Hanyo (2010) – The Housemaid – Camerista

“Camerista” se bazează pe un film clasic coreean din anii ’60 pe care nu am văzut încă, dar care este menţionat de mulţi critici şi spectatori  care sunt bine informaţi despre cinematografia coreeană. Neavând niciun termen de comparaţie, am (poate) avantajul de a judeca filmul de sine stătător. Ca şi în multe alte filme coreene, aceştia duc un gen binecunoscut (drama unei bogate familii de casă şi relaţia ei cu servitorii din casă), în direcţii neaşteptate pentru spectatori obişnuiţi cu stilurile de cinematografie europene sau americane.

Eun-Yi este o tânără femeie care provine dintr-un mediu sărac, care se angajează într-o casă de oameni atât de bogaţi, încât nicio plăcere pare să nu le fi fost refuzată încă de la naştere. În afară de a fi cameristă, ea este pentru moment şi îngrijitoarea singurului copil al cuplului bogat, din cauză că doamna casei urmează să dea naştere unor gemeni, în curând. Ea se va regăsi după angajare în postura de obiect alternativ al dorinţei stăpânului casei, iar atunci când ea devine gravidă, va fi percepută ca o ameninţare la rutina de lux a vieţii de familie a celor bogaţi. Servitoarea mai în vârstă din casă, soacra şi soţia înselată vor construi un adevărat complot pentru a elimina pericolul. Şansele sale de a se împotrivi cu succes sunt minime.

Camerista

Regizorul Sang-soo Im a avut privilegiul de a construi o casa plină cu visele sale pentru a descrie mediul în care trăiesc bogaţii, care contrastează puternic cu cele câteva imagini realiste din mediul urban modern. Efectele vizuale pe care le-a creat, decorurile şi culorile sunt excelente si fac parte integrantă pentru a construi calitatea acestui film. Mi-a plăcut, de asemenea, şi interpretarea, cu Do-yeon Jeon în rolul principal, ca singurul personaj cu sentimente umane şi nesiguranţă, pentru a contrasta cu fanteziile răsfăţaţilor şi modul rece de a-şi urmări interesele al celorlalte personaje din jurul ei.

Presiunea psihologică amplificată de împrejurări este bine construită şi oferă justificarea necesară pentru această poveste, care începe cu o sinucidere şi se termină cu o alta. Filmul are, de asemenea, un final care este lăsat deschisă pentru comentarii – l-am citit ca o atingere suplimentară a accentului comentariului social din poveste. Regizorul pare să fi învăţat şi să fi integrat unele dintre lecţiile luate de la marii maeştri ai cinematografiei mondiale precum Kubrick sau Bunuel, dar vocea sa este suficient de clară şi originală în acest film, pentru a aştepta mai mult de la el în viitor.

Nota: 8/10

Oldboy (2003) – Oldeuboi

Oldboy nu a fost un film coreean obisnuit, cel putin din punct de vedere al asteptarilor mele si al vizionarilor mele anterioare. Cunoscand cinematografia asiatica mai mult din prisma filmelor senzual-romantice chinezesti (se pun aici si cele din Hong Kong?), precum si din basmele vizuale ale lui Kim Ki-duk, am fost usor contrariat de Oldboy, un film atipic, dur si care incearca sa surprinda un motiv psihilogic foarte prezent in realitatea vietii: care sunt consecintele faptelor/vorbelor noastre? Nici filmul nu este usor a fi incadrat intr-un singur gen: majoritar thriller, dar nu lipsesc nici momentele de drama autentica, nici actiunea, nici clipe de horror (care fac spectatorul mai sensibil sa isi ia ochii de la ecran).

Dae-su, eroul nostru, se regaseste timp de 15 ani intr-o camera dezafectata de hotel, unde nu are nicio forma de comunicare cu nimeni, in afara monologului, unde unica forma de supravietuire este cultivarea amintirilor (prin scrierea unui jurnal), cultivarea trupului (in asteptarea zilei cand va iesi afara si va putea razbuna pe cei care l-au inchis) si cultivarea inteligentei (prin urmarirea emisiunilor de stiinta la televizorul din camera). Eliberarea vine cumva neasteptat si il gaseste aproape descurajat intr-o lume unde se pare ca nu mai cunoaste pe nimeni si unde trebuie sa ia urma rapitorilor sai in doar cinci zile.

Oldboy

Salvarea vine tocmai de unde nu se astepta: imbracat neglijent, imbatranit prematur, dornic de a manca un animal viu (iar scena in care mananca o caracatita vie este pur si simplu dizgratioasa), este purtat in bratele tinerei (si exceptional de frumoase) Mi-lo, care are curajul de a-l primi din prima seara in casa ei si il incurajeaza sa i se destainuie si sa ii povesteasca drama lui.

Numai ca nimic nu este atat de simplu precum pare in acest film. Dragostea dintre cei doi isi dezvaluie adevaratele valente ulterior, viata lui lasata in urma (o sotie si un copil) trebuie sa apara in scena in cele mai neasteptate locuri, iar micile greseli ale trecutului se dovedesc mai mari decat pareau, mai ales in ochii celor in care aceste lucruri aveau o anumita insemnatate. Este un film despre razbunare, din toate punctele de vedere: pe de o parte, una malefica si intrucatva ilogica, dusa pe o perioada de 15 ani, dar si dupa, pe de alta parte, una logica si recuperatorie, a omului pedepsit de propriile cuvinte si care acum cauta raspunsuri la perioada intunecata ce tocmai a trecut.

Nota: 8.5/10

Ho woo s

Ori de cate ori productiile americane ma dezamagesc prin superficialitate caut in film european sau asiatic sa ma remonteze. M-am oprit in acest week-end la ” Season of good rain/A good rain Knows” in care am redescoperit frumusetea unui poem cinematografic despre iubire, o iubire care apare, asemeni unei ploi de primavara, pe neasteptate, insa chiar atunci cand ai mai multa nevoie de ea.

Conceput initial ca o parte a unei trilogii numite “Chengdu, I love you” inchinate orasului din provincia Sichuan, China, greu incercat de cutremurul din 2008, filmul s-a “extins” dincolo de cele 30 de minute care i-au fost destinate initial, viziunea regizorala a lui Heo Jin-ho transformandu-se intr-o creatie de sine statatoare.

Season of Good Rain

Este primavara in Chengdu, copacii sunt in floare, lumea se trezeste din amorteala si incearca sa-si continuie viata dupa catastrofa care a schimbat totul, ascunzand, cu resemnare, rani sufletesti inca sangerand. Park Dongha (Jeong Woo-seong) este un tanar arhitect corean aflat intr-o scurta vizita de afaceri legata de planurile de reconstructie ale orasului. O plimbare in parcul inchinat poetului dinastiei Tang, Du Fu, i-o scoate in cale pe May (Gao Yuanyuan), colega de facultate fata de care nutrise o dragoste profunda insa neimpartasita.

Cele cateva zile pe care le petrec impreuna admirand frumusetile locale, poezia chinezeasca, plantatiile de bambus si rezervatia ursilor panda, reinvie sentimente uitate, schimband pentru totdeauna vietile celor doi protagonisti.

Ho woo shi jul

Fara a avea actiune si intriga, subiectul filmului se centreaza numai pe sentimentele si emotiile eroilor principali conduse cu dibacie de regizor prin increngatura de conventii sociale, amintiri, flirturi, abandonari, cedari si respingeri. Totul pare un joc al seductiei, fiecare gest, fiecare amintire disecata testeaza prezenta unui sentiment in prezent. Desi este intampinat la aeroport de un reprezentant local, care ii va fi ghid pe durata vizitei, pe Dongha il gasim deconcentrat si oarecum pierdut in diversitatea orasului a carui agitatie o vedem prin ochii noului venit, pana cand o intalneste pe May care ii capteaza brusc toata atentia.

O noua poveste se infiripa dintr-o intalnire scurta. Anii de experienta, pafumul amintirilor, maturitatea reinvie sentimente uitate, aduc in actualitate posibilitatea explorarii lor in prezent. Asa cum sugereaza si titlul inspirat din versurile poetului Du Fu (Drenched by Rainy Delight on a Spring Night), exista un anume moment cand se intampla lucrurile. Asa cum ploaia “stie” cand sa cada si sa reinvie natura, si sentimentele protagonistilor trebuie sa se “sincronizeze” pentru a-si implini iubirea.

Season of Good Rain

Atat Jeong Woo-seong cat si Gao Yuanyuan, reusesc surprinzator de bine sa scape de imaginea starurilor care sunt si sa intre in pielea celor doi oameni obisnuiti, doi indragostiti banali care incearca sa reaprinda o relatie in ciuda traumelor care ii impovareaza. Gesturi simple, secvente de viata, se tranforma sub atenta indrumare a regizorului in tot attea momente romantice.

Fara cuvinte, doar muzica, imagine si sentiment atinge sufletul spectatorului in secventa dansului spontan dintr-o piata din Chengdu, impreuna cu alte cupluri din oras, din toate clasele sociale. Atunci cand protagonistii se joca si hranesc ursii panda, secventa ne vorbeste dincolo de atractiile orasului, despre incredere, despre umanitate si dezechilibre si incercari de normalizare a acestora. Scena incidentul din trafic, filmat cu efectele unui cutremur, dincolo de efectul declansator asupra incontientului lui May, vorbeste despre fagilitate sa, iar lesinul despre puterea de a depasi traume mai mari.

Fara excese de orice fel, a cadea in desuetudine si fara replici siropoase, cu un dialog lacunar purtat in engleza intre un corean si o chinezoaica pe o muzica desavarsita de Lee Jae-jin, Heo Jin-ho reuseste sa creeze o feerie romantica, vizuala si auditiva, care invaluie spectatorul precum o ploaie de primavara. Odata cu primele imagini, nu te mai opui, te lasi patruns de sentimente si te abandonezi trairilor.

Nota: 9/10

Bin-jip (2004)-Menaj in trei
Regia: Ki-duk Kim

Frumos…frumos…

Prima tema a filmului este despre a fi diferit. Povestea acestui film nu seamana cu nici a unui altui film pe care l-ati vazut deja si este despre un personaj care este diferit. Eroul intra prin efractie in casele unor persoane care lipsesc de acasa pentru o vreme, dar el nu face asta pentru a ramane, ci pentru a intra in vietile lor si pentru a le repara intr-o anumita masura. El face curatenie, el repara, nu face nimic rau, ci doar bine – totul pe gratis.

Cand intalneste o sotie maltratata, ea decide sa il insoteasca si incep sa traiasca impreuna o viata ireala. Totul pana cand apare pentru prima data moartea si aceasta prima moarte este semnul ca viata reala incepe sa invadeze viata de vis a personajelor, raul cantarind pentru un timp mai mult in balanta decat binele.

Bin-Jip

Pedepsit de justitia pamanteasca (si corupta), eroul nostru este trimis la inchisoare, iar prietena sa este dusa inapoi la sotul ei abuziv. De aici, visul pare sa inceapa sa isi recastige terenul pierdut. Eroul invata tehnica de a deveni invizibil sau doar moartea va lovi din nou? Nu stim niciodata realitatea si nici nu conteaza, pentru ca revenirea in viata oamenilor ale caror case le-a vizitat pentru prima data determina confruntarea cu oameni reali, dar intr-un univers paralel. Este reunirea finala a indragostitilor reala? Conteaza cu adevarat?

Kim Ki-duk este un maestru in a spune povesti si chiar daca povestea acestui film este fantastica, ea este consistenta si reala pentru cei care o privesc. Ca si in opera oricarui mare artist, puterea artei reuneste visul si realitatea pe un taram unic.

Nota: 9/10
Dan

Priviri tacute

O coproductie Coreea de Sud-Japonia, care mi-a reconfirmat increderea aproape desavarsita in cinematografia asiatica. Filmul de fata este o splendoare din toate punctele de vedere si il consider unul dintre filmele cele mai bune pe care l-am vazut in viata mea. O autentica saga romantica, mai reala si mai captivanta decat orice alt film, unind boemia unui personaj ciudat cu dorinta de a-l urma a unei femei, pe care a salvat-o de la tristete si monotonie, de la bataile pe care le primea de la sotul ei gelos si dur, de la o viata plina de reprosuri si de nedreptati.

Cine sunt cei doi eroi si care este povestea lor? Tae-suk (Lee Hyun-Kyoon-pentru spectatorii romani, numele personajelor nu au asa de multa importanta, mai ales in acest film, construit mai mult in jurul necuvintelor) este boemia intruchipata si, dupa parerea mea, unul dintre personajele care m-au atras cel mai mult in ultimii, cu tendinta mea din copilarie de a-i urma comportamentul. Un agent de publicitate sub acoperire, el pune afise in locuri strategice pe usile oamenilor, pentru a vedea care dintre ei este acasa. Dupa cateva ore, revine la locul faptei si, in locurile unde afisele inca sunt pe usa, intra si “imprumuta” casa pentru cateva ore/zile, pana la revenirea proprietarilor, fara a provoca stricaciuni sau a deranja ordinea casnica a niciunei persoane. Chiar face mici treburi gospodaresti-le repara unele obiecte stricate sau spala rufe, niciodata la masina de spalat. Incantator, nu?

Sarutul final

Rece, dar uman, se pare ca viata lui va merge pe acest fagas la nesfarsit. Totusi, totul se va schimba in momentul cand, intr-o casa de oameni cu o stare materiala buna, nu mai este la fel de prevazator, si altcineva il surprinde pe el. O femeie, dupa ce a fost batuta de sotul ei, s-a refugiat intr-o camera in propria casa, pana cand l-a auzit pe El, reparand cantarul. El devine refugiul ei si il va insoti permanent prin peregrinarile lui, indiferent de conditii. Este o relatie extraordinar de bine pusa in valoare de regizorul Kim Ki-duk si foarte romantica, prin simplitatea ei: nu isi vorbesc niciodata, se inteleg din priviri si spectatorul trebuie sa fie foarte atent la nuantele pe care le ascund in acestea (e si motivul pentru care o sa vad din nou filmul).

Romantismul scenelor este extraordinar, dar cea care mi-a ramas in minte este faimosul “menaj in trei”, sarutul celor doua personaje principale peste umarul sotului ei, de o exceptionala expresie artistica si emotionala. Irealitatea vietii lor invadeaza filmul, dar induce spectatorului vitalitatea si dorinta ca totul sa ramana asa pentru vesnicie. Si cum altfel putem privi o poveste de dragoste mai presus de cuvinte si o viata fara probleme si fara amestec din partea altor persoane, nici macar a Politiei sau sotului care si-a pierdut sotia? Desi, curand, suntem pusi cu picioarele pe pamant, continuarea ne determina si mai mult sa ne punem in pielea personajului, indiferent de realismul sau irealismul pe care il traieste. Pentru ca dragostea lui nu sufera comparatii, este ceva ce niciodata nu vom putea sa facem.

Nota: 10/10
Jovi

Gwoemul (2006)-The Host

Cea de-a treia componenta a amestecului este un film care descrie o familie, la prima vedere, oarecum disfunctionala a carei viata este afectata in mod grav de rapirea celei mai mici fete de catre monstru. Si totusi nici aici nu regasim nimic special, daca este sa facem exceptie de faptul ca regulile pe care le cunoastem la un film clasic de familie sunt incalcate, intr-o atmosfera care, in mod ciudat, intrepatrunde melodrama cu comedia, cu unele dintre personaje suferind grav si chiar murind pe ecran, intr-o sincronizare atipica.

Gwoemul

Aici sta poate secretul filmului-indrazneste sa incalce conventiile, combina scenele de groaza cu relatiile de familie, monstrii si problemele ecologica intr-un amestec care nu are nicio regula stabilita inainte si totul cu o nuanta aparenta de sinceritate si parodie cruda.

Rezultatul este foarte distractiv, bunele calitati profesionale ale regizorului si ale intregii echipe sunt aratate in imagine si sunet, fara ca acestea sa devina personajele si actorii principali, asa cum se intampla cu multe alte filme cu monstri. La sfarsit, „Gwoemul” lasa o impresie surprinzatoare de prospetime, eficienta si de divertisment bun.

Nota 8/10
Dan

Filmul considerat cel mai profitabil al istoriei sud-coreene de cinema l-am privit de la inceput cu o placere nedisimulata, datorita pasiunii mele pentru cinematografia asiatica, desi nu ma incanta in mod deosebit peliculele despre monstri oricat de bine realizate ar fi. Si iata ca nu am fost dezamagit in niciun chip, capodopera regizorului Bong Joon-ho depasind in mod clar filme americane cu acelasi subiect, cum ar fi refacutul “Godzilla” al anilor 2000, printr-un simt al realitatii iesit din comun, punand accentul pe o familie obisnuita si nu pe monstrul propriu-zis.

Filmul se petrece in marea lui majoritate prin canalele de langa raul Han, care trece prin capitala sud-coreeana Seul. Scenariul este comun, nu surprinde prin nimic: un virus ciudat a scapat dintr-un laborator si s-a devarsat pe rau, dand nastere unui monstru care incepe la un moment dat sa atace oamenii aflati pe malul raului. Insa ceea ce impresioneaza nu sunt eforturile autoritarilor de a gasi solutii la aceasta problema, de altfel aproape inexistente, ci familia de coreeni care, odata atacati de monstru, incearca sa il extermine si sa salveze ceea ce se mai poate salva.

Monstrul

Cine sunt acestia sau principalii protagonisti? Gang-du, un barbat insuficient maturizat, care se afla in fata unei adevarata tragedii. Fiica sa, Hyun-seo, este rapita de monstru si el trage sperante ca inca traieste. Drama sa familiala ii da puteri nebanuite si incearca imposibilul, ca un barbat obisnuit, ajutati de frati fara puteri supranaturale, sa invinga in lupta cu un monstru fantastic.

Nu este asa de infricosator ca filmele de categoria B care impanzesc acum ecranele americane, dar si romanesti, insa este facut cu un simt al dramatismului extraordinar, depasind cliseele unor catastrofe de domeniul fantasticului, carora le sunt supuse colectivitati intregi, accentuandu-se doar sentimentele unei singure familii si lupta ei pentru supravietuire. De asemenea, avem de-a face cu un umor de bun gust, atat de limbaj, cat si de situatie, care prinde foarte bine la un film aflat la granita horror-ului. Cinematografia asiatica impresioneaza inca o data. Un film pe care il recomand cu multa caldura.

Nota 9/10
Jovi

Bom yeoreum gaeul gyeoul geurigo bom (2003)
Spring, summer, fall, winter…and spring
Primavara, vara, toamna, iarna… si din nou primavara

PRIMAVARA. Copil fiind, gasesti un mentor spiritual care poate fi orice varstnic din jur sau poate fi impus de catre parinti. Langa el, inveti munca, inveti joaca, incerci sa distingi nuantele lucrurilor sau iti sunt recomandate ritualuri traditionale, tratamente naturiste sau practicarea unei arte martiale stravechi. Numai ca este scris in firea lucrurilor ca trebuie sa te joci, sa copilaresti, indiferent cat iti doresti sa te supui, tot razi in gura mare cand chinui un animal sau cand stropesti cu apa o alta persoana. Iar cand aceste mici jocuri duc la moartea unei mici fiinte, maestrul tau iti da o prima lectie care te va invata pentru totdeauna sa respecti natura, ordinea ei si firea lucrurilor.

VARA. Nu il parasesti pe mentorul tau pentru ca, pe de o parte, nu se poate, iar pe de alta parte chiar nu vrei. Ai invatat multe lucruri si mai ai destule de invatat, chiar daca esti adolescent si te consideri deja aproape egalul maestrului. Intr-o zi frumoasa, cum numai in vara vietii poate fi, intalnesti o fata timida, inocenta, asa cum esti si tu. Te impleticesti, iti intorci ochii, ceva se intampla, dar maestrul a omis sa iti explice acest lucru minunat-dragostea. Si tocmai aceasta determina plecarea de langa omul care ti-a condus existenta catre persoana care iti inunda gandurile. De la parinte la sotie.

TOAMNA. Orice dezamagire din viata personala te readuce la radacini, ai nevoie de un sfat al unei persoane care a reprezentat totul si care nu ti-a inselat niciodata increderea. Iar daca persoana iubita a disparut din viata ta (si daca ai ucis-o e cu atat mai grav), trebuie sa te intorci la matca, la mentor, la intelept, imbatranit si el, datorita varstei, spre deosebire de tine, care esti imbatranit sufleteste de prea tanar. Intalnirea e dura si scurta-te autopedepsesti doar privindu-l, cu toate ca el este bland si iti ofera calea spre izbavire. Iti este rusine de ceea ce ai facut si de ceea ce se va intampla dupa plecarea ta.

IARNA. Reintoarcerea. Nu gasesti nimic, totul este pustiu, esti batran si iarna a pus stapanire pe tot peisajul. Nu mai ai de facut decat un singur lucru: sa incerci sa reinnozi firul vietii pentru ca toate momentele prin care ai trecut personal pot fi invatatura pentru cei care vin. Si solutia este reinvierea anotimpurilor, revenirea primaverii, a verii….Un nou copil se pregateste de viata si de experimentarea tuturor simturilor. Nu exista decat o alternativa: poti deveni mentor sau nu poti fi nimic.

Un film impresionant, eseul meu de mai sus e o palida expunere a unui film extraordinar. Imagini superbe, o liniste care este rareori intrerupta de dialoguri, intelepciune la tot pasul, momente care ne dezvaluie profunzimea spiritului budist, dar si un regizor care ma uimeste din nou dupa interesantul Bin-Jip. Recomand cu multa caldura “Bom yeoreum gaeul gyeoul geurigo bom”.

Nota 9.5/10