1. SARUTURI SI FOCURI DE ARME – KISS KISS BANG BANG  (2005) – SUA., in regia lui Jshane Black,  cu Val Kilmer, Robert Downey jr., M. Monaghan,  vineri 3 febr. Ora 22.30./ Kanal D

7.8 IMDb; 84% Rotten Tomatoes

2. ULTIMA SANSA A LUI HARVEY – LAST CHANCE HARVEY (1964) – Franta/Italia, in regia lui  Joel Hopkins, cu  Dustin Hoffman, Emma Thompson, vineri 3 febr. Ora 18.30/TVR 2

6.8 IMDb; 70% Rotten Tomatoes

3. FANTOMAS IN ACTIUNE  –FANTOMAS SE DECHAINE (1965) – Franta ., in regia lui Andre Hunebelle, cu Jean Marais, Louis de Funes, vineri    3 febr..ora 20.00/Pro Cinema

6.6 IMDb; 7.7 Cinemagia

Recomandare DEPECHE MODE WEEKEND – vineri 3 febr.  Ora 14.00/VH1

4. P.S. TE IUBESC – P.S. I LOVE YOU (2007) – SUA, in regia lui Richard Lagravenese, cu Hillary Swank, Gerard Butler, Gina Gershon sambata 4 febr., ora 20.00/Digi Film

6.9 IMDb; 23% Rotten Tomatoes

5. ORFELINATUL – EL ORFANATO (2007) – Mexic/Spania.  in regia lui Juan Antonio Bayona,  cu Belen Rueda, Roger Princep sambata 3 febr. ora 23..45/TVR1

7.6 IMDb; 85% Rotten Tomatoes

31 PREMII si 34 NOMINALIZARI la Festivaluri de gen

6. VIATA ASA CUM E EA – LIFE AS WE KNOW IT (2010) – SUA in regia lui Greg Berlanti,  cu Katherine Heigl, Josh Duhamenl, Josh Lucas  sambata 4 febr. Ora 21.00/HBO

6.3 IMDb; 28% Rotten Tomatoes

7. ARBORELE VIETII – THE TREE OF LIFE (2011)– SUA, in regia lui Terrence Malick cu Brad Pitt, Sean Penn.  duminica 4 febr..ora 20.00/HBO

7.1 IMDb; 86% Rotten Tomatoes

 Nominalizare  OSCAR 2012– 3 – Total 54 premii si 36 nominalizari

8. AVOCATUL DIAVOLULUI  – PRIMAL FEAR  (1996) – SUA, in regia lui G. Hoblit, cu Richard Gere, Laura Linney, Edward Norton, J. Mahoney,  duminica 4febr. ora 22.45/Pro TV

7.6 IMDb; 74% Rotten Tomatoes

9. VERA CRUZ (1954) – SUA. In regia lui Robert Aldrich, cu Gary Cooper, Burt Lancaster, Charles Bronson, Sara Montiel.. Duminica 4. febr. Ora 20.10/TVR 2

7.1 IMDb; 80% Rotten Tomatoes

Recomandare: CONCERT BOB MARLEY – duminica 4 febr. Ora 13.00/TVR2

Si ATENTIE!

-luni 6 febr.. – ora 22.50 – TV 1000  – „MIDNIGHT RUN” -1988,  cu Robert De Niro

-marti 7 febr – ora 22.10 – TVRCultural – „O NOAPTE FURTUNOASA” – cu Octavian Cotescu, Mitica Popescu, Valeria Seciu, Dan Condurache, Horatiu Malaiele, etc

-miercuri 8 febr. – ora 20.00 – digi film – „UN LONG DIMANCHE DE FIANCAILLES”, cu Audrey Tautou

-joi 9 februarie  febr. Ora 20.00 – HBO – “CRULIC – DRUMUL SPRE DINCOLO”.

WORLD SYMPHONY – CONCERT ETNO-JAZZ cu Marius Mihalache band & Irina Sarbu – 21 februarie ora 22:00 la Ierusalim si 22 februarie ora 19:00 la Rosh Pina!

Concertul oferit de Irina Sârbu și Marius Mihalache band cuprinde piese din albumul ”World Symphony”, inspirat din folclorul românesc si international. O combinaţie de sonorităţi calde şi liniştitoare în care magia liniei melodice şi tandreţea armoniilor crează o atmosferă în care te simţi bine şi mai ales te simţi acasă. Ecouri de muzică populară se amestecă în ritmuri discrete de jazz. Neliniştea ţambalului este echilibrată prin plutirea flautului, basul asigură stabilitatea armonică a edificiului sonor căruia percuţia îi dă culoare şi viaţă.

Peste toţi şi peste toate vocea se desfăşoară în nuanţe estompate dar impregnate de personalitate şi vibraţie. Cinci muzicieni - Marius Mihalache, Irina Sarbu, Mandela, Nicu Baran, Dragos Mihu – cinci interpreţi virtuozi, cinci artişti adevăraţi propun discret o formă complicată şi complexă de artă muzicală atent gandită, construită şi simţită în care elementele etno surprind, uimesc si inspiră. Prezentat sub aparenţa unei improvizaţii jucăuşe şi uşoare, produsul artistic finit este perceput cu plăcere şi asimilat cu uşurinţă.

Marius Mihalache, un exceptional artist al tambalului a început să cânte la vârsta de 6 ani, iar la 17 ani interpreta pe scena operei SCALA din Milano arii celebre compuse de Rahmaninov, Chopin, Schuman, Schubert sau Mozart. Unul dintre cele mai importante momente din cariera sa a fost întâlnirea cu Chick Corea, alături de care a susţinut o serie de concerte. Înregistrează alături de Gloria Gaynor, Nina Simone şi de alţi muzicieni, cunoscuţi pe plan mondial. Este muzicianul care a reuşit să confere ţambalului valenţe, subtilităţi şi rezonanţe incredibile, rivalizând cu sonorităţile specifice muzicii clasice.

În 2007 lansează albumul Wolrd Symphony, o combinație de jazz și muzică etno care combină surprinzător sonoritățile țambalului cu ale flautului, armonica cu solo-urile vocale.

Tânăra actriță si vocalistă Irina Sârbu este una dintre cele mai apreciate interprete de jazz din România. Performanțele sale cu totul speciale din albumul World Symphony reprezintă o adevărată călătorie prin muzica ultimelor decenii. Vocea și performantele sale interpretative au fost comparate cu cele ale faimoasei Ella Fitzgerald. În ultimii ani a fost invitată pe scene din Franta, Portugalia, Belgia, Italia, Grecia și, acum, în Israel.

Mai multe informații despre artiști: www.mariusmihalache.ro și www.irinasarbu.ro.

Sefora. Biblia la feminin, de Marek Halter

Evreu nascut in Polonia anului 1936, Marek Halter – victima a legilor rasiale naziste, ajunge cu familia sa in ghettoul  din Varsovia, de unde reusesc cu totii sa scape. Peregrinari prin Uniunea Sovietica pana hat departe in Uzbekistan, o reintoarcere in 1946 in Polonia, urmata de emigrarea in Franta il duc pe Halter in cele din urma spre lumea artei: studiaza la Paris pantomima cu renumitul Marcel Marceau si isi exerseaza cu succes talentul de pictor.

In 1967 – ca urmare a implicarii in activitatile militante impotriva  rasismului si antisemitismului, a  fondat Comitetul International de Negociere a Pacii in Orientul Apropiat.

In anii 70 a luat condeiul in mana si printre preocuparile sale literare  s-a aplecat constant asupra problematicii biblice, pe care a studiat-o atent si riguros si a reflectat-o in scrierile sale.

Astfel a ajuns sa ofere cititorilor romanele sale „The Book of Abraham”, „The Children of Abraham”, „The Wind of Khazars”, „ Mary of Nazareth”. etc.

Si asa dupa cum putem citi pe coperta a patra a volumului editat la Ed. Vremea, Marek Halter spune: „Intr-o buna zi, m-am intrebat daca absenta unei priviri feminine asupra Bibliei nu sta cumva la originea tuturor neintelegerilor care nasc atatea intrebari si discutii printre oameni. Asa ca am incercat sa recitesc Biblia prin prisma femeilor care apar in ea. Brusc, totul s-a schimbat. Evenimentele istorice si-au regasit locul, neverosimilul a disparut”. Si astfel au prins viata in romanele sale omonime figurile biblice renumite:  Sarah (2004), Tsipporah (2005) si Lilah (2006).

Marek Halter

Daca romanul „Maria din Nazareth” a fost citit si recenzat cu ceva vreme in urma de colegul Dan pe acest blog, iata ca acum am ajuns si eu la una dintre cartile lui Marek Halter si anume la cel cu titlul tradus in limba romana „Sefora”. Zipporah/Tsippora  inseamna in limba ebraica pasare si intalnim acest nume in Cartea Exodus, fiind vorba despre sotia lui Moise (fiica lui Jethro inteleptul din Midian) cu origine kushita (africana – nubiana).

Scris intr-o maniera calda, cu multa atentie la detalii geo istorice si politice, dar si la detalii etnografice (obiceiuri, credinte, imbracaminte, gospodarie, educatie), cu multa empatie pentru personajele carora le da viata cu fior autentic, Halter reuseste o imagine aproape cinematografica a lumii de cu mii de ani in urma si ne transmite emotii si implicari profunde.

Puterea credintei, iubirii, devotamentului si sacrificiului femeii din spatele barbatului care va deveni figura emblematica a poporului evre, este descrisa cu mult talent si intelegere a destinului acestui personaj hotarator in istorie. Caci fara ajutorul frumoasei kushite Sefora si a inteleptului sau tata Jethro, Moise nu ar fi si stiut niciodata „cum sa se descopere”, nu ar fi auzit niciodata „chemarea lui Iahve”, nu ar fi inteles niciodata ca numai gresind, ajungi sa afli adevarul si sa-ti gasesti credinta, asa cum ii spune batranul Jethro: „Acesta-i adevarul, baiete. Din marele Legamant al stramosilor nostri cu Cel Vesnic care i-a scos din nefiinta nu ne-a ramas decat umbra si mania. Cu fiecare zi ce trece, furia lui Horeb se adapa din greselile noastre. El cere dreptate si cinste. Ne priveste si-si pierde rabdarea. Din pacate, el ne cunoaste atat trecutul, cat si viitorul care ne asteapta. Vede inaintea noastra prin intuneric. Se ingrijoreaza, se ingrijoreaza! Bubuie ca sa ne scoata din toropeala noastra. Dar nu primeste in schimb decat frica, in timp ce El doreste putina indrazneala si vrednicie.” Si ii mai spune si Sefora „ Pricinile din care nu facem ceea ce ne inspaimanta sunt intotdeauna numeroase. Ele imbraca adesea infatisarea intelepciunii. Dar ceea ce zamisleste teama este intotdeaua ceva rau. Ridica-ti privirea spre varful muntelui, Moise.”

Fara puterea Seforei, Moise ar fi ramas ingenunchiat in temerile si indoielile sale, evreii ar fi continuat sa se chinuie sub jugul amarnic al robiei egiptene si nu ar fi ajuns niciodata poporul liber condus in Cannan sub calauza imperativului Legii – cele 10 Porunci primite pe Muntele Sinai. Transformarea aceasta captivanta a lui Moise, din tanarul print crescut ca fiu al Faraonului, in fugarul debusolat, mai apoi in ciobanul multumit cu mica sa turma si dragostea femeii de langa el, ajungand la inteleptul conducator al poporului sau caruia ii spune „ Nu suntem lapte si miere, ci inimi pustii in desert. Canaanul nu este inca pentru noi”, nu ar fi fost posibila fara – cum am mai spus, femeia extraordinara care a fost Sefora.

Halter isi incheie romanul cu cuvintele: „Si a ratacit prin pustiu, aidoma celor din poporul sau pe care-i scosese din Egipt, pana la moartea sa, cand s-a preschimbat in pulbere. Fara cripta de piatra, fara pestera sfanta pentru oasele sale, dar dainuind de-a pururi in uriasul mormant al cuvintelor ai al amintirii. Dar cine isi mai aminteste de Sefora cea neagra, kusheita? Cine isi mai aduce aminte de faptele ei si cine ii mai rosteste numele?”

Numele Seforei, iubirea, credinta ei si influenta ei benefica asupra celui ales de Dumnezeu nu este insa uitat nici in Biblie, nici – iata, in acest act artistic deosebit al lui Marek Halter, o carte care se citeste pe nerasuflate si care are o putere evocatoare iesita din comun. Poate datorita stilului literar, lejer narativ, dar bine inchegat, poate datorita mesajelor etice si morale, poate datorita culorii exotice-mistice. Si daca vorbesc despre mesaje, iata ca unul dintre ele, extrem de important si de acutizat pana in zilele noastre si pe care il transmite romanul lui Halter este si acela relevat de acest fragment din Leviticul, 19, 33-34, citat in preambului volumului: „De se va aseza vreun strain in pamantul vostru, sa nu-l umiliti. Strainul, care s-a asezat la voi, sa fie pentru voi ca si unul dintre voi; sa-l iubiti ca pe voi insiva, ca si voi ati fost straini in pamantul Egiptului. Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru.”

Tinker Tailor Soldier Spy (2011) – Un spion care stia prea multe

Intamplarea face – sau NU intamplarea – pentru ca observ ca din ce in ce mai des  mi se leaga in mod ciudat cartile ce-si asteapta randul pe masuta, cu filmele la care blogul nostru este invitat sau catre care ma poarta altunde curiozitatea!.

Asa se leaga si volumul ce ma asteapta spre a fi citit, “Premiantul –The Honourable Schoolboy (1977) si care este cel de-al doilea roman dupa Cartita din trilogia PE URMELE LUI KARLA a lui John Le Carre. Si in care George Smiley a devenit seful Serviciului Secret britanic, intr-un moment in care tradarile unui agent dublu sovietic au zguduit din temelii reteaua de spionaj.

Hotarat sa restabileasca onoarea si faima de odinioara ale serviciului, Smiley doreste razbunare. Metoda lui e atacul, prada urmarita este Karla, terenul de batalie este Hong Kongul, iar arma aleasa – onorabilul Jerry Westerby, un agent secret abil si nesabuit. Si astfel incepe un joc terifiant “(coperta a 4-a a volumului aparaut la RAO in 2007).

Citind acum vreo doi ani primul volum, Cartita si afland despre ecranizarea sa in 2011, am fost foarte curioasa sa vad cum va reusi filmul sa prinda atmosfera acelei perioade, tensiunea caracteristica romanelor lui Le Carre, dar si densitatea actiunii desfasurate pe atat de multe planuri geografice si cu atatea personaje implicate.

Pentru ca sa ii placa un roman de-al lui John le Carre cititorul rebuie sa fie familiarizat cu problemele politicilor de suprafata si de adancime, la vedere si nevazute ale perioadei Cortinei de Fier, cu substanta densa a cartilor sale, cu mentalitatile si tehnicile transfrontaliere ale activitatilor de spionaj si pana la urma, sa aiba acel ochi mental cu ajutorul caruia sa vezi imaginativ paginile citite.

Filmul vine sa transpuna vizual perceptia echipei de realizatori. Si uneori – poate de cele mai multe ori, cititorul nu este intru totul multumit.de viziunea cinematografica. Va sigur ca nu este cazul meu! Si o sa incerc sa va spun si de ce!

Trecerea pe ecran a romanului, realizata de catre Bridget O’Connor (ingrozitor de scurta viata) si  Peter Straughan si regizata de catre Tomas Alfredson (implicat in multe proiecte cinematografice cu tematica politica) mi s-a parut o realizare meritorie, pentru ca a reusit sa imi acapareze atentia maxima, sa imi solicite coparticiparea mentala si sa-mi creasca nivelul adrenalinei, intr-un mod intens-gradat, inteligent motivat si cu mult respect pentru reconstituirea atmosferei si psihologiei timpurilor si personajelor. Nu mi-au lipsit sub nicio forma ultratehnologiile moderne, de la sofisticate Iphon-uri la bolizii supradotati cu CaiPutere, ba din contra, simplele cabine telefonice stradale sau batranelele centrale telefonice ascultate cu sarg de functionare apatice m-au impresionat cu nostalgie si mi-au relevat faptul ca inteligenta si determinarea umana au fost mereu deasupra gadgeturilor si progresului tehnologic. Si ca aceasta inteligenta si pregatire profesionala a maestrilor spionajului – si incontestabil, britanicii au fost si sunt (probabil, inca!) maestri, au lucrat la turatie maxima in timpurile in care tehnologia nu atinsese nivelul de azi.

Suntem in anii Razboiului Rece, Serviciul Secret al Marii Britanii (SIS), codificat MI6, aflat din pacate in nu foarte bune relatii de colaborare cu “verii” sai din Statele Unite – se confrunta cu o grava problema interna care pune intre paranteze veridicitatea informatiilor, stabilitatea structurii, viata unor colaboratori si mai presus decat orice loialitatea unora dintre cei aflati inauntru si mai ales – la varf. “In momentele grele, Marea Britanie avea tendinta sa se bizuie pe spioni mai mult, nicidecum mai putin” (citat din volumul Premiantul)

Sahul este JOCUL REGILOR, iar spionii de elita sunt regii din umbra ai guvernelor, prin urmare, in consecinta si inevitabil, problematica filmului se ordoneaza sub imperiul inteligentei, tacticii si strategiei jocului in cauza.

Sub mana rechematului de la timpuria si fortata pensionare, George Smiley,  porneste o ancheta mai mult sau mai putin oficiala, comandata de un inalt demnitar guvernamental, Oliver Lacon, in scopul devoalarii “cartitei” existente in inima si la varful MI6. Pentru ca asa cum ii spune Lacon lui Smiley este vorba despre: “Generatia ta, mostenirea ta! Rezolva!”.

Cartita a fost semnalata anterior inca de Control, fost sef al Serviciului, a carui moarte recenta resuscita vechile intrebari. O cartita pentru care agentul britanic Jim Prideaux cazuse victima la Budapesta, cu un an in urma, atras intr-o capcana. O cartita infiltrata de serviciile sovietice de spionaj, o cartita – englez tradator aflat sub bagheta lui Karla, o mai veche “cunostinta” a lui Smiley, inca din anul 1955. Karla este o eminenta cenusie a spionajului sovietic, despre care insa la fel de stralucitul sau inamic Smiley stie ca “poate fi invins, pentru ca e un fanatic si fanaticul ascunde intotdeauna un secret”.

Pe tabla de sah din apartamentul lui Control, piesele jocului poarta pe ele figurile celor de la varful spionajului britanic, “Witchcraft” este numele de cod al vanatorii dezlantuite pentru a-l depista pe acela care are “abilitatea de a schimba taberele” si de a sluji un stapan dusman al tarii sale. Insa, asa cum se dovedeste, Witchcraft este o operatiune otravita!

Alleline (Tinker – Carpaciul), Esterhaze (Poorman – Sarmanul), Haydon (Tailor – Croitorul), Bland (Soldier – Soldatul) – sunt figurile de pe tabla de sah, pe care George Smiley alaturi de tanarul agent Peter Guillam le tin in vizor, aduna indicii, dezleaga ghemul incalcit al aparentelor (“pentru ca lucurile nu sunt intotdeauna ce par a fi”). Toate acestea intr-un soi de plutire eleganta, sumbru-intunecata, dar incarcata de tensiune si mai ales presarata de semnale pe care spectatorul trebuie sa fie atent si sa le observe si sa le decodifice la timp, pentru a crea tabloul realitatii din spatele aparentelor. Adevarul la care ajunge echipa celor doi agenti, varstnicul Smiley si tanarul Guillam este mocirla blamabila a unui individ care isi tradeaza tara si conationalii si colegii si care in mod sinistru spune ca “sunt cineva care si-a pus amprenta!” “Cineva” care pentru natura faptelor sale isi primeste plata meritata: un glont in fata fara de obraz! “Tradarea unui ii disturba pe toti!” – o replica superba. Inscaunarea lui George Smiley de drept, in fotoliul parasit de Control, la conducerea Serviciului, este incununarea si sfarsitul filmului. O incununare trista, multe rani si multe destine zguduite, dar o incununare care anunta continuarea luptei si mai ales continuarea vanatorii impotriva lui Karla.

O echipa de actori selectionati unul si unul, nici nu-mi puteam inchipui si dori altceva in fiecare dintre roluri si pentru mine au existat nu una, ci trei bomboane pe tort: Gary Oldman, Colin Firth si Benedict Cumberbatch (Sherlock Holmes din proaspata serie difuzata si pe micile noastre ecrane). Dar daca ma gandesc bine, distributia acestui film este in totalitate o minigalerie a valoroasei garnituri de actori englezi contemporani.

Aceasta distributie evolueaza in decoruri  care readuc pe ecran atmosfera epocii: cladiri administrative specifice, spatii private traditional britanice, interioare si exterioare cenusii si intunecoase… Lumea spionajului actioneaza in acest film intr-o realitate lipsita de caldura si de culori vii. In mod edificator, prin contrast, numai cele cateva scene in care apar pusti scolari alaturi de Jim Prideaux, irizeaza caldura si culoarea unei lumi nepervertite.

Camera de filmat (Hoyte Van Hoytema – Director cinematografie) lucreaza in unghiuri stranse, urmareste amanuntul, miscarea scurta, sta indelung pe figurile personajelor, tocmai pentru a grada lent tensiunea si pentru a ne ajuta sa intelegem, sa patrundem semnalele, sa gandim din pozitia jucatorului de sah care are in fata tabla, figurile si vede cu ochii mintii miscarile urmatoare. Leit motivul liftului (de persoane sau de documente), urcand sau coborand in cladirea Serviciului este plin de simboluri ascunse ale trecutului si ale prezentului, ale framantarilor personajelor, ale urcusurilor si coborasurilor cinstei si ale tradarilor eroilor-figuri-de-sah, adunati in jurul si in slujba  Reginei. Sunete scurte si imagini scurte, fulgurante se dovedesc a fi chei care descuie usile viitoare: o bricheta, niste picioare sub masa, care incearca sa intre in pantofi., ochelarii abandonati pe pat…echipa de productie joaca si ea sah cu spectatorii.

Maestrii sunt regizorul Tomas Alfredson (prea putin cunoscut spectatorului roman de cinema ) si Gary Oldman (cu peste 70 de roluri la activ in productii cinematografice si TV – 14 premii si 26 nominalizari la festivaluri de gen) in rolul lui George Smiley, cu resurse fizice minime puse la bataie, dar interiorizare, concentrare si comunicare maxime.

Si sa nu-l uit pe Alberto Iglesias, mare surpriza pentru mine, cu o coloana sonora meritorie, din care nu lipseste si Julio Iglesias in finalul filmului, cu interpretarea piesei „La Mer” ( a lui Charles Trenet).

Iata si soundtrackul numit „George Smiley”.

De altfel, filmul acesta  a primit deja11 nominalizări la premiile BAFTA 2012, si enumar doar  categoriile Cel mai bun regizor, Cel mai bun film, Cel mai bun actor (Gary Oldman), Cel mai bun scenariu adaptat şi are si 3 nominalizări la premiile Oscar 2012: Cel mai bun actor într-un rol principal (Gary Oldman), Cel mai bun scenariu adaptat, Cea mai bună coloană sonoră original (Alberto Iglesias)

Va ofer si placerea de a naviga pe situl ingenios al  filmului.

Nota: 8.5/10

1. CYRUS  (2010) – SUA., in regia lui Jay & Mark Duplass,  cu John C. Reilly, Marisa Tomei,  vineri 27 ian… Ora 22.00./ HBO

6.4 IMDb; 80% Rotten Tomatoes

2. FANTOMAS (1964) – Franta/Italia.. in regia lui  Andre Hunebelle, cu  Jean Marais, Lous de Funes, vineri 27 ian.. Ora 20.00/ProCinema

6.8 IMDb

3. CONFESIUNEA UNUI ANONIM –THE MAN WHO WAS NOT THERE (2001) – MB/SUA., in regia lui Joel & Ethan Coen, cu Billy Bob Thornton, France McDormand, James Gandolfini, Michael Bandalucco, vineri  27 ian..ora 1.10/TVR 1

7.7 IMDb; 81% Rotten Tomatoes

4. RECRUTUL – THE RECRUIT (2003) – SUA, in regia lui Roger Donaldson, cu Al Pacino, Colin Farell, Bridget Moynahan sambata 28 ian., ora 20.30/Prima

6.5 IMDb; 43% Rotten Tomatoes

5. INTRE DRAGOSTE SI GLOANTE – DOWN IN THE VALLEY (2005) – SUA.  in regia lui  David Jacobson,  cu Edward Norton, Evan Rachel Wood, sambata 28 ian. ora 2.50/TVR1

6.5 IMDb; 51% Rotten Tomatoes

6. CITITORUL – THE READER (2008) – SUA/Germania in regia lui Stephen Daldry,  cu Kate Winslet, Ralph Finnes  sambata 28 ian. Ora 0.00/DIGI Film

7.6 IMDb; 62% Rotten Tomatoes

7. INCEPTION  (2010)– SUA/MB, in regia lui Christopher Nolan cu Leonardo DiCaprio, Joseph Gordon-Levitt, Ellen Page, Tom Hardy, Maron Cotillard.  duminica 29 ian..ora 20.00/HBO

8.8 IMDb; 86% Rotten Tomatoes

8. GLADIATORUL – GLADIATOR  (2000) – SUA, in regia lui Ridley Scott, cu Russell Crowe, Joaquin Phoenix, Oliver Reed,  duminica 29 ian. ora 20.20/Antena 1

8.4 IMDb; 78% Rotten Tomatoes

9. BANDA CELOR 11 – OCEAN’S ELEVEN (1960) – SUA. In regia lui Lewis Milestone, cu Frank Sinatra, Dean Martin, Sammy Davis jr.. Duminica 29. ian. Ora 22.00/TCM

6.4 IMDb; 46% Rotten Tomatoes

Si ATENTIE!

-luni 30 ian.. – ora 21.00 – HBO  – „DOWN AND OUT IN BEVERLY HILLS” -1986,  cu Nick Nolte, Bette Midler, Richard Dreyfuss

-marti 31 ian – ora 21.10 – TVR1 – „LOS ABRAZOS ROTOS” – 2009 – regia Pedro Almodovar

-joi 2 februarie  ian. Ora 20.30 – TCM – “THE TAKING OF PELHAM ONE TWO THREE” – 1974 cu Walter Matthaw

Contraband (2012)

Bineinteles ca nu am stiut ca aceasta pelicula se bazeaza pe precedentul film  “Reykjavik-Rotterdam”- 2008 – , scris de ARNALDUR INDRIÐASON şi ÓSKAR JÓNASSON (si regizor) si unde Baltazar Kormakur a fost protagonist si producator. Si ca “Doi ani mai tîrziu, Kormákur a propus agenţilor săi refacerea filmului pentru publicul vorbitor de engleză. Aceştia s-au îndreptat către producătorii britanici Tim Bevan şi Eric Fellner, care au decis să dezvolte proiectul prin intermediul companiei lor de producţie, Working Title.”

Toate acestea le-am aflat din Mapa de Presa pusa la dispozitie de Ro Image 2000, distribuitorul filmului in Romania.

Un film construit pe povestea de multe ori spusa despre baiatul rau, in acest caz  Chris Farraday (Mark Wahlberg), care s-a cumintit, a devenit familist si munceste cu spor, insa trecutul il ajunge din urma si trebuie sa intre din nou in cursa, de data aceasta motivul fiind salvarea familiei, pentru ca Andy (Caleb Landry Jones), fratele nevestei sale  Kate (tot o Kate, dar Kate Beckinsale) calca stramb intr-o actiune de contrabanda cu droguri si trebuie sa returneze un purcoi de bani.

Si pana la urma, pentru ca e chiar greu sa mai spui spui o poveste nestiuta si neuzita, important este cum faci un astfel de film, cum atragi atentia spectatorului, astfel incat sa ramana in fotoliu cu ochii lipiti de ecran.

Una peste alta, pelicula de fata a reusit “sa ma tina”, pentru ca firul narativ este antrenant, pentru ca intriga este construita inteligent, pentru ca actiunea are ritm si nu apeleaza la excese prea tehnicizate si pentru ca pana la urma joaca pe valori umane in contrapartida cu tradari, lacomii si violente. Iar in fata acestor tare, tradarea fiind cea mai murdara dintre ele, inteligenta personajului, vointa si determinarea sa de a-si apara si salva familia – inving! Si inving intr-un mod surprinzator pentru spectator (eu una nu am intuit rezolvarile finale – ceea ce a fost foarte bine J). In plus, personajele “bune” scapa cu viata, cele “rele” si-o iau pe coaja si “malaiul” – colitele ci bancnotele false – iese la suprafata J. Nu este nimic de ras, nu glumesc, filmul este in ansamblu un thriller reusit, tensionat, miza e “pe bune”, lumea din Panama e frumoasa dar extrem de periculoasa, mai periculoasa poate decat New Orleansul lui Tim Briggs (Giovanni Ribisi). Si am tras o invatatura, daca mai era cazul dupa experienta mea de viata: INSTALATORII sunt cei mai importanti meseriasi din lume .

Imaginea cinematografica este bogata si filmarile (New Orleans si Panama) au culoare si ritm. Directorul de imagine  Barry Ackroyd a reusit sa surprinda caracteristicile si importanta locurilor in arhitectura momentelor intrigii. Scenele  extrem de realiste de port si de parcurs oceanic au fost realizate in portul New Orleans si pe un  vas aflat sub steag american, S.S. Bellatrix, ancorat la Marrero, Louisiana. (chestii aflate tot din Mapa de Presa – trebuie sa multumesc  odata pentru cat de multe amanunte se straduiesc distribuitorii sa ne puna la dispozitie).

Si tot camera de filmat reuseste sa comunice catre spectator, talentul si efortul unor foarte buni actori, experimentati in productii de valoare. Mark Wahlberg, Kate Beckinsale si Ben Foster, dar si Ribisi, Caleb Landry Jones si Lukas Haas au fost alegeri perfecte: baieti buni/ baieti rai/ incrancenati / inteligenti / devotati familiei, etc. O distributie buna, care si-a facut treaba! In evolutie clara, Kate Beckinsale!

Coloana sonora a lui Clinton Shorter face un serviciu bun filmului, subliniaza tensiunea si mesajul actiunii acestui thriller. Si iata mostre ale pieselor pe care le-am ascultat in film.

Si totul sub mana acestui regizor Baltasar Kormakur, se pare unul dintre cei mai apreciati exponenti ai tinerei generatii de actori islandezi si care are deja multe nominalizari la Festivaluri internationale de gen, ba si cateva premii.

A produs deja si vreo 13 pelicule si a regizat 9 si astept sa ma mai intalnesc cu pe ecranele noastre cu viitoarele sale acte artistice. Si chiar imi proun sa reusesc sa vad cat de curand un film islandez realizat cu contributia sa.

Nota: 7/10

J. Edgar (2011)

Pentru ca sa cunosti si sa intelegi o perioada din istorie, este necesar sa ii cunosti si sa incerci sa ii intelegi pe acei oameni care prin personalitatea lor, prin munca si prin devotamentul lor, au contribuit esential la constructia si progresul epocii.

Acest nou film al lui Eastwood aduce in fata perceptiei publicului de cinema un astfel de personaj, deopotriva sclipitor in ceea ce priveste perceptia socio-istoriei si in mod special a nevoilor privind o democratie abil controlata pentru asigurarea stabilitatii in timp, dar pe de cealalta parte – un personaj atat de complex in constructia sa psihologica.

Un personaj cu un ego extrem de dezvoltat,  cu o inteligenta si o o ambitie mari si constante de-a lungul intinsei sale vieti si activitati si cu imaginea precisa a locului si contributiei sale in istoria Americii. Un loc si o contributie pe care si le-a proiectat/construit/manageriat undeva la limita sensibila a umanului cu dumnezeiescul si cu maleficul, aparandu-si propriile slabiciuni, strafunduri si secrete la adapostul arhivei de secrete ale celorlalti.

J. Edgar Hoover a fost omul care, constientizat si pe filonul istoriei – de la antichitate, medievalism si pana in prezent (nenumarate exemple stau marturie), a inteles ca informatia bine selectata, pazita si folosita reprezinta plapuma puterii. Si a procedat metodic in consecinta, pentru a-si conserva puterea, insa o putere pe care si-a pus-o in slujba unui scop care a condus spre progres. Sigur ca probabil s-a lasat imbatat de aceasta putere, sigur ca a fost tentat adesea si chiar a incercat si chiar a actionat pentru a modifica clipe ale istoriei. Sigur ca a tras cu siretenie si brutalitate psihologica sforile tarelor personajelor politice de la varful piramidei vietii americane, sigur ca si-a aparat cu aceeasi siretenie si putere a informatiei – propria institutie si pe oamenii devotati, sigur ca s-a jucat cu perceptia publicului in ceea ce priveste propria si reala contributie in anihilarea activitatii unor mari gangsteri sau bande de raufacatori…Insa,  in linii mari istorice,  rezultatul benefic nu poate fi contestat.

Filmul acesta reuseste sa ne aduca pe ecran toata aceasta complexitate a personajului plasat in jumatate de secol american al carui participant activ a fost. Si ne lasa sa judecam!

Scenariul construit de Dustin Lance Black si regia lui Clint Eastwood, documentate pe acele informatii bogate privind realizarile profesionale ale personajului, dar sumare si mai mult intuite in ceeace priveste viata personala a lui, reusesc sa plaseze totul in  istoria bogata a epocii parcurse si mai ales reusesc sa ne informeze la nivel artistic, lasandu-ne pe fiecare sa intelegem, sa judecam si sa continuam sa ne informam – daca simtim aceasta nevoie.

Filmul reuseste sa ne prezinta un personaj, un OM, care a lasat ceva in urma trecerii sale prin viata. Si de fapt nu numai un singur om, pentru ca alaturi de Edgar Hoover stau peste 50 de ani si Helen Gandy si Clyde Tolson si un intreg sistem numit FBI. Si mi-am pus intrebarea: oare mai exista astazi astfel de oamenii care sa isi canalizeze viata si realizarile spre binele celorlalti – cu buna credinta? Pentru ca a fost vorba – fara tagada – despre buna credinta!

Cunoscandu-l pe Edgar, tanarul licentiat în drept la Universitatea George Washington, care probabil se familiarizase in timpul studiilor cu noile tehnici si metode propuse de antecesorii criminalisticii, ii intelegem pas cu pas determinarea, sprijinita si de incadrarea sa in Ministerul Justitiei. Incepand din 1919 ca Director al General Intelligence Division a Departamentului Justiției si continuand cu functia de director adjunct in proaspatul BOI, Bureau of Investigations, mai este un pas pana cand in 10 mai 1924, la varsta de 29 ani devine Director al acestui BOI. Iar din 1935 si pana in 1972, este director al FBI, institutia fondata prin eforturile sale.

Si filmul J. Edgar ne prezinta, alternand momentele din trecut, cu cele ale prezentului (1972), in care J.Edgar Hoover isi dicteaza memoriile unui tanar agent al FBI. Personajele istoriei si faptele conjuncturale trec prin fata noastra: Roosevelt, Robert Kennedy, Nixon, Ginger Rogers, Lindbergh, Eisenhower, Martin Luther King…

Dar realizatorii filmului ne aduc in fata si omul J. Edgar Hoover, omul care scormonind in secretele celorlalti, a invatat sa isi pazeasca cu mare strasnicie propriile secrete. Si viziunea lui Eastwood, pe seama scenariului lui Dustin Lance Black a fost  sa ne sugereze mereu cate o ipoteza bazata pe zvonuri sau pe intuitii si rareori pe fapte concrete. Si spectatorul incearca sa il cunoasca si sa il inteleaga pe erou. Contexul sau familial probabil ca a fost mai larg, au existat frati, a existat un tata, insa realizatorii se concentreaza numai asupra relatiei eroului cu mama sa, o relatie edificatoare si freudiana ca structura, pentru ca releva constructia prihologica a lui Edgar sub dominatia ambitiilor femeii care i-a dat viata si care a investit in el toate asteptarile sale (de ordin, uman, social, politic). O dominatie insinuanta in caracterul lui Edgar, pentru care probabil orice femeie intalnita in viata, nu rezista comparatiei cu modelul matern. O dominatie adac inradacinata si cu puternice accente teatrale, care ii distorsioneaza impulsurile sociologice si sexuale probabil, pentru ca el balanseaza in aceste directii… nici nu respinge, dar nici nu implineste … Unitatea personala, a iubirii de oricare ar fi, a propriei experiente este in dezechilibru si intr-o totala intimitate ascunsa lumii. Sigur ca ne punem intrebari, impuse de scenariu si de realitatea istorica, privind viata intima a personajului, orientarea sa sexuala. Intelegem ca a avut o atractie pentru lumea artistica, ca a frecventat tinerele actrite la moda, ca a avut chiar intentia unei casnicii cu Heddy Lamar…Suntem si martorii unei incendiare confruntari intre Hoover si  adjunctul sau, tanarul, inteligentul si aratosul Clyde Tolson … dincolo de care insa, ramane prietenia si colaborarea lor de o viata. Iar triunghiul prieteniei, profesionalismului si loialitatii este completat de secretara/ sefa de cabinet, Helen Gandy – un la fel de singuratic personaj, dedicat in totalitate carierei profesionale.

Incontestabil este faptul ca J. Edgar Hoover “a fost catalizatorul pentru folosirea  tehnicilor criminalistice moderne şi tot el a creat un sistem de legi federale care au transformat ţara într-o multitudine de moduri ce rămân până azi la fel de relevante” si prin ochii lui, in acest film, vedem istoria…si prin intermediul altor personaje, aducem si corectiile necesare personalitatii sale.

Clint Eastwood spune (conform mapei de Presa) ca acest film “este o poveste despre relaţii, interacţiuni intime dintre Hoover şi cei apropiaţi lui, de la cei mai apropiaţi—Clyde Tolson, Helen Gandy, mama lui—până la Robert Kennedy şi alte personalităţi politice, inclusiv preşedinţi. Dacă ar fi fost un simplu film biografic, nu cred că m-ar fi interesat. Îmi plac filmele despre relaţii, îmi place să explorez motivele pentru care oamenii fac sau au făcut anumite lucruri de-a lungul vieţilor lor.”

„Închipuiţi-vă că fiecare cetăţean din ţară ar putea fi identificat fără echivoc, după carnetul şi numărul său, după amprentele sale. Închipuiţi-vă ce repede ar putea fi găsiţi dacă ar comite o crimă”, spune la un moment dat, la inceputul carierei sale in Congres, Edgar Hoover. Si astazi Statele Unite are la indemana acest instrument, FBI! Si are si CIA. Si totusi s-a intamplat un 11.09. Si se mai intampla si altele. Ce lipseste? Aceasta este intrebarea!

Filmul aduce in discutie si problematica rasismului american in anii epocii prezentate, cu radacini existente inca in mentalitatea oamenilor. Insa mi-am pus intrebarea, Ce ar spune astazi Hoover? Cum ar gandi? Si-ar putea schimba reperele si structura mentala?

Acum, daca ar trebui sa vorbesc despre distributia filmului, ar trebui sa spun ca Eastwood are o mare inteligenta si perspicacitate in a-si selecta actorii si in functie de datele fizice, dar si in functie de dimensiunea talentului cu care acestia pot intra in personaje. Si distributia aleasa este de mare clasa! De la cele patru personaje principale – Leonardo DiCaprio, Armie Hammer, Naomi Watts, Judi Dench si pana la  aparitiile in roluri episodice in film, dar substantiale in istorie.

Eu am pornit acum cativa ani (dupa Titanic), cu ideea fixa ca nu sunt fan DiCaprio si omul asta, parca a vrut cu fiecare film al sau sa imi dovedeasca ca l-am judecat pripit si gresit. Asa este si recunosc ca descopar calitati si valente actoricesti de reala calitate la acest artist si pe undeva, incet-incet, va ocupa o dimensiune asemanatoare  poate cu a lui Orson Welles! A muncit foarte mult in ultimii ani si cu fiecare pelicula realizata, si-a adaugat galoane noi. In mod sigur ca si-a studiat mult si inteles personajul acesta complex (Edgar Hoover) – si chiar recunoaste ca s-a informat tenace, pentru ca, incepand de la contopirea sa fizica cu infatisarea realului Hoover, pana la incapatanarile, incruntarile, derutele, sentimentele, frustrarile eroului – DiCaprio le-a stapanit pe toate, cu echilibru si cu dedicatie.

Langa el si completandu-se reciproc, este Armie Hammer, pe care eu recunosc ca, desi l-am vazut in The Social Network si probabil si in Desperate Housewives si in Gossip Girl, nu l-am remarcat. Insa in J. Edgar are o interpretare buna, o eleganta si o stralucire detasata – implicata, totul la pachet cu un farmec personal incontestabil. Femeile de alaturi, din spatele  si din umbra lui J. Edgar Hoover, doua doamne ale ecranului american, Judy Dench si Naomi Watts si-au gasit personajele perfecte sub mana lui Clint Eastwood.

Realizarea vizuala a varstei pe infatisarile celor trei personaje urmarite in timpul celor peste 50 de ani este o incontestabila si laborioasa performanta si pe undeva mi-a amintit de David Fincher cu al sau The Curious Case of Benjamin Button. Cu sublinierea faptului ca echipa departamentului de make-up a trebuit sa aiba si o viziune privind autenticitatea infatisarii  personajelor de pe ecran, in comparatie cu personajele din viata reala.  Cu toate posibilitatile oferite de adaosurile de latex si de trusele de machiaj ale secolului 21 si poate si cu sprijinul tehnicilor digitale, obositoarele ore de munca ale echipei si ale actorilor au condus la o performanta demna poate de un viitor Oscar! Iar felul in care actorii au stiut sa-si joace varstele, este din nou o performanta de toata lauda. Pentru ca degeaba make-up ul, daca gestul, privirea, expresia, miscarea … daca anii pana la urma, nu sunt asumati actoriceste!

Designul ambientelor (James Murakami) si cinematografia asumata de Tom Stern au reconstituit  o indelungata etapa vizuala a inimii politice americane, cu grija la detaliu si autentic. In Mapa de Presa am citit ca “Aspectul de epocă este rezultatul cercetărilor noastre ( spune Owen.). Am fotografiat locurile, apoi le-am modificat pe computer. Ne-a fost mult mai simplu să le recreăm pe calculator decât să le reconstruim pe platou.” Pentru a reface locurile unde Hoover şi-a petrecut mare parte din timpul său, Murakami şi echipa sa au construit decoruri reale. Este cazul vastului hol şi al mai multor birouri din Departamentul de Justiţie, toate reconstruite pe Stage 16 de la Warner Bros. Studios.  Numai coridorul principal avea o lăţime de 4 m, o înălţime de 5,5 m şi trebuia să fie cam de 36,5 m pentru desfăşurarea acţiunii.”

Clint Eastwood isi dovedeste extraordinara clasa si longevitate artistica, dar si implicarea adanca in subiecte si tematici profund americane si atasamentul pentru istoria scurta dar atat de complexa a acestei natiuni. Si ca si alta data vine, in calitatea sa de muzician cu vechi state de serviciu -  si cu coloana sonora a filmului.

Un film foarte bun, fara a fi unul dintre capodoperele dupa care nu incetam sa privim mereu si mereu. Dar un film foarte bun, pe care il recomand cu toata convingerea! Si pentru ca eu notez in cu totul alt contex decat criticii profesionisti sau decat carcotasii pusi pe gasit noduri in papura, notez in functie de felul in care filmul ma emotioneaza,  imi atinge mintea si sufletul si ma face sa gandesc multa vreme dupa ce ies din sala de cinema, ii dau o nota mare!

Nota: 9/10

Despre acelasi roman scrie in Revista 22 Paul Cernat: ‘Romancierul septuagenar se prezintă într-o formă narativă de invidiat în recent apărutul Un cetăţean al lumii – perfect conectat, inclusiv stilistic, la pulsul actualităţii. Remarcabilă e, înainte de toate, naturaleţea cu care orchestrează regizoral o intrigă multidimensională, cosmopolită, începută prin „filmul“ unei vacanţe în Cipru şi încheiată – fals apoteotic şi voit nebulos – pe o croazieră internaţională pe Atlantic, via Boston şi Miami, puţin după atentatul terorist de la WTC. În interval – incursiuni alerte în societatea Israelului contemporan, dublate de sondaje tacticoase în biografiile principalilor protagonişti, prieteni „pe viaţă“ din copilărie: jurnalistul Anton Maurer, evreu român stabilit în Israel, dramaturgul greco-semit Raul Siriopol, pendulând misterios între Bucureşti, Atena şi America, şi arhitectul român Toma Ungureanu, stabilit în Statele Unite.’

Citirea paralela a celor doua cronici scrise de pe cele doua maluri importante ale vietii lui Virgil Duda este o lectura interesanta in sine.

In general ma refer in revistele blogosferei la spatiul internetic in limba romana. Exceptiile sunt siturile in alte limbi care fac referiri interesante la literatura sau cultura romana in general. O asemenea referire cea pe care am gasit-o in New Yorker, aparuta dupa moartea lui Vaclav Havel, si in care David Remnick propune o lista de lecturi din scriitorii rezistentei si dizidentei anti-comuniste din Europa Rasariteana. Norman Manea este inclus intr-o selecta companie, iata ce scrie Remnick despre el: ‘Norman Manea, a Romanian writer who was deported as a child to a Transnistria concentration camp by the pro-Nazi authorities, became a remarkable novelist and essayist who was finally forced into exile in 1986. (He lives in New York and teaches at Bard.) His essays, “On Clowns: The Dictator and the Artist,” and his autobiographical work, “The Hooligan’s Return,” are remarkable works, describing the Romanian regime and Manea’s struggles against it.’ Interesanta este si absenta Hertei Muller din aceasta lista.

Andrea Rasuceanu scrie in ‘Observator Cultural’ despre ‘Anul traducerilor’: ‘Nimic nu este mai reconfortant decît să vezi pe rafturile cu noutăţi ale librăriilor din România titluri recente, de cărţi importante, vehiculate în revistele literare internaţionale şi discutate de juriile unor prestigioase premii. Cărţi traduse în română aproape concomitent cu apariţia originalului, care-ţi dau acel sentiment unic că te afli în pulsul lucrurilor şi că poţi avea oricînd o imagine limpede a mersului literaturii. Dar, evident, cum nu numai ritmul formidabil al traducerilor contează, ci şi calitatea acestora, la fel de importante sînt şi iniţiativele de retraducere a unor cărţi majore, într-o limbă proaspătă, vie, care să înlesnească accesul cititorului contemporan la universul acestora, precum şi alcătuirea unor selecţii reprezentative, care să acopere golurile de traducere din opera unor mari autori.’ Care sunt romanele preferate aparute in 2011 ale recenzentei?: ‘Într-un top (personal) al traducerilor din 2011, pentru supremaţie s-ar bate doi autori pe cît de diferiţi, pe atît de importanţi – unul pentru impactul operei sale asupra literaturii secolului al XX-lea, celălalt pentru o carte atipică, rafinată, perfect dozată, declarată romanul secolului al XX-lea: John Cheever, considerat Cehovul suburbiei americane, şi Giuseppe Tomasi di Lampedusa, cu al său Ghepard supranumit de Edward Said o „Moarte a lui Ivan Ilici siciliană“. Apariţia unei integrale a prozei lui John Cheever (la Editura Polirom, în traducerea lui Ciprian Şiulea), dar şi retraducerea unui roman fundamental precum Ghepardul (Humanitas Fiction, traducere de Gabriela Lungu), publicat acum împreună cu povestea (demnă ea însăşi de un roman) a scrierii şi publicării sale, se regăsesc fără îndoială printre evenimentele editoriale esenţiale ale anului 2011. … Tot într-un top personal al preferinţelor ar urma José Donoso, cu Obscena pasăre a nopţii (Editura Leda, traducere de Dan Munteanu Colan), autor despre care Carlos Fuentes spunea, în cadrul unei conferinţe ţinute la Institutul Cervantes din Paris, în octombrie 2011, că a murit ucis de fapt de pierderea inspiraţiei scriitoriceşti, aici la cotele sale maxime. Tot Editurii Leda cititorul îi datorează traducerea primelor două volume din seria de autor „Roberto Bolaño“: Convorbiri telefonice (traducere de Dan Munteanu Colán) şi Anvers (traducere de Horia Barna).’

Pagina Face Book a lui Alecart ne trimite la un site intitulat Muzeul Virtual al Neamului Romanesc. Nu veti gasi acolo exact ceea ce ar indica numele, ci o galerie de portrete si caricaturi inspirate de personalitati ale istoriei si culturii romanesti realizate de artisti din toata lumea. Personalitatea momentului pare a fi I.L.Caragiale de la a carui moarte se implineste in acest an un secol. Sunt convins ca si Conu’ Iancu ar fi zambit ca raspuns la idee si la unele dintre caricaturile care il reprezinta.

In ‘Chestii livresti’ citim despre o re-lectura a romanului clasic al lui Giuseppe Tomasi di Lampedusa ‘Ghepardul’: ‘romanul poate părea pe alocuri greoi, cu toată frumuseţea limbajului. poate părea împovărat de o anumită vetusteţe a vremurilor descrise (deşi sunt descrise cu ochii unui contemporan), poate părea prea profund  – prin teme tari ca Dumnezeu, dragoste, moarte, istorie. poate părea tern – până la urmă, prinţul nu face nimic, nu acţionează (el însuşi calculează că de fapt, n-a “trăit” decât vreo 3 ani din 70, şi aceştia trei încap pe o singură pagină). … însă e în mod sigur un testament pe care un martor al unui neam omenesc – aristocratismul – ni-l pune dinante, nu cu bocete şi nostalgie, ci cu înţelegere şi ironie. în faţa căruia ar trebui să ne înclinăm. ‘

‘Proliteratura’ a sarbatorit doi ani de existenta si activitate cu un concurs de poezie ale carui rezultate au fost anuntate saptamana trecuta. Locul intai a fost castigat de colindul ‘Dealul Morii’ semnat de Ioan Toma Ionescu, a carui pagina personala o puteti gasi la http://cititordeproza.ning.com/profile/IonTomaIonescu.

(Dan)

Din nou cele mai bune oferte de Filme, Muzica, Carti si Jucarii, ne anunta “e-mag” , cu reduceri substantiale. Printre oferte – “toata discografia Joe Cocker”, “discografia Herbert von Karajan”, Billy Joel, Santana, Bob Marley si multe cartipe care nu trebuie sa le ratezi!

Continuam periplul pe Strada Franceza impreuna cu  “Istorioare bucurestene” si ghidul nostru dna. Silvia Colfescu, episodul 5, pentru ca – nu-i asa? calatoria must go on! Si noi avem ce invata!

Saptamana ce tocmai a trecut, pe blogul lui Dan-Liviu Boeriu a aparut articolul „Citeste si-nghite”, care vorbeste despre cartea “Corectitudine si greseala” a Valeriei Guţu Romalo, „care se ocupă cu îndreptarea erorilor de limbă”. In incheierea semnalizarii aparitiei acestei carti, ni se spune cu umor: „Ar mai fi muuulte, dar nu mai bine cumpăraţi voi cartea şi o “lecturaţi”? )

Istoria se scrie (si se fotografiaza) langa noi – intr-un articol postat de Raiden pe Rezistenta Urbana. Nu lipseste „Noua Dreapta”, nici „Caruta cu Paiate”, nici „Sicriul Vesel”…o lume tare pestrita

„O carte frumoasă pe care o recomand tuturor iubitorilor de literatura niponă, iubitorilor de animale și evident, celor ce vor să se delecteze cateva ore cu o carte puțin spus diferită” spune Costea Elena pe blogul Nemira Books, despre “O pisica, un barbat si doua femei” de Junichiro Tanizaki.

Despre “Baiuteii” lui Filip si Matei Florian, scrie Alexandra Gaujan pe Bookblog, incepand a spune ca “În romanul la patru mâini nu am crezut niciodată. Îmi imaginasem difuz că o asemenea ispravă presupune ca fiecare dintre cei doi autori să scrie o bucată de vreme, apoi, în pană de inspiraţie, să-i paseze textul produs celuilalt, care să sugereze modificări şi să continue povestea, sub ameninţarea propriei pene de inspiraţie şi tot aşa, până la numărul dorit de pagini sau până la secătuirea definitivă a ideilor, când, după mai multe serii de revizuiri, produsul va fi lansat sub două nume, fără să se ştie vreodată cine ce a scris şi fără ca vreunul dintre autori să-şi fi dus la capăt viziunea (dezvoltându-şi, în schimb, abilităţile de negociere – ca să privim optimist situaţia)” si continuand cu “Ei bine, Băiuţeii mi-a demontat ideea după câteva pagini” Cititi recenzia si pasul urmator va fi sa cititi aceasta carte!

(Delia)

Contributori: Dan, Delia

1. DUZINA DE TICALOSI – THE DIRTY DOZEN (1967) – coprod., in regia luiRobert Aldrich, cu Charles Bronson. Lee Marvin, Ernst Borgnine,  vineri 13 ian… Ora 0.10./ TCM Cultural

7.8 IMDb; 95% Rotten Tomatoes

2. RAZBOIUL STELELOR –  STAR WARS – Episode I THE PHANTOM MENACE (1999) – SUA.. in regia lui  George Lucas, cu  Ewan McGregor, vineri 13 ian.. Ora 22.30/ProTV

6.4 IMDb

3. COMPANIA A 7-A SUB CLAR DE LUNA –LA SEPTIEME COMPAGNIE  AU CLAIRE DE  LUNE(1977) – Franta.., in regia lui Robert Lamoureaux, cu Jean Levebvre, vineri 20 ian..ora 20.00/Pro Cinema

5.4 IMDb

4. OCEAN’S THIRTEEN (2007) – SUA, in regia lui Steven Soderbergh, cu George Clooney, Al Pacino, Andy Garcia, Brad Pitt, sambata 21 ian., ora 20.30/Pro TV

6.9 IMDb; 70% Rotten Tomatoes

5. MULHOLLAND DRIVE (2001) – SUA.  in regia lui  David Lynch,  cu Jnaomi Watts, Laura Eelena Harring, sambata 21 ian. ora 22.30/TV 1000

8.0 IMDb; 81% Rotten Tomatoes

6. ULTIMUL METROU – LE DERNIER METRO (1980) – Franta in regia lui Francois Truffaut, cu Catherine Deneuve, Gerard Depardieu,  sambata 21 ian. Ora 21.00/CINEMAX 2

7.4 IMDb; 89% Rotten Tomatoes

7. SISTER ACT   (1992)– SUA., in regia lui Emile Ardolino cu Whoopi Goldberg.  duminica 22 ian..ora 17.15/PRO TV

5.9 IMDb; 74% Rotten Tomatoes

8. VEI INTALNI STRAINUL DIN VISELE TALE– YOU WILL MEET A TALL DARK STRANGER (2010) – coprod., in regia lui Woody Allen, cu Anthony Hopkins, Naomi Watts, Antonio Banderas,  duminica 22 ian. ora 20.00/HBP

6.3 IMDb; 44% Rotten Tomatoes

9. OFITER SI GENTLEMAN – AN OFFICER AND A GENTLEMAN (1982) – SUA, In regia lui TaylorHackford, cu Richard gere, Debra Winger. Duminica 22. ian. Ora 23.45/Pro TV

6.8 IMDb; 94% Rotten Tomatoes

Si ATENTIE!

-marti 24 ian.. – ora 23.35 – TVR2  – „LAUREL CANYON” -2002,  cu Francis McDormand, Christian Bale

-miercuri 25 ian. Ora 1.00 – Antena 1  – “CACIALMAUA – THE STING”, 1973 cu Paul Newman, Robert redford, Robert Shaw  (7 premii OSCAR)

-miercuri 25 ian. Ora 22.10 – TVR Cultural, BOEMA (Puccini) – Orchestra Radiodifuziunii Bavareze, dirijor Bertrand de Billy, cu Anna Netrebko, Rolando Villazon, Boaz Daniel

-joi 26 ian. Ora 23.40 – TVR 2 – “HALF NELSON” – 2006 cu Ryan Gosling

La vida de los peces (2010) – Viata pestilor

Ati vazut vreodata un film chilian? Eu nu si acest prim contact a fost o fericita surpriza pentru mine si pentru ca nu sunt egoista, vreau sa va bucurati si voi, cititorii acestui blog, de cele 84 de minute ale filmului lui Matias Bize, asa ca mergeti la cinema!

Dupa cum spuneam, anul meu de spectator de cinema a inceput bine si La Vida de Los Peces se inscrie in aceasta stare. Si ca o coincidenta, este vorba din nou despre un film a carui actiune se petrece in timp real, intr-o constructie teatrala si  intr-un spatiu limitat strict.

Este un film poezie, un film eseu, un film fabula, un film despre frumusetea si autenticitatea prieteniilor vechi si a iubirii de neuitat, dar si despre trecerea timpului, a fugii din fata raspunderilor, a cautarilor unor noi provocari (dar fara implicari majore) si a limpezirilor optiunilor personale. Pentru ca trecerea timpului si inteleptirea anilor aduce si intrebarea referitoare la „cu ce ramai?, care este sensul vietii?”.

Andres a fugit cu zece ani in urma din Santiago, din mijlocul familiei si al prietenilor si de langa iubita sa, pentru a deveni „un turist prin viata”. Devenind scriitor si jurnalist in domeniul turismului, stabilit in Europa, la Berlin, strabate lumea si minunatiile ei despre care scrie si povesteste celor interesati sa calatoreasca si sa viziteze cele mai atractive locuri.

O problema de familie, vanzarea caminului parintesc il readuce in Chile si casa lui Pablo, la a carui aniversare este invitat reprezinta prilejul de a-si reaintalni prietenii lasati in urma si pe fosta iubita parasita fara nicio explicatie.

Si ceea ce ni se releva pas cu pas este o impresionanta introspectie psihologica a trecerii individului de la tineretea putin exaltata, putin lasa, putin aventuroasa, catre maturitatea responsabila care discerne intre valorile vietii.

Casa in care Andres fusese primit intotdeauna cu bratele deschise isi traise adolescenta si tineretea alaturi de prietenii sai, devine scena reinvierii amintirilor si sentimentelor personajului, dar si ale celorlalti oameni din viata sa pe care a abandonat-o la un moment dat. Este timpul amintirilor pentru toti!

Este o petrecere in acea seara in casa lui Pablo, o petrecere de la care Andres va pleca apoi din nou la viata sa din Europa, rupand definitiv cordonul ombilical care il leaga de Chile.

Si chiar este gata sa iasa pe usa si sa plece, cand se reintoarce pentru a-si recupera haina si cand incepe plutirea lui prin multele camere, culoare, trupuri si fete omenesti ale acestei case, casa care pare nesfarsita si care ii ofere mereu si mereu amintiri, stari noi, experiente noi si edificatoare …personaje foarte tinere, personaje in varsta … totul intr-un fel de liniste nelinistita a cautarii de sine. Intrebari si framantari apar din adancuri „cui ii pasa de vietile altora? Celor carora le pasa de tine!” Imensul acvariu cu pesti tropicali inotand lenesi in fulgerarile colorate ale apei este ecranul pe care adeseori se reflecta dialogurile lui Andres, privirile sale si gandurile care incep sa ii transpara pe figura. Si asemenea unuia dintre pestisorii din acvariu, Andres isi continua alunecarea prin ungherele casei – acvariu, ajungand fata in fata cu Beatriz, ca o compensatie a amintirii ei, de care nu se poate vindeca. Introspect, nehotarat, nostalgic, Andres este alaturi de Beatriz  si in fata lor micutii pesti in traiesc viata, insingurati oamenii, insingurati pestii… Imagini superbe ridicate la o mare emotie artistica de muzica extraordinara a lui Diego Fontecilla si a grupului Inverness:

Si va puteti delecta coborand soundtracksurile acestui film de la adresa de aici.

Plutirea lui Andres continua, urca si coboara scarile casei, cauta…mereu cauta… intra in camera prietenului Francisco, fratele lui Pablo, inca in familie, ca o fantoma-amintire…casa e plina de amintiri care revin in mintea si in sufletul lui Andres.

Aparent fara niciun scop, asa cum inoata pestii in acvariu, asa strabate si Andres taramul magic al casei amintirilor.El trage cu ochiul la viata celorlalti si incepe sa isi puna intrebari privind viata sa. „Ce-ti doresti?” este intrebarea care pluteste intre Andres si Beatriz.

Apoi cei doi pornesc alaturi, mana ei este deasupra mainii lui, acum sunt doi pesti inotand alaturi, hotararea pare luata…calatoria de limpezire in labirintul amintirilor  pare a lua sfarsit. Acum Beatriz zambeste si Andres pare a se insenina.

Sfarsitul filmului trebuie inteles de catre fiecare…dupa intelegerea si simtirea fiecaruia.

Superb si original film! Si nu pot sa nu apreciez faptul ca Transilvania Film se consacra aducerii in fata spectatorului roman a unor pelicule meritorii din spatii mai putin cunoscute.

Am descoperit un actor de mare frumusete fizica si resurce ale talentului, Santiago Cabrera si un la fel de frumos-bizantin chip al Biancai Lewin.

Am descoperit un Director de imagine Barbara Alvarez care a reusit sa ne aduca in fata unei minunate si plastice metafore viata-pestilor/viata-oamenilor.

Si am descoperit un regizor, Matias Bize (nascut in 1979), care ne spune: „Am vrut să spun povestea într-un mod emoționant; folosind camera pentru a pătrunde în inima personajelor. Dialogul este foarte important în acest film, iar în anumite cazuri ceea ce nu este rostit – tăcerile, privirile – sunt chiar mai importante. Conceptul de “rămas bun” este un alt lucru despre care am vrut să vorbesc. Aici au loc cele mai importante momente dintr-o relație de orice fel. Astfel, tot filmul are loc pe măsură ce Andrés părăsește petrecerea și își ia rămas bun”.

Pentru edificare, iata si cateva referinte la Matias Bize, puse la dispozitie de catre Transilvania Film (casa de distributie): „Matías Bize a absolvit Școala Chiliană de Film. La 23 de ani a regizat filmul Sabado (2003), care a avut premiera mondială în competiția oficială a Festivalului de Film Mannheim-Heidelberg. Pelicula a câștigat 4 premii, printre care și Premiul Rainer Werner Fassbinder. A urmat En la Cama (2005), care a avut premiera mondială la Festivalul de Film de la Locarno. A câștigat Spicul de Aur la Festivalul Internațional de Film de la Valladolid, făcându-l pe Matías cel mai tânăr regizor care a obținut acest premiu. Filmul a strâns peste 36 de premii internaționale și a fost distribuit comercial la nivel mondial. Revista de specialitate Cahiers du Cinéma l-a descris pe Matías drept “cel mai promițător regizor din cinematografia chiliană.” A regizat în Barcelona Lo Bueno de Llorar (2007), o co-producție Spania-Chile care a avut premiera mondială la Festivalul de Film de la Locarno. A primit Premiul special al Juriului și Premiul criticii la Festivalul Internațional de Film de la Valdivia. A urmat apoi La vida de los peces (2010), selecționat la Festivalul Internațional de Film de la Veneția, câștigător în 2011 al uni premiu Goya pentru Cel mai bun film străin în limba spaniolă,  Premiul Juriului și Cel Mai Bun Regizor la Los Angeles Latino International Film Festival 2011.”

Nota: 9/10