Avem tendinta sa uitam foarte usor cat de greu s-a ajuns la 1 decembrie 1918, ce dezastru a cunoscut Romania in toamna si iarna anului 1916. Pana la 1 decembrie 1918, un miracol, dupa cum recunosteau multi contemporani, Romania a trait 1 decembrie 1916 cand trupele germane intrau in Bucuresti. Am regasit in minunata revista Historia (nr. 11/2010) un document interesant, raportul capitanului englez J.D. Scale care a avut o scurta misiune de observare a frontului romanesc in toamna anului 1916 (Romania Primului Razboi Mondial vazuta de un ofiter britanic- traducere de George Damian).
“Romanii. Cea mai mare parte a acestor doua luni m-a gasit printre taranii romani si sunt sigur ca acestia au constitutia unor soldati excelenti. Nu sunt pretentiosi, muncesc din greu si au o constitutie fizica excelenta iar pentru cei care le cunosc limba este foarte usor sa se inteleaga cu ei.(!) Sunt niste marsaluitori excelenti. Am fost cu generalul Vaitoianu la Campina cand fortele sale s-au retras de la trecatoarea Predeal si i-am vazut trupele dupa un mars de 45 de kilometri fara hrana sau odihna; desi discipina de mars a fost inexistenta, totusi trupele au continuat sa mearga si, dupa cate stiu, au continuat marsul intreaga noapte pana la Ploiesti. Ofiterii sunt nefolositori si dincolo de orice dispret. Citeste continuarea »
Se spune ca niciodata nu trebuie sa-ti pierzi speranta!
Cateii, pisicile si ale animale si animalute au reprezentat intotdeuna personaje atractive si parteneri de succes ai multor actori de-a lungul istoriei cinematografiei. Si nu de multe ori, posesorii a patru labute s-au dovedit mai inteligenti, mai ingeniosi si mai « umani » decat reprezentantii nostri intru specie 
Doua dintre institutiile mele culturale favorite isi celebreaza in luna octombrie cea de-a douazecea aniversare.
Mario Vargas Llosa este un scriitor neobosit, se ştie. Unul profesionist, cu un program bine stabilit menit a-i facilita marea performanţă culturală, efort susţinut care tocmai a fost, în sfârşit recompensat la justa lui valoare cu cel mai prestigios premiu literar mondial, Premiul Nobel pentru Literatură. Llosa nu-şi dezminte ataşamentul pentru valorile liberale nici în alegerea subiectului viitorului său roman El sueno del Celta care va apărea în curând, concomitent, în spaţiul hispanic (probabil mai puţin în Cuba şi Venezuela) la 3 noiembrie. Subiectul central al cărţii îl reprezintă personalitatea lui Roger Casement. Romanul Visul celtului se încadrează în şirul romanelor cu subiecte istorice (Războiul sfârşitului lumii sau Sărbătoarea Ţapului) pe care Llosa le scrie atât de bine încât simplul cititor este transpus într-o epocă pe care magia şi arta scriitorul de valoare o recreează atât de fidel încât poate avea impresia că autorul chiar a fost contemporanul evenimentelor descrise. 
Ura caracterizează din plin atât societatea românească în ansamblul ei cât şi viaţa culturală din România. Regimul comunist căci iată, facem ce facem şi ne întoarcem la cauza originară, a fost construit mai degrabă prin instrumentalizarea urii, ura faţă de exploatatori, faţă de burghezi, moşieri, culaci, intelectuali, partidele istorice, monarhie şi mai puţin prin presupusa dragoste faţă de asupriţi şi săraci, dragoste clamată fad şi fals în timpul tuturor manifestărilor propagandistice ale regimului comunist. Însa rezerve reziduale de ură ne-au fost lăsate moştenire de comunism, îngropate adânc în conştiinţa noastră naţională precum erau îngropate minele anti-tanc în timpul celui de al doilea război mondial, atât de adânc încât chiar şi azi se mai găsesc prin ogoarele patriei. A ştiut ce a ştiut Isus când şi-a construit întregul edificiu creştin pe dragoste respingând ura! André Glucksmann este doar unul din gânditorii contemporani care şi-a concentrat reflecţia (şi) către acest fenomen, cel a urii. 
Vrajitorul din Oz
Sunt un fervent cititor de jurnale poate şi pentru că ţin unul încă de la 16 ani (care mă face să roşesc acum însă ce adolescent nu a avut încercarea sa de a ţine un jurnal, în care să-ţi defuleze iubirile împlinite sau dimpotrivă, furia pe notele proaste sau neînţelegerea fundamentală a ambiţiilor sale de către nişte părinţi mereu obtuzi si conservatori? E drept, probabil că adolescenţii ultimului deceniu şi-au schimbat obiceiurile şi au trecut la alte jurnale deschise, accesibile tuturor, on-line, pe Facebook sau blogspot). Ce diferenţă între felul nostru anacronic de a ţine jurnalul, rândurile scrise de mână cu cerneală albastră care se îngrămădeau disciplinate în diverse agende sau caiete studenţeşti, făcând tot posibilul pentru a le ţine secrete, clasificate pe vecie, eventual, cât de rău ne supăram când altcineva ne viola intimitatea jurnalului şi adolescenţii dezinhibaţi de acum care-şi scriu jurnalele on-line, spre o cât mai vastă consultare publică ! Să nu mă văicăresc inutil căci “Tinerii îşi formează criterii din întâmplările schimbate ale lumii de astăzi. Ei nu judecă ziua de astăzi cu ochii celor de ieri; ei socotesc lumea de altădată, a părinţilor lor, ca pe o excepţie, ca pe o anormalitate.”(Mircea Vulcănescu în Tânăra generaţie Editura Compania, Bucureşti, 2004) 
Aniversarea, de Bill Macllwraith
