella della Solidarietà Italiana (2005) şi Ordinul Naţional Steaua României (2006).

La Editura Polirom au mai apărut: Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească (2004); Religie, politică şi mit. Texte despre Mircea Eliade şi Ioan Petru Culianu (2007) şi Narcotice în cultura română. Istorie, religie şi literatură (2010, 2011).

Mai multe despre autor, aici.

Seria de autor „Andrei Oişteanu” va fi lansată în cadrul Salonului Internaţional de Carte Bookfest de la Bucureşti, sîmbătă, 2 iunie, de la ora 12.00.

Despre carte:

“Lucrarea de fata, ce apartine psihoterapeutul britanic Fran Wills, face parte dintr-o serie SAGE care isi propune promovarea, in randul cititorilor, a proiectelor centrate pe folosirea in a practica a abilitatilor analizate. Ea este, cu alte cuvinte, un instrument util, concis, cu valoare explicativa si focus pragmatic, dedicat specialistilor (sau aspirantilor in domeniu) in terapia cognitiv-comportamentala. Pornind de la premisa ca rolul acesteia nu trebuie sa fie unul fundamental directiv, persuasiv – raportul dintre terapeut si cel care apeleaza la el fiind unul de colaborare – autorul urmareste, dupa cum el insusi subliniaza, urmatoarele chestiuni relevante pentru aceasta abordare: aspecte teoretice fundamentale, consideratii privind schimbarea interpersonala, cognitiva, comportamentala sau afectiva, procesul ce determina evolutia terapeutica in sfera gandirii, comportamentului si emotiei dar si locul terapeutului cognitiv-comportamental astazi. Wills sustine ca un element important pentru specialistii acestei arii este promovarea ideii de <<descoperire ghidata>> in procesul terapeutic, ca opusa <<schimbarii modului de gandire>>. El ofera, astfel, modalitati creative pentru facilitarea procesului. Wills afirma, de altfel, ca acest principiu, alaturi de cel al colaborarii, constituie cei doi piloni de baza ai lucrarii sale.”

Despre autor:

Frank WILLS a fost intre 1988 si 2003 seful Departamentului de Consiliere al Universitatii Wales Newport. In prezent este practician, supervisor si trainer in domeniul terapiei cognitiv-comportamentale in Bristol. Carti (selectiv): Skills for Cognitive Behaviour Counselling and Psychotherapy (Sage, 2008), Bek’s Cognitive Therapy (Routledge, 2009).

Despre carte:

Ideea de natura nu reprezinta un tratat sistematic despre cosmologie; are mai degraba un caracter istoric si interpretativ, incepand cu perspectiva lui Thales si terminandu-se cu perspectiva lui Whitehead despre natura. Cartea este impartita in esenta in trei sectiuni: (1) conceptia greaca despre natura, (2) conceptia renascentista despre natura si (3) conceptia moderna despre natura. Collingwood arata ca, incepand cu perspectiva greaca asupra naturii, filosofii naturalisti greci si-au fundamentat stiinta pe supozitia potrivit careia “lumea naturii este saturata sau patrunsa de minte” si ca mintea este cea care explica ordinea din lumea naturala. Conceptia renascentista despre natura, in general vorbind, compara natura cu un mecanism lipsit de viata si de inteligenta.

Originea ordinii din natura era explicata de ganditorii Renasterii prin postularea unui Creator divin. Atat cosmologia greaca cat si cea renascentista sunt bazate pe analogii: analogia dintre lumea naturii si fiinta umana si, respectiv, analogia dintre mecanism si fauritorul acestuia. Cosmologia moderna este de asemenea bazata pe analogie: analogia dintre procesele lumii naturale pe care le studiaza omul de stiinta si “vicisitudinile vietii umane studiate de istorici”. In acest sens, el scrie: “Cosmologia moderna nu ar fi putut sa apara decat in urma unei familiarizari generale cu studiile istorice si in particular cu studiile istorice de genul celor care asezau ideea de proces, schimbare si dezvoltare in centrul preocuparii lor si o recunosteau drept categoria fundamentala a gandirii istorice”. Astfel, dupa Collingwood, conceptia moderna despre natura presupune doctrina potrivit careia schimbarea este “progresiva” si nu “ciclica”, asa cum era la greci, conceptia ca teleologia este prezenta in natura si ca structura trebuie sa fie transformata in functie. Ideea de natura, aparuta la Universitatea Oxford in 1954, trebuie sa fie considerata o opera remarcabila.

Despre autor:

Filosof si arheolog britanic, renumit pentru opera sa din domeniul esteticii si filosofiei istoriei. Profesor de metafizica la Magdalen College, Oxford. A fost influentat in principal de idealisti italieni precum Croce, Gentile si Guido de Ruggiero, cu ultimul fiind de altfel prieten apropiat, precum si de figuri ca Hegel, Kant, Vico, Bradley si J.A. Smith. In timpul anilor ’50 si ’60 filosofia istoriei formulata de el a ocupat un loc central in dezbaterea referitoare la natura explicatiei in stiintele sociale si la faptul daca acestea sunt reductibile la explicatii din domeniul stiintelor naturii. In urma eforturilor interpretative ale lui W.H. Dray, contributia lui Collingwood in domeniul filosofiei istoriei ajungea sa fie considerata un antidot puternic la ideea de unitate metodologica a lui Carl Hempel. Collingwood este autorul unuia dintre cele mai importante tratate de metafilosofie scris in prima jumatate a secolului al XX-lea, An Essay on Philosophical Method, care reprezinta o incercare sustinuta de explicare a motivelor pentru care filosofia este o disciplina autonoma cu o metoda si o tematica diferite de subiectele abordate in stiintele naturii si in cele exacte.

“Navigând, cu o abilitate ce denotă un talent absolut remarcabil, între realism sau hiperrealism şi coşmaresc, între halucinaţie şi magma tenebroasă a peisajelor interioare din mintea unui personaj beat sau drogat, Cristina Nemerovschi săvârşeşte veritabile tururi de forţă în schimbarea registrelor stilistice.” (Radu Voinescu)

“Dacă prin romanul său de debut, “Sânge satanic”, Cristina Nemerovschi a creat controverse atât prin limbajul dezinhibat cât și prin filosofia extrem mizantropică și nihilistă ce-l caracterizează pe enigmaticul M., cu „Pervertirea” autoarea nu pare a se fi cumințit deloc, ba chiar dimpotrivă. Deși supratema romanului este una asupra căreia s-a mai speculat – motivația artei, ce anume îl face pe artist să creeze, prozatoarea ne aruncă însă într-o situație-limită în care personajele, extreme și ele, ucid pentru a perpetua arta. Întrebarea cu care rămâi după: am merge până la crimă în numele artei autentice?” (Alexandru Petria)

„Mărturisesc că am început să citesc cu emoţii manuscrisul celui de-al doilea roman al Cristinei Nemerovschi. Îmi plăcuse foarte mult Sînge satanic, despre care am vorbit cu entuziasm nereţinut la lansarea de la Iaşi, aşa că îmi era teamă ca al doilea roman să nu mă dezamăgească. Mă gîndeam că poate autoarea, sedusă de succesul primului roman, va fi fost tentată să-i reia reţeta. Mă mai gîndeam că, după un roman atît de reuşit, e foarte greu oricărui autor să menţină ştacheta. Din fericire, după primele treizeci de pagini temerile mele s-au făcut praf şi pulbere. Deşi explorează tot mediul tinerilor „furioşi” de astăzi, povestea e cu totul altfel – avem şi o tramă cumva poliţistă, ba chiar şi o călătorie prin tunelul timpului în urmă cu vreo jumătate de secol, pentru a reveni pînă la mişcările de protest din ianuarie curent! – şi cu totul altfel construită. Deşi arta compoziţiei rămîne una barocă, arborele marii poveşti şi micilor poveşti ce-i cresc pe ramuri, este cumva mai stilizat, ramurile sînt mai puţine şi fructele mai rare. Ansamblul devine însă mai limpede fără a pierde din complexitatea întîmplărilor. Pînă la urmă, deşi comparaţia e aproape imposibil de făcut, s-ar putea ca Pervertirea să bată Sînge satanic. Dar la limită!”(Liviu Antonesei)

“Pervertirea”, pe scurt:

Un artist ucide și lumea din jurul lui se schimbă.
Amalia, o adolescentă deloc banală, dispare într-o dimineață de decembrie. În căutarea ei pornesc trei prieteni care sunt, în același timp, și suspecți în cazul dispariției tinerei: un scriitor mizantrop și de succes, un pictor fascinat de lolite, dar și de septuagenare, o prostituată atrasă de tot ce înseamnă sex extrem. Revoltele sociale din februarie 2012 constituie, în premieră în literatura română, o parte din fundalul acțiunii. Căutarea Amaliei reprezintă pentru fiecare dintre cei trei o introspecție dură, o permanentă și caustică analiză a umanității degradate. Pe urmele Amaliei, pășim într-un București underground, cu cluburi dedicate sado-masochismului, dar și cu memorabila și fascinanta Cală, un loc desprins parcă din Călăuza lui Tarkovski.
Alte figuri pitorești apar treptat în rolul de suspecți: o Dominatoare, o adolescentă cu tendințe de nimfomanie, Babuinu – tatăl vitreg al Amaliei, un paznic nebun al Calei, un moș însoțit de o ceată de pelicani.
Imaginația celor trei protagoniști abundă de fabulos, distopic, umor negru, cinism. Singurul subiect pe care nihilismul nu îl atinge este arta. În numele artei, se poate ajunge și la crimă?

“Pervertirea” este un thriller filosofic despre artă, oameni și o nouă (i)moralitate.

Cristina Nemerovschi s-a născut pe 10 mai 1980 la București. A absolvit Facultatea de Filosofie din cadrul Universității București, secția Filosofia Culturii, și un master în cadrul aceleiași universități, încheiat în 2005 cu dizertația Despre natura adevărului propozițiilor matematicii și logicii la L. Wittgenstein. A urmat un master și în cadrul Facultății de Comunicare și Relații Publice. Din 2009, este redactor al revistei EgoPHobia, unde are și o rubrică permanentă, Cronica nihilistei. A publicat proză, filosofie, critică literară, eseuri, studii în revistele EgoPHobia, Tiuk!, Ateneu, Cultura, Sisif, Fiore Magazine, Noema, Subcultura, Accent Cultural, Suspans.

Sânge satanic a apărut în 2010 la Editura Herg Benet. A fost reeditat în 2011. Romanul a primit premiul Tiuk! pentru debut, premiul Proliteratura pentru Cartea anului 2011, nominalizare la titlul Cartea Anului 2010, fiind selecționat pentru cea de-a 25-a ediție a festivalului francez Premiers Romans En Lecture.

Cristina Nemerovschi se numără printre autorii incluși în antologia “Alertă de grad zero în proza scurtă românească actuală” (Herg Benet, 2011, coord. Igor Ursenco).

Despre carte:

Asa cum sugereaza si titlul, Devino ceea ce esti reprezinta o colectie de scrieri ale lui Alan Watts care trateaza dilema celui ce se cauta pe sine, cautare pe care adeseori o facem sacrificandu-ne capacitatea de a ne vedea viata “exact asa cum este”. Dupa cum scrie Alan Watts:

Se spune ca cea mai inalta forma de intelepciune este detasarea, in sensul continut in cuvintele lui Chuang-Tzu: “Omul perfect isi foloseste mintea precum o oglinda; nu se ataseaza de nimic; nu respinge nimic; percepe fara a pastra.” Detasarea inseamna sa nu ai nici regrete legate de trecut, nici temeri legate de viitor; inseamna sa lasi viata sa isi urmeze cursul fara a incerca sa intervii in felul in care ea curge si se schimba, neincercand sa prelungesti momentele placute si nici sa grabesti trecerea celor neplacute. Asta inseamna sa te misti in pas cu viata, sa fii in perfect acord cu muzica ei schimbatoare, asta se intelege prin ceea ce numim Iluminarea. Pe scurt, inseamna detasarea atat de trecut, cat si de viitor si a trai in eternul Acum.

Despre autor:

Alan Watts s-a nascut in Londra, in anul 1915. Devine fascinat de Orient si incepe sa publice in Journal of the London Buddhist Lodge mai inainte de a scrie prima sa carte. Se muta la New York in 1938 si apoi la Chicago, unde va functiona ca preot timp de sase ani inainte de a parasi Biserica catolica. Se muta apoi la San Francisco, unde va preda la Academy of Asian Studies. Este influentat in conceptiile sale de D.T. Suzuki si Christmas Humpreys. Ulterior ii va cunoaste pe Joseph Campbell si pe compozitorul John Cage. Alan Watts a fost profund atasat de filosofiile indiene (in special Vedanta si buddhismul), precum si de gandirea taoista. Scrierile lui vorbesc in special despre buddhismul Zen. Devenit decan al Academy of Asian Studies din San Francisco, tine regulat conferinte si are emisiuni frecvente la radio. In anii ce vor urma, face numeroase calatorii in Japonia si Europa, unde sustine conferinte la cele mai importante universitati. Cu aceasta ocazie se intalneste cu C. G. Jung. In anii 1970, Alan Watts devine cel mai renumit interpret al gandirii orientale in Occident, atat prin cartile sale cat si prin numeroasele sale emisiuni tinute la radio si televiziune. Moare in 1973 dupa ce a lasat o opera vasta.