Margin Call (2011) – Panica pe Wall Street

Cateva consideratii

Fara sange, fara sex, fara super tehnologii si fara efecte cinematografice de ultima ora, desfasurandu-se pe parcursul a aproximativ douazeci si patru de ore aproape exclusiv in habitaclul de otel, sticla si beton al unei corporatii de varf din domeniul financiar al Wall Street, acest film te copleseste prin densitatea dramatica a problemei cu care intreg mapamondul se confrunta de cativa ani incoace – criza financiara mondiala!

Sa vedem mai intai care este sensul sintagmei “margin call”:

What Does Margin Call Mean?
A broker’s demand on an investor using margin to deposit additional money or securities so that the margin account is brought up to the minimum maintenance margin. Margin calls occur when an account value depresses to a value calculated by the broker’s particular formula. This is sometimes called a “fed call” or “maintenance call”. 

Arhitectura filmului este construita cu multa parcimonie, nici un cuvant in plus, nicio imagine fara rost, niciun personaj fara determinare precisa in economia dramei. Si toate impreuna – personaje si replici, reflectate pe canavaua rigida, rece si septica a ambientului birourilor colosului financiar, iti dau fiori reci pe sira spinarii si iti vlaguiesc psihic mintea  sub blitzul intelegerii acestui univers specific.

Un univers cladit pe ierarhii bine stabilite, de la seful cel mai mare, la cel de sub el…apoi la urmatorul … si tot asa, pana la juniori…De la cel mai mare boss care cere “explica-mi ca unui copil sau ca unui caine, nu creierul m-a adus aici!”, la urmatorul care recunoaste ca situatia creata “nu se poate ascunde sub pres” …totul conduce catre problema ETICII vanzarilor in domeniul brokerajului.

Pentru ca sa ramai in afacere, fraza sefului “cavaleriei” John Tuld (Jeremy Irons) este:

“There are 3 ways to make a living in this business — Be First, Smarter or Cheat.” O replica plina de realism, dar si de cinism!

Astfel incat echipa, confruntata cu “trezirea din vis” (un vis de 8 mii de miliarde de dolari) si mai ales confruntata cu lipsa unui plan de criza, aplica intru totul cele trei comandamente: fii primul, fii mai destept sau triseaza! Comandamente decisive care pornesc rostogolirea banilor pe mapamond. Natura problemei de risc este rezolvata numai de cativa si in mare parte, numai in beneficiul lor. Nu isi vor pierde masinile scumpe, hainele de firma, locuintele exclusiviste, barurile, bauturile si femeile de lux. Costurile ii vor afecta pe altii, pe cei multi si anonimi… Si pe noi!

“Tineti minte ziua asta!”

A fost ziua in care pana si cei ce mai pastrau o urma de etica si moralitate (desi in acest domeniu, un termen nu are de a face musai cu celalalt), o pierd si abdica. Pentru a nu-si pierde pozitia profesionala, anii in bransa, implicit avantajul material. Banii joaca cartea! Seful grupului de analiza a riscului – Eric Dale (Stanley Tucci) si unul dintre sefii sai ierarhici – Sam Rogers (Kevin Spacey) sunt exemplele unei astfel de abdicari, prezentate magistral. De cealalta parte, aroganta si cinismul celorlalti factori implicati: Will Emerson (Paul Bettany, Jared Cohen (Simon Baker), John Tuld (Jeremy Irons) si Sarah Robertson (Demi Moore) -   exacerbate de momentul dramatic – coaguleaza chintesenta profilului jucatorilor-sacali de pe piata financiara! Chintesenta profilului bossilor corporatisti!

Tanarul analist Peter Sullivan (Zachary Quinto) – unul dintre putinii meseriasi la propriu in domeniu, va rezista si probabil ca lectia amara a acestei nopti il va reconstrui. Si chiar nu stiu … daca in bine, sau in rau! Datele lui sunt onorabile, insa … banul e ochiul dracului!

Un film care iti deschide ochii … asta in cazul in care ai trait pana acum intr-o dulce inconstienta …dar care iti da si o stare tensionata de amaraciune, sila si neputinta.

La primul sau film,  regizorul J.C.Chandor a pus deja aceasta pelicula pe “black list” : “THE BLACK LIST is not a “best of” list. It is, at best, a “most liked” list.”

“One of the top 10 screenplays listed on The Black List this year was a script by JC Chandor titled Margin Call.”

Cu stiinta exacta a tragismului, a suspansului, a naturii umane, dar si a profunzimii subiectului asupra caruia s-a aplecat, atat ca scenarist, dar si ca regizor, Chandor este sclipitor! A pus mana pe o distributie de zile mari si a transformat fiecare actor in personajul complex pe care l-a vrut in scenariul sau. Prestatiile  actorilor care au venit pe mana acestui JC Chandor sunt fiecare in parte, bijuterii cinematografice. Cu ceva in plus pentru Jeremy Irons, Stanley Tucci si Kevin Spacey. Cu exceptionale interpretari pana acum, insa intotdeauna este loc pentru inca ceva memorabil!

Coloana sonora originala, realizata de Nathan Larson, completeaza cu o discretie determinanta reusita acestei pelicule si iata un interview cu acest muzician, impreuna cu o trecere in revista a contributiei sale in timp, la o serie de filme notabile.

Nota: 9/10

Horrible Bosses (2011) – Sefi de cosmar

Auzisem numai lucruri bune despre aceasta comedie, citisem ca a avut mare succes la box-office, iar prezenta in distributie a unei pleiade de nume cu greutate imi intarea convingerea ca va fi o comedie de neuitat. Ei bine…stiti probabil vorba aia cu pomul laudat si cu sacul… ; in ceea ce ma priveste s-a potrivit de minune cu dezamagirea si gustul amar, cu care am ramas dupa vizionare.

Subiectul deloc original, cu trimiteri la “Strangers on a Train”, de Alfred Hitchcock si “Arunc-o pe mama din tren”, al nu mai putin celebrului Danny DeVito, incearca sa imbine comedia cu satira acida a relatiilor de munca in lumea corporatista de astazi si in final esueaza pe ambele fronturi. Spre deosebire de creatiile cinematografice mentionate mai sus, in “Sefi de cosmar” este vorba de doi necunoscuti care se cunosc ocazional si care se pun de acord sa-si elimine reciproc sefii pentru a scapa de suspiciuni. Personajele principale sunt Nick, Kurt si Dale, vechi prieteni impartind acelasi cosmar zilnic: toti trei sunt terorizati de sefii lor.

Nick (Jason Bateman) se confrunta cu seful sau Dave Harken (Kevin Spacey) care ii penalizeaza fiecare intarziere, reala sau inchipuita, ii intinde diverse capcane, aparent minore, pentru a profita apoi de slabiciunile angajatului sau (vezi faza cu bautura la prima ora a diminetii), se opune cerintelor rezonabile ale acestuia – nu-i permite sa participe la inmormantarea bunicii.

Kurt (Jason Sudeikis) a atins limitele suportabilitatii in ceea ce-l priveste pe seful sau incompetent si abuziv, Bobby Pellitt (Colin Farrell) cand acesta il pune sa concedieze persoane cu dizabilitati sau cand il surprinde folosind biroul pentru aventuri cu prostituate.

Cat despre Dale, acesta pare cel mai putin afectat de comportamentul sefei sale Julia, cu atat mai mult cu cat aceasta este interpretata de o Jennifer Aniston atragatoare si stapana pe sine, departe de rolul de naiva ingenua din “Prietenii tai”, insa pe zi ce trece devine tot mai agasat de hartuirea sexuala la care este supus.

Cei trei se hotarasc sa-si omoare sefii, fieare alt sef decat al sau , pentru a scapa de suspiciunile politiei, insa planul lor capata o alta turnura in momentul in care Dave Harken il omoara pe Bobby Pellitt, iar cei trei, martori la crima, devin principalii suspecti.

“Sefi de cosmar” ar fi putut fi o comedie buna daca n-ar fi mizat atat de mult pe umor infantil si scabros, pe aluzii si situatii ofensatoare pe care unii spectatori le gasesc amuzante. Ca interpretare se distinge Jason Bateman, dintre angajati si Kevin Spacey, dintre sefi, nimic surprinzator avand in vedere experienta lor cinematografica. O nota distincta aduce si Colin Farrell in rolul sefului dependent de droguri si de prostituate si cu al sau aspect fizic total transformat pentru a se adapta acestui personaj. Pacat ca nu a fost intrebuintat mai mult potentialul sau umoristic.

As vrea sa va recomand cu caldura aceasta comedie, insa pe mine m-a plictisit ingrozitor. Dar poate n-am avut eu dispozitia necesara sa-i patrund intelesurile ascunse… Daca aveti alta opinie, combateti-ma..

Nota: 6/10

Father of Invention (2010)

Trailer:

Margin Call (2011)

Trailer:

Se7en (1995) – Sapte
Regia: David Fincher
Distributia: Brad Pitt, Morgan Freeman, Gwyneth Paltrow, Kevin Spacey

Un film-cult pe care il tot vad si revad, fara prea multe motive, doar pentru ca este un film extrem de concentrat, care iti pune intrebari, care iti ascunde raspunsurile la ele, care iti dezvaluie cele mai mari sapte pacate ale omenirii, atat de reale si moderne, chiar daca au fost prima data puse pe hartie din antichitate sau Evul Mediu timpuriu. Plecand de la un simplu film politist (asa incepe, asa continua), in care partenerii se invrajbesc, discuta si isi disputa teritoriul, in care David Mills (Brad Pitt) este invatacelul aiurit, dar si impertinent si neadaptat, iar “batranelul” William Somerset (Morgan Freeman) este la ultima actiune inainte de pensionare, iar evitarea conflictelor si intelepciunea varstei sunt evidente.

Cliseele filmului politist clasic continua: un criminal in serie gandeste o seria de actiuni (absolut impresionante, de altfel), isi construieste crimele in jurul politistilor inteligenti care il urmaresc, avand pentru acestia o simpatie deosebita, doar pentru ca se afla pe urmele sale si cauta motivatia actiunilor lui. Toate aceste clisee construiesc insa un film modern, de tip nou, care pleaca de la ideea celor sapte pacate capitale ale omenirii, referintele la carti importante, biblioteci si autori memorabili fiind cu atat mai interesante: Lacomia, Vanitatea, Avaritia, Lenea, Desfrânarea, Invidia, Mânia.

Se7en

Ne aflam astfel in fata unui film profund religios, cu accente biblice, nu numai pentru ca cele sapte pacate importante ale umanitatii isi au izvorul in Vechiul Testament, ci si pentru faptul ca cifra sapte este una simbolica pentru fiinta umana, fiind regasita in multe alte locuri: simbolul Creatiei (lumea a fost facut in sapte zile), simbolul raului in basmele popoarelor (sapte mari si sapte tari, balaurul cu sapte capete), cele sapte cuvinte ale gandirii si spunerii lui Iisus. Regizorul si scenaristii mizeaza pe acest numar si isi dezvolta actiunea in jurul acestuia: cele sapte pacate capitale devin sapte crime ale lui John  Doe, devin zilele saptamanii in care se petrec acestea, devin principalele capitole ale unui film intunecat, dur si memorabil.

Pana si personajele par desprinse din aceasta tematica biblica: daca David si Willian sunt arhanghelii binelui, John Doe este ingerul pierzaniei, cel care se considera trimis de catre Dumnezeu pentru a realiza noua Ordine a lumii: un Iuda transformat in trimisul lui Dumnezeu, pentru a-i ucide pe cei pacatosi nu pentru pacatul lor, ci pentru a da un exemplu, pentru a reliefa credinta lui Dumnezeu intr-o lume schimbata. Cu toate acestea, nu este un film complicat: trimiterile crestine sau religioase, in ansamblu, nu sunt greu de inteles, filmul este simplu, dar in acelasi timp complex prin subiect, este necesara probabil o revedere pentru a-l vedea totusi ca o capodopera. Ceea ce si este.

Nota: 9.5/10

The Social Network (2010)

Am tinut mortis sa vad cat mai repede acest film, mai intai din postura dependentei de internet inca din anii 1995-1996, cand “icq” si “irc” mi se pareau minunea minunilor, legandu-ma de familia si prietenii din toate colturile lumii. O legatura cam greoaie si cam scumpa ce e drept, derulandu-se prin conexiune dial-up . Si mai apoi – era vorba, nu-i asa, de David Fincher, acel Fincher caruia ii datoram Se7en (1995), Fight Club (1999), Zodiac (2007), The Strange Case of Benjamin Button (2008)! Si care tocmai filmeaza  The Girl with the Dragon Tattoo

Si  in cele din urma – in calitate de utilizatoare Facebook .

„Peste 500 de milioane de utilizatori in 207 tari, 25 miliarde dolari” – Impresionant!

Zuckerberg

Sunt  fascinante povestile inceputurilor unor tineri cu minti stralucite din domeniul hardului, al softurilor si al internetului, starturi modeste in incinte de garaje sau in campusuri universitare, dar un loc de varf asigurat in galeria geniilor. Si bineinteles – si nu in ultimul rand – cifre de afaceri fabuloase!!!

David Fincher si echipa de producatori, printre care se numara ca executiv si Kevin Spacey au avut datorita lui Ben Mezrich – autorul cartii si Aaron Sorkin – autorul scenariului, un material extraordinar, care desfasoara o paleta bogata de trairi, de simboluri contemporane, de cerinte si de nevoi sociale, care creioneaza portrete puternice si emblematice ale tinerilor determinati sa-si atinga scopurile, chiar daca acestea pare sa ii dezumanizeze intru ideea de a servi umanitatea, care prezinta in tuse rapide si sigure jungla marilor afaceri in care tigrii si panterele stau la panda pentru a inhata si a se infrupta la masa ideilor geniale ale acestor tineri – toate acestea fiind slujite de un dialog viu, alert, puternic infipt in realitatea din care fiecare dintre noi face parte!

Un film al generatiei tinere? Nu, un film al generatiilor internet! Un film al generatiilor insingurate in fata computerelor, dar atat de insetate de comunicare, de socializare!

Zuckerberg si Parker

Nu povestesc filmul, probabil ca au aparut deja destule sinopsis-uri. O sa spun doar ca alternarea prezentului istorisirii – respectiv derularea litigiului in justitie dintre Mark Zuckerberg pe de o parte si gemenii Winklevoss pe de cealalta parte, unde se afla de altfel si Eduardo Saverino – alternarea deci, cu istorisirea etapelor anterioare care au condus la dramatismul acestui prezent, este inteligent dozata si instrumentata cu multa claritate.

Fiecare intoarcere in trecut – un trecut nu foarte indepartat – pentru ca debutul povestii Facebook are loc in toamna anului 2003, ne introduce pas cu pas in lumea universitara, in speta Harvard pentru inceput, cu „casele” studentesti, cluburile etiliste, determinismul tinerilor pentru performante in sport, performante in tehnologia celor mai noi aplicatii Microsoft, culminand cu ideea unui „Harvard Connection”, exclusivist pentru ca s-ar desfasura sub tutela „harvard.edu”.

De aici incolo insa, tanarul Mark Zuckerberg gaseste „nisa”, motivatia, scopul caruia i se dedica cu incapatanare, ambitie si decuplare de la orice alt comandament si construieste acel prim „TheFacebook”  capabil „sa aduca online intreaga experienta sociala”. Alaturi de Eduardo Saverin, Dustin Moskovitz si Chris Hughes inregistreaza domeniul TheFacebook.com in ianuarie 2004 la Network Solutions.

Si in mod sigur, NU banii il interesau – banii – atat de putini pentru inceput – si furnizati de Saverin, reprezentau putinta de a inchiria servere si independenta de a se dedica.

Evolutia este rapida si este uimitor sa ii poti urmari in film rotitele mintii lui Zuckerberg, o minte care in mod sigur are activate si alte circuite decat cele ale creierului unui oarecare. Caci urmeaza sclipirea din 4 februarie 2004 – cand Thefacebook capata si optiunile „Relationship Status” si „Interested In” – „lucruri care conduc viata studenteasca: faci sex sau nu”   – Centrul oamenilor   „Despre asta va fi Facebook: Oamenii se vor conecta pentru ca dupa atatea porcarii – au sansa sa intalneasca o fata – sa faca sex”. Putin cam putin si cam bizar, dar trebuie sa intelegem cazuistica si sa-l intelegem pe Zuckerberg si pe tovarasii lui, in fond niste pusti teribilisti tehnic, dar timizi, neexperimentati social, izolati in studiu, dar… atat de dornici… si care dupa cum declara Erica (tanara atat de lezata de Mark prin intermediul messangerului) „ isi scriu rahaturile dintr-o camera intunecata, pentru ca asa fac tipii suparati in zilele astea”.

Explozia: in prima noapte online, TheFacebook conecteaza 650 de studenti si pana dimineata vor fi fost 900: „nici daca facea trafic de droguri nu ar fi reusit sa dea gratis doze la 650 pretendenti”

„Facebook me – Adauga-ma”, explodeaza in campus, intr-un campus care avea la activ 19 premianti Nobel, 15 premianti Pulizer, 2 viitori olimpici si un star de cinema.

Spiritul mercantil al lui Eduardo Saverin irumpe si hotaraste ca e timpul „sa monetizeze situl”, sa-l determine sa faca bani, precum banii din moda, „pentru ca moda nu se termina niciodata” si „s-au facut bani vanzand pantaloni”.

Zuckerberg si Saverin

Problemele deontologice incep sa apara, asupra lui Zuckerberg se pune anatema „furtului intelectual”, al nerespectarii intelegerii cu gemenii Winklevoss si Divya Narendra in privinta Harvard Connection si a utilizarii in propriul si exclusivul interes al IDEII. Revenim mereu in prezent in mijlocul meadrelor procesuale din justitie, o justitie care in permanenta face alaturi de noi, spectatorii, eforturi de a patrunde in mentalitatea speciala a lui Mark Zuckerberg si a echipei sale. Eu una nu l-am considerat nicio clipa tradator, mincinos, lacom. L-am vazut ca pe un extraordinar de ciudat exemplar uman a carui singura moralitate este aceea de a gandi, a munci, a crea si a reusi in beneficiul tuturor. Nu lacomia l-a motivat, nu furtul ideei altora l-a captat (in fond ideea gemenilor nu era originala, existau deja MySpace si Friendster), creativitatea i-a fost dezlantuita de timiditate si insingurare, iar inventivitatea i-a fost alimentata de nevoile celor din jur. Sigur ca necunoasterea naturii umane l-a facut victima si alaturi de el au fost victimizati si altii, pentru ca sacalii afacerilor au decretat „buna idee pustiule, oamenii mari trebuie sa continue de aici”. Sigur ca intalnirea si colaborarea cu Sean Parker – partenerul lui Sharon Fanning – creatorul Napster – arunca o umbra intunecata asupra comportamentului lui Zuckerberg, dar reprezinta si revolutia, extinderea fara precedent „a ideii unei generatii” – pana la fabuloasa cifra de 25 miliarde dolari. Pentru ca – in final „toti studentii creaza ceva – crearea unui loc de munca e mai buna decat cautarea unui loc de munca!” Genial!

Cei doi frati Winklevoss – dintr-o familie puternica si bogata care a contribuit material la dotarea si bunastarea Harvardului au au fost lezati pentru prima data in dreptul lor ca lucrurile sa mearga dupa cum isi doresc; furtul intelectual a fost stratagema legala prin care au actionat in justitie si prin care, datorita instrumentului numit „intelegere” au obtinut o reparatie „micuta” de 65 milioane dolari. Si Eduardo Saverin si-a obtinut recunoasterea drepturilor si conform aceluiasi instrument numit „intelegere” a redevenit co-fondator al Facebook.

La cei 26 de ani ai lui Mark Zuckerberg este in topul celor mai tineri miliardari ai lumii iar reteaua de socializare Facebook cu cei 500 de milioane de utilizatori in lume, dintre care aproape 1.7 milioane romani. reprezinta cea mai puternica retea de succes, poate nu pentru multa vreme insa, caci am invatat ca viitorul bate zilnic la usa si de minti stralucite nu ducem lipsa pe Pamant.

The Social Network este un film puternic, despre OM, creativitatea lui, nevoile lui profesionale si sociale si despre cum trebuie sa invatam sa il cunoastem si sa il recunoastem pe acela mai stralucit decat altii, care ne inzestreaza cu ceva nou si important, dar care – pentru ca este OM, face si greseli, se abate de la normele obisnuite morale – insa are puterea in final sa invete din aceste greseli si sa le corecteze. Pentru ca in final, Zuckerberg invata asta, incepe sa invete ce inseamna empatia, iese din abisul propriului sine.

Fincher a incredintat acest roluri grele unor tineri pe care eu cel putin, nu i-am mai intalnit pe genericele altor filme vizionate (cu exceptia lui Garfield – Anton din Dr. Parnassus) si care si-au construit creatii foarte bune sub mana lui regizorala. Lasand deoparte asemanarea fizica izbitoare dintre realul Zuckerberg si Jesse Eisenberg, actorul a intuit bine complexitatea tanarului student, cu care astazi se identifica nu numai ca varsta – ci in mod sigur si ca utilizator al Facebook . Eisenberg, Garfield, Hammer, Timberlake, Minghella isi interpreteaza generatia. Ceea ce nu este deloc usor, pentru ca prototipurile sunt aproape si cu ochiul critic asupra lor. O apreciere deosebita pentru Andrew Garfield, o figura extrem de placuta si calda pe care transpar toate indoielile si trairile personajului. La fel ca si interpretarea lui Justin Timberlake, o surpriza placuta prin conturarea unui personaj vulcanic si controversat ca moralitate.

Cu siguranta ca prin tematica tratata si prin maniera de realizare, am urmarit un film ce isi merita nominalizarea la Oscarul de anul viitor, poate pentru adaptarea cinematografica a unei carti de suuces, poate pentru regie, poate pentru intreg… Vom trai si vom vedea. In orice caz, va sfatuiesc sa il vizionati!

Nota: 9.5/10

The Men Who Stare at Goats (2009) – Omul care se holba la capre
Regia: Grant Heslov
Actori: Ewan McGregor, George Clooney, Jeff Bridges, Kevin Spacey, Robert Patrick

Impresiile dupa un astfel de film sunt si vor ramane controversate. Poate nici nu le-am lasat sa se sedimenteze suficient si scriu la distanta de doar cateva ore de cand am vazut filmul. Mi-aduc aminte ca a trecut doar un an de la Tropic Thunder, un film apreciat de critica pentru sarcasmul si parodierea razboaielor duse de americani prin lume si pe care eu nu l-am privit deloc cu aceeasi placere. Si poate ca anumite filme sunt facute special pentru publicul american, care sunt in mijlocul evenimentelor si le vad cu alti ochi.

Intotdeauna am privit armata cu putina simpatie, constient ca sunt prea multe lucruri invizibile pentru spectatorul de departe. Iata ca in armata americana exista chiar o divizie secreta, care se ocupa numai de lucruri de natura psihica, iar una dintre cele mai mari realizari a membrilor sai este uciderea de la distanta, printr-o simpla privire, a unor capre.  ”New Earth Army” incearca sa determine pacea intre popoare numai prin puterile paranormale pe care le detin si care nu sunt, normal, pe placul sefilor.

Astfel, aceasta divizie este desfiintata si membrii ei trimisi in toata lumea, unii dintre ei chiar indepartati din armana. Peste ani, reporterul Bob Wilton (Ewan McGregor) gaseste firul spre ea si incearca sa descopere adevarul. Numai intamplarea il duce spre Lyn Cassady (un George Clooney de nerecunoscut, atat de bun este   ), aflat pe punctul de a intra in Irak spre o misiune secreta. Iar aici secretele ssunt pe rand dezvaluite si duc spre adevaruri sau conflicte care mai de care mai ciudate.

Din cate am citit prin presa americana, filmul se bazeaza pe o realitate arhicunoscuta peste Ocean: incercarea armatei americane de a obtine succese in lupte duse, cu ajutorul unor oameni care detin puteri paranormale. Cu toate aceastea, fictionarea excesiva a scenariului, dusa pana la exagerare, a distras discursul antirazboi spre comedie si parodie. Aceasta cauza a dus si la o confuzie in randul spectatorilor, cu privire la adevaratul scop la filmului sau daca este inspirat dintr-un fapt real sau nu. Nu m-a impresionat.

Nota: 7/10

Moon (2009)
Regia: Duncan Jones
Actori: Sam Rockwell, Kevin Spacey (voce)

Subiect interesant, interpretare buna, realizare slaba in final. Sam Rockwell a incercat sa tina de unul singur (cu un mic ajutor al Robotului-cu vocea lui Kevin Spacey) un film care promitea multe, care are premise interesante si bine calculate, dar care sfarseste in monotonie, incertitudine si fara concluzii concrete. Ajungi in cele din urma sa te intrebi, la ceva timp dupa vizionare, care a fost scopul sau ce si-au dorit scenaristii.

Subiectul clonelor tot apare in filmele de gen din ultimii ani. Numai ca, se spune, SF-ul nu mai aduce nimic nou, totul fiind o repetare a trecutului, iar ideile noi sunt interesante, aparent imprevizibile, insa la sfarsit nimic nu surprinde. Asa face si noul “Moon”, care incearca sa surpinda prin existenta unei misiuni terestre pe Luna, cu suficienta noului comustibil terestru din heliu, prin trimiterea unor echipare spatiale temporare pe satelitul natural, compuse dintr-o singura persoana, acelasi Sam Bell.

Numai ca si pentru acest Sam Bell, corvoada mentinerii pe luna este din ce in ce mai grea, mai ales ca are acasa, pe Pamantul pe care nu l-a mai vizitat (aparent) de aproape trei ani, o sotie devotata, care ii trimite mesaje tandre in fiecare zi, si o fetita care ii arde sufletul. Si doreste, cu doar doua saptamani inainte de reintoarcere,  sa ajunga cat mai repede acasa si sa isi asume riscuri, stiind ca nu are nimic de pierdut. Numai ca aceste riscuri asumate il trimit in fata unor descoperiri uluitoare: afla ca nu este singur si, mai grav, ca cei care sunt impreuna cu el ii sunt identici.

Va plac filmele SF? S-ar putea sa va placa si “Moon”. Iar atmosfera de ambiguitate, la limita horror-ului, cu rasturnari de situatie si absurditate dusa la limita, s-ar putea sa placa fanilor filmelor thriller. Iar pentru ceilalti, este doar un film de evitat, care treneaza suspansul, induce necunoasterea si incearca sa exploreze situatii care nu isi au rostul atat timp cat nu sunt explicate indeajuns sau care nu au nicio finalitate si nicio concluzie. Si…sa nu uitam interpretarea lui Sam Rockwell, care tine in spate tot filmul, reuseste sa aiba roluri diferite cu interpretari diferite, fara sa agaseze, ci doar sa impresioneze. Nu e insa suficient.

Nota: 6/10

American Beauty (1999)

Vine un moment in viata fiecaruia dintre noi (la varsta de mijloc cu atat mai mult) cand ne dam seama ca totul e searbad, ca nimic nu se mai intampla si fiecare moment se misca de la sine: dusul de dimineata (cu momente de masturbare), micul dejun, plecarea la serviciul pe care il urasti, dar care iti aduce o sursa de venit sigur, inapoi acasa, somn. Fara prea mult sex sau deloc, fara mangaieri sau sarutari pe intuneric, aproape iti urasti copiii ca ei au o viata vesela si plina de neprevazut, cand si cand te duci obligat la unele petreceri sau conferinte, unde dai pe gat mai multe pahare de whisky, sperand sa scapi mai repede.

La un moment dat, vezi o pustioaca, o adolescenta care iti aduce aminte de splendorile vietii: tineretea, fericirea, iubirea. Totul se schimba, pe loc esti indragostit pana peste cap si faci totul ca sa te observe, ca sa te bage in seama, ca sa ajunga in patul tau: alergi, faci exercitii, scapi de burta, apar peste noapte noi pasiuni si noi prieteni, racolati din randul aceleiasi varste-adolescenti. Si, peste noapte, te droghezi, te imbeti, iti dai demisia si iti injuri sefii, te angajezi pe un post obscur, dar fara responsabilitati, devii din nou fericit si cu picioarele pe masa. Si…EA te observa, vede schimbarea, esti tot ceea ce isi dorea.

Si Frumusetea americana devine propriul Vis american, nu idealul de a avea o casa, de a avea o familie si o masina, tot confortul si toate nefericirea. Toate acestea se duc pe apa sambetei, ai nevoie de scantei, de iubire, de apreciere. Monotonia ucide. Oare totul se va petrece asa cum visezi? Cu bai parfumate in care ea e plina de petale de trandafiri? Cu patul in care ea il astepta printre aceleasi flori? Pana la urma, iluzia devine realitate si realitatea un cosmar. Fiindca, in definitiv, tot ceea ce ai creat prin schimbare se poate transforma la randul lui in ceva mai rau. Oamenii nu inteleg schimbarea ta si se intorc impotriva celui care nu se supune regulilor societatii. Dar tu ai vazut frumusetea vietii.

Nota: 9.5/10