The Woman in Black (2012)

Trailer:

Das Kabinett des Doktor Caligari (1920) – Cabinetul doctorului Caligari

Destul de dificil sa comentezi, dar si sa vizionezi un film produs acum aproape 100 de ani. Cabinetul doctorului Caligari a fost realizat in anul 1920 , a rezistat timpului, fiind inclus in cele 1001 filme de vazut intr-o viata ca o capodopera a inceputurilor cinematografiei. Cu toate acestea, patina timpului si-a pus definitiv amprenta asupra lui. Camera sta nemiscata pe tot parcursul filmului, singurii care se misca sunt oamenii, chiar daca in fundal mai vedem cateva crengi de copaci sau invartelile unor jocuri de la balciul din localitate.

Decorurile sunt desenate si de un simplism care acum ni s-ar parea complet desuet, dar care probabil faceau senzatie in epoca in care apareau primele filme horror, filmul de fata fiind initiatorul unei adevarate infuzii de filme ciudate, aplecate spre mister, din Germania anilor ’20. Dealuri desenate pe care se poate totusi urca, copaci saditi din carton, usi aplecate pentru a sustine fundalul, putine elemente de recuzita autentica (cateva scaune, o masa, carti stravechi, un cosciug). Personajele sunt putin conturate, uneori sunt destul de asemanatoare (dau vina aici tot pe tehnica de filmare a acelor timpuri, dar si pe atentia mea mai putin concentrata din timpul filmului), se succed intr-o actiune care este antrenanta si plina de mistere, filmul de fata putand sa aiba o frumoasa continuare intr-o actiune moderna, daca s-ar dori acest lucru.

Das Kabinett des Doktor Caligari

Ne este povestita din mai multe puncte de vedere povestea unui medic si “circar” sarlatan, doctorul Caligari, care se plimba prin balciurile oraselelor cu un numar personal si aparent autentic: trezirea la viata a unui somnambul, Cesare, care odata trezit poate raspunde la orice intrebare privind trecutul, prezentul si viitorul. Problema nu este insa aceasta, ci faptul ca, prin orice localitate trece, apar crime misterioase, ale caror asasin nu este cunoscut. Cesare este poate motivul pentru care acest film este categorisit drept un horror (si poate chiar asa a fost in epoca), dar trebuie sa mentionez si un scenariu foarte interesant, care nu lasa loc confuziilor si interpretarilor, misterul este absolut, iar adevaratii vinovati sunt aproape imposibil de aflat.

Nu pot spune ca mi-a placut, nici ca mi-a displacut. Cu siguranta, nu este un film pentru oricine, pentru ca, asa cum spuneam, este un film tare vechi, care nu impresioneaza spectatorul modern decat poate prin calitatea scenariului. Cu toate acestea, este recomandat pentru rolul sau de precursor a filmelor horror aparute ulterior, cum ar fi Dracula sau Frankenstein.

Nota: 6/10

The Rite (2011) – Ritualul

Pentru ca sa stim de unde a pornit proiectul acestui film, Mapa de Presa a MediaPro Distribution ne informeaza: << Ritualul are la baza ideea lui Matt Baglio, un reporter italian intrigat de initiativa Vaticanului din 2007 de a reîncepe instruirea clerului în ritualul de exorcizare. Propunerea lui Baglio i-a fermecat pe producatori, dupa cum declara Beau Flyinn: “Matt a auzit despre şcoala de exorcişti care urma să se deschidă la Vatican şi a fost fascinat de acest concept. Desigur, în cursul cercetărilor sale, a cunoscut un preot american, care urma aceste cursuri, aşa că, în loc de un simplu articol, Matt a decis să scrie o carte. Rezultatul a fost cartea The Rite: The Making of a Modern Exorcist (Ritualul: Instruirea Exorcistului Modern) care aduce in prim plan o adevarata „disciplina”: “Nu am scris cartea numai pentru mine, ci am vrut sa descifrez misterul si pentru alţii. Am cunoscut un preot american, părintele Gary Thomas, care venise la Regina Apostolorum Seminary din Roma ca să înveţe să devină exorcist, iar experienţele sale au inspirat personajul principal al filmului,  Michael Kovak.”>>

The Rite

Si mai departe, suntem informati ca: << Producătorul Tripp Vinson considera ca un astfel de subiect este cu adevarat ofertant: “Când faci un film ca ăsta, trebuie să tratezi subiectul cu seriozitate şi cu respect absolut. Când ai de-a face cu subiecte majore precum Binele şi Răul, nu ai nevoie de trucuri şi efecte frapante. Adevărul e mult mai covârşitor decât orice am putea inventa noi.” Michael Petroni, scenaristul care a adaptat povestea lui Baglio este si el fascinat de subiect: “Subiectul a fost investigat cu minuţiozitate, am luat interviuri preoţilor, care ne-au relatat experienţe reale. Faptele la care au fost ei martori erau înfricoşătoare.” Părintele Gary, acum preot în nordul Californiei şi exorcist, a avut poziţia de consultant la realizarea filmului. El spune: “Ritualul exorcizării există din 1614 şi totuşi, mulţi preoţi şi episcopi n-au habar la ce să se aştepte la o exorcizare, ştiu numai că au de-a face cu Diavolul. Şansa de a studia la Roma mi-a oferit baze solide, deoarece am putut să lucrez cu un exorcist experimentat şi să-i pun întrebări clare. Ceea ce m-a atras pe mine, a fost faptul că e un ritual de vindecare şi le oferă preoţilor ca mine ocazia să ajute oameni care suferă cu adevărat.” Håfström a fost tentat de la inceput de posibilitatea de a explora o astfel de tema, dupa cum el insusi remarcă: “Este un film de ficţiune, dar plasat într-un cadru real şi autentic. Când am citit scenariul, mi s-a părut că abordează ideea de posedare demonică dintr-un unghi pe care nu-l mai întâlnisem până acum. Te atrage în acest univers într-o manieră plină de suspans, interesantă şi intensă.”>>

Si acum este cazul sa citez careva reflectii apartinand Parintelui Lucas (interpretat de Anthony Hopkins), presarate de-a lungul filmului, pentru ca ele mi se par definitorii pentru atitudinea realista pe care trebuie sa o aiba fiecare individ, care se informeaza, gandeste si in final spune ”Trebuie sa cred in MINE”, pentru ca raspunsul s-ar putea gasi in sinele fiecaruia.

„Scepticii sunt mereu în căutarea  dovezilor. Întrebarea este: oare ce am face cu ele dacă le-am găsi ?”

„Un hoţ aprinde oare lumina în casă când te jefuieşte? Nu.  Preferă să crezi că nu e acolo. La fel şi Diavolul.”

Ritualul

Este de necontestat apetenta mea pentru tematica filmului, dovada fiind faptul ca de-a lungul timpului am cautat si am citit destule scrieri (unele extrem de documentate) despre subiect si am vizionat peliculele cunoscute de gen. Si structura mea interioara impreuna cu instructia laica si religioasa mi-au soptit intotdeauna ca lipsa credintei ne transforma in simple carcase umane golite de spirit si ca intima credinta a fiecaruia ne impinge dinspre intuneric spre lumina (intelectual vorbind) si ne facem sa intelegem ca existenta lui Dumnezeu circumscrie si existenta reversului.  Asa cum moneda are doua fete, asa cum orice gand, orice fapta, orice intamplare din viata are in mod sigur si o alta relevanta, de ce sa nu incercam si „cunoasterea necunoscutului”, sigur ca – fara a cadea in pacatul irationalitatii. Cam aceasta ar fi ideea filmului, in care devenirea tanarului Michael Kovak (Colin O’Donoghue) se limpezeste in urma intersectarii cu Parintele Lucas – exorcist activ si convins atat de slabiciunea omului in fata Raului, dar si de puterea credintei, de faptul ca „You are not alone” in lupta imptriva Diavolului, orice forma ar lua acesta. Pentru ca – revin la o idee mai veche a mea (si deloc originala), ca formarea unui om, a unui tanar in speta, depinde de niste intalniri astrale cu intamplari si mai ales cu personalitati capabile sa ii reveleze drumul si menirea sa in viata. Si nu formarea si experienta de viata alaturi de tatal sau Istvan Kovak (Rutger Hauer) si nici timpul si lectiile alaturi de Parintele Xavier (Ciarán Hinds)- la seminar, sunt definitorii – ci zilele, intamplarile si fenomenele la care este partas in inima straveche a Romei, alaturi de Parintele Lucas. Atunci cand intelege ca numai crezand in Diavol, crede cu adevarat in Dumnezeu.

Colin O'Donoghue

Trebuie sa vizionati filmul, pentru ca eu nu va voi spune mai multe despre firul povestii  si nici comentariile aparute in media nu cred ca va vor edifica suficient, pe fiecare in parte, pentru ca rezonanta va fi alta, de la persoana la persoana.

Voi spune doar ca felul in care ne este istorisita povestea, care insista asupra factorului uman si al istoriei umanitatii si credintei in general si poate ca pe alocuri este insuficient construita si motivata dramatic, lasandu-se furata de oarece efecte de suprafata, de terific si de horror. Insa toate aceste efecte sunt exceptional prezentate prin imagini elaborate, de mare frumusete plastica a vechilor cartiere ale Romei, ale caselor si acoperisurilor (de fapt s-a filmat mult in Ungaria), intr-o penumbra plina de nuante terifiante, in fluiditatea controlata a ploii (spala Raul, dar poate il si atrage si ascunde sub perdeaua deasa a picaturilor sale) si intr-un decor perfect construit (imaginea: Ben Davis, decoruri Peter Walpole). Departamentul de Make-up este la mare inaltime, pentru ca realizeaza – fara exagerari grotesti – trecerea figurilor umane ale actorilor – catre multiple infatisari monstruoase ale Raului. Si aici, lucrul asupra figurii lui Anthony Hopkins este extraordinar, merita din plin sa urmariti cu atentie aceste secvente in care amprenta Raului contorsioneaza fata parintelui Lucas, faramiteaza si sparge carnea, pentru ca mai apoi sa readuca blanda lumina a umanitatii.

Si ajung acum la distributie. Mi-a facut placere sa il revad pe Rutger Hauer, imbatranit, slabit, dar excelent ales in rolul lui Kovak senior, personaj pe care si-l inscrie bine in coordonatele scenariului. Greutatea filmului cade pe umerii tanarului Colin O’Donoghue – aflat cam la primul sau rol serios intr-un lung metraj – si pe umerii „uriasului” Anthony Hopkins (peste 116 filme realizate – dintre care edificatoare d.p.d.v. al interpretarii sale sunt pentru mine:  The Human Stain, The Remains of The Day,  Howards End, The Silence of The Lambs, The Lion in Winter, etc).

Anthony Hopkins

Ce ne spune Anthony Hopkins despre colegul sau de platou: <<“După mine, Colin e extraordinar,” remarcă Hopkins. “A fost minunat să lucrez cu el. E un actor excepţional, dar şi un om simpatic.”>> (conf. Mapei de Presa). Ce pot sa spun eu despre Colin O’Donoghue este ca imi place felul in care a abordat rolul, in care ne-a lasat sa ii citim indoielile, framantarile si linistea si impacarea finala dupa experienta traversata. Are o figura frumoasa si mobila si un fizic prezentabil, toate acestea conferindu-i suficiente date pentru o evolutie viitoare promitatoare. Ramane sub observatia noastra si sigur ca si a producatorilor .

Despre rolul parintelui Lucas si despre Anthony Hopkins, <<Mikael Håfström confirma faptul ca Hopkins este pilonul intregii povesti: „El e sufletul şi inima acestui film. Personajul părintelui Lucas este fascinant, în sensul că nu suntem siguri ce anume e el şi în ce anume crede: dacă e doar un magician sau dacă e un exorcist autentic. Personajul are multe faţete şi Anthony le-a captat pe toate într-o manieră cuceritoare. A fost fantastic că am avut ocazia să lucrez cu un mare actor cum e el.”>> (extras din Mapa de Presa). Un mare actor acest PERSONAJ al ecranului contemporan!

Mikael Håfström a realizat un film viu, expresiv, cu rare momente trenante, dar poate necesare in viziunea sa regizorala si dovedeste o maniera inventiva, dar si decenta, de a aborda din nou una dintre tematicile sale preferate.

Referitor la coloana sonora a acestui film, pot spune ca o gasesc inspirata si captivanta, si e datorata britanicului Alex Heffes.

Si la acest link puteti intra in interesantul official site al filmului.

Nota: 8/10

Resident Evil: Afterlife (2010) – Resident Evil: Viata de apoi

Puteti cumpara filmul acum de pe site-ul ProVideo.ro, atat in format DVD, cat si in format Blu-ray.

Cel din urma film din Resident Evil (dar cu siguranta nu este ultimul, pentru ca finalul a aratat, ca de obicei, ca urmeaza o alta parte a francizei, poate si mai interesanta, probabil in 3D ) se apropie mult mai mult de cinematografia ultimilor ani: efectele speciale sunt antrenante si moderne, actiunea mai energica si mai impregnata de spectacular, camera se misca in ritm sacadat pentru a apropia spectatorul de scenele explozive, existand si o multitudine de referiri fara voie la filmele stiintifico-fantastice de calitate. Nu pot uita in acest sens scenele de lupta finala, in care noua forta malefica (conducatorul corporatiei Umbrella) are miscari si expresii faciale ce amintesc de agentul Smith din Matrix.

Dupa clonarea suferita de Alice in precedentul film, aceste replici impreuna cu originalul ataca fortareata Umbrella, care este distrusa, dar, in acelasi timp, Alice este infectata cu un antidot al virusului T, care ii determina in timp slabirea puterilor si revenirea in randul oamenilor normali. Scena este interesanta, ofera o premisa buna de plecare pentru ceea ce ar trebui sa urmeze si anume o eroina umana, fara puteri in plus, care poate fi ranita si nu poate suporta durerea. Tocmai aceasta scena insa nu are urmari in perioada urmatoare: Alice este la fel, niciunde pe parcursul urmatoarelor ore nu se intrevede durerea provocata de rani sau slabirea fizica. Un minus pentru desfasurarea filmului.

Milla Jovovich

Alice, mai intai singura si apoi impreuna cu Claire, una dintre supravietuitoare, doreste sa gaseasca oaza de siguranta numita Arcadia, dar in Alaska nu a fost decat o capcana pusa la cale tot de corporatia Umbrella. Reintoarcerea in Los Angeles ii aduce intr-o inchisoare a orasului, unde ultimii supravietuitori sunt asediati pur si simplu de mortii vii (care nu mai mor odata ), dar si de un monstru supradimensionat, cu un adevarat buzdugan urias. Solutia era evacuarea cu orice mijloace din aceasta inchisoare incercuita, prin mijlocul mortilor vii si ajungerea pe adevarata Arcadie, care se dovedeste si ea, tot un fel de inchisoare pentru supravietuitori, acolo unde va avea loc batalia finala (cel putin din acest film).

In mod clar, nu este cel mai bun film al seriei, care pana in momentul de fata era intr-o panta ascendenta, dupa parerea mea. Cea de-a treia parte a fost cea mai buna, iar Afterlife este superior doar din punctul de vedere al efectelor speciale. Scenariul a suferit o sincopa (pe care am descris-o pe larg mai sus), care putea la fel de bine lipsi, dar per ansamblu avem de-a face cu o actiune interesanta, cu o Milla un pic imbatranita, dar care face in continuare savoarea filmului, cu efecte speciale interesante, unele din ele inovatoare (chiar armarea pistoalelor cu banuti de argint imi aduce aminte de Iancu Jianu), precum si o coloana sonora pe masura. Un film nu extraordinar, dar interesant pentru fanii genului.

Nota: 7/10

Puteti cumpara filmul acum de pe site-ul ProVideo.ro, atat in format DVD, cat si in format Blu-ray.

Resident Evil: Extinction (2007)

Pentru mine, aceasta a treia parte a francizei Resident Evil a reprezentat cel mai bun film al seriei, cel in care lumea post-apocaliptica s-a infatisat in adevarata ei splendoare, cea care imi aduce cel mai mult aminte cu The Book of Eli sau cu seria Mad Max cu Mel Gibson: actiunea se petrece in desertul Nevada, in locatii absolut uimitoare la putin timp dupa raspandirea virusului si a mortilor vii in toata lumea. Imaginile sunt exceptionale: un motel aproape ingropat in nisip, in care sunt numeroase surprize prin camerele intunecate; o copie a filmului Pasarile ale lui Hitchcock; un Las Vegas aproape de nerecunoscut, cu casino-urile pierdute printre dune; sosele americane impregnate de locuri pierdute sub nisip si unde oamenii vii nu mai merg decat in cautarea mancarii sau a benzinei.

Prin desertul din Nevada, descoperim o caravana de supravietuitori, alcatuita din mai multe masini blindate, o cisterna si un autobuz plin de copii. Sperantele sunt prea putine pentru ei, dar sansa tuturor supravietuitorilor este sa se miste continuu pentru a nu fi o prada usoara pentru mortii vii, inca in numar covarsitor de mare si aflati in fata unor transformari spectaculoase. Nici Alice nu este departe, fiind singura in masura sa caute adevarata cale si sa se lupte cu orice monstru apare in cale, inclusiv cu pasarile ucigase, atinse si ele de plaga virusului T. Alaturarea lui Alice cu echipa de supravietuitori le deschide sansa de a pleca spre Alaska, de unde regulat se primeste un mesaj despre o zona neatinsa de virus si purtatoare de speranta, numita Arcadia.

Milla Jovovich

De data aceasta, nu numai monstrii sunt adversarii lor, ci si un personaj malefic, uman (cel putin, la inceput), numit Dr. Isaacs, cel care o cloneaza pe Alice pentru a descoperi secretul puterilor sale si a rezistentei in fata virusului. La fiecare clona, descopera defecte si singura lui speranta de a deveni cel mai bun si de a obtine recunoasterea conducatorilor corporatiei Umbrella este de a o captura pe Alice, cea originala. Transformarea lui in monstru devine cea mai mare provocare pentru Alice de pana acum, iar lupta dintre ei cea mai stransa si echilibrata.

Mi-a placut aceasta parte mai mult decat precedentele (despre ultima parte aparuta pana acum, in episodul urmator). In primul rand, atmosfera, chiar impregnata de aceleasi forte malefice, este mult mai luminoasa, iar imaginea este superioara, reusind sa transpuna in scena niste decoruri magnifice: o lume desetificata, aproape de distrugere, o lume din care lipsesc aproape total resursele de supravietuire, niste oameni alergand prin acest spatiu spre o noua descoperire, aceea a lumii verzi, in care se poate trai, in care se poate comunica, in care nu trebuie sa iti supraveghezi propriile actiuni si miscari. Este si momentul maxim al Millei Jovovich, o actrita superba, frumoasa, simpatica, care se identifica cu rolul si este absolut fermecatoare in hainele lui Alice .

Nota: 7.5/10

Resident Evil: Apocalypse (2004) – Resident Evil: Apocalipsa

Al doilea film Resident Evil ne aduce chiar in fata Apocalipsei despre care vorbeam in recenzia precedenta. Mortii vii scapa din subterane si lumea este transformata intr-o adevarata baie de sange, acestia capata suprematia pe strazile oraselor si in intreaga lume, supravietuitorii fiind din ce in ce mai putini, vanati din toate partile, cu sanse minime sa ramana in viata. Personajul principal, Alice, se trezeste in orasul Raccoon City, iese pe strazi si descopera o lume distrusa, asa cum am vazut si in alte filme dupa o catastrofa majora: strazi pustiite, masini distruse, oamenii care mai traiesc se ascund in cladiri, departe de cautatorii de sange proaspat si neinfestat. O lume aflata in timpul Apocalipsei, plina de accente sumbre si de pericol la fiecare pas.

Alice nu mai sufera insa de amnezie, este si ea infestata, insa virusul nu a rapus-o, devenind dimpotriva o adevarata masina de razboi, transformata din ceea ce se dorea (o arma impotriva omenirii) in opusul acesteia (o arma pentru supravietuire, intr-o lume tot mai mica). Raccoon este evacuat, armata mai detine inca cateva arme secrete, un laborator pentru viitor unde se doreste gasirea antidotului si intrarea in cursa pentru eradicarea virusului mortal: cei mai importanti savanti sunt cautati, gasiti si trimisi dincolo de granitele orasului, unde asteapta si oamenii inca neatinsi de virus. Numai ca mortii vii ajung si acolo, iar portile orasului sunt inchise si toti sunt lasati la indemana sansei, fiecare cautandu-si propria salvare, inclusiv o mare parte din trupele de elita.

Resident Evil: Apocalypse

Alice si noii sai prieteni (pe care ii salveaza intr-un moment de mare suspans intr-o biserica parasita, de noua generatie de monstri, mutanti din ce in ce mai periculosi) se lupta cu cautarea unei cai de a iesi din oras, ajutati de unul din oamenii de stiinta care nu doreste sa plece de la marginea orasului pana cand nu este salvata si fiica sa. Numai ca experimentele din laboratoarele Umbrella au creat un nou monstru, numit Nemesis, care este o adevarata masina de razboi, comandata de la distanta si aparent fara nicio emotie sau sentiment. Singurul sau oponent nu poate fi decat Alice, si ea la fel de invincibila, ajutata de prieteni si avand de partea sa atuul inteligentei proprii.

Prin iesirea din subterane, Resident Evil: Apocalypse reuseste sa scape de intunecime, chiar daca nu definitiv. Actiunea insa este mult mai libera si mai degajata, strazile orasului oferind un camp mai mare de desfasurare si posibilitatea unor momente mai largi in desfasurare; monstrii se dezvolta, nu mai sunt statici si incep sa dovedeasca si forme incipiente de inteligenta; ei sunt sprijiniti tot mai mult de conducatorii corporatiei Umbrella, care devin astfel adevarata forta malefica si care incearca prin orice mijloace sa subjuge cu totul lumea civilizata (sau ce a mai ramas din ea). Horror-ul este mai putin dezvoltat pentru ca lumea este in pragul post-apocaliptic, insa este o actiune cursiva, iar Milla Jovovich este intr-o forma maxima.

Nota: 7/10

Resident Evil (2002) – Resident evil: Experiment fatal

Am tinut sa revad toata seria filmelor Resident Evil, dupa ce am primit, prin amabilitatea partenerilor nostri de la ProVideo.ro, ultimul film din aceasta franciza, Afterlife, despre care voi povesti mai tarziu, in aceasta saptamana. Am fost fan al filmelor Resident Evil inca de la inceput, iar acum, dupa ce am trecut de toate cele patru partile aparute pana in prezent, mi-am dat seama ca, cel putin primele doua parti, le-am vazut de cel putin trei ori. Filmele SF sau horror nu sunt printre favoritele mele, desi mereu am avut o aplecare spre filmele postapocaliptice, fiind curios cum arata Pamantul dupa o distrugere masiva: de la Stalker al lui Andrei Tarkovsky (probabil capodopera genului) sau seria Mad Max a anilor 70-80 pana la 28 Days Later/28 Weeks Later, The Book of Eli sau The  Road, toate au fost urmarite cu placere si cu atentie, pentru a deslusi, poate, cum ar fi lumea in viitorul mai apropiat sau mai indepartat.

Primul film din serie este poate si cel mai intunecat dintre ele (cel putin pana acum), actiunea petrecandu-se in majoritatea timpului in catacombele subterane ale corporatiei Umbrella. Virusul mortal (versiunea T, dupa cum aflam pe parcursul filmului) este eliberat in laboratoarele subterane si oamenii sunt infectati, omorati si apoi devin morti vii, capabili sa infecteze printr-o simpla muscatura pe toti cei care se afla in vecinatate. Laboratorul este inchis si securizat, iar o echipa de elita este trimisa acolo pentru a neutraliza efectele si a afla care sunt vinovatii.

Milla Jovovich

Principala eroina, cea care da de altfel suflet intregii francize si fara de care nu ar exista Resident Evil-the movie (am specificat ca este vorba de film, intrucat punctul de plecare este totusi un joc japonez de succes), este Alice (interpretata de superba Milla Jovovich), o persoana care ascunde multe secrete, unele nestiute nici de ea, intrucat sufera de amnezie, iar consecintele faptelor sale trecute au determinat inclusiv infectarea laboratoarelor. Filmul este extrem de alert, monstrii pandesc dupa fiecare colt, atmosfera este incarcata si intunecata, facand din acest prim film din serie un horror autentic, fara multe posibilitati de extindere a actiunii, ci doar a groazei raspandite de mortii vii.

Nu putem uita ca rapiditatea actiunii este sustinuta si de putinul timp pe care il au la dispozitie Alice si echipa sa pentru a incerca stoparea raspandirii virusului pe Pamant, doar trei ore, in care trebuie sa opreasca sursa de energie si creierul mortii oamenilor din laborator, supercomputerul care a blocat accesul in incinta, o inteligenta superioara capabila de orice. Toata aceasta lupta nu este exceptionala, Alice este doar la inceputul transformarii sale in forta aproape indestructibila si “monstrul bun” din urmatoarele parti, dar Resident Evil (2002) este un inceput bun al unei serii antrenante si plina de surprize.

Nota: 7/10

Frankenstein (1931)
Regia: James Whale
Distributia: Colin Clive, Mae Clarke, John Boles, Boris Karloff, Edward Van Sloan

Frankenstein este un personaj care se identifica cu filmele horror si sunt putini pasionati ai cinematografiei care sa nu ii cunoasca fata, alura sau unul din multele filme care il au ca personaj principal. Chiar daca imi aduc aminte de vizionarile succesive a reeditarii din 1994, cu Robert de Niro ca interpret principal, un film care a reusit sa impresioneze datorita transpunerii unei povesti vechi cu mijloacele moderne ale efectelor vizuale speciale, trebuie sa pornim la istorisirea povestii lui Frankenstein de la filmul din 1931, regizat de James Whale si avandu-l in rolul principal al monstrului pe Boris Karloff.

Boris Karloff

Dupa multi ani de la aparitie, figura acestui monstru nu mai este atat de inspaimantatoare, insa in epoca si multi ani dupa aceea machiajul lui Jack Pierce aplicat asupra lui Boris Karloff (un adevarat maestru al filmelor horror) a fost foarte laudat, reusind sa transforme un actor destul de simpatic intr-un monstru, inspaimantator, intunecat, cu reactii inexplicabile si imposibil de controlat, de la uciderea unei fetite pe malul lacului, care dorea doar sa se joace cu el, pana la atacul asupra celor care l-au creat, desi crima impotriva slujitorului lui Frankenstein pare perfect justificata in raport cu modul in care se comporta cu el.

Povestea se deruleaza in acelasi tipar al crearii unui personaj ciudat, in speranta ca un nou capitol important se deschide in istoria stiintei: nasterea unui om compus din bucati moarte, componente a unor oameni diferiti. Experimentul reuseste, dar el nu mai poate fi controlat, cauza fiind probabil “creierul” acestui personaj devenit malefic, imprumutat de la un criminal feroce. El este rau, malefic, ingrozitor pentru anumite persoane nu pentru ca a fost creat asa, ci pentru ca devine un om fara a fi invatat ce inseamna aceasta, ce presupune, nu cunoaste notiuni de baza precum binele si raul. Ii plac florile, le miroase, dar in acelasi timp ineaca fara a gandi pe copilul care i le-a daruit. Interpretarea lui Boris Karloff este aici exemplara si da acestui film propria nota de prestanta.

Nota: 7.5/10

Devil (2010) – Demon
Regia: John Erick si Drew Dowdle

Am onorat cu mult entuziasm invitatia Ro Image la vizionarea pentru presa a acestui film din doua motive cu egala greutate pentru mine: Shyamalan (producatorul si parintele povestii) si story-ul incitant.

M. Night Shyamalan (Manoj Nelluyattu Shyamalan, nascut in 1970 in India, traind si lucrand in Statele Unite, inseamna pentru mine, in primul rand „The Sixth Sense”, film pentru care a fost nominalizat in anul 2000 la Oscar, categoriile – Cel mai bun regizor si Cel mai bun scenariu original. Astfel incat atunci cand am aflat din media despre noul sau proiect The Night Chronicles, serie horror – care iata – debuteaza cu primul episod Demon, am avut o stare de asteptare emotionata. Si fiintei care sunt, aceasta asteptare i-a fost recompensata.

Debutul acestui prim episod il reprezinta  citatul din Petru 5-8: “Fiţi treji, şi vegheaţi! Pentru că potrivnicul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care răcneşte, şi caută pe cine să înghită.”

Demon

Pe cale de consecinta insa, morala povestii o reprezinta idei precum ca: Omul este acela care alege in viata, intre bine si rau, Omul este responsabil in viata pentru faptele sale, Omul este acela care trebuie sa aiba puterea de a se vedea pe sine asa cum este in realitate, Omul trebuie sa aiba puterea de a ierta (nu de a uita) – ceea ce ii va aduce calitate vietii sale, Omul trebuie sa aiba credinta de-a lungul vietii sale. Si in final, povestitorul ne spune ca „Asa dupa cum exista Diavolul, asa trebuie ca exista si Dumnezeu”. Inversata aceasta asertiune, pentru ca dupa perceptia mea – si numai – corect ar fi: Asa dupa cum exista Dumnezeu, asa trebuie ca exista si Diavolul, pentru un echilibru al fortelor si pentru ca omul sa discearna in cunostinta de cauza, edificatoare in acest sens fiind Cartea lui Iov.

Daca omul greseste, greseste repetat, insista in greseala, morala lui este inversata si in acest fel primele imagini ale filmului vin si ne prezinta a priori, un oras inversat, zgarie nori care isi indreapta ultimele etaje in jos, spre abis.

Foarte interesanta ideea de a aduce o mana de oameni, cinci persoane necunoscute una alteia, cinci entitati diferite unite printr-o singura trasatura – aceea ca fiecare este depozitara unor grave greseli in viata, unor abdicari de la cinste, de la morala, de a-i aduce spuneam si de a-i incorseta intr-un spatiu limitat, redus la peretii unei cabine de lift dintr-o uriasa cladire de birouri din Philadelphia. Teroarea este construita magistral pas cu pas in cabina blocata undeva in putul liftului, suspendata in timp si spatiu, cu un singur canal de comunicare din afara catre interior, fiecare personaj devenind un prezumtiv dusman, un posibil criminal, din momentul primei morti in acest cubicul al groazei. Un agent de vanzari veros si cinic (prima victima), o femeie in varsta, intepata, plina de prejudecati si hoata, un agent de paza cu antecedente si cu crize de autoritate, o tanara care si-a negociat frumusetea intr-o casnicie de interes, un mecanic care a incercat sa uite pe campurile de lupta din Afganistan trauma vinovatiei si a lasitatii, entitati distincte dar egale intru greseala, stapanite pe rand de forta distructiva a diavolului. O cruda batalie fara arme pe care reuseste sa o identifice din exterior Ramirez, catolic fervent, in constiinta caruia sunt adanc inradacinate superstitiile mediului din care a emigrat in State si care in fata monitoarelor ce culeg cadru cu cadru imaginile din cabina groazei, zareste imaginea in zvarcolire a insusi Diavolul. Incidentele se precipita, tensiunea se amplifica, numarul victimelor inexplicabile creste si numai determinarea si profesionalismului detectivului de la Philadelphia PD Sectia Omucideri, care apeleaza la o mare desfasurare de forte: politisti, pompieri, conduce la salvarea in extremis a ultimei persoane in viata, mecanicul. Si inca nu stim exact daca aceste forte umane au reusit sa-l salveze pe tanar, sau puterea acestuia de a privi adanc in constiinta sa si de a-si recunoaste greul pacat ce l-a apasat timp de 5 ani: a accidentat, fiind beat la volanul masinii sale, o tanara femeie si pe baiatul ei, parasind cu lasitate locul accidentului. Fapt este ca Diavolul, incarnat terifiant in corpul femeii in varsta moarte, isi baga coada intre picioare si trebuie sa renunte la ultimul suflet urmarit in aceasta vanatoare a celor cazuti in greseala. Si in ideea ca viata este un cerc, arcul se inchide la distanta de cinci ani in timp, pentru ca iata, tocmai familia detectivului Bowden este aceea care si-a pierdut viata ca urmare a greselilor tanarului salvat. Si Bowden isi invata lectia, aceea ca numai iertarea il  elibereaza si ii  ofera posibilitatea sa isi continue viata.

Devil

Dupa cum spuneam, arhitectura acestui film nu a fost deloc usoara, crearea unei tensiuni in crestere intr-un spatiu fix si limitat. Astfel, Mapa de Presa ne informeaza ca: „Crearea liftului a fost dificilă, pentru că trebuia să fie realist, dar să şi lase loc imaginaţiei publicului, pentru că avem dea face cu un thriller supranatural. Fraţii Dowdle au apelat din nou la scenograful Martin Whist, care lucrase înainte la Cloverfield. Pentru că era esenţial ca fiecare personaj să aibă o scenă care să devină semnătura sa în film, realizatorii au creat spaţiul liftului ca pe un loc maleabil, care să ne permită să vedem situaţia prin privirea fiecărui personaj. Astfel, în funcţie de acţiunile personajelor, s-a scos peretele drept, apoi peretele stâng, apoi a fost ridicat sau coborât tavanul. În tot acest timp s-a păstrat locul extrem de îngust, pentru veridicitate şi pentru a obţine efectul de claustrofobie.

Tot pentru verdicitate, ori de câte ori se filma vreo scenă în lift, realizatorii au cerut actorilor să fie prezenţi în formaţie completă, chiar dacă nu aveau nicio replică. Era nevoie ca toţi să fie pe aceeaşi lungime de undă şi să simtă emoţia şi teroarea celuilalt. »

Si iata ce ne comunica Mapa de Presa in continuare : « Legendarul director de imagine Tak Fujimoto, aflat la a patra colaborare cu Shyamalan, pentru a crea lumina de care era nevoie, a mers atât de departe, încât a cerut întregii sale echipe să poarte tot timpul halate albe de laborator, care să reflecte lumina încontinuu. »

The Night Chronicles

Imaginea are un rol deosebit in aceasta pelicula, ea actioneaza ca un personaj malefic, care manipuleaza realitatea si ii reveleaza aspectele sumbre, ascunse, intunecate, inversate fata de ordinea fireasca a lucrurilor. Ochiul este secondat in permanenta de sunet, vinovat fiind Fernando Velásquez pentru fiorul halucinant de teroare indus de coloana sonora inspirata a filmului.

Shyamalan a ales cu multa inteligenta si determinare o distributie care s-a mulat perfect scopului, actori talentati cu recomandari de cariera serioasa, cu roluri anteriore in productii meritorii si care s-au integrat intr-o echipa sudata, niciunul subrogandu-si rolul de vedeta sau personaj principal, caci in acest film – rolul principal ii apartine celui nevazut, celui din calea caruia trebuie sa ne ferim in viata, adica Diavolului

Un cuvant deosebit pentru Chris Messina, pentru incrancenarea care i se citeste pe fiecare trasatura a fetei, dar si pentru inteligenta cu care care ne lasa sa observam traiectoria personajului catre definirea calitatilor sale umane. Si mai subliniez placerea de a o reveda pe Jenny O’Harra, una dintre veteranele filmelor dar si a multor indragite seriale de televiziune americane.

Un ultim citat din Mapa de Presa: „Publicul trebuie să se aştepte ca Demon să-l poarte într-o călătorie ameţitoare şi halucinantă, cu un mesaj despre asumarea responsabilităţii pentru fiecare din faptele noastre”

Si un ultim cuvant de apreciere pentru acest atat de uimitor si complex personaj al cinematografiei contemporane, M. Night Shyamalan pe care il alatur ca substanta altui nume creator de fiori si tenebre angoasante, danezul Lars von Trier.

Nota: 8.5/10 (poate e ceva in plus pentru mesaj)

Piranha 3D (2010)

Azi am avut o pornire masochista! Mi-am propus sa raman in sala de proiectie pana la sfarsitul filmului .

Si in final am exclamat, in conformitate cu repetatele expresii din pelicula: Oh My God! Oh, Shit!

Si bine ca nu am stat prea aproape de ecran, in felul acesta evitand sa sara pe mine ceva din cantitatile impresionante de sange.

Inscriindu-se in traditia filmelor ce isi trag  tema din acel Falci al lui Steven Spielberg, aceasta noua productie nu a reusit sa-mi insufle groaza si teroare, nu m-a determinat nicio clipa sa cantaresc ipoteza verosimilitatii existentei undeva in strafundurile oceanului a unei enclave populate de relicvele fioroase ale unei faune conservate timp de milioane de ani si una peste alta mi-a starnit doar un sentiment de neputinta si de revolta in privinta risipei financiare si umane consumate.

Richard Dreyfuss

In Mapa de Presa pusa la dispozitie de catre MediaPro Distribution am citit: “Când Aja a citit prima dată scenariul scris de Pete Goldfinger şi de Josh Stolberg, regizorul avea alte angajamente. Ani mai târziu, a revăzut scenariul. Aja îşi aminteşte: ,,Le-am spus că e exact baza unui film pe care mi-ar plăcea să-l fac. Voiam să revin la conceptul de ‘vacanţă sângeroasă’, voiam s-o fac mai înspăimântătoare, mai sângeroasă, cu mai multe scene de acţiune, cu personaje mai bine conturate. Voiam să fac un film mare, iar Dimension şi Bob Weinstein mi-au permis acest lucru.”

Hai sa fim seriosi, unde oare este acel film mare? Un scenariu saracut cu duhul, clisee peste clisee, o armata de interpreti mai mult sau mai putin actori, dezbracati cu amanuntul si improscati la greu cu sange, tipete si urlete de groaza…pestisori si pesti realizati digital, dar penibil de neconvingatori…

Producătorul executiv Alix Taylor are urmatoarea afirmatie:

,, Producătorul Mark Canton spune că e Fălci al timpului nostru, dar eu cred că e mai mult de atât. Pur şi simplu e mai distractiv.”

Si din nou, Regizorul Aja ne spune:

,,Cred că această experienţă absolută va prinde la public,” adaugă Aja. “E nebunia vacanţei care se transformă într-un dezastru de proporţii când pestii piranha reapar şi atacă pe toată lumea. Ştii că te vei distra, ştii că vei fi speriat.”

Vreau sa stau si eu de vorba cu cineva care s-a distrat sau care s-a speriat – sa-mi explice si mie DE CE?

Piranha 3D

Hai totusi sa spun si vreo doua cuvinte bune

Placerea revederii timp de cateva zeci de secunde a unui Richard Dreyfuss imbatranit dar aureolat de marele sau talent. Citez din Mapa de Presa:

<Încercat de obişnuitul său cinism, Aja n-a crezut că l-ar putea contracta pe Dreyfuss. Dar, în final, starul a acceptat ,,şi Richard Dreyfuss a apărut pe platou pentru scena aceea. Este complet conştient de ceea ce face. Ţinuta lui e aceeaşi purtată de Matt Hooper. Ochelarii sunt exact la fel ca ochelarii lui Matt Hooper în Fălci. Totul este identic. Ba chiar cântă aceeaşi melodie la începutul filmului ‘Show me the way to go home’. Şi Richard s-a jucat cu scena asta. Parcă un personaj iese dintr-un film pentru a intra în altul.”>

Ei da, daca ar fi mers in continuare pe ideea unei pastise amuzante la Falci, poate ca lui Aja i-ar fi iesit un film digerabil!!!

In rest, urmeaza doar nota mea, destul de indulgenta

Nota: 2/10