Letters to Juliet (2010) -Scrisori catre Julieta
Regia: Gary Winick
Distributia: Amanda Seyfried, Gael García Bernal, Vanessa Redgrave, Christopher Egan

Puteti cumpara DVD-ul acum, de pe ProVideo.ro.

Nu pot egala in niciun caz recenzia Deliei la acelasi film, dupa ce a fost premiera pentru presa oferita de MediaPro Distribution si a fost destul de impresionata, iar eu va recomand sa o cititi cu multa atentie. Nu ramane decat sa va ofer propria opinie despre acest film, dar si o pledoarie pentru vizionarea filmelor de acest tip: comediile romantice americane. Letters to Juliet se incadreaza in acest tipar si este un film dulce, suav si pozitiv, ne poarta prin Italia romantica si nu se poate termina altfel decat fericit pentru toti protagonistii. Chiar daca nu este deloc incadrabil in categoria capodoperelor, nici a filmelor care vor deveni clasice, este un film pe care il recomand cu caldura celor care mai cred in dragostea autentica si in fericire.

Letters to Juliet

Nimic nu este simplu in aceasta lume. Nici viitoarea casnicie a lui Sophie nu este straina de acest concept, pentru ca viitorul ei sot, chiar daca se afla in preluna de miere la Verona, se ocupa mai mult de intalnirile cu oamenii de afaceri si cu profesionistii restaurantelor si cramelor de regiune, decat sa se ocupe de ea si de dragostea lor. Astfel ca ea evadeaza in orasul indragostitilor Romeo si Julieta si ajunge exact in locul potrivit: cladirea unde se raspunde la scrisorile adresate de indragostiti celebrei Juliete. Iar viata ei se schimba, plecand in calatoria vietii ei, in cautarea unui barbat a carui scrisoare pentru Claire (Vanessa Redgrave) a ajuns poate prea tarziu la Julieta. Nici nepotul lui Claire nu este de lepadat, desi disputele de la inceput par ireconciliabile.

Iubirea

Vine un moment (dar nu numai unul) cand este nevoie de un astfel de film si de optimismul debordant care se debaja din acesta. Iubirea are nevoie mereu de o a doua sansa, iar Sophie se agata de aceasta sansa si nu ii mai da drumul in niciun moment. La fel si noi, spectatorii, trebuie sa ne fructificam sansele la fericire si iubire, iar atunci cand aceste doua sentimente sunt castigate trebuie sa le mentinem si, din cand in cand, sa ne amintim de clipele de euforie de la inceput.

Si aici intervine recomandarea mea de a privi astfel de filme romantice, la care nu am renuntat niciodata, indiferent de moment si de calitatea artistica mai putin importanta a lor: avem nevoie de emotie si de sentimente, avem nevoie sa ne amintim ca putem iubi cu aceeasi intensitate ca la inceput, ca putem fi fericiti si pentru noi, dar si pentru cei din jur, chiar daca acestia sunt doar actori, iar povestea lor este doar una imaginata de scenaristi. Pentru ceilalti, mai putin fericiti si care nu si-au gasit iubirea, nu trebuie sa renunte la scopul lor. Si dupa multi ani, ei isi pot afla dragostea sau isi regasi prietena sau prietenul pierduti peste ani, asa cum Claire isi gaseste prietenul italianul dupa 50 de ani de la iubirea lor timpurie. Din toate aceste motive, dar si altele pe care le veti afla din film, va recomand Letters to Juliet, pentru ca “cea mai frumoasa poveste de dragoste e povestea ta”.

Nota: 8/10

Puteti cumpara DVD-ul acum, de pe ProVideo.ro.

Blindness (2008) – Alb orbitor
Regia: Fernando Meirelles
Actori: Julianne Moore, Mark Ruffalo, Yûsuke Iseya, Danny Glover, Gael García Bernal

Dupa cum spuneam si atunci cand vorbeam de Eseu pentru orbire, am vazut Blindness acum aproape doi ani si mi s-a parut un film impresionant. De aceea, dupa lecturarea cartii, am revazut filmul si mi s-a parut mult mai slab decat cartea, care a fost o capodopera. Cu toate acestea, multe dintre notele de lectura de atunci isi pastreaza actualitatea si le preiau mai jos: “Un film aflat la granita dintr-unul stiintifico-fantastic si o drama psihologica despre supravietuire. Orbirea instaurata pe Pamant ii determina pe cei care inca nu s-au imbolnavit sa ii puna in carantina pe ceilalti, in niste sanatorii inchise, in conditii de nedescris asemanatoare cu lagarele de concentrare. Pentru cei inchisi acolo, totul tine de supravietuire. Filmul este o ecranizare dupa romanul “Ensaio sobre a segueira” a lui Jose Saramago.

Intr-o zi, la o intersectie, odata ce culoarea semaforului se face verde, o masina inainteaza doar un metru si apoi se opreste brusc. Lumea se strange in jurul acesteia, pentru a constata ca soferul japonez orbise dintr-o data si nu mai poate conduce spre casa. Un pieton se ofera sa il duca acasa, insa o face doar pentru a-i fura masina. Sotia orbului insista sa il duca rapid la oftalmolog, insa doctorul nu gaseste nimic defect la ochi si ii recomanda niste analize mai aprofundate la un spital. Continua sa isi vada pacientii: o prostituata care folosea in fiecare moment ochelari de soare, un baietel de cativa ani sau un batran care nu mai avea decat un ochi. Seara, doctorul se intoarce la sotia sa, preocupat de cazul pacientului orb.

Blindness

Dimineata, doctorul se trezeste si isi da seama ca a orbit si el. Intelege ca boala este contagioasa, mai ales cand afla ca toti cei care au luat contact cu soferul orb, pe care i-am descris pe scurt mai sus, au orbit peste noapte. Numai ca boala nu este la un nivel asa de mic si totul devine o problema mondiala. Incearca sa stea departe de sotia lui, interpretata de Julianne Moore, dar aceasta il respinge, asumandu-si riscul de a deveni si ea oarba. Ajung intr-un sanatoriu pustiu, internati de guvern si aici singura speranta de supravietuire este ea. Desi doctorul va fi un conducator al salonului in care traiesc, adevarata conducatoare este ea, ii conduce prin capacitatea ei de a vedea, fara ca pacientii internati acolo sa cunoasca asta.

Blindness

In spitalul dezafectat in care se petrece majoritatea actiunii, ne aflam in fata unei imagini a lumii apocaliptice. Dintr-o lume civilizata, cu reguli, cu norme sociale, cu bunastare, persoane oarecare ajung oarbe si neajutorate. Mancarea care li se da este prea putina si, din cand in cand, lumea se revolta, exista conducatori temporari cu tendinte dictatoriale, care, in cele din urma, sunt ucisi pentru ca lumea in miniatura de acolo sa supravietuiasca. Un lagar de concentrare, in care fiecare poate deveni gardian, calau sau detinut, in care cei din salonul 3, cu doctorul si sotia lui in frunte incearca instaurarea unei democratii vremelnice.

Filmul este cutremurator in multe momente: imagini cu rani deschise, cu caini care se hranesc cu cadavre umane, cu toalete distruse si murdare din cauza orbirii oamenilor, cu orase distruse ca in filmele despre disparitia civilizatiei. Pe de alta parte, mesajul este ca oamenii, in orice conditii, isi pot uni sentimentele umane pentru a reusi sa supravietuiasca in cadrul unui grup. De altfel, finalul ii gaseste pe cei care au deschis filmul ajunsi la casa doctorului, traind ca o comunitate inchisa, departe de dezastrul din oras. Pana in clipa in care, japonezul care a orbit prima data incepe sa vada. Speranta in vindecare apare. Julianne Moore pare sa se specializeze pe acest gen, dupa reusitele (dupa umila mea parere) din Children of Men, The Forgotten sau Next.

Nota: 8/10

Trailer:

Letters to Juliet (2010) -Scrisori catre Julieta
Regia: Gary Winick
Distributia: Amanda Seyfried, Gael García Bernal, Vanessa Redgrave, Christopher Egan

Si iata – pentru edificare – un link catre adresa Clubului Juliet, foarte atractiv pentru firile romantice: http://www.julietclub.com/en/club.asp

Claire si Lorenzo - Letters to Juliet

Un film extraordinar de agreabil, cu un scenariu construit cu talent si inteligenta, cu simtul echilibrului, al intelegerii sufletului omenesc, cu umor si cu duiosie, un mesaj cald si plin de incredere in marile bucurii ale vietii, in ideea ca atunci cand este vorba despre iubire – nu e niciodata prea tarziu si destinul lucreaza pentru unirea celor sortiti unii altora. Si acest scenariu a intrat pe mana unui regizor la fel de talentat, de inteligent si de sensibil, care a stiut sa-si alature o echipa de productie si o distributie perfecte realizarii unei mici bijuterii slefuite. Spun o mica bijuterie… si e bine asa, o mica bijuterie slefuita cu talent poate bucura sufletul si mintea mai adanc decat una mare, excesiv stralucitoare si naucitoare.

Este vorba despre o tanara newyorkeza talentata sincera si frumoasa, in plin efort de afirmare profesionala in jurnalistica, logodita cu un tanar american de origine italiana angrenat si el in realizarea proprie afaceri – un restaurant. Cei doi se iubesc, isi impartasesc zilnic cautarile, sperantele si realizarile, insa exista un mic decalaj de implicare intre ei, caci Victor este atat de acaparat de proprii “taitei” si de propriile aranjamente de viitor, incat vocea partenerei, Sophie, ii ajunge din ce in ce mai greu la suflet si in minte.

Victor - Letters to Juliet

Cei doi hotarasc o originala pre-luna de miere, inaintea casatoriei, pentru ca Victor sa poata realiza linistit, la intoarcere, deschiderea mult doritului sau restaurant.

Si pornesc catre Nordul Italiei, Verona fiind destinatia romantica a acestei calatorii, unde de fapt, se dovedeste ca in subsidiar, Victor avea aranjate o sumedenie de intalniri de afaceri, de calatorii in regiune pentru degustari prin podgorii si pivnite de vinuri, de branzeturi prin pivnite special amenajate (unde se simte precum un soricel la cascaval), de participari la licitatii specializate pentru loturi de bauturi vechi si de valoare… Caci … spune Victor, Verona, sau Lacul Guarda, sunt acolo de “sute de ani”, insa licitatia este “doar maine” si un poate fi ratata ?

Dar Sophie nu empatizeaza cu toata acesta activitate, ea vrea sa simta Italia, sa cunoasca orasul, zona, Italia, sa se plimbe. Ceea ce trebuie sa recunosc, pentru mine si pentru orice spectator, este o binefacere, caci intram astfel in magia plina de caldura, culoare si istorie romantica a Veronei. Alaturi de silueta zvelta, de pletele blonde si de imensii ochi albastri ai Sophiei, ajungem la casa Julietei Capulet unde zeci de tinere venite din toate colturile Italiei si ale lumii, stau pe banci si isi concep scrisorile catre Julieta, povestindu-si iubirile si cerandu-i sfaturile. Si facem cunostinta cu acest obicei vechi de zeci de ani, caci scrisorile lor de suflet sunt lipite pe zidul stravechi al casei, de unde sunt culese de catre “secretarele Julietei”, care cu dragoste si devotament raspund fiecareia in parte. Uimita si miscata in fata zidului tapetat cu toate aceste picaturi de suflet, Sophie dizloca din greseala o piatra, dincolo de care, in micul gol dezvaluit, vede un plic impaturit. Un plic ramas fara raspuns de 50 de ani, dupa cum se dovedeste, prin care o tanara englezoaica, Claire Smith, care studia artele in Toscana, ii cere sfatul Julietei, povestindu-i dragostea ei pentru Lorenzo Bertolini din Sienna, dar si lasitatea ei, caci a fugit din fata iubirii, si-a parasit alesul si s-a reintors in Anglia.

Sophie - Letters to Juliet

Sophie ajunge sa le cunoasca in biroul lor pe cele 4 secretare ale Clubului Juliet, un buchet incantator de femei cu suflete mari si cu un umor si mai mare, caci ele il numesc pe « Shakespearelli – un mare italian » ?, le citeste scrisoare veche si ingalbenita si ramane alaturi de ele sa raspunda atat de tarziu acelei Claire din Anglia.

Si surpriza, Claire, insotita de tanarul ei nepot Charlie, vine in Verona ca urmare a primirii raspunsului Sophiei si cu hotararea si speranta ca isi va reintalni iubirea tineretii, pe Lorenzo – sufletul ei pereche, al carui inel daruit odinioara, il poarta inca aproape de inima sa.
Charlie e sceptic, isi ocroteste bunica de eventuale dezamagiri, e rece, distanta, ba chiar usor grosolan cu Sophie, dar intre varstnica Claire, inalta, supla, cu urmele clare ale frumusetii de odinioara pe chip, cu ochii albastri care reflecta calm, determinare, bogatie sufleteasca si romantism ramas viu in ciuda anilor trecuti peste ea si multor incercari ale vietii si tanara americanca Sophie, se naste o simpatie de suflet si de simtire, astfel incat triada porneste intr-o mununata calatorie in cautarea lui Lorenzo.

Si din nou, in beneficiul spectatorilor, pentru ca – cu talentul si cu expertiza sa de documenta-rista, Sophie organizeaza cu harta zonei in fata, cercul care include tintele numite Lorenzo Bartolini – spun in beneficiul spectatorilor, pentru ca avem parte sa calatorim in zone superbe (si e imposibil sa un-ti doreste o excursie viitoare in splendidele peisaje ale Italiei), avem parte de multe tipologii de “Lorenzo” pline de umor, avem parte de o intelegere si o comuniune speciala care se naste intre cei trei eroi, posesori fiecare a cate unei perechi de ochi albastri splendizi, avem parte de inflorirea unui sentiment special de apropiere si apoi de dragoste intre Sophie si Charlie. Toate eforturile cautarilor sunt insa zadarnice si exact in momentul abandonului, soarta isi spune din nou cuvantul, caci sunt soarele torid, in timp ce masina trece pe langa o vie intinsa, Claire are o strafulgerare: in silueta unui tanar brunet lucrand langa aracii vitei de vie, recunoaste amintirea lui Lorenzo de odinioara. Masina opreste, Claire coboara, se indreapta spre baiat, acesta este cu adevarat un Lorenzo Bartolini, caruia i se alatura tatal sau, tot un Lorenzo Bartolini si asta nu este tot, caci pe bunic, plecat intr-o plimbare calare il cheama tot Lorenzo Bartolini ?

Claire si Lorenzo Nunta - Letters to Juliet

Bunicul apare drept si falnic, coboara de pe cal si imaginea emotionanta a capetelor celor doi, revazandu-se si recunoscandu-se dupa 50 de ani, se decupeaza ingenios pe fundalul cerului albastru. Si asa dupa cum spune bunicul Lorenzo, “am plecat sa calaresc batran si m-am intors in adolescenta! Destinul a vrut sa ne reintalnim, Grazie Destino!”

De aici incolo, in ceeace-i priveste pe Claire si pe Lorenzo, suntem edificati! Fiecare si-a pierdut perechea alaturi de care si-au petrecut mare parte din viata si fiecare este liber sa implineasca ceeace destinul le-a harazit.

Nici in privinta Sophie nu avem o surpriza prea mare, caci suflet curat si cinstit, ea recunoaste in mijlocul bucatariei impresionante a noului restaurant al lui Victor, ca nunta un mai poate avea loc, ca sentimentele ei un mai sunt aceleasi si ca relatia lor un mai poate continua. Nunta lor un va mai avea loc, insa Sophie primeste invitatia la nunta perechii Claire – Lorenzo, care se hotarasc sa implineasca voia destinului si vechea lor iubire, caci “daca a fost adevarata atunci, de ce un ar fi si azi”!

In mijlocul New Yorkului, multumita de reusita profesionala, caci punerea pe hartiei a povestii ei italiene este apreciata de Redactorul Sef, recitind scrisoarea din urma cu o jumatate de secol a lui Claire, Sophie hotaraste sa plece in Italia si sa fie martora nuntii perechii norocoase.

Si ca in neuitatele comedii ale lui « Shakespearelli » ?, jocurile si incurcaturile dragostei ne mai provoaca un ultim zvac ?.

Sophie, trista si dezamagita – caci alaturi de Charlie o descopera pe cea numita Patricia (fosta iubita de care acesta se despartise), se ridica de la ospatul de nunta, se refugiaza intr-un balcon asemanator balconului Julietei, de la inaltimea caruia recunoaste in fata lui Charlie (Romeo), ca a rupt logodna cu Victor, pentru ca “Honestly, I Love You”!

Insa e inutil, intrucat, spune ea, il vede pe Charlie, alaturi de Patricia, revenind la vechea lui legatura. Insa Charlie, amuzat, spune ca “Patricia e verisoara mea, exista multe Patricia in lume, dar O SINGURA SOPHIE”. Frumoasa replica, dupa care fericitul si vajnicul Romeo incepe sa urce spre balconul Julietei, catarandu-se pe vrejurile unor plante, care bineinteles, cedeaza sub greutatea lui. In urmatoarea scena, Charlie e lat intins pe pamant, capabil sa-si miste numai buzele, pentru a primi sarutul Sophiei, sub ochii perechii Claire-Lorenzo si ai celorlalti nuntasi.

Claire, Sophie si Charlie - Letters to Juliet

Un final fericit, incantator, care incununeaza in mod fericit aceasta comedie romantica care mi-a placut cu fiecare cadru, cu fiecare peisaj, cu fiecare melodie, cu fiecare chip si cu fiecare sclipire de umor, in ciuda faptului ca viata pare la un moment dat prea usoara, prea simplificata, ca visele se implinesc prea usor, ca dragostea se castiga pera usor. Dar hai sa zicem ca e o conventie, e un film si pana la urma… de ce un ar fi posibil?

Decoruri, costume si incadrari inspirate, care vin cu naturalete si inteligenta in poveste.

Si o distributie perfecta. Placerea de a revedea o mare doamna a ecranului, o Vanessa Redgrave frumoasa, distinsa, expresiva, mobila, perfect credibila intr-un rol mai tanar decat anii pe care ii poarta cu multa eleganta. Placuta aparitie si talentat Gael García Bernal, in rolul workaholicului, care pierde contactul cu viata, cu realitatea, cu iubirea, punandu-si la bataie toate resursele in scopul implinirii muncii sale. Viata e complicata: si munca si dragostea trebuie sa-si gaseasca un echilibru perfect, ceea ce e cam greu uneori ?. Si tipul asta intra perfect in rol, narile lui freamata in permanenta dupa miroul bucatelor, ochii lui privesc in permanenta in interior spre planurile in elaborare, papilele lui gustative gonesc dupa aroma vinului, a taiteilor, a cscavalurilor. Nicio clipa, nu ai impresia ca e constient de minunea de fata de langa el.

Caci, asa cum am observat si zilele trecute vizionand „Chloe”, Amanda Seyfried nu e numai o frumusete interesanta, e si o actrita completa, pe chipul careia se citesc o multitudine de sentimente si de stari, definite cu tuse fine de imensii ei ochi albastri, care rad, care lacrimeaza, care se mira, care se bucura si care „comunica” cu inteligenta unui profesionist deplin format. Poarta pe umerii ei fiecare scena a filmului si leaga intr-un bun melanj toate celelalte personaje. Si daca a venit vorba despre celelalte personaje, consider ca este o mare reusita a filmului, creionarea fina si subtila a numeroase portrete umane: galeria plina de umor a Lorenzilor, grupul de secretare ale Julietei, fiecare interpretat cu har.

Christopher Egan nu mi-a pus cine stie ce, o interpretare corecta, „un tip scortos de Oxford” pentru inceput, apoi sensibilizarea si umanizarea lui, actorul subliniaza bine legatura de suflet pe care o are cu bunica lui, cum spuneam, o interpretare corecta, o figura deschisa si un zambet luminos. Cam atata.

Si iata, tot pentru o mai completa informare, notele complete din Mapa de Presa a MediaPro Distribution:
http://www.4shared.com/document/eD2nVSSh/Despre_Scrisori_catre_Juliet.html

Piesele muzicale alese pentru ilustrarea acestei pelicule sunt incantatoare, au parfumul Italiei de ieri si de azi, si debuteaza si se incheie cu 2 cunoscute melodii americane. Si iata cateva dintre ele:

• „You Got Me” (Compozitori Colbie Caillat/John Shanks – interpreta Colbie Caillat – http://www.youtube.com/watch?v=PLFbvaN310c
• „Un Giorno Cosi” (Compozitor Massimo Pezzali, interpretat de 883) – http://www.youtube.com/watch?v=HGn2dkxF9OM
• „Quando, Quando, Quando: (Compozitori: Tony Renis/Alberto Testa, interpreti: Lisa Jane/Chris Mann) – http://www.youtube.com/watch?v=L_PDOy8R95g
• „Per Dimenticare” (Compozitori: Matteo Maffucci/Thomas De Gasperi/Enrico Ciarallo/Danillo Paoni, interpretata de Zero Assoluto) – http://www.youtube.com/watch?v=TrpDxz9487M
• „Sono Bugiarda (I’m A Believer)” (Compozitor Neil Diamond, interpretat de Caterina Caselli) – http://www.youtube.com/watch?v=jF_lGrD_3gg
• „Guarda Che Luna” (Compozitor Gualtiero Malgoni, interpretat de Fred Buscaglione) – http://www.youtube.com/watch?v=04QkwmMW8-o
• „What If” – in final (Compozitori Colbie Caillat/Rick Nowels/Jason Reeves, interpreta Colbie Caillat)

Nota: 8.5/10

Y tu mamá también (2001) – Si mama ta la fel!
Regia: Alfonso Cuaron
Actori: Maribel Verdu, Gael Garcia Bernal, Diego Luna

Aceasta este o poveste despre sex, ar spune unii. Aceasta este o poveste despre viata, ar spune altii. E un pic din fiecare dintre acestea, sexul abunda, dar este incitant, viata este prezenta in fiecare clipa, in fiecare dintre ipostazele ei, dar mai presus de toate este o poveste despre moarte. Luisa Cortes, femeia care se unduieste si apare in mintea personajelor, dar si in a noastra, nu este decat imaginea mortii in viata tuturor, imagine ce o urmareste pana si pe ea.

Doi tineri vor sa descopere adevarata viata, desi fiecare dintre ei au o prietena, care le satisface dorintele sexuale fara mofturi, dar si fara mare imaginatie. Numai gandul la ”matusica” Luisa le starneste vii fantezii, iar cand aceasta decida, nefericita fiind, sa ii urmeze in drumul spre plaja, se inarmeaza cu sarm, dorinte, rabdare, dar si prezervative cat cuprinde. Care vor ramane nefolosite, caci Luisa stie ce acestia isi doresc si nu ii lasa sa astepte, dar nici sa le utilizeze, fiind doar niste baietasi simpli, care nu si-o pot tine in pantaloni, avantati in prima relatie cu adevarat erotica.

Surpinde insa deasa referire la moarte. Desi se poate spune ca aceasta vine mai ales din partea principalului personaj feminin, pentru care viata destul de desantata pe care o are este doar o ultima clipa de fericire inainte de moarte, imaginile pe care ni le arata regizorul sunt cele mai relevante: nenumarate cruci, intinse pe marginea drumurilor pe care calatoresc cei trei, filmate in plan nemiscat si de aproape, parca cu scopul de a anunta ceea ce ni se releva la sfarsit: ca fiecare moarte este, prin sine insasi, un nou inceput. Gael Garcia Bernal ne dovedeste ca este un actor caruia i se potriveste fiecare rol, atat cele oferite de Cuaron, dar si cele in care l-am vazut mai demult, in regia maestrului Almodovar. Un actor tanar, talentat, intr-o continua ascensiune, data de rolurile bune pe care si le alege.

Nota: 8.5/10

La Mala educacion (2004)-Proasta crestere

Filmul urmareste destinul a doua personaje in decursul a trei perioade diferite: initial, idila inceputa in timpul scolii catolice intre Ignacio Rodriguez si Enrique, in timpul adolescentei lor. Pentru a-l pastra aproape pe Enrique, Ignatio face un sacrificiu mare si se ofera directorului scolii, parintele Manolo si incepe o adevarata viata de refugiu in bratele homosexualitatii si travestitilor.

La mala educacion

Dupa ani si ani, ei se reintalnesc aparent, iar Enrique, ajuns producator si regizor vestit, vrea sa ecranizeze povestea lor adolescentina, scrisa de Ignacio, dar fara sa cunoasca ceea ce s-a intamplat dupa 20 de ani in sufletul prietenului sau.

Un lucru complet schimbat fara de Volver si anume lipsa (aproape) totala a femeilor, asa cum Volver este cunoscut pentru lipsa similara a barbatilor. De asemenea, un nou film impregnat de “tare’ ale societatii: pedofilie, homosexualitate, viol, travestiti. Prin ce ma impresioneaza pe mine Almodovar? Prin ilustrarea impresionata a multiplelor circumstante ale personalitatii umane si prin dezvaluirea unor aspecte mai putin ilustrate ale acesteia (parca incep sa il cunosc-sa vedem filmul din seara aceasta). Insa, cum am mai spus, aceasta din urma poveste este destul de intortocheata si nu reuseste sa dezvaluie indeajuns de mult emotiile prin care trec personajele. De altfel, pot spune ca nu am regasit (aproape) nici o emotie.

Nota: 7/10