The Tourist (2010) – Turistul

Marturisesc ca nu imi place Angelina Jolie. Ca actrita, mi se pare ca nu face nimic in sensul de a-si folosi mai mult talentul actoricesc decat felul in care arata, iar felul in care arata… Ei bine, nu este genul meu si nu sunt probabil genul ei, si nu imi pasa deloc despre povestea ei de dragoste cu Brad sau despre copiii lor adoptati. Pe de alta parte, il admir foarte mult pe Johhny Depp, m-a facut sa urmaresc chiar si filme despre pirati si este unul dintre actorii care, din punctul meu de vedere, nu poate face nimic gresit. Asa ca mi-am asumat riscul si am apasat pe butonul ‘Record’ al canalului de cablu pentru a inregistra ‘The Tourist’ si apoi pe ‘Play’ pentru a-l viziona.

De ce? Poate ca a fost numele regizorului care m-a facut sa ma decid – este vorba de Florian Henckel von Donnersmarck si, in cazul in care vi se pare ca este un nume german prea lung, intrati pe IMDb pentru a vedea intregul sau nume – si motivul este acela ca, in nu prea lunga sa filmografie, se afla unul dintre cele mai bune filme din istoria cinematografiei post-comuniste despre Europa de Est – ‘The Lives of Others’.

Nu numai ca ‘The Tourist’ putea fi facut totusi de un alt regizor decat cel al filmului ‘The Lives of Others’, dar putea de asemenea fi produs pe o alta planeta. Este o capcana turistica si am cazut in ea aproape de bunavoie. Este un alt thriller despre identitati ascunse, cu o poveste care incepe in Paris pentru a continua in Venetia prin intermediul unui tren de mare viteza, cu prea multe referiri la Hitchcock si epigonii sai si prea putin suspans si emotii reale. Baietii rai sunt prea schematici, asa ca nu simtim nici bucurie, nici parere de rau cand acestia sunt doborati in doar cateva secunde.

As recomanda acest film? L-as considera o pierdere de vreme? De fapt, nici una dintre acestea. Angelina Jolie joaca asa cum ma asteptam, cu alte cuvinte ca o papusa de lemn frumos impachetata. Depp nu este la nivelul sau cel mai inalt, pare un pic amuzat sa fie in acest film, dar in final el reuseste sa il salveze de la dezastrul total. Povestea nu este rea, iar cinematografia si peisajele sunt suficient de bune pentru a permite filmului sa fie numit divertisment acceptabil. Nu este prima mea alegere sau recomandare, dar nu este nici un film de evitat.

Nota: 5/10

The Ides of March (2011) – Ziua tradatorilor

2012 este an electoral in Statele Unite si fiecare sezon electoral american este precedat cu cateva luni de un sezon de filme electorale. Trebuie sa fie cateva luni in avans care face ca anul de filme electorale sa fie un pic diferit de anul calendaristic, dar sa nu uitam ca exista si anul financiar, ca sa nu mai vorbim de varietatea anilor religiosi, toti acestia diferiti. Sunt doua motive imporante pentru care sezonul de filme electorale este diferit de sezonul electoral – in primul rand, desigur, sezonul premiilor Oscar si faptul ca, pana in iunie sau septembrie, realitatea devine prea interesanta pentru americani pentru a le mai pasa de filme. Asadar, timpul de a urmari filme electorale a venit si ‘The Ides of March’ este probabil primul film semnificativ al anului electoral 2012 .

George Clooney se afla din nou in fata camerelor in rolul guvernatorului Morris, candidatul la presedintie al democratilor, dar si in spatele camerelor ca regizor al ‘Ides of March’. Mi-a placut munca lui in ‘Good Night, and Good Luck’ si mi-a placut si aici. Are o mana precisa, un bun simt al cinematografic, este inspirat in alegerea distributiei si isi conduce bine actorii. Cu toate acestea, spectacolul ii apartine cu totul lui Ryan Gosling, actorul care pare sa domine sezonul si este din ce in ce mai bun cu fiecare film pe care il vizionez.

Intr-o interpretare concentrata, Gosling reuseste sa aduca pe ecran viziunea, sperantele, indoielile, ambitiile managerului de campanie politica Stephen Meyers, care aparent, in doar cateva zile de campanie, face tranzitia de la idealism la politica reala si trebuie sa puna intr-o balanta delicata adevarul personal si scopurile marete ale politicii. Philip Seymour Hoffman, care a disparut din raza mea dupa cateva roluri importante, se intoarce cu un rol cheie in aceasta poveste, Marisa Tomei are un rol mai mic decat mi-ar fi placut, dar este intotdeauna o placere sa o vad, Paul Giamatti si Evan Rachel Wood sunt superbi intr-o distributie echilibrata si bine regizata. ‘The Ides of March’ este un film bun fara sa iti ia respiratia.

Pasionatii genului si ai politicii americane, fanii lui George Clooney si ai lui Ryan Gosling vor iubi acest film. Noi restul il putem privi ca un thriller politic bine facut si bine interpretat, ca o poveste a sistemului politic american care a ajuns la maturitate, dar si ca un semn fara putinta de indoiala ca sezonul filmelor electorale a inceput deja. Exista o linie a povestii care mi s-a parut neglijata in totalitate si aceasta este tragedia personala a tanarului ucenic, care este doar pretextul dezvoltarii dramei personajelor principale. De aceea, cred ca ceea ce ii lipseste cu adevarat filmului este o mica doza de melodrama.

Nota: 6/10

A Christmas Carol (2009) – O poveste de Craciun

Am ales de Craciunul care a trecut unul dintre cele mai apreciate filme despre Craciun, despre care am citit in numeroase articole ca ocupa un loc fruntas in topul filmelor de sezon. Tin sa precizez macar doua lucruri de la inceput: nu am citit cartea lui Charles Dickens si nu am vazut nicio alta ecranizare a ei (desi de-a lungul istoriei cinematografiei a fost una dintre cartile favorite la transpunerea pe marele sau micul ecran). De asemenea, Jim Carrey este unul dintre actorii mei favoriti, chiar daca unii ii neaga talentele (pe baza maimutarelilor din filmele de inceput), iar altii il considera un adevarat talent, reusind roluri de calitate atat in comedii, dar mai ales in drame.

Regizorul Robert Zemeckis a incercat in “A Christmas Carol” un nou succes, pe aceeasi formula (reusita) cu care a realizat si “The Polar Express” in 2004: o animatie computerizata, cu un subiect legat profund de sarbatorile de Craciun, folosind actori reali, care si-au imprumutat infatisarea si vocea unor personaje animate. Din nou o distributie de succes, daca ne gandim numai la cateva dintre numele din acest film, precum Jim Carrey, Gary Oldman sau Colin Firth. Numai ca, spre deosebire de primul film, dupa parerea mea nu mai exista aceeasi substanta, este prea multa fantezie pentru a sluji scopului.

“A Christmas Carol” devine astfel nu un film pentru copii, ci doar unul pentru adulti si in special pentru aceia care au avut norocul de a citi si cartea lui Dickens, pentru a intelege ceva din transpunerea pe Marele ecran. Asa ca am fost dezamagit. Nu ma intelegeti gresit, filmul este excelent realizat, grimasele si uratenia sufleteasca a personajului principal, Scrooge (Jim Carrey) sunt perfecte si ne dorim ca un astfel de personaj sa nu existe.

De asemenea, mesajul filmul este cel care isi castiga atat adeptii, cat si nota bunicica de care beneficiaza pe IMDb (6.8 la aceasta data): exista in fiecare persoana suficienta bunatate si aceasta poate fi adusa la suprafata, chiar daca cu greu si uneori destul de tarziu, spre amurgul vietii. La fel exista si in batranul avar Scrooge, care a dus mereu o viata asociala, nu a daruit nimanui nimic in viata, iar cei din jurul sau se simt stingheri si sunt mereu certati de catre acesta. Nimic nu pare sa il poate schimba, dar exista totusi Craciunul: porneste intr-o adevarata calatorie initiatica (la finalul vietii), alaturi de trei spirite, Spiritul Craciunului Trecut, Prezent si Viitor, pentru a-si recunoaste propriile greseli din viata.

Deci un mesaj important, o realizare frumoasa, dar actiunea propriu-zisa este plictisitoare, incalcita si cu siguranta nu este filmul pe care ni-l doream de Craciun.  Lipseste coerenta, lipseste coeziunea dintre cele trei spirite si poate lipseste lumina necesara unui film, pana la urma, pentru copii. Spiritul Craciunului nu inseamna, totusi, sa fii bun numai de Craciun, ci este necesar sa fii bun tot anul, toata viata.

Nota: 5/10

Knowing (2009) – Numere fatale

Am ajuns la acest film destul de tarziu, desi la vremea cand a avut premiera in Romania, ii faceam un pic de publicitate pe site-ul nostru, fiind lansat de partenerii nostri de la MediaPro. Nici acum probabil nu ajungeam la el, daca nu gaseam DVD-ul undeva pe un raft uitat de lume la Carrefour, la un pret de nimic, alaturi de alte cateva filme, pe care le-am achizitionat si pe care le voi prezenta in viitorul apropiat. Nu trebuie sa uit ca Nicolas Cage este unul dintre actorii mei favoriti, chiar daca este considerat acum falimentar si accepta sa joace in orice film de duzina, departe de realizarile sale de acum peste 10 ani, care au culminat cu Oscarul pentru cel mai bun actor pentru “Leaving Las Vegas” (1996) si nominalizarea pentru “Adaptation” (2002).

Nu pot spune decat ca sunt pasionat de subiect: numerologia si previziunile despre viitorul omenirii sunt subiecte interesante si care, cu putina migala si talent, pot fi transpuse perfect pe marele ecran, reusind sa atraga spectatorii de toate varstele si, mai ales, pot deveni atat blockbustere, cat si filme-cult. Dar este nevoie, cum spuneam, atat de talent, cat si de multa grija si aplecare asupra subiectului, fiind necesar si un scenariu pe masura, coerent de la inceput pana la final. Tocmai aceasta ii lipseste lui “Knowing”: daca inceputul este aproape perfect, misterul fiind complet si actiunea principala si intrigile din jurul ei alese cu precizie, totusi sufera odata cu trecerea minutelor. Misterul pare rezolvat prea repede, iar filmul se transforma dintr-unul de mister intr-un SF fara gust si care copiaza alti precursori celebri, cum ar fi “Close Encounter of the Third Kind”.

Ce se intampla, ca de obicei pe scurt? In urma cu 50 de ani, elevii unei scoli din America sunt rugati de profesori sa scrie cuvintele dorite, care vor fi ingropate intr-o capsula a timpului, in curtea scolii, pentru a fi dezgropate 50 de ani mai tarziu de viitorii elevi… Acesti elevi nu sunt supusi niciunei interdictii: scriu ce doresc, fara sa descopere ceilalti. Printre ei, se afla Lucinda, o fata introvertita, un fel de Emo de peste timp, care este antisociala si de aceea aleasa pentru previziuni ale viitorului. Ceea ce scrie ea si primeste peste 50 de ani Caleb (fiul lui John Koestler, interpretat de Nicolas Cage) este o insiruire de numere, aparent fara logica, dar care peste ani au o oarecare insemnatate.

Peste ani, cand John se afla in fata listei, isi da seama ca numerele au prevestit toate dezastrele (naturale sau cu premeditare umana) ce au trecut peste Pamant in aceasta perioada, cu exceptia ultimelor trei, care sunt viitoare si pot fi astfel, spera el, deturnate. Iata o prima jumatate a filmului care este incitanta si care putea fi continuata la fel de impetuos. Numai ca scenaristii au ales alta cale: misterul se transforma in science-fiction, o idee umana logica, aceea a fetitei care a scris o insiruire de numere sub influenta unei previziuni interioare, se transforma intr-o influenta extraterestra, care nu are nimic de a face cu  propriile simtaminte. Un film promitator deci, de urmarit de fanii genului, dar caruia ii lipseste ceva, probabil coerenta.

Nota: 6/10

Cars 2 (2011)

Poate ca am o problema cu seriile de filme, atunci cand incerc sa le cuprind in cateva zile sau am doar o problema cu partea a doua a unei serii. Sau e doar conceptia generala si universal valabila ca sequel-urile sunt mai slabe ca subiect si continut si sunt prea putine exemple cand prima parte a unui film poate fi depasita. Asa a fost cazul si la “Cars 2″, un film mult-laudat in ultima vreme, concurent la premiile Oscar 2012 , dar care a venit dupa impresia excelenta facuta de prima parte.

Va povesteam acolo despre ce m-a impresionat si anume ca, pe langa realizarea de exceptie, cuprindea si un subiect care a atras suficient de mult spectatorii din intreaga lume, pe langa simpatia neconditionata a multor americani: celebra Route 66. In a doua parte a seriei, lumea din micul orasel din Valea Radiator este lasata in urma pentru a ajunge in lumea curselor adevarate, trecand pe rand prin Japonia, Italia si Anglia, unde un nou concept de Grand Prix se construieste pentru promovarea noului combustibil minune de pe piata, Olinol.

Chiar daca tema prieteniei familiale este aparent lasate la o parte, situandu-ne mai mult in fata unui film cu intriga preponderent politista, totusi aceasta exista. Locul lui Fulger McQueen ca personaj principal este luat de prietenul sau Mater (sau simpaticul nume de Bucsa in varianta in limba romana), care pleaca pentru prima data in calatorie alaturi de Fulger, prilej pentru a intra intr-o serie de incurcaturi caracteristice, dar in acelasi timp isi descopera o noua meserie: aceea de spion.

Iata-ne deci intr-un alt fel de film si intr-o altfel de lume: aceea a intrigilor periculoase, aceea a mafiei carburantilor, aceea a spionajului, in care vechii amici din Valea Radiator intra fara voia lor. Ei venisera doar pentru o cursa, nu? Cursele exista, acceleratia este din nou la maxim, dar ele sunt prea des puse in umbra de competitia financiara existenta in culise intre clanurile care vor sa castige pe alte planuri.

Prin urmare, ceva lipseste: sa fie doar Route 66? Nu, pare ca lipseste si spiritul primei parti.

Nota: 6.5/10

New Year’s Eve (2011) – De Anul Nou

In preajma sarbatorilor de iarna intra in joc armate mari! Noaptea despartirii de anul care se incheie si totodata a intrarii in cel nou desfasoara marile forte care isi dau mana pentru reusita acestui eveniment. Decoratori, organizatori, politisti, radiouri, televiziuni, muzicieni, bucatari…si nu in ultimul rand electricieni. Time Square este anual centrul newyorkez al stralucirii acestei  sarbatori.

Si ca un  – se pare – dedicat  acestor evenimente, nu numai americane, Garry Marshall, nu scapa prilejul sa mai adauge si New Year’s Eve langa precedentul Valentine’s Day! Prin urmare, asteptam cu interes Labor’s Day, Mother’s Day, Father’s Day, Ester, Thanksgiving Day, Groundhog Day, etc

Dar nu vreau sa fiu rautacioasa, sau scortoasa sau prea carcotasa si de aceea spun ca acest film, foarte american, daca pot zice asa ceva, iti da pe tot parcursul vizionarii o stare de bine: si zambet si o mica lacrima si speranta si ganduri bune. Pentru ca se compune din povestile de viata ale mai  multor personaje ale caror destine se impletesc, se construiesc si se reconstruiesc in cele douzeci si patru de ore care preced “marele eveniment”. Si pentru ca se vrea un indemn – cum spuneam – catre speranta, catre iertare, catre sansa de a-ti asculta inima. Poate ca sunt singurele momente din an cand ii simti alaturi pe ceilalti, cand simti ca ai curajul sa faci un pas mult dorit, cand simti ca poti sa reusesti, cand simti ca iubesti si ca esti iubit. Si cine stie, poate ziua de maine va fi mai buna, va fi inceputul partii frumoase din viata ta!

Personajele sunt succint creionate si povestile lor sunt conectate magiei noptii de ajun. Povesti despre clipele dinaintea mortii, dar si despre nasterea unor noi vieti . Si toate acestea, in ambianta unui oras care ni se dezvaluie intr-o multime de fatete si prin numeroase personalitati notabile (sa nu il omitem pe insusi Mr. Bloomberg). Constructiile si motivarile sunt atat de credibile pe cat vrem noi sa fie: un exercitiu si din partea noastra, a celor din sala. Haideti sa credem – si ne vom simti mai bine. Chiar daca dupa cateva ore de la vizionare, vom cadea cu toti in prozaismul si zbaterile si angoasele zilnice. Precis insa ca vom castiga ceva-ceva pe scara optimismului, pe scara lui “hai, ca poate sa ne fie bine!”.

Si mai are ceva acest film, are umor; scenariul reuseste sa aduca cateva sclipiri si zambete si chiar rasete eliberatoare. Iar cei care vin si ne prezinta povestile lor de viata, reprezinta o pleiada de actori dintre cei mai titrati si iubiti de public. Foarte naturali in interpretare, calzi, frumosi, talentati, acesti actori sunt atu-ul filmului. Robert De Niro – extraordinar in secventa extrafilm de “making-off”, Michelle Pfeiffer – originala si induiosatoare in tandem cu Zac Efron, un Jon Bon Jovi plin de atractie si caldura, descoperirea unei Lea Michelle exotic-frumoasa si cu o voce superba si asa pot sa continui si sa apreciez prezenta fiecarui actor. Dar fac o ultima aprecire asupra lui Hector Elizondo – un Kominsky de milioane cateva minute si o aparitie plina de haz!

Si avem o coloana sonora remarcabila, sustinuta de muzica originala a lui John Debney, la care se adauga piese la selectia carora a contribuit si Bon Jovi, care  “a sugerat cântece care se potrivesc cu temele filmului, care vorbesc despre dragoste şi despre optimism, despre curajul de a merge mai departe, toate lucrurile pe care le asociem cu DE ANUL NOU.”

Si vorbim despre I Can’t Turn You Loose (a lui Ottis Reding), despre Have a Little Faith in Me, sau despre clasica piesa Auld Lang Syne interpretata de Lea Michelle.

Mapa de Presa ne spune ca <<Marshall, născut şi crescut în Bronx, a fost întotdeauna asociat cu New York şi se inspiră din amintirile sale numeroase şi foarte vii pentru realizarea acestui film. “Pentru mine a fost întotdeauna o noapte importantă, chiar şi în copilărie,” spune el. “Este de fapt o sărbătoare a adulţilor, dar şi copiilor le place, pentru că e atâta entuziasm în atmosferă, simt că se întâmplă ceva deosebit şi, dacă au noroc, părinţii îi vor trezi la miezul nopţii, când sunt pe jumătate adormiţi, să facă puţin zgomot. În familia noastră, obişnuiam să zdrăngănim cratiţe şi tigăi şi să ţipăm de la fereastră. Apoi, când am mai crescut, mergeam în Times Square să văd marele balon căzând, iar, mai târziu, ca muzician, am cântat în unele cluburi din piaţă. A fost formidabil să retrăiesc acele momente în perioada filmărilor. Dar ăsta e efectul Anului Nou: trezeşte amintirile. Te face să priveşti spre viitor, dar şi spre trecut şi să te gândeşti: ‘Unde voi fi anul viitor, pe vremea asta?’”>>

Va recomand acest film pentru ca sunt convinsa ca va placea si va relaxa. E o conventie, dar una agreabila!

Nota: 6/10

The Whistleblower (2010) – Martor si acuzator

Puteti cumpara acum DVD-ul, de pe ProVideo.ro.

In primul rand, trebuie sa marturisesc ca acest film nu este pentru cei care au inima fragila: ni se infatiseaza o lume care nu credeam ca exista, una a traficantilor de fiinte umane (despre care am auzit cu totii, dar nu am aflat amanunte din lumea acestora), aflati pe teatrele de razboi din lume, unde femeile sunt considerate adevarate sclave, sunt tinute in lanturi, torturate si omorate, daca este nevoie, fara niciun scrupule. Iar daca luam in considerare faptul ca, inca de pe posterul filmului, aflam ca este “bazat pe fapte reale”, filmul este cu atat mai crud cu cat faptele si actiunile s-au petrecut (si poate inca se petrec) la doar cativa pasi de noi, in zonele aflate sub control militar al Natiunilor Unite din fosta Iugoslavie.

Rolul principal il are aici Kathryn Bolkovac (interpretata cu seriozitate de Rachel Weisz), o fosta politista din SUA, care isi incearca sansa departe de casa, in Bosnia, in cadrul fortelor politienesti care asigura securitatea si mentin pacea in zona foste Iugoslavii. Pentru ea, este o sansa de a face multi bani pentru a se reapropia de fiica sa, dar este in acelasi timp si o dorinta de a impune dreptatea in orice zona a lumii s-ar afla. Este normal ca pentru ea este o inconstienta, pana la urma, pentru ca lucrurile in Europa de Est nu sunt la fel ca in America, femeile sunt subapreciate si orice caz de violenta domestica este musamalizat, autoritatile internationale neavand nici dorinta, nici aprobarile, dar nici interesul sa schimbe lucrurile.

In momentul in care capata cativa prieteni de nadejde si reuseste sa salveze prima astfel de femeie (violent batuta de sotul ei in mai multe randuri), porneste o cruciada care ii poate aduce inclusiv moartea. Pentru ea, nu mai exista cale de intors in a salva fetele aduse din tarile fostei Uniuni Sovietice (sau chiar din Romania) pentru o retea de prostitutie locala, care are drept clienti inclusiv membrii ai fortelor de Politie Internationala, ai Natiunilor Unite, diplomatii aflati aici la lucru sau mai ales pe acestia. De altfel, ni se spune la un moment dar ca “jumatate din barbatii tarii au murit in razboi”, ceea ce inseamna ca principalii beneficiari ai retelelor sunt strainii. Cu atat mai periculos pentru Kathryn.

Am spus mai sus “prostitutie”. Daca ar fi fost doar asa, poate ar fi fost mai usor pentru ele sau mai putin impresionant. Insa nu este doar atat: fetele sunt tinute in subsoluri insalubre, sunt tinute in lanturi in majoritatea timpului, iar cei care le “folosesc” sau capii retelelor de trafic uman le tortureaza si le tin in chinuri inimaginabile. Adevarati criminali aparuti din neant dupa razboi, acestia au scapat fara pedepse teribile, asa cum niciun diplomat nu a fost pedepsit de propria tara pentru aceste crime si forme de sclavie incurajate in timpurile moderne.

Filmul este macar pentru acest lucru cutremurator si greu de urmarit, dar este esential pentru intelegerea completa a razboiului si urmarile lui, care au condus la faramitarea Iugoslaviei. Filmat aproape in intregime in Romania, coproductia germano-canadiana “The Whistleblower” a beneficiat si de o echipa mare de actori romani, din care trebuie neaparat mentionati Roxana Condurache, Alexandru Potocean, Coca Bloos, Vlad Ivanov, Florin Busuioc, Doroteea Petre.

Nota: 6.5/10

Puteti cumpara acum DVD-ul, de pe ProVideo.ro.

Love and Other Impossible Pursuits (2009) – Cealalta femeie

Puteti cumpara DVD-ul acum, de pe site-ul ProVideo.ro.

Întotdeauna admirator al tinerei actriţe Natalie Portman (pe care am susţinut-o puternic la ultima ceremonie a Premiilor Oscar), am ales acest film şi pentru ea, considerând că este corect din partea mea să îi cunosc şi alte filme ale carierei, mai vechi şi mai puţin cunoscute. Nu ştiu încă dacă m-am înşelat cu filmul ei din 2009, pentru că impresiile sunt amestecate, iar filmul a părut izbitor de asemănător cu “The Rabbit Hole”. Cu toate acestea, drama este autentică, pentru că pentru eroină nu este greu să îţi pierzi copilul atunci când el este atât de mic, iar vinovăţia pe care o simte este fără limite.

Emilia (Natalie Portman) este în momentul de cumpănă al vieţii sale: după ce a comis supremul sacrilegiu la muncă, atrăgându-l într-o relaţie extraconjugală pe Jack (Scott Cohen), ce l-a determinat pe acesta să îşi părăsească soţia, viaţa ei, până atunci fericită, se transformă într-un adevărat coşmar. Copilul care s-a născut din relaţia lor moare la câteva zile după naştere, iar ultima noapte a acestuia (aşa cum ni se dezvăluie ulterior) o urmăreşte pe Emilia pentru totdeauna, nefiind niciodată convinsă cu privire la adevărata natură a morţii: este ea vinovată, a murit din cauze naturale?

Drama porneşte din această cheie pentru a se ramifica în multiple încrangături în toate momentele filmului. Pe lângă sentimentele de vinovăţie şi remuşcare, Emilia trebuie să se raporteze tot timpul şi la cei din jur: la Jack (şi el trist şi apăsător, dar care pare că supravieţuieşte mai bine suferinţei date de pierderea copilului), la William (copilul lui Jack din prima căsătorie, un băiat inteligent, dar care are nevoie de sprijinul celor din jur), la fosta soţie a lui Jack, care apare mereu în cadru, protejându-şi copilul şi încercând să aducă ordine în viaţa celor din preajma ei.

Este, în primul rând, o poveste despre pierderea unui copil şi lupta unei mame pentru a-şi reveni, pentru a reveni cumva (dacă va putea vreodată) la viaţa normală, aşa cum a fost anterior. Pe de altă parte, lupta ei nu este doar de revenire, ci şi pentru a putea iubi o altă persoană: se pare că, după moartea copilului, sentimentele i s-au estompat, nici soţul nu îl mai simte aproape, cu atât mai puţin un copil al acestuia dintr-o căsătorie anterioară. Este o luptă surdă, cu prea puţine şanse de reuşită şi poate din acest motiv filmul este trist, apăsător, cu prea puţine momente de bucurie autentică din partea personajelor.  Va reuşi Emilia greaua încercare de reconstruire a vieţii? Greu, dar nu imposibil.

Nota: 6/10

Puteti cumpara DVD-ul acum, de pe site-ul ProVideo.ro.

Arthur (2011)

Puteti cumpara DVD-ul acum, de pe ProVideo.ro.

Este destul de corect sa ne asumam faptul ca nu putem cunoaste cu adevarat o persoana, pana nu o intalnim si discutam mai mult cu ea, dar mai ales pana ea nu ni se dezvaluie. Cu atat mai putin, un om care se afla intr-o alta zona a societatii, careia ii cunoastem excentricitatile doar de la televiziune si care, aparent, nu are ce sa faca cu banii sai. Intr-o astfel de lume, poti patrunde cu greu ca persoana, dar si mai greu ii poti cunoaste dedesubturile si ascunzisurile. Nu am facut in cuvintele de mai sus decat sa va prezint pe scurt lumea in care ni se cere sa intram in acest film, care a fost criticat (poate si pe drept) pentru lipsa de profunzime si implicare, dar care, la o privire mai atenta, isi poate dezvalui intentiile de explorare a sufletului uman.

Arthur (un Russell Brand care putea fi intrecut cu usurinta de oricare alt actor) este prea bogat pentru lumea in care se invarte si prea aiurit pentru a da sperante familiei sale ca poate conduce pe mai departe afacerile familiei. Se afla in continuare in grija bonei familiei, Hobson (o impresionanta Helen Mirren), care il apara atat de influentele, adeseori negative, ale mamei sale, dar si de femeile care roiesc in jurul lui si care ii fura la propriu, dar si la figurat, micile bijuterii de acasa. Exista un moment in viata fiecarui astfel de personaj in care trebuie sa se trezeasca din continua adolescenta si sa treaca intr-o noua etapa, aceea de om adult responsabil.

In cazul lui Arthur, acest moment vine cand mama sa il pune in situatia sa aleaga intre o casatorie aranjata (cu o deloc urata Jennifer Garner ) si o viata lipsita de bani si de lux. Normal este ca Arthur, chiar daca nu isi doreste deloc o casatorie cu o fosta prietena de care s-a despartit cu scandal, sa o accepte, pentru ca nu isi poate inchipui viata fara satisfacerea fara munca a tuturor dorintelor. Chiar daca incearca, fara succes, sa isi gaseasca o slujba acceptabila, el nu reuseste decat… sa se indragosteasca. Intervine aici momentul cheie, acela in care intalneste o tanara superba, simpla, saraca si plina de viata, pe Naomi (simpatica Greta Gerwig), clipa care se pare ca ii schimba viata pentru totdeauna.

Alcool, desfrau, lux, excentricitati, toate par uitate din momentul in care o persoana il aduce cu picioarele pe pamant. Iar pentru noi, spectatorii, este declansarea adevaratului scop al acestui film: cel in care aflam ca in spatele fiecarei personalitati se afla un alt suflet, poate complet diferit de cel care ne este dezvaluit in public, ca oricine se poate schimba atunci cand gaseste persoana potrivita sau adevaratul scop al vietii. Nu este asadar neaparat o comedie, ci poate fi si un film de personaj si, cu micile imperfectiunii ale interpretarii, dar si ale scenariului (pe alocuri neverosimil), este un film placut la vedere.

Nota: 6/10

Puteti cumpara DVD-ul acum, de pe ProVideo.ro.

Dream House (2011) – Casa de vis

Un thriller psihologic care reia filonul dramatic al suspansului creat de trecutul si prezentul unui personaj – prizonier intr-o bucla psiho-temporala – filon prelucrat si de alte pelicule de gen.

Ca orice productie care merge pe cararui deja explorate, miza reusitei a fost mare si cred ca la masa de joc, filmul nu a jucat cele mai bune carti, desi le-a avut in mana. Atuurile au fost distributia de incontestabile staruri, regia sub semnatura unui bun regizor, cinematografie plastica si in concordanta cu momentele psihologice, muzica lui John Debney – inspirata (John Debney).

M-am tot gandit ce anume mi-a lipsit mie pentru a ma declara satisfacuta dupa vizionare. Poate lentoarea ritmului primelor ¾ din film, fara fiorul suspansului si cu oarece dificultati in receptarea dualitatii personajului si a existentei sale alternative in cele doua capete ale arcului de timp determinat de cei cinci ani scursi de la crimele din “casa de vis”. Pentru ca in ultimul sfert din curgerea peliculei (ba poate chiar in mai putin timp), “pe repede”, actiunea sa explodeze in rememorari si rezolvari intradevar de neasteptat pentru mine. Dar poate, daca ma dau cativa pasi inapoi, asa cum fac dupa vizionari mai dificile, incep sa ii inteleg pe scenarist si regizor. Si incep sa accept ca pentru a-si asigura finalul explicativ, vindicativ si vindecator, era nevoie de o introducere calma si asezata in viata familiei Atenton, unde Libby si cele doua fetite – Trish si Dee Dee, se bucura de retragerea lui Will, sotul si tatal lor – din activitatea de editor in New York. Casa mult visata dintr-un orasel din New England, va fi un camin fericit in care Will isi va scrie prima carte. Scena in care Will vine de la New York cu trenul, coboara in gara oraselului si in decorul feeric de iarna  ajunge in fata noii sale casei unde isi vede sotia iesind pe usa cu telefonul in mana, este un moment definitoriu, repetitiv si balansul dintre real si ireal in viata personajului principal.

Este limita care schimba perspectivele, este fereastra dintre lumea ireala a fantomelor care ii populeaza mintea si lumea reala a celor cinci ani scursi pana la revenirea lui Will printre oameni. Pasind pe veranda casei si intrand in mijlocul familiei, mintea sa cauta inconstient raspunsuri. Si inconstent isi ia alaturi de el familia, atat de reala pe ecran, dar vai, atat de fantomatica in fond. Si da, ma repet, totul curge lent, se acumuleaza…nu stii incotro va duce totul … rabufneste stirea unei multiple crime in “casa de vis”, cu ani in urma … Will incearca sa afle amanunte …se loveste de tacerea si retragerea vecinilor (tipic pentru mentalitatea unei mici comunitati) – si politia tace …Insa crusta incepe sa cedeze insistentelor familiei Atenton, apar semne prin casa, apare vecina lor Ann Patterson, apar informatii despre familia Ward (mama si fetitele ucise) si despre Peter Ward ranit si inchis timp de cinci ani intrun stabiliment psihiatric … Si de aici incolo, dupa ce lui Will Atenton I se spune verde in fata si i se dovedeste ca este Peter Ward in fapt, switchul dintre existenta lui Will Atenton si alteregoul sau, realul ce fusese Peter Ward – functioneaza, pe de o parte in casa de vis renovata si plina de viata, pe de alta parte in casa de vis parasita, prafuita, impaienjenita si cu subsolul invadat de o ceata de tineri cazuti in practici gotice.

Mi-a amintit de filmul cult Ghost: cel disparut este alaturi de cel in viata pentru a-l ajuta intru gasirea vinovatului. Foarte bine realizata si demarcata subtil, realitatea celor doua lumi in care traieste simultam Will: caldura, lumina si culoarea vietii imaginare din casa de vis si prabusirea, parasirea si intunecarea din casa pustie  in care revine dupa cei cinci ani de izolare. Si infatisarea lui Will Atenton capata caracteristicile lumilor intre care penduleaza, in lumea reala chipul lui este brazdat, marcat, imbatranit, chinuit…Disperarea lui Will creste pe masura ce tot mai des devine constient de realitate. Dar disperarea aceasta il face sa continue sa caute raspunsuri. Si de acolo, dintre lumi, Libby este alaturi de el si il spijina in aflarea indiciilor. Indicii care sunt presarate mereu in constientul lui Will, de catre cele trei fantome care isi vor gasi linistea numai dupa aflarea adevarului.

Izbucnirea conflictului final vine cu rezolvarea misterului. O rezolvare in care  toate faptele si toate semnele anterioare se aseaza ca intr-un puzzle. O rezolvare care m-a satisfacut pentru ca nu mi-o imaginasem. O rezolvare care porneste, asa cum spuneam, de la aceesi scena in care Will vine prin zapada de la gara si se opreste in fata “Casei de vis”, unde Libby apare in prag.

Zapada, urmele prin albul imaculat, ninsoarea, noaptea, inserarea sunt elementele definitorii ale atmosferei generale pana in momentul rezolvarii conflictului. Dupa aceea insa, apare lumina, zapada se retrage, vine in sfarsit primavara pentru sufletul si mintea lui Will. Si in sfarsit, prima sa carte este in vitrina librariei.

O calitate a filmului o reprezinta interpretarea celor doi protagonisti principali, Craig si Weisz, care dincolo de perechea frumoasa si iubitoare din film, au realizat si o pereche in viata reala.

Poate asteptam mai mult…mai bine … insa pana la urma filmul merita pentru cele cateva calitati despre care v-am vorbit si pentru povestea atat de frumoasa in care imi place sa cred, spusa si respusa, aceea a legaturii dintre doua suflete care nu pot fi despartite de moarte, pana cand nu sunt rezolvate problemele lor de pe pamant.

Nota: 6.5/10