„Oameni şi zei”/”Des Hommes et des Dieux”, care anul trecut a primit Marele Premiu al Festivalului de Film de la Cannes, va fi lansat în 4 martie şi în România, distribuit de Independenţa Film. Regizat de Xavier Beauvois, deopotrivă regizor, scenarist şi actor, lungmetrajul are 11 nominalizări la Premiile César din acest an, considerate echivalentul francez al Premiilor Oscar, fiind pelicula cu cele mai multe nominalizări din 2011. În prima săptămână, „Oameni şi zei” va rula în cinematografele Hollywood Multiplex şi Studio din Bucureşti, urmând ca mai departe să ajungă în toată ţara.
Filmul are la bază povestea călugărilor cistercieni din Tibhirine, în Algeria, din 1993, până la răpirea lor din 1996 de către Grupul Islamic Armat. Răpirea şi uciderea celor şapte călugări francezi din Tibhirine, în 1996, a fost unul dintre punctele culminante ale violenţei şi atrocităţilor din Algeria, urmare a confruntării dintre guvern şi grupările teroriste extremiste pentru preluarea puterii. Dispariţia călugărilor – prinşi la mijloc între cele două părţi – a avut un efect puternic şi de lungă durată asupra guvernelor, comunităţilor religioase şi opiniei publice internaţionale. Identitatea criminalilor şi circumstanţele exacte ale morţii călugărilor rămân un mister. Cazul a fost tratat de Curtea de apel în 2003, iar anumite documente au fost de curînd desecretizate. În lunile care urmează, noi informaţii ar putea, în sfârşit, să aducă adevărul la lumină. Citeste continuarea »
L’illusionniste (2010) – Iluzionistul
Pour elle (2008)
Sammy’s Adventures: The Secret Passage (2010) – Aventurile lui Sammy: Pasajul secret 3D
In the Name of the Father (1993) – In numele tatalui
Laissez-Passer (2002) – Safe Conduct
The Man Who Knew Too Much (1934)
99 francs (2007)
En kärlekshistoria (1970) – O iubire suedeza

















