Recenzii filme si carti

-Dupa cum am mai anuntat aici, anul acesta la Cannes au fost mai multi corespondenti din randul blogurilor din Romania. Cele mai asteptate cronici pentru mine au fost cele ale Adinei, de pe blogul Marele Ecran. Iata ce spune dupa vizionarea atractiei speciale (pentru noi), filmul “Dupa dealuri” al lui Cristian Mungiu: “După dealuri nu se limitează la microlumea din „mănăstirea de pe deal”, ci face punţi de legătură între ea şi societatea în care funcţionează. Cu sistemul ei de învăţământ (care a făcut loc abuzurilor sugerate în copilăria celor două orfane), cu sistemul ei medical (v. medicul care prescrie rugăciune în loc de medicamente), şi cu cel de justiţie (v. aerul plictisit al poliţiştilor). E un film care nu rămâne doar la povestea din mănăstire şi caută răspunsuri la întrebarea „Cum a fost posibil?” şi în lumea din afara ei. Un film complex, deloc uşor de vizionat, dar care aduce nişte întrebări şi nişte provocări necesare în România.” Citeste continuarea »

Colegii de la BookMag ne atrag atentia asupra unei noi si interesante reviste din spatiul cultural romanesc – Alecart.  Am mers pe fir si am descoperit ca la http://www.alecart.ro/ pot fi citite in varianta PDF numerele tiparite ale revistei. Urmeaza doua surprize. Prima pe a doua pagina: ‘Revista este realizată de elevi ai Colegiului Național de Artă ”Octav Băncilă” și ai Colegiului Național Iași, în parteneriat cu elevi ai Colegiului Național ”Petru Rareș”, Suceava, cu sprijinul Universității ”Petre Andrei” din Iași.’ A doua este maturitatea si consistenta revistei combinata cu o grafica atragatoare. Iata de exemplu fragmente dintr-o recenzie la ‘Cinematograful gol’ a lui Daniel Cristea Enache semnata de Astrid Bagireanu ‘Îmi place oralitatea Cinematografului gol. Îmi place când o carte nu mă plictisește într-atât încât să trebuiască să inventez formule laudative în care nu cred. Și cel mai mult, îmi place când o carte e scrisă într-un tuș ironic, pentru că atunci mă regăsesc cel mai bine în ea. Bună, Cinematografule, ai fost scrisă pentru mine? În timp ce citeam, mi-am dat seama că recenzia pentru DCE nu va fi altceva decât o discuţie, o conversaţie între doi oameni care împart aceleași amintiri. Ei bine, da, eu nu l-am așteptat cu pancarte pe Ceaușescu în buza fabricii de lapte, dar și eu râd de blogerii obosiţi care postează secundă cu secundă ce film au mai văzut, cum e ciclul neveste-sii, care-i treaba cu Modafenul. E mare lucru când o carte nu e un monolog fastidios și agasant, ci dezlănţuie reacţii. Adverse, nescontate! Dar să fie reacţii. ‘ Citeste continuarea »

Teo de la blogul Despre filme ne-a provocat la o noua leapsa, in care trebuie sa ne dezvaluim cele mai “adanci” secrete din lumea filmului si anume filmele in care ne-ar placea sa jucam, sa fim acolo, sa simtim desfasurarea evenimentelor din interiorul personajelor.

O leapsa extrem de dificila pentru mine, pentru ca, pe de o parte, sunt nenumarate filme care imi ajung la suflet si unde as dori sa fiu unul dintre personaje, iar pe de alta parte mi-am inchipuit (fara succes insa!) de multe ori cum ar fi fost daca as fi ajuns actor, care dintre ei as fi si, mai ales, cum as fi simtit eu rolurile sale, cum le-as fi interpretat si ce sentimente as fi starnit.

Dificila si pentru ca sunt un fan declarat al comediilor romantice si gasesc zeci de filme, la prima vedere, in care as fi dorit sa joc si sa traiesc aievea frumusetea sentimentelor de pe marele ecran. Citeste continuarea »

Take Shelter (2011)
Regia: Jeff Nichols
Distributia: Michael Shannon, Jessica Chastain, Shea Whigham, Tova Stewart

Cred ca una dintre cele mai grele incercari prin care poate trece un om este aceea ca, intr-o zi, sa se trezeasca aproape nebun, cu halucinatii si cu idei fixe asupra unor lucruri, si, pe deasupra, sa fie si constient de aceasta mica (sau mare) forma de nebunie. Dificil, greu, atat pentru propria persoana, dar mai ales pentru cei din jur, care trebuie sa suporte si noua ta comportare, care poate izbucni in orice moment, dar si posibila indepartare a societatii de familia ta, o societate care nu accepta deviatia, care considera ca toata lumea sa fie conformista sau cel putin sa lase aceasta impresie. Poate nu aceasta este impresia pe care ti-o poate lasa trailerul filmului, dar este cu siguranta o baza de la care poti porni, una chiar buna, in vizionarea acestuia. Citeste continuarea »

“Autobiografia Al Pacino. În dialog cu Lawrence Grobel”
Editura Publica-Victoria Books, Bucureşti, 2010
Traducere din limba engleză de Sanda Watt

Puteţi cumpăra cartea acum, de pe site-ul Editurii Publica.

Moto: „Să interpretezi e o muncă grea. Câteodată este foarte dătător de energie şi revigorant. Copilăresc. Dar implică şi multă responsabilitate. E revelator, te imbogăţeşte, e vesel, monoton. E bizar, diabolic. E palpitant.”

Mă gândeam deunăzi, pe când citeam autobiografia lui Al Pacino, că simt cu fiecare carte de la Editura Publica, din Colecţia Victoria Books, că aflu amănunte noi, interesante, câteodată incredibile, despre actorii (sau sportivii, în cazul lui Andre Agassi) ale căror biografii sunt prezentate. Nici cu Al Pacino nu a fost altfel: deşi i-am văzut, de-a lungul timpului, aproape toate filmele şi pe majoritatea o sa le vizionez din nou în perioada următoare, am descoperit un om inteligent, care îşi alege cu mare atenţie fiecare rol, care are valori şi principii personale foarte bine închegate şi de bun simţ, că este îndrăgostit de Shakespeare şi, mai ales, am descoperit că se consideră în primul rând un actor de teatru şi abia apoi un actor de film: „A refuzat să se considere exclusiv actor de film. Pacino simte că îşi trage rădăcinile din teatru, la care revine de fiecare dată când presiunea de a fi o „stea” de cinema devine prea mare.” Citeste continuarea »

Prizzi’s Honor (1985) – Onoarea familiei Prizzi
Regia: John Huston
Distributia: Jack Nicholson, Kathleen Turner, Robert Loggia, John Randolph, William Hickey, Anjelica Huston

Daca am continuat seria filmelor cu Jack Nicholson, am fost constient ca, odata cu inaintarea acestuia in varsta, calitatea filmelor a scazut intrucatva. Nu o spun eu, o spun criticii de film si adevaratii cinefili, care ii recunosc acestuia “varsta de aur” a filmelor de calitate undeva prin anii ’70 si inceputul anilor ’80. Asa cum fac, de exemplu, si pentru Al Pacino, pentru Robert De Niro sau pentru Woody Allen. E ceva normal, pentru ca, odata cu varsta, vin si altfel de roluri, nu mai poti lupta atat de usor cu noua generatie de actori pentru rolurile de Macho sau pentru cele de luptator neinfricat. Nu ca Jack ar fi facut asta in tineretea lui, dar este normal sa avem un altfel de actor, care trece usor in varsta a doua si are o altfel de perspectiva asupra propriei persoane. Citeste continuarea »

-Daca luna trecuta a fost nebunia cu The Hunger Games, despre care am scris si noi, acum a venit nebunia cu The Avengers. Iata ce scrie Marian pe FilmSinopsis.ro despre acest film, pe care l-a notat cu 8: “Per ansamblu, The Avengers e un film de acţiune extrem de reuşit, un spectacol de clasă pentru fanii genului action sf.  Timp de două ore şi vreo 20 de minute, stai frumos în scaun, te minunezi şi uiţi complet de ceasul de pe mână care în mod firesc ar atârna greu la un astfel de film. Despre originalitate nu vă spun multe (menţionez doar The League of Extraordinary Gentelmen), intriga e dezvoltată frumos şi la final toată lumea e mulţumită. Unii s-au distrat pe cinste, iar alţii mai cârcotaşi ca mine au râs frumos la poantele personajelor, au chicotit la stereotipii şi la final au zis Dark Knight Rises will be better.” Citeste continuarea »

This Means War (2012) – Sa fie razboi!
Regia: McG
Distributia: Reese Witherspoon, Chris Pine, Tom Hardy, Til Schweiger

Daca ne uitam la inceputul acestui film, este clar ca, in lipsa informatiilor anterioare, avem de-a face cu un film tipic de actiune, aflat undeva in lumea spionajului occidental, cu o lupta deja uzata a americanilor contra rusilor. Cam asa arata primele cinci minute din acest film, cu o inclestare plina de impuscaturi intr-un club exclusivist. Numai ca, dupa aceste prime minute, parca totul se schimba: suntem intr-o firma plina de culoare (frumoase birouri, n-am ce zice!), unde Lauren, o blonda simpatica si plina de savoare, prezinta un nou produs si garantiile si problemele pe care acesta le are. Cum sa fie oare filmul? Un action-movie cu desfasurari de forte impresionanta? Un click-lit dulceag despre lumea modei si a culorilor aduse de o blonduta? Sa vedem. Citeste continuarea »

Tudor Mirica continua in ‘Atelier LiterNet’ seria notelor sale de calatorie abordand de aceasta data intrebarea ‘De ce calatorim?‘: ‘“Uniformizarea omoară turismul, ne explica acum vreo 45 de ani Piki Petraşcu, profesorul nostru de Teoria arhitecturii: la ce bun să mai călătoreşti dacă, urcat în tren la Braşov, dintr-o gară, cobori la Constanţa în aceeaşi gară?” Am reţinut formularea mai ales pentru paradoxalul ei, căci cele două nume purtau pentru noi simboluri distincte: nu conta că erau la fel gările, dacă în spatele lor apărea o dată muntele, altă dată marea! Şi oraşele erau diferite, şi drumul, oh, drumul… Ba chiar îmi spuneam că tocmai uniformitatea serviciilor transmite siguranţa reperului familiar, valorificând diversitatea locurilor. Însăşi nevoia de a raporta noul la ceva cunoscut ne fereşte de efectul dizolvant al lipsei de criterii: dacă totul ar fi diferit, eventual fără să ştim cum funcţionează, am fi dezorientaţi şi ne-am construi imagini false cum cred că aş fi păţit eu pe-atunci în America. Dar America a îndepărtat de noi astfel de temeri, împânzind lumea cu stilul ei. De când am ajuns să găsesc peste tot aceleaşi mall-uri şi supermarket-uri, aceleaşi fast-food-uri cu chiflele lor insipide, acelaşi mediu agresiv aseptic în aceleaşi clădiri care-ar putea fi oriunde, i-am dat dreptate profesorului vizionar: de ce să mai călătoreşti? S-ar părea că există un prag dincolo de care uniformizarea mediului începe să capete o ciudată putere asupra noastră, a oamenilor. Căci în spatele ei întâlneşti mereu acelaşi zâmbet sintetic, aceeaşi solicitudine rece şi aceeaşi engleză sumară. Sunt automatisme ale relaţiei care nu au nimic în comun cu relaţia, o străinătate acută prezentă oriunde, inclusiv la tine acasă. În faza ei actuală, civilizaţia globală este o sumă de clopote de sticlă faţă de care doar drumurile mai păstrează unele puncte de contact cu exteriorul. Însă tot mai puţine şi mai şubrede, căci mărirea vitezei le închide şi pe acestea. Deplasarea pe autostrăzi, sau prin aer, sunt mijloace eficiente de securizare a mediului tot mai aseptic şi mai uniform în care trăim. Probabil că punctul final în această direcţie va fi teleportarea instantanee, deocamdată doar o idee SF, când nu vom mai ieşi în lume. Vom trăi în acelaşi loc, peste tot. În acelaşi şi acelaşi loc…’ Citeste continuarea »

Paper Man (2009) – Omul de hartie
Regia: Kieran Mulroney, Michele Mulroney
Distributia: Jeff Daniels, Emma Stone, Ryan Reynolds, Lisa Kudrow

Mi se intampla rar ca sa rad cu hohote de doua ori in primele zece minute. Nici macar la cele mai traznite comedii, care aproape nu mai exista, nu mai a existat o asemenea refulare a gandirii mele umoristice . Asa s-a intamplat la Paper Man, si aproape imediat mi-am dat seama ca va fi o delectare sa il urmaresc, subiectul fiind interesant, momentele umoristice fiind hazlii de-a dreptul, iar distributia cu adevarat interesanta. Pana la urma, nu am descoperit o comedie, nici o drama, ci o viata de om singur, ascuns printre angoasele existentei, cu multe probleme si inconjurat de prea putini oameni, iar acestia nu il inteleg. Un copil de peste 40 de ani, care se lupta inca suficient de mult cu prietenul imaginar, care nu poate comunica deloc cu sotia, care este inca in cautarea reusite profesionale. Citeste continuarea »