Andrey Rublyov (1966) – Andrei Rublyov
Regia: Andrei Tarkovsky
Actori: Anatoli Solonitsyn, Ivan Lapikov, Nikolai Grinko, Nikolai Sergeyev

Puteti cumpara DVD-ul acum, de pe Provideo.ro.

Dupa Copilaria lui Ivan, Andrei Tarkovsky continua cu Andrei Rublyov, un film intr-un registru la fel de grav, insa transpus intr-o Rusie medievala si pe un fundal profund religios. Poate si aceasta tema centrala – religia – este si motivul pentru care al doilea film de lungmetraj al lui Tarkovsky nu a insemnat pentru mine suprema desfatare (si implicit un film de nota 10), dar si faptul ca nu este un film usor de inteles de la prima vizionare. Este insa, fara putinta de tagada, o capodopera.

Andrei Rublyov

Andrei Rublyov – un calugar nonconformist (cel putin, pentru perioada in care a trait) si un aprig luptator cu autoritatea de orice forma ar fi ea – este in prezent recunoscut ca unul dintre cei mai importanti pictori de biserica, cu precadere de icoane, din istoria Rusiei. Desi mai multe acte ale peliculei il au ca personaj principal, iar celelalte se invart in jurul personalitatii sale si a impresiei produse printre contemporani, nu Andrei Rublyov este ideea centrala pe care o transpune Andrei Tarkovsky, ci o serie de teme fundamentale ale conditiei umane.

In primul rand, tema luptei impotriva autoritatii pentru apararea propriilor credinte si idealuri. Andrei Rublyov este un calugar-pictor care isi pastreaza propria coloana vertebrala in timpuri foarte dificile, cand orice mica impotrivire putea aduce moartea. El se lupta pe planul gandirii cu oricine ii sta impotriva, de la marii printi ai vremii pana la oamenii simpli, doar cu ideea de a-si prezerva opera si propriile opinii.

In al doilea rand, este un film despre Rusia si obiceiurile ei, unul dintre marile merite ale lui Andrei Tarkovsky fiind acela ca nu se rezuma la Rusia medievala, ci, sub aparenta ei, pune in discutie si Rusia sovietica si propriile ei defecte: implicarea abuziva in viata oamenilor, neregulile din administratie si amestecul in treburile altor tari, inlocuirea religiei cu ateismul si negarea traditiilor crestinesti.

Rublyov

La ilustrarea acestor aspecte, ne ajuta foarte mult conflictul interior in care este implicat Andrei Rublyov: el este adeseori un om fara nicio religie, respingator al vietii sociale, pentru ca in alte momente sa se intoarca la religie cu tot sufletul; se gaseste in fata unei antiteze aproape absurde (daca ne gandim din exterior) – aceea de a trebui sa aleaga intre a fi un rus autentic sau a fi fiinta umana.

Este, cu precadere, o capodopera a imaginii. Chiar daca este filmat in pelicula alb-negru (cu exceptia frumoaselor icoane de la final, realizate de Andrei Rublyov insusi), imaginile par adeseori pictate, iar episoadele in sine au valoarea unor scurtmetraje de sine statatoare. Scenele sunt extrem de realiste si nu de putine ori prea crude, cum ar fi cea privind atacul condus de bandele tatare. Cea mai frumoasa parte a filmului, cea care ramane vie in memorie dupa vizionare, este ultima in ordinea succesiunii episoadelor, care ilustreaza modul de producere a clopotului si baiatul care a preluat aceasta sarcina. Andrei Rublyov nu apare decat tangential, dar dorinta de a reusi a baiatului este cea care da forta momentului si readuce speranta atat in sufletul lui, dar si in sufletele acelora care ii comandasera marita lucrare sau care doar urmaresc realizarea ei.

Cele 185 minute ale filmului il fac totusi destul de greu de urmarit, iar profunzimea sentimentelor si a trairilor il pot face, de asemenea, greu de inteles. Cu toate acestea, este un film extrem de inteligent si de complex, Andrei Tarkovsky oferind aici o viziune artistica personala unica.

Nota: 9/10

Puteti cumpara DVD-ul acum, de pe Provideo.ro.

Laissez-Passer (2002) – Safe Conduct
Regia: Bertrand Tavernier
Actori: Jacques Gamblin, Denis Podalydès, Charlotte Kady

Viata sub ocupatie germana a fost un subiect care a fost tratat in cinematografia franceza intr-o maniera graduala, diferita in functie de timpul in care a fost produsa, care reflecta procesul cu care se confrunta cele mai intunecate ore ale istoriei Frantei, prin care a trecut societatea franceza in ultimii 65 de ani de la sfarsitul celui de-al doilea razboi mondiali. De la povestirile eroice si idealizate din anii care au urmat razboiului pana la varietatea genurilor declansate de epoca “New Wave” din anii ’60 (inclusiv comedii) pana la versiunile mult mai lucide si mai adevarate din punct de vedere istoric si artistic din ultimul deceniu. Intr-o anumita masura, “Laissez-Passer” al lui Bertrand Tavernier inchide un ciclu, deoarece nu se refera numai la viata de zi cu zi, dar si cu modalitatea de a realiza filme sub ocupatia germana.

Bazat pe experientele reale si rememorand povestile celor doi eroi, amandoi lucrand in industria de film, ei nu se intalnesc niciodata in aceasta pelicula, sau cel putin nu se arata aceasta pe ecran. Gasesc aceasta idee ca fiind geniala, iar modul in care cei doi lucreaza si supravietuiesc in timpul razboiului, modurile in care ei se opun ocupatiei si rezista nu numai din punct de vedere fizic, dar si din punct de vedere moral sunt radical diferite. Regizorul Jean Devaivre (Jacques Gamblin) este implicat marginal cu Rezistenta, dar lucreaza pentru Casa germana de filme, cea mult hulita, unde artistii sunt obligati sa realizeze filme care sa glorifice “prietenia” cu nemtii, sub controlul permanent al ocupantilor.

Scenaristul Jean Aurenche (Denis Podalydes) pare a fi mai mult interesat de femei, dar scenariul sau contine linii subversive si actiunile sale atenueaza suferinta colegilor scriitori intemnitati de catre germani. Impreuna decid sa continue munca sub cenzura si controlul brutal, iar justificarea morala a acestei optiuni este intrebarea cheie a intregului film. Ar trebui marii artisti ai timpului (nume precum Jean Gabin, Darielle Darieux, Michel Simon, regizorul Clouzot) sa refuze sa munceasca in timpul ocupariei? Unde se va opri dorinta si nevoile pozitive de a continua viata si de a ajuta moralul compatriotilor si unde va incepe colaborarea cu inamicii?

Este un film lung si, in principal, primele 30 de minute sunt destul de confuze, lasand impresia unui inceput dificil, in special pentru spectatorii care nu sunt in mod necesar familiari cu toti membrii mediului descris in film. Poate fi considerat ca Tavernier era indragostit de subiect si a dorit sa prezinte o descriere complexa a perioadei cat mai completa cu putinta, dar incercarea de a evita simplificarile nu determina neaparat un film mult mai lung. Spectatorii sunt oricum recompensati in partea a doua a filmului cu doua momente antologice, ambele avandu-l pe Devraivre (Gamblain) ca subiect principal – excursia cu bicicleta prin Paris spre tara pentru a-si vizita familia si episodul mult mai suprarealist cand dupa ce dobandeste documente secrete, este trimis in Anglia pentru a fi informat de catre expertii spionajului britanic. Daca episoadele sunt adevarate asa cum se pretinde, acestea arata ca viata in timpul razboiului poate naste povesti mai frumoase decat cele imaginate pentru marele ecran.

Nota: 7/10

Centurion (2010)

Trailer:

Marele jaf comunist (2004) – The Great Communist Bank Robbery

In anul 1960, apare pe marile ecrane bucurestene filmul “Reconstituirea”, in care povestea jafului este jucata chiar de cei implicati in evenimente. Chiar daca acum, peste ani, filmul ni se pare de un amatorism pregnant, totusi faptele raman fapte. Si, chiar daca regizorul acestui film aduce martori care sa ii dezincrimineze pe presupusii vinovati, intrebarile raman.

Mi s-au parut, personal, si acum, dupa foarte multi ani, ca fostii securisti, actuali pensionari sunt deosebiti de cruzi. Cruzimea razbate, dupa decenii, din ochii lor si din faptul ca nu le pare rau de ceea ce au patit, fie si vinovati, cei condamnati. Bataile din inchisori, arestul si tinerea la carcera nu trezesc nici o sensibilitate in sufletului celor aflati in varf in anii 1959-1960.

Am recunoscut in documentar si pe domnul Cioplea, pe care il cunosc in virtutea functiei pe care o detin. Un om, fost gardian al Bancii, care nu a mai avut liniste dupa comiterea jafului si a trebuit sa emigreze in Germania (dar revenit acum in Prahova), pentru a scapa de presiunile timpului care ii impuneau sa depuna marturii numai intr-un singur sens.

Un film documentar caruia, din principiu, nu ii pot da nota. Ca un film documentar poate reliefa mai bine sau mai rau realitatea, ca poate oferi informatii mai detaliate sau mai evezive, ca poate primi, in montaj sau in informarea documentare, influente subiective din partea partilor este adevarat. Insa “Marele jaf comunist” ramane un film de colectie, care dezvaluie prin propriile mijloace un moment foarte putin cunoscut din istoria comunismului romanesc. De urmarit, dar recomandat mai ales celor tineri, care nu cunosc amanunte din aceasta perioada ignorata de ei, indepartata, neguroasa, dar plina de eroism necunoscut. Un film de o inteligenta rara.

Apocalypto (2006)

Povestea se petrece in ultimii ani ai Imperiului Mayas, chiar inaintea debarcarii spaniole si ne dezvaluie lucruri stiute doar de adevaratii cunoscatori ai civilizatiilor precolumbiene: cruzimea lor, setea de sange, sacrificiile umane, saracia unei parti insemnate a populatiei, luarea de prizonieri pentru unicul scop de a fi omorati in templele inchinate zeitatilor. Acum, nu stim cat de mult a respectat Mel Gibson (scenarist impreuna cu Farhad Safinia) adevarul istoric in amanunt, insa totul pare verosimil. Si pentru asta a folosit toate armele de care dispunea: actori necunoscuti, limba originara, nume de piei-rosii (aici sunt curios daca si mayasii foloseau aceste nume asemanatoare indienilor nord-americani), imagini superbe din zona piramidelor de sacrificiu.

Intram in viata unui trib din acele vremuri, unul simplu construit in jurul luptei pentru supravietuire, unde traditiile ancestrale la umbra batranilor se impletesc cu vanatoarea, cu joaca si gluma, cu hazul de necaz facut la orice pas. Violenta este putin accentuata in primele momente ale filmului si asta pentru ca ne este dezvaluita o lume fara dusmanii, una linistita, ale carei principale scopuri sunt perpetuarea speciei (care ne aduce scene amuzante cu retetele de “insamantare reusita”) si subzistenta-vanatoarea si pescuitul. O familie compusa dintr-un tanar mayas (Jaguar Paw-Laba de jaguar), fiul acestuia si sotia insarcinata ne este adusa in prim-plan, ca un cuplu reusit si complet integrat mediului.

Numai ca lucrurile paradisiace se schimba repede si tribul este atacat, iar barbatii si femeile in floarea varstei sunt transportati pentru a fi vanduti ca sclavi sau sacrificati in numele zeului soare spre orasul sacru mayas, orasul piramidelor inaltate spre soare. Laba de jaguar isi lasa in urma sotia si copilul, intr-un put adanc, cu promisiunea ca se va intoarce sa ii salveze (lucru oarecum exgerat pentru ca nimeni nu ar fi rezistat mai multe zile intr-un asemenea loc, fara surse de mancare si apa). Reuseste sa evadeze si apoi trebuie sa reziste cursei de urmarire a soldatilor imperiului, dorind sa ajunga teafar acasa si sa isi salveze familia.

Chiar daca este foarte probabil ca violenta sa fi fost la ea acasa in anii de suprematie a civilizatiilor amerindiene, este clar si faptul ca Mel Gibson a vrut sa socheze prin aratarea acesteia in multe momente ale filmului, expunere explicita si indelungata. Avem, de asemenea, multa actiune, adrenalina, suspans, dar si exagerari ale calitatilor personajului principal, care scad intrucatva nota filmului, pentru ca se pune mare accent pe acestea in dauna conturarii din punct de vedere sufletesc a personajelor. Ne lipsesc sentimentele, toata lumea e preocupata de sange (sau de dorinta de a nu-l pierde), doar Laba de jaguar isi doreste intr-adevar sa ajunga la sotia si copiii sai, unul nenascut, dar ceea ce demonstreaza prin lupta intrece destul de mult posibilitatile unui barbat obisnuit, ranit si fugarit de o armata intreaga. Cu aceste minusuri, ramane un film care merita sa fie urmarit pentru unicitatea lui si dorinta de a ne dezvalui (inca) o civilizatie pierduta, cu toate formele ei, atat bune, cat si rele.

Nota 8/10