The Dictator (2012) – Dictatorul

Pentru ca a fost primul film pe care l-am vazut,  Borat ramane pentru mine punctul de referinta in ceea ce-l priveste pe  nonconformistul Sacha Baron Cohen si specia rara pe care o reprezinta. In aparenta un rebel, in esenta un dramatic si fara crutare analist extrovertit al vremurilor pe care le traiste. Cu toate cele incluse in aceste vremuri.

Nici in Dictatorul, S.B.C. nu face rabat de la conceptele care ii calauzesc actul artistic. Critica caricaturala este in elementul ei si ataca toate ciudateniile, racilele si putregaiurile organizarilor statale, religioase, economice, sociale si culturale contemporane: de la dictaturi la dictatori tiranici de la democratii la democrati farisei, de la religii la stereotipii religioase, de la sexualitate la sex de diferite orientari, de la feminism la fetisism, de la culturalitate la multiculturalitate, etc, etc, etc, intr-o cavalcada presarata de sageti ascutite care isi nimeresc fara mila tintele.

Fara doar si poate un film care trebuie vazut cu repetitie (ca si in cazul lui Borat), pentru a prinde toate fineturile acestor sageti. Pentru ca trebuie sa spun ca sunt momente a caror savoare scapa la o prima vizionare – poate si din cauza ritmului naucitor al actiunii, dar poate si din cauza necunoasterii sau neintelegerii  in principal a subtilitatii limbajului utilizat .

Pentru ca Sacha Baron Cohen foloseste la greu yiddishul si ivritul! Marele General-Amiral Alladeen, “lider suprem, general atottriumfător, asupritor iubit şi  poporului Republicii Wadiya” si bineinteles, antisemit pana in varful firului de par, isi presara copios dialogurile cu expresii yiddish (nu de alta, dar americanii le folosesc la greu) si ivrit (vezi: meshuga = nebun sau mazel tov sau esrim bananas), mergand pana la faza in care discutia pe care o are cu Nadal in avionul care il poarta in „scop turistic” catre un punct strategic esential, limba de baza folosita este ebraica, spre stupefactia perechii americane martora.

De unde i-a venit lui S.B.C. ideea acestui scenariu, ce l-a inspirat pe el? Nu ca n-ar exista la fiecare pas – jur-imprejur – motive de inspiratie .  Saddam Hossein şi Muammar Gaddafi au fost fara doar si poate surse puternice si mai ales romanul de mare succes “Zabibah and the King”, scris de Saddam Hussein. De acolo a prins viata Generalul-Amiral Alladeen, dictatorul “hotărât să-şi dea viaţa pentru ca democraţia să nu învingă niciodată”!

Asa cum si Chaplin si-a cladit filmul Dictatorul pe sinistra personalitate istorica a lui Hitler. Din pacate, iata, istoria se repeta!

Ca sa nu mai vorbesc de acea replica mortala „ in loving memory…” (of Kim Jong-il – of course), pentru ca – nu-i asa – „o lume mai buna nu se poate lipsi de iubire”, ca si scena memorabila (de promovare – of course) petrecuta pe covorul rosu de la Oscars’.

Sigur ca se inregistreaza proteste din toate partile contra acestui film, de la comunitatile arabe americane: “Dictatorul” pe cămilă îi deranjează teribil pe arabii din SUA,,  la inalti reprezentanti ONU.

Sigur ca fiecare rasa umana ridiculizata prin caricaturizarea unor aspecte specifice, poate protesta, la fel si feministele, la fel si oamenii loviti de diferite dizabilitati, la fel si cetatenii de diferite orientari sexuale, la fel si pudibonzii, la fel si politicienii, la fel si teroristii (de ce nu? ), dar pana la urma aceasta este lumea reala in care traim!

Si cineva trebuie sa ne atraga atentia! Chiar daca o face din spatele unei enorme barbi negre (cu care, de altfel, a venit pe lume, bebelusul Alladeen, in anul 1973), fie din spatele gestului crud care indica retezarea capetelor supusilor, fie din spatele fetei tineresti si aparent inocente care arajeaza metodic si meticulos pe rafturile magazinului bio produsele visului american si mondial de asigurare a sanatatii, fie din spatele unui Alladeen care ridiculizeaza lumea hollywoodiana si institutia Oscarurilor  si fie din spatele unui Alladeen care – stupefiant indragostit – declara ca “democratia nu e perfecta, dar opteaza pentru o reala constitutie si alegeri libere”. (Parca am mai auzit asta, de curand, pe meleaguri mioritice)

Si acesta, din spatele tuturor mastilor, este Sacha Baron Cohen si echipa care ii sta alaturi! Acelasi Larry Charles (Borat, Bruno), inepuizabil alaturi de S.B.C, dar si alaturi de Seinfeld si acelasi frate Erran Baron Cohen (Borat, Bruno, The Infidel), vinovat pentru coloana sonora originala, dar in care se regasesc si piese interpretate de Jalal Hamdaou & Driver, Jalal Hamdaoui & Cheb Raya, Mohamed Amer, Mc Rai, Khaled, Michelle J. Nasser,  etc, din care puteti asculta aici si aici.  Lista completa a pieselor o gasiti pe Youtube.

Distributia este excelenta, Ben Kinsley (un Tamir – nume de origine atat evreiasca cat si araba – viclean, perfid, razbunator, duplicitar) si Anna Faris (bine determinata), dar si Jason Mantzoukas, stau umar la umar cu debordantul Sacha Baron Cohen. Ca sa nu mai vorbesc de doua aparitii fulgurante si copioase,  Megan Fox  şi  Edward Norton – in popriile roluri.

Trebuie sa vedeti acest film, pentru ca sa descoperiti singuri tot ceea ce eu am uitat sau am am omis deliberat sa va semnalez (de exemplu si citarea Romaniei pe lista lui Alladeen ). Si bineinteles, ca sa radeti!

In promovarea filmului, RoImage ne-a transmis de la Biroul de Propaganda al Dictatorului urmatorul comunicat, special pentru noi romanii :

Data:     9 mai 2012

De la:    Biroul de Propagandă

RE: COMUNICAT EXTRAORDINAR PENTRU ROMÂNIA DE LA EXCELENŢA SA AMIRAL GENERAL ALADEEN – LIDER SUPREM, GENERAL ATOTTRIUMFĂTOR, ASUPRITOR IUBIT ŞI OFTALMOLOG-ŞEF AL POPORULUI REPUBLICII WADIYA

MESAJUL EXCELENŢEI SALE, GENERALUL ALADEEN, SPECIAL PENTRU ROMÂNIA

Ştiu că experienţa voastră anterioară cu un dictator nu a fost grozavă, dar, să fim sinceri, nici cu democraţia nu vă este mai bine.

Aşa că iată-mă aici pentru a vă arăta avantajele unei tiranii adevărate.

Vă voi garanta:

O rată a şomajului de 0% pentru copiii cu vârste cuprinse între 6 şi 9 ani.

Uniforma militară, gratuită, pentru toţi bărbaţii de peste 12 ani şi aceleaşi drepturi pentru femei, ca şi pentru bărbaţi. Nici unul.

Dacă vreti mai multe indicii, veniţi să vedeţi noul meu film “Dictatorul”, care va fi scos în curând, nu de turiştii ăia pe care i-am prins că au călcat graniţele ţării mele.

Hafla!

Excelenţa Sa şi-a rupt din preţiosul său timp pentru a vorbi direct românilor, aşa că va urmări personal dacă acest mesaj va ajunge la poporul vostru, căci Facebook, blogurile, tot internetul şi alte agenturi străine de spionaj şi-au pus cu generozitate la dispoziţie serviciile de supraveghere în secret a naţiunii voastre în slujba celui mai iubit Dictator.

Dacă vreţi ca democraţia să fie interzisă, drepturile omului să dispară şi dictatura de tip Wadiyan să fie instaurată şi în ţara voastră, daţi mai departe mesajul Liderului Suprem.

Pentru fapta voastră veţi fi „pedepsiţi” cu 72 de virgine din garda de corp personală a Preaiubitului Aladeen!

Nota: 8/10

Rosteste-i numele, de Francisco Goldman

Puteti cumpara cartea acum, de pe site-ul Editurii Polirom.

Un roman surprinzator prin felul extrem de modern, dar si cu adancimi ancestrale, in care developeaza trairile si sentimentele omenesti.

Poate pentru ca autorul si personajul sau principal au radacinile infipte atat in lumea noua cat si in mistice, misterioase si vechi taramuri: Francesco Goldman a crescut in Boston si Guatemala, Aura Estrada a trait in Mexic si in New York.

Goldman vine in fata cititorului si  cu  sinceritate vibrand de emotie etaleaza o bogata experienta de viata ridicata la inalt nivel intelectual si senzitiv. Nu numai misterul descoperirii iubirii: “It was like my indispensable other self“, ci si contopirea profunda a celor doua entitati in aceasta iubire: “There is the way I portray myself” se releva in  interviul publicat de Lyla Biock in TheParisReview.

Romanul lui Francisco Goldman nu este numai povestea unei iubiri dintre o femeie si un barbat, ci este si o fresca analitica, plina de culoare si de informatii bogate a umanitatii, a aspiratiilor intelectuale, a societatii, cutumelor si sperantelor unor oameni traind in Statele Unite si in Mexic, in mediul academic, in cel literar sau in viata de zi cu zi. O incursiune intr-un amestec ciudat de misticism istoric si pragmatism contemporan, care invaluie profunzimea relatiilor interumane. O fina analiza psihologica a acestor relatii interumane, relatii care construiesc si definesc lumea fiecarui individ in parte, pornind de la parinti si ajungand la partenerul perfect de cuplu… mereu in cautarea echilibrului. Dezechilibrul in relatia parinte-copil, conduce la cautarea unei balante in relatia iubit-iubita / sot-sotie. Si e un dar de la Dumnezeu, faptul ca cele doua personaje ale acestei zguduitoare povesti reale se descopera si  isi gasesc echilibrul perfect unul in celalalt. Un dar pe care Dumnezeu, din ratiuni numai de el stiute, il limiteaza in timp. Un timp scurt, care insa inchide in el experienta veacurilor.

Francisco Goldman

Sa descopere iubirea rotunda si plina de mister, este – in sfarsit – pentru Francisco/Frank/Paco Goldman – experienta suprema si plina de raspundere a vietii, la o varsta coapta si cu un ecart de peste douazeci de ani fata de partenera sa si intr-o subtila concurenta cu mama Aurei:

“Discutia aceea mi-a oferit o noua banuiala cu privire la profunzimea legaturii Aurei cu mama ei, asemanatoare cu ceva depozitat intr-un seif dintr-o banca, la douasprezece etaje sub pamant, la care numai ele stiau combinatia. Nu aveam raspunderea sa impartasesc o parte din ceea ce simtea Aura pentru mama ei, din acel amestec de mila, veneratie si admiratie recunoscatoare? Chiar impartaseam acel sentiment, cel putin partial. Acest grad de intimitate si incredere si solicitarile pe care le implica erau ceva cu totul nou pentru mine: o expansiune a atentiei si o concomitenta ingustare a concentrarii pentru a fi in stare sa inregistrez tot ce puteam, trecut si prezent, in interiorul razei vietii Aurei; sa incerc sa inteleg macar, atat cat dorea ea sa imi permita; sa fiu in stare sa anticipez si sa protejez, sa fiu mereu pregatit. Ma credeti sau nu, iubirea esra ceva nou pentru mine. Cum de-am ajuns sa am mai bine de patruzeci de ani fara sa fi aflat despre iubire sau sa o fi descoperit? Iar mai tarziu, la putin peste un an de la moartea Aurei, simteam panica de a pierde sau de a fi pierdut deja aceasta capacitate de a tine la altcineva in acest mod.”

Pierderea brusca si profund nedreapta a partenerei sale, durere nevindecata de trecerea timpului, pierderea propriului Univers, se reflecta in pasaje emotionante: “In majoritatea zilelor, cand deschid ochii dimineata, prima imagine pe care o zaresc, proiectata din creierul meu si prin orbitele oculare ca niste raze laser ale groazei, este Aura cand mi-au spus ca e moarta si m-am napustit la patul ei sa o vad. Sau bandajul lat alcatuit din spuma oceanului care se retragea, lasand la iveala trupul ei plutind cu fata in jos, iar eu intotdeauna strig: NU!”

Coperta editiei americane

Si amintirea ei revine obsedanta: “…am mers mai departea pe poteca, spre laguna aceea ascunsa, unde ne-am asezat pe un doc jos din lemn; nu mai era nimeni prin preajma. In scurt timp, priveam pastelurile irizare ale apusului intinzandu-se peste apa si stralucind pe cerul de deasupra fasiei de jungla dintre noi si ocean. Peste tot se auzeau tipete de pasari, de parca fiecare copac si fiecare planta incandescenta ascundeau o pasare zgomotoasa sau doua. Ne-am simtit amandoi coplesiti de ganduri noi umplandu-se de un sentiment de uimire mistica si singuratate impreuna. Era de parca tocmai ne casatoriseram in cadrul unei ceremonii secrete, acompaniate de pasari. Uneori cred ca ca, daca cenote-le sunt cu adevarat intrari in lumea de dincolo, iar eu pot sa intru pe una ca sa fiu din nou cu Aura,  atunci malul acelei lagune din jungla e locul unde voi iesi si o voi gasi asteptandu-ma.”

Alaturi de prietenii comuni, Francisco Goldman incearca  sprijin in emotiile care il framanta: “Incercam, cu totii sa o gasim pe Aura unul in altul, presupun, desi nu cred ca ne dadeam seama de asta. Eram singuri, inca in stare de soc, speriati.”

Psihologic si determinat, autorul cauta sprijin si la nivel documentar, isi diseca durerea si si trairile:  “Niciodata in viata mea nu mai iubisem pe cineva atat de mult cat o iubisem pe Aura, nici macar de departe, nici vreun parinte, frate ori vreo iubita anterioara, nici pe prima mea sotie; poate nu iubisem pe nimeni cu adevarat inainte de Aura. Eram convins ca o iubeam pe Aura asa cum trebuie un sot sa-si iubeasca sotia, in cel mai sacru  mod conjugal si mult mai mult. Literatura despre durerea pierderii unei persoane apropiate, toate studiile stiintifice despre vaduve si vaduvi pe care le cautasem in biblioteci si online, erau derutante in aceasta chestiune   (…) Daca sotul/sotia ta era ceea ce se numea o <figura de atasament> – cineva pe care il considerai cauza fericirii tale si a propriei tale identitati ca om fericit in mod rezonabil si functionand responsabil in lume -, atunci erai in mod deosebit terminat.”

Pentru ca Moartea face parte acum din Viata: “Momente de despartire temporara, absenta sau chiar pierdere care erau precum niste mici repetitii pentru ceea ce avea sa vina. Nu premonitii, ci adevarate incercari, moartea venind prin portalul ei, luand-o pe Aura, aducand-o inapoi, retragandu-se inapoi in gaura ei.”

Departe de a se lamenta, autorul constata de-a lungul anilor care nu ii ostoiesc durerea, ca: “Fiecare zi, o ruina fantomatica. Fiecare zi, ruina zilei care ar fi trebuit sa fie. Fiecare secunda de la ceas care ticaie inainte, orice fac, vad sau gandesc, totul e facut din cenusa si cioburi carbonizate, ruinele viitorului. Viata pe care urma sa o traim, copilul pe care urma sa il avem, anii pe care urma sa-i petrecem impreuna, totul a fost de parca viata aceea aexistase deja cu milenii in urma, intr-un oras secret pierdut in jungl, acum prabusit in ruine, acoperit de vegetatie, cu locuitorii nimiciti, niciodata descoperiti, povestea lor niciodata spusa de vreo fiinta umana din afara lui – un oras pierdut cu un nume pierdut, pe care numai eu mi-l amintesc – Soobway.”

Si constata “cumplita ciudatenie si lipsa de sens” a Adevarului pe care trebuie sa il accepte si cu care trebuie sa traiasca: “Un accident atat de neobisnuit si groaznic i s-a intamplat unei singure persoane. (…)Aura a fost deosebit de nenorocoasa. A murit pentru ca eu m-am purtat asa cum imi e firea, ca un etern adolescent, un ninote. A murit deoarece, dand pe dinafara de dragoste, m-am dus dupa ea in apa. Insa toate acestea sunt, de asemenea, o ocolire a ADEVARULUI, fata de care relatarea mea sarguincios construita se prabuseste ca un val urias de nimic. Faptul ca m-am purtat asa cum imi e firea nu ar fi trebuit sa fie de ajuns sa o ucida pe Aura. De asemenea, faptul ca Aura s-a purtat asa cum ii era firea, avantandu-se in valul ala pentru indiferent ce motiv, n-ar fi trebuit sa fie suficient ca sa o ucida. Cumplita ciudatenie si lipsa de sens a acestui fapt – asta este ADEVARUL.”

Umbre

Pe de alta parte, Goldman evoca  amintirea unei fotografii emblematice si  intelegem mesajul sofisticat al nemuririi umbrelor:

“Fotografia alb-negru de pe invitatiile noastre de nunta  (…) facuta pe o strada din apropierea apartamentului (…) din Montmartre. O infatiseaza pe Aura de la mijloc in jos, in palton si cizme, un picior al meu e in partea stanga si ne tinem de maini in m ijloc; esenta fotografiei este reprezentata, insa, de umbrele noastre complete, tinandu-se de maini, care cad pe piatra cubica luminata de soare.”

Mantra lui Francisco Golman devine acest “rosteste-i numele”. Refugiat pe scara exterioara de incendiu a locuintei new-yorkeze, acolo unde Aura isi fuma in liniste tigara, barbatul isi decripteaza aceasta mantra:  “Imi vreau prietena inapoi, mi-am zis in sinea mea; vorbeam in semne si formam o echipa grozava. Poate ca m-am saturat de oameni care nu pricep cum e, dar nu e ca si cum as dori ca toata lumea sa treaca prin asta. (…) Daca o ai, nu-i da drumul, tine-o strans, m-am gandit. Asta e sfatul meu pentru toti cei in viata. Simte-i mirosul, vara-ti nasul in parul ei, inspir-o adanc. Rosteste-i numele. Va fi intotdeauna numele ei. Nici macar moartea nu poate rapi asta. Acelasi in viata, ca si in moarte, mereu. Aura Estrada.”

…Pana cand moartea ne va desparti…o sintagma dureroasa, dar care, iata, cata lumina si iubire imbraca in cuvinte suferinta si talentul lui Francisco Goldman. Si cata frumusete si nemurire  ii confera muritoarei Aura Estrada.

O carte pe care o recomand pentru frumusetea literara pe care a conferit-o autorul unei tragedii personale cu valente universale.

Puteti cumpara cartea acum, de pe site-ul Editurii Polirom.

1. VINCERE (2009) –coprod.. in regia lui  Marco Bellocchio, cu  Giovanna Mezzogiorno, Filippo Timi, Michela Cescon, vineri 18 mai,. ora 23.10/TVR1

6.9 IMDb; 92% Rotten Tomatoes

28 premii si 25 nominalizari

2. OMUL CARE SE HOLBA LA CAPRE – THE MEN WHO STARE AT GOATS (2009) – coprod., in regia lui Grant Heslov, cu Ewan McGregor, George Clooney, vineri 18 mai..ora 20.15/National

6.3 IMDb; 52% Rotten Tomatoes

3. ALB ORBITOR – BLINDNESS (2008) – coprod., in regia lui Fernando Meirelles, cu Julianne Moore, Maek Ruffalo, Gael Garcia Bernal,  vineri 18 mai., ora 20.30/Prima

6.6 IMDb; 42% Rotten Tomatoes

2008 –  nominalizare Palme d’Or – Fernando Meirelles

4. JUNO  (2007) – SUA/Canada – in regia lui Jason Reitman,  cu Ellen Page, Michael Cera, Jennifer Garner, sambata 19 mai ora 20.00/Digi Film

7.7 IMDb; 94% Rotten Tomatoes

2008 – OSCAR pentru Best Writing, Original Screenplay Diablo Cody

5. O VIATA MAI BUNA – A BETTER LIFE (2011) – SUA – in regia lui Chris Weitz,  cu Demian Bichir, Jose Julian, sambata 19 mai ora 21.00/HBO

7.1 IMDb; 85% Rotten Tomatoes

2012 – nominalizare la OSCAR pentru Best Performance by an Actor in a Leading Role Demián Bichir

6. JANE EYRE  (2011)– GB/SUA.  regia  lui Vary Fukunaga,  cu Mia Wasikowska, Michael Fassbender, Jamie Bell,  sambata  19 mai .ora 17.55/Digi Film

7.3 IMDb; 85% Rotten Tomatoes

2012 – nominalizare la  OSCAR, pentru Best Achievement in Costume Design Michael O’Connor

7.  VAGABONDUL MILIONAR – SLUMDOG MILLIONAIRE  (2008) – SUA/GB., in regia lui Danny Boyle,  cu Dev Patel  duminica 20 mai . ora 20.00/Digi Film

8.1 IMDb; 94% Rotten Tomatoes

2009 – castiga 8 OSCAR

In Top 250 filme votate pe IMDb

8. CARRINGTON (1995) – GB, in regia lui Christopher Hampton, cu Emma Thomson, Jonathan Pryce, Duminica 20 mai. Ora 20.00/MGM

6.6 IMDb; 50% Rotten Tomatoes

9. CASA BUDDENBROOK IV-  BUDDENBROOKS IV(2008) – Germania., in regia lui Heinrich Breloer, cu Armin Mueller Stahl, duminica 20 mai ora 20.25/TVR 1

5.8 IMDb

Si ATENTIE!

-luni 21 mai– ora 21.00 – Cinemax  – „MERCI POUR LE CHOCOLAT ”- 2000,  - in regia lui Claude Chabrol, cu Isabelle Huppert si Jaques Dutronc

-marti 22 mai – ora 23.00 – HBO Comedy–  “IT’S COMPLICATED” – 2009 –cu Meryl Streep, Steve Martin, Alec Baldwin

-miercuri 23 mai – ora 23..05 – Digi Film “ BURN AFTER READING”: Joel & Ethan Coen

-miercuri 23 mai – ora 0.10 – AXN – un serial bun francez “PROFILAGE – PSIHOLOGIA CRIMEI” – 2009, cu Odile Vuillemin, regizori Eric Summer, Julien Despaux, Pascal Lahmani

S-a furat mireasa (2012)

Azi am fost sa vad in avanpremiera o comedie mult-trambitata de la care am iesit cotropita de o tristete iremediabila.

Tristete  si jena fata de un Toni Grecu, la care de mai mult timp observ o scadere alarmanta a umorului de calitate, dar de la care nu ma asteptam chiar la o pana de dimensiuni astronomice. Sunt peste douazeci de ani buni de cand el si ai lui “divertisi”  intruneau pentru mine tot ce era mai bun si mai proaspat in materie de “satira si umor” social. Ei, dar poate chiar asta este secretul: “el si cu ai lui” … umorul nascut in colectiv … acum insa Toni Grecu este singur (sau aproape singur, caci eu una  – mea culpa – nu am auzit nici de Adrian Onciu, nici de Onciu Adrian) si secatuit pana la fibra-fibrei.

Tristete si jena fata de bulibaseala de intamplari, scheme, clisee si personaje ingramadite laolalta, calcandu-se pe bataturi si creionand o fauna sociala mizera, urata, corupta, suburbana si subumana.

Tristete si jena pentru cei doi-trei actori buni (Sapdaru, Dita, Vasilescu) pe care ii stiu cu reale calitati profesionale si cu roluri de substanta la activ, care insa in “S-a furat mireasa” nu fac decat sa-si fure lor propriul statut.

Tristete si jena in privinta lui Jojo, despre care chiar imi impun sa nu spun nimic, pentru ca mi-ar fi greu sa imi controlez limbajul

Tristete si jena pentru fatetele cunoscute, urate si blamate ale societatii romanesti – politai prostovani, comisari de politie corupti in cardasie cu clanurile de mafioti si cu manelisti-sefi, talhari basarabeni, moldovence avide sa parvina, valize cu droguri, lovele, aur, ceasuri  scumpe, si “car cu boi”… …

Tristete si jena chiar si pentru camera de filmat, care in cardasie cu o regie superba, dar perfect inexistenta, trage o indelunga urmarire pe scurta strada Edgar Quinnet, reluand mereu, in bucla, zidurile cladirii Universitatii . Unde a fost adevaratul Viorel Sergovici si realul sau simt cinematografic?

Tristete si jena pana la urma, fata de o regie – cum spuneam – superba, dar inexistenta…. Un Jesus del Cerro care probabil si-a propus sa-i lase pe toti de capul lor! Pentru ca daca isi punea nitel capul la lucru, existau sanse ca situatia sa se imbunatateasca cat de cat… asa, macar la nivelul lui Ho-ho-ho .

Oops, sa nu uit…poneiul … un animalut simpatic si cu o prestatie onorabila . Participant, de altfel, in fata cinemaului, la conferinta de presa .

Stateam si ma gandeam (asta nu e bine intotdeauna) ca uneori, in pana de ceva mancare sau idei, se intampla sa adun de prin frigider toate resturile si sa incropesc ceva digerabil. Dar in mod clar – rezultatul este digerabil, pe cand ghiveciul asta de film mi-a fost cam indigest!

Cum spuneam, sunt trista! Nu acesta este filmul romanesc la care sper. Cred ca multi vor fi in asentimentul meu. Iarasi sper!

Nota: 2.5/10 (0.5 este asa, un bonus de la mine, ca mi-am mai ostoit tristetea )

1. A FOST ODATA IN AMERICA – ONCE UPON  A TIME IN AMERICA (1984) –coprod.. in regia lui  Sergio Leone, cu  Robert De Niro, James Woods, Elizabeth McGovern, vineri 11 mai,. ora 22.30/Prima (sambata partea a doua)

8.4 IMDb ; 89% Rotten Tomatoes

Top 250 filme votate pe IMDb; 13 premii si 5 nominalizari; BAFTA 1985 – Best Score
Ennio Morricone

2. 50/50 (2011) – SUA., in regia lui Jonathan Levine, cu Joseph Gordon-Levitt, Seth Rogen, Anne Kendrick, vineri 11 mai..ora 20.00/HBO

7.9 IMDb ; 93% Rotten Tomatoes

2012 – nominalizare la 2 Golden Globes

3. O FEMEIE DOMINANTA  – A WOMAN UNDER THE INFLUENCE (1974) – SUA., in regia lui John Cassavetes, cu Gena Rowlands, Peter Falk,  vineri 11 mai., ora 22.15/TVR Cultural

8.0 IMDb ; 94% Rotten Tomatoes

1975– 2 nominalizari la  OSCAR (Gena Rowlands, John Cassavetes)

4. ALB SI NEGRU  – THE SUNSET LIMITED  (2011) – SUA  in regia lui Tommy Lee Jones,   cu Tommy Lee Jones, Samuel L. Jackson, sambata 12 mai. ora 21.00/HBO

7.3 IMDb

5. TOY STORY  (1995) – SUA – in regia lui John Lasseter,  cu voci Tom Hanks, Tim Allen, sambata 12 mai ora 20.30/Prima

8.2 IMDb ; 100% Rotten Tomatoes

Top 250 filme votate pe IMDb: 1996 – 3 nominalizari OSCAR

6. FARA RAUTATE –  ABSENCE OF MALICE  (1981)– SUA.  regia  lui Sydney Pollack,  cu Paul Newman, Sally Field,  sambata  12 mai .ora 21.00/TV 1000

6.8 IMDb ; 86% Rotten Tomatoes

1982 – nominalizare la 3 OSCAR, nominalizare la 2 Golden Globe, nominalizare la Ursul de Aur-Berlin

7. TUYA ISI CAUTA UN SOT – TUYA’S MARRIAGE  (2006) – China., in regia lui Quanan Wang,  cu Yu Nan, Ba Te Er  duminica 13 mai . ora 22.00/TVR3

7.1  IMDb ; 89% Rotten Tomatoes

8. CU PLACERE –  PLEASE GIVE (2010) – SUA, in regia lui Nicole Holofcener, cu Amanda Peet, Oliver Platt, Catherine Keener, Duminica 13 mai. Ora 21.35/HBO

6.7 IMDb ;  87% Rotten Tomatoes

9. CASA BUDDENBROOK III- BUDDENBROOKS  II (2008) – Germania., in regia lui Heinrich Breloer, cu Armin Mueller Stahl, duminica 13 mai ora 20.25/TVR 1

5.8 IMDb

10. EXISTA VIATA DUPA INGHET – povestile de supravietuire ale „rezidentilor” regatului inghetat de nord – miniserie formata din patru parti – duminica 13 mai (continuare …..) – ora 20.00/Animal Planet

Si ATENTIE!

-luni 14 mai– ora 20.00 – HBO  – „A SINGLE MAN ”- 2009, BAFTA 2010 pentru Colin Firth

-marti 15 mai – ora 23.10 – TVR 1–  “EXODUS – partea I” – 1960 – regia Otto Preminger, cu Paul Newman  - partea a II–a – miercuri 16 mai – 1961 OSCAR – Best Music, Scoring of a Dramatic or Comedy Picture Ernest Gold 

-marti 15 mai – ora 21.35 – DIGI Fil – “MEMENTO” – 2000, cu Guy Pearce, Criie-Anne Moss

-miercuri 16 mai – ora 22.00 – ProCinema “ MY BIG FAT GREEK WEDDING”:

O intamplare ciudata cu un caine la miezul noptii, de Mark Haddon

A doua mea intalnire cu Mark Haddon, dupa “Pata cu bucluc”, a avut loc saptamana trecuta si intermediata tot de catre Biblioteca Municipala Mihail Sadoveanu.

Din nou o carte care nu mi-a permis s-o las din mana, s-a tinut scai de mine prin toate colturile “vastei” mele resedinte, pana la momentul in care si ultimele pagini cu continut demonstrativ matematic s-au incheiat cu sintagma QED!

QED, acesta este rezultatul acestui “roman uimitor – haios si trist deopotriva, pe care nu-l mai lasi din mana” (coperta IV). Si linkurile pe care mintea mea le face mereu in avalansa acumulativa a cartilor si filmelor ingurgitate, m-au dus catre “Extremely Loud & Incredibly Close”!

O carte despre “anormalitate” intr-o lume “normala”? Nu pot accepta asta, deoarece de multe ori lumea noastra normala devine anormala prin felul in care receptam gresit si actionam si mai gresit. Asa ca cine ne da noua dreptul sa ne socotim normali in comparatie cu alti semeni construiti diferit si uneori, poate cu mult mai dotati mental si mai bogati sufleteste.

“O intamplare ciudata...” deschide ochii si mintea. Numai daca am fi atenti la urmatorul citat – si tot ar fi un castig: “Domnul Jeavons a spus ca-mi place matematica fiindca este lipsita de pericole. A spus ca-mi place matematica fiindca presupune rezolvarea unor probleme, iar aceste probleme sunt dificile si interesante, dar in final ajungi la un raspuns simplu. Ce voia el sa spuna era ca matematica nu este ca viata, fiindca in viata nu exista raspunsuri simple in final. Stiu ca asta a vrut sa spuna fiindca asta a spus in final”.

Mark Haddon

Acestea sunt cuvintele pustiului Chistopher John Francis Boone, despre care nicio clipa autorul nu ne spune care ar fi diagnosticul pentru care urmeaza o scoala pentru copii cu nevoi speciale. Un copil extrem de dotat ca inteligenta, dar o inteligenta de tip special, incadrata se pare de catre neuro-psihiatrie sub eticheta de sindrom Asperger, ceea ce conform dictionarelor de specialitate ar insemna: “incapacitatea de a întelege cum cred altii și de a se transpune în situatia altor persoane” si „incapacitatea de a dialoga reciproc, de a întelege <ceea ce nu este spus? și de a <citi printre rânduri> “ si  „comportament repetitiv” si „vorbire și limbaj de dezvoltare întârziate”.

In aceasta situatie, cred ca noi, cei “normali” trebuie sa stim, sa intelegem si sa acceptam ca oamenii nu sunt repetitivi, nu sunt creati si replicati pe banda, ca exista oameni al caror creier si a caror dotare mentala si senzitiva difera, nu neaparat la nivel cantitativ sau calitatativ, ci infinit de sensibil in alt mod. Si acest altfel, nu ii face inferiori noua si mai ales nu ii face “anormali”. Trebuie doar sa ne cunoastem intre noi, sa ne apropiem, sa ne intelegem, pentru a putea comunica si beneficia unii de calitatile celorlalti.

Structura mentala si afectiva a lui Christopher este de o inocenta construita matematic si de aceea – logic. El stie, de exemplu, ca “numerele prime sunt ca viata. Sunt foarte logice, dar nu poti niciodata sa le determini regulile, chiar daca ti-ai petrece tot timpul gandindu-te la ele”.

Coperta editiei engleze

Calatoria cititorului alaturi de Christopher incepe o data cu descoperirea acestuia, in miezul noptii,  a cadavrului pudelului Wellington, casapit de dintii unei furci, pe peluza doamnei Shears. O calatorie alaturi de un pusti de cincisprezece ani, care va fi initiatica si benefica pentru ambele parti – noi – cititorii si personajul romanului. Pustiul isi “va implini niste vise”, daramand putin-cate-putin din zidurile care il inconjoara, castigandu-si “examenul de matematica”,  punand la cale urmatoarul examen “de matematici superioare de nivel A”, recastigandu-si mama, rezolvandu-si criza familiala si ordonandu-si sistemul de valori al viitorului… Totul datorita imboldului detectivistic si hotararii de a scrie o carte dedicata acestei aventuri de a-l descoperi pe ucigasului bietului pudel. Iar noi, cititorii, dupa cum am spus, intelegem cat de subtire este linia care demarca normalitatea de anormalitate. In fond, cuvinte pe care ni nu ar trebui sa le mai folosim in acest context.

Ceea ce  face extrem de original acest roman este empatia inteligenta a autorului si maniera scriiturii sale, impregnata cu multa reprezentare grafica (ca exemplificare a gandirii logice-matematice a personajului), o transpunere care se bazeaza pe un studiu atent si profund al tipologiei pe care ne-o prezinta si a unei societati parca “mai normale si mai deschise” catre intelegere si cooperare.

Si poate ca fiecare dintre noi, reusind sa trecem  niste hopuri in viata – prin propriile determinari si actiuni -, ar trebui sa spunem precum Christopher: “Stiu ca pot sa fac asta, fiinca am ajuns singur la Londra, si pentru ca am rezolvat misterul <cine l-a omorat pe Wellington?> si am gasit-o pe mama si am fost curajos si am scris o carte, iar asta inseamna ca pot sa fac orice”.

Iata cateva pareri expuse in prestigioase piblicatii:

“Though Christopher insists, ‘This will not be a funny book. I cannot tell jokes because I do not understand them,’ the novel brims with touching, ironic humor. The result is an eye-opening work in a unique and compelling literary voice.” Publishers Weekly

“This original and affecting novel is a triumph of empathy; whether describing Christopher’s favorite dream…or his vision of the universe collapsing in a thunder or stars, the author makes his hero’s severely limited world a thrilling place to be.” The New Yorker

Mabul (2011) – The Flood – Potopul

O drama familiala, in care fiecare entitate se izoleaza, se instraineaza, se invaluie in propria durere, neliniste si neputinta de comunicare. Si fiecare, in acest cocon al insingurarii, pare a nu mai astepta ceva de la viitor. Familia Roshko este apasata de multi ani de autismul primului nascut, Yoni, care este ingrijit intr-un asezamant de specialitate. Parintii sunt sfasiati de propria neputinta de a depasi problemele vietii. Tatal – Gidi – pilot intr-un serviciu utilitar, abuzeaza de marijuana si este lasat la sol de cateva luni, mama – Miri – conduce o gradinita si se culca cu tatal uneia dintre fetite … cei doi sunt doar “colegi” in familie, aerieni, usor iresponsabili.

Exceptia o reprezinta pustiul Yoni, aflat in pragul implinirii a treisprezece ani si angrenat in pregatirea ceremoniei de Bar-Mitzva. Extrem de inteligent si ambitios. O inteligenta vie, dar dureros de matura insa, pentru ca pe de o parte ii ascute perceptia starii de fapt din familie si pe de alta parte ii determina si lui un fel de insingurare, o retragere intr-o lume proprie, bine construita si motivata. Motivatia este de a creste mai repede, de a se dezvolta in graba, poate din dorinta de a se elibera din familie, de a nu mai fi puntea fragila de legatura dintre parinti si de a-si urma propriul destin. De aceea face exercitii fizice temeinice, dupa care isi masoara si inregistreaza meticulos intaltimea (pe cadrul usii), insa, mai mult decat atata, gaseste o cale stupefianta de a castiga bani seriosi pentru a-si cumpara ratii de dopaje proteinice, adjuvante in crestere si dezvoltare. Zilnic pregateste in caietele lenesilor colegi de scoala, teme la matematica, literatura si alte materii, caiete inmanate in grupul sanitar al scolii, contra platilor adunate intr-o punga de plastic. Pentru Yoni semnul maturitatii il reprezinta si schimbarea vocii, asa ca urmeaza cu naivitate, sfatul antrenorului de la care se alimenteaza cu suplimentele chimice: merge pe malul marii si zbiara din toti rarunchii – bineinteles in contra vantului. Induiosator amestec de de comic si tragic, de copilarie si de maturitate.

Acolo, pe malul marii, o surprinde pe fiica rabinului cu care se pregateste pentru Bar-Mitzva si care fata – probabil – fara stirea tatalui ei, face surfing cu un grup de prieteni. Istetul Yoni o santajeaza pe fata si ii obtine acordul ca il va initia in surfing, pentru el un mod ideal de a simti valurile si forta marii din care spera sa se impataseasca.

Dar vine momentul dificil cand Tomer, fratele bolnav este readus in mijlocul familie, dat fiind faptul ca institutia in care se afla isi inchide portile pentru ca trece printr-o grava criza financiara. Un cutremur in echilibrul  si asa atat de fragil al familiei. Un moment in care fiecare isi da seama ca se confrunta cu o  responsabilitate stringenta, alta decat cea a propriei persoane. Si personajul care receptioneaza impactul impotentei maturilor din familie de a administra situatie, este Yoni. Yoni este pentru noi, adultul din familia descompusa. El este acela care frustrat de ciudatenia comportamentului fratelui pe care nu l-a cunoscut pana acum vreme de zece ani, amenintat de iminentul dezastru al Bar-Mitzvei sale, privindu-si critic si dezamagit parintii, confruntat si cu o criza scolara iminenta in contextul activitatii sale “out of standards”, gaseste in el puterea de intelegere a situatiei si descopera modalitatile prin care vindeca raul care i-a dezbinat familia.

Raul si dezastrul sunt indepartate si viata simpla si curata reinvie aidoma povestii biblice a lui Noe si a Arcei sale in vremea potopului. Pentru ca tema  discursului Bar Mitzvei lui Yoni este tocmai aceasta poveste a lui Noe. O poveste pe care tot auzind-o din gura lui Yoni, ii devine lui Tomer mantra care ii va reuni pe cei doi frati. Mantra care va reuni familia, iesita din furtuna si diluviu  si purificata de ploaie. O ploaie datatoare de speranta de viitor. Stropii de apa ejectati de avioneta utilitara condusa de Eli, colegul lui Gidi, cad asupra ceremoniei reusite de Bar Mitzva. Acum Yoni a devenit barbat in randul barbatilor. Si nicio grija, va creste si se va maturiza intarit de aceasta experienta framatica de viata. Insa toate la vremea lor!

Extrem de sensibil subiect, tratat exemplar si cu o valabilitate universala, sub orice reper etnografic sau geografic. Nevoile speciale ale fiecarui membru al familiei , indiferent daca sunt puse sub lupa medicala sau sub lupa firescului, sunt nevoile umanitatii: intelegere, sprijin, iubire!

Exemplara cinematografia -  Philippe Lavalette, cu imaginile superbe ale cerului – reflexie ale momentelor psihologice cheie, dar si cu prim-planurile figurilor celor doi frati.

Excelenta distributia in care se disting Yoav Rotman (Yoni) – atat de copil, dar atat de matur prin ironie trista si prin replica usturatoare, Ronit Elkabetz (Miri) – cunoscuta actrita isrealiana, cu calitati dramatice puternice si Michael Moshonov (Tomer)- care a jucat si in filmele Lebanon, Lost Islands, For My Father.

Coloana sonora apartine lui Patrick Watson si iata-l cu tema principala din film.

Nota: 7.5/10

Le Chat du Rabbin (2011) – The Rabbi’s Cat – Pisica rabinului

Joann Sfar este scenaristul si regizorul filmului Gainsbourg – Une vie heroique – 2010,  film castigator a  trei premii Cesar in 2011 si avand inca 5 nominalizari tot la premiile Cesar pentru alte 5 categorii. Si pentru ca tot s-a obisnuit cu aceasta inalta recunoastere, iata ca si Le Chat du Rabbin castiga un premiu Cesar in 2012, pentru “Best Animated Film (Meilleur film d’animation) Antoine Delesvaux (director/producer) Joann Sfar (director).

Creator a peste 150 de carti de benzi desenate, Sfar a realizat pelicula de fata dupa trei dintre volumele sale (1, 2 si 5) dedicate “pisicii respective” si aventurilor sale, pisica inspirata chiar de animalul de casa al autorului . In profunzime insa, dedicatia filmului este axata pe ideile legate de acceptare, coabitare, toleranta religioasa, importanta gandirii si liberului arbitru in determinarea spirituala, a credintei si a modelului filozofic de viata.

Pisica care isi castiga darul constient al vorbirii prin sacrificiul papagalului inconstient vorbitor, felul in care acest nastrusnic animal vrea sa isi dovedeasca dragostea si devotamentul pentru Zlabya – stapana sa, prin trecerea ceremoniei de Bar-Mitzvah si convertirea la iudaism reprezinta simbolistica asumarii constiente a unei identitati.

Bineinteles ca pe calea initiatica exista si capcane, exista si ispite, exista si greseli, ba chiar si sacrilegii, ceea ce a acumulat pisica poate fi pierdut cu usurinta…darul vorbirii dispare ca o pedeapsa a arogantei, dar va fi recastigat cu peste masura de merit in final!

Alaturi de pisica, rabinul sefard Sfar (actiunea se petrece in Algerul anilor ’20), o comoara de intelepciune, dar si de umor plin de inteligenta si umanitate, porneste intr-o aventura in inima Africii, plina de conotatii istorice si religioase, in cautarea tribului pierdut. Echipa calatorilor este completata de batranul  si inteleptul sheik arab, dar si de un pictor rus livrat intr-un cufar impreuna cu sulurile sfinte salvate de sub mana Revolutiei Comuniste si nu in cele din urma, in echipa apare si un milionar rus.

Replicii si aluzii inteligente, ascutite, pline de haz…”noi ii educam pe toti, chiar si pe magari” … sau iata o reflectie a mentalitatii care ilustreaza un alt tip de religie: “ islam/iudaism/pistolul”, sau referiri la Django Reinhardt… un film pe care vi-l recomand cu caldura.

O animatie captivanta, personaje bine definite, foarte simpatice si evoluand in mijlocul unor peisaje de mare frumusete plastica.

Coloana sonora (Olivier Daviaud) inspirata din melosul mediteranean este sprijinita de vocea inconfundabila a lui Enrico Macias si mi-a facut o deosebita placere.

Pentru  ca sa il cunoasteti pe Sfar si lumea lui, puteti sa ii accesati blogul : Le Petit Monde de Joann Sfar. Nu veti regreta

Colegul nostru Dan Romascanu a vazut acest film (pare a fi doar o parte, insa) cu un an in urma la Paris (in 3-D) si a scris despre el pe blogul sau.

Nota: 8.5/10

Suplimentul de Cultura informeaza despre prezenta Romaniei la cel mai important eveniment editorial italian – Salonul de Carte de la Torino: ‘Cei peste 120 de invitati – romani si italieni – ai Institutului Cultural Roman sint scriitori, traducatori, jurnalisti culturali, editori, critici literari, profesori, romanisti, italienisti. Dintre acestia, se remarca impresionanta prezenta a nu mai putin de 23 de scriitori, un numar record pentru o tara participanta la Salonul de Carte de la Torino. Astfel, vor participa la intilniri in cadrul Salonului sau la manifestari organizate in spatii culturale din Torino scriitorii Norman Manea, Ana Blandiana, Mircea Cartarescu, Gabriela Adamesteanu, Dumitru Tepeneag, Matei Visniec, Ileana Malancioiu, Mircea Dinescu, Ion Muresan, Dan Lungu, Nichita Danilov, Lucian Dan Teodorovici, Doina Rusti, Rasvan Popescu, Florina Ilis, Vasile Ernu, Floarea Tutuianu, Ruxandra Cesereanu, Ana Maria Sandu, carora li se vor alatura patru scriitori originari din Romania, care scriu sau au fost publicati in limba italiana: Eugenia Bulat, Mihai Mircea Butcovan, Ingrid Beatrice Coman, Liliana Lazar.’

Radu Jorgensen scrie la ‘Observator Cultural’ despre romanul lui Stephen King ’11/22/63′: ‘…Jack Kennedy e (încă) peste tot. Numai în ultimii doi ani au apărut (cu pompă!) peste treizeci de titluri nonfiction care-l au pe preşedintele asasinat ca personaj principal: Agenţii secreţi ai lui JFK rup tăcerea, Investigînd stranietatea şi sincronizările în asasinarea lui JFK, Secretul secolului, LBJ – mintea diabolică din spatele asasinării lui JFK, şi multe altele. Nu mai departe de săptămînile trecute, o necunoscută septuagenară a rupt gura tîrgului şi a mutat atenţia publicului de la alegerile primare republicane cu o broşurică de 200 de pagini, în care această Mimi dezvăluia (inventa?) o relaţie sexuală pe care o avusese, cică, cu JFK, bine cunoscut ca un afemeiat aproape patologic, pe vremea cînd aceasta era domnişoară şi practicantă pe la Casa Albă. Cert e că broşurica septuagenarei e girată de nimeni alţii decît cei de la… Random House! Pe acest fundal, al unei isterii prelungite, sau, după caz, al unei poveşti de dragoste mereu mediatizate între un erou mitic şi muritorii care au crezut în el, Stephen King s-a aşezat şi el, în ianuarie 2009, la masa de scris şi nu s-a ridicat de acolo decît doi ani mai tîrziu (vorba vine, a scris ba în Maine, ba în Florida), cînd a putut să-i predea editorului lui Hemingway (în fond), Scribner, manuscrisul de peste 840 de pagini al lui 11/22/63. Un roman în care îşi pune, încă de la primele pagini, nu neapărat problema rezolvării misterului de la Dallas, ci mai ales pe cea ipotetică a lui „ce-ar fi (fost) dacă asasinarea n-ar fi avut loc, dacă tentativa ar fi fost împiedicată?!“. De către cine? Ei bine, de către un călător în timp.’ Precum autorul articolului, am fost pana acum un sceptic in ceea ce-l priveste pe King. La fel ca el s-ar putea sa-mi schimb parerea cand voi citi aceasta carte.

Luminita Corneanu scrie in Romania Literara despre una dintre culegerile mai diferite aparute in ultima vreme, o carte care totusi se inscrie intr-un gen care nu este lipsit de traditie in istoria literaturii romane – scrierile culinare. Este vorba despre ‘Intelectuali la cratiţă. Amintiri culinare şi 50 de reţete’ aparuta la editura Humanitas: ‘Intelectualii care au acceptat provocarea Ioanei Pârvulescu nu spun doar poveşti din bucătărie, ci poveşti de viaţă. Citind despre mâncăruri, aflăm indirect cum se trăia în interbelic în case de intelectuali sau de boieri, cum se descurcau, apoi, aceleaşi categorii sociale în anii ’50, în plină raţionalizare, cum se trăia în mahalaua bucureşteană Pieptănari sau ce delicii culinare puteau oferi pădurile din jurul Braşovului. Intelectuali la cratiţă este un fel de istorie domestică a secolului XX în România, în nici un caz doar o colecţie de reţete. Iată cum începe, de pildă, povestirea Adrianei Bittel: „Mamei, Alice, nu-i plăcea să gătească. Aprecia însă mâncărurile făcute de alţii. În vremurile bune, când era domnişoară, de bucătărie se ocupa o bucătăreasă, sub supravegherea şi cu ajutorul bunicii mele, Frida. Aceasta alcătuia meniurile zilnice după ce se consulta cu soţul şi stăpânul ei, Efraim, zis Mache, director de bancă şi gourmet, dedat la rafinamente culinare din timpul studiilor la Paris.” Despre mâncărurile mizeriei” din primii ani ai comunismului povesteşte Gabriel Liiceanu: „La prânz. Se alternau două feluri de mâncare: într-o zi felii de pâine neagră prăjită în untură, (eventual unse cu usturoi), excelente şi extrem de hrănitoare (…), iar a doua zi, mămăligă făcută din ajun, sfărâmată cu furculiţa, amestecată cu nişte cubuleţe de pâine, totul pus la prăjit în puţină untură”. Astfel curg poveştile, unele mai triste, altele hazlii, în care-şi amintesc bunătăţile copilăriei Adriana Babeţi, Emil Brumaru, Ana Blandiana, Mircea Cărtărescu, Livius Ciocârlie, Marius Chivu, Ioana Nicolaie, Gabriel Liiceanu, Oana Pellea, Neagu Djuvara, Dan C. Mihăilescu, Monica Pillat, Tania Radu, Antoaneta Ralian, Radu Paraschivescu, Andrei Pleşu, Grete Tartler, Vlad Zografi. ‘

Smaranda Liubliov publica la BookMag un interviu cu scriitorul israelian David Grossman prilejuit de publicarea in Romania a traducerii cartii sale ‘Până la capătul pământului’: ‘Când scrieți o carte nouă porniți de la personaje? – Depinde, poate fi o imagine, o idee sau un schelet de poveste. Când am început Vezi mai jos: dragostea am scris o poveste care avea loc la un centru pentru leproși din Ierusalim. Aveam în cap imaginea oamenilor de acolo, care ar fi trebuit să urce o cascadă ca să scape.  Simțeam că nu asta trebuie să scriu, dar am continuat, iar la un moment dat am citit despre somonul care înfruntă cascada. Și mi s-a părut că ciclul de viață al somonului e de-a dreptul…evreiesc. Se naște într-un loc, înoată în lume și deodată are impulsul de a se întoarce la locul de origine. Iar în clipa în care am realizat asta, romanul s-a așezat în mintea mea. Miracolele se întâmplă în timpul scrierii unei cărți mai des decât în viață. Uneori scriu ceva și știu că nu e de la începutul, ci de la jumătatea unei cărți.’

(Dan)

Pe “Hypestreet”, un interviu cu Ana Wagner legat de faptul ca  “Pe 12-13 mai, la Targul Autor de la Sala Dalles, Ana Wagner va lansa o noua colectie de bijuterii – “Gradina cu giuvaiere” si va face vizitatorilor o demonstratie live de arta a picturii manuale pe portelan. Pana atunci insa, noi am stat de vorba cu Ana despre arta ei si despre ce a indemnat-o sa aleaga portelanul ca mediu de expresie si sa si-l faca trademark si poveste.” Va recomand sa cititi acest interviu, interesant si bogat ilustrat!

Pe Blogul Nemirabooks, am gasit recenzia unei carti cu titlul „Zburand deasupra celui de-al noualea cer”, autor Valentin Nicolau. Recenzentul ne spune: „Volumul grupează trei piese: “Aplauze pentru Lena”, “Aleluia” și “Povești din al nouălea cer”, fiecare din ele reprezentând o pastilă de cotidian sau uman, depinde din ce unghi priviți.” Si incheie cu recomandarea “Sper că veți descoperi și voi în operele lui Valentin Nicolau în egală măsură întrebări și răspunsuri și, pe lângă invitația la meditație, o invitație de a ne re-apropia de teatru.”

La “Azi Citesc” Elena Silvana Potocean ne recomanda “Clopotul de sticla – Sylvia Plath”, roman aparut la noi in Ed. Polirom. Sylvia Plath, poeta si romanciera, cea care la numai 31 de ani a ales sa-si puna capat vietii. “Un critic afirma că sinuciderea ei a fost, pentru ea, un act pozitiv, un <refuz de a colabora> cu o lume pe care nu o putea accepta.”. Romanul prefigureaza finalul vietii autoarei, insa recenzenta sesizeaza ca „ Un punct forte al stilului Sylviei Plath e felul în care într-un roman atât de depresiv, despre sinucidere, reuşeşte sǎ integreze idei/ situaţii de-a dreptul comice, care te fac sǎ  te ataşezi şi mai mult de acest alter ego al ei, care este Esther”, incheind cu  “Dupǎ ce citiţi aceastǎ carte, vǎ recomand sǎ vizionaţi şi filmul Sylvia (2003), în regia lui Christine Jeffs, cu Gwyneth Paltrow şi Daniel Craig.”

Foarte amuzant: Dictionar de shaorma. Si pentru ca nu sunt egoista si imi place sa impartasesc, iata o amuzanta si inteligenta calatorie “shaormica”!

Pentru mine informatiile “exploratorului urban” sunt foarte pretioase; ultima postare se refera la “ruinele Palatului Cantacuzino din Filipestii de Targ”, judetul Prahova! Trist, trist, trist…dar cum spune un comentator…cat de frumos!

(Delia)

Pe Raftul de carti al lui A Reader a poposit cartea lui Radu Pavel Gheo, Noapte buna, copii!. O carte careia ii gaseste ceva minusuri, dar cu un subiect extrem de interesant: “Petrecandu-si vacantele intr-un sat de la granita cu sarbii, un grup de adolescenti banateni cresc cu fascinatia Occidentului. Pentru ei paradisul este desigur in lumea de dincolo –  dincolo de granita, de unde vin toate bunatatile: dulciuri, cola, blugi, adidasi, tricouri cu inscriptii, masini bune, muzica… E un loc aproape la fel de misterios si  greu accesibil ca taramul celalalt din basme – dar ei sunt dispusi sa incerce orice, sa riste oricat, sa plateasca orice pret ca sa treaca dincolo… Ca ulterior, deveniti adulti, sa li se para ca paradisul era atunci si acolo,  in vacantele lor impreuna, la bunici, cand se jucau sau, mai tarziu, cand stateau  sa asculte la radio topul muzical de la sarbi… un paradis in care nu mai exista intoarcere…”

Despre ultima carte a lui Jose Saramago aparuta la Polirom, Cain, ne spune cateva cuvinte Constantin Pistea pe blogul sau: “După ce-l ucide pe Abel, Cain face un pact cu Dumnezeu. Sau mai degrabă Dumnezeu face un pact cu el, considerându-se vinovat că a permis crima. În urma pactului, singura pedeapsă a lui Cain este de a umbla pribeag prin lume. Iar pribegia aceasta se dovedeşte o călătorie în timp, Cain fiind purtat atât în viitor, cât şi în trecut. Nu doar asistă, ci participă la câteva momente esenţiale relatate în Biblie: provocarea lui Avraam de a-şi sacrifica fiul, construirea Turnului Babel, cucerirea Ierihonului, Sodoma şi Gomora, testarea lui Iov şi, în cele din urmă, construirea arcei lui Noe şi potopul. Poveştile sunt arhicunoscute, dar Saramago, incluzându-l în ele pe Cain, le spune altfel, cursul acţiunii fiind greu de prevăzut până la ultima pagină. “

(Jovi)

Contributori: Dan, Delia, Jovi

Cine mi-a luat cascavalul, de Spencer Johnson

Intr-o zi, la un curs de limbi straine pe care il urmez, una dintre eleve s-a plans de salariul mic pe care il primeste, in conditiile in care este foarte bine pregatita profesional, iar institutia bugetara in care lucreaza are un profil incitant si modern. Proful i-a replicat ca data fiind tineretea ei si increderea pe care o are in propriile calitati, ar trebui sa caute altundeva, altceva mai bine platit. Raspunsul tinerei a fost insa ca ei ii place locul, ii place profilul, ii place ce face si … unde sa caute?

Intrebarea pe care ne-am pus-o noi ceilalti a fost daca nu cumva se plafoneaza in timp si daca nu cumva fata se teme sa-si incerce fortele, fortele alea reale, cautand un alt loc de munca, cautand o confirmare a parerii exceptionale pe care o are despre ea si posibilitatile ei.

In acel moment profesorul ne-a recomandat cartea de fata, relatandu-ne in cateva cuvinte continutul si sensul ei definitoriu

Seara am intrat pe net, am accesat Editura si am comandat cartea. 73 de pagini, nimic mai mult!

In mare parte, continutul cartii se gaseste si pe internet. Repet, nu in totalitate insa. Si mai ales, este cu totul altceva sa tii cartea in mana si sa-i dai paginile! Si sa citesti si cateva cuvinte despre cine este Dr. Spencer Johnson. Si sa citesti si discutiile iscate dupa derularea “povestii”  cu cele patru personaje, doi soricei: Mirosila si Gonila si doi oameni: dl. Iepure si dl. Hohot

Astept comentarii dupa ce cititi aceasta extraordinar de simpla si graitoare carte, despre care Albert J. Simone – Rochester Institute of Technology spune: “Ademenitorele imagini si limbajul dr. Johnson ne dau o idee fundamentala si o cale memorabila pentru a administra schimbarea”!